Author: Monitorul de Galati

  • Cu televizorul la… amanet

    Nu e glumă! Două case de amanet din Galaţi primesc electronice şi acordă împrumuturi rapide, în baza amanetării bunurilor. Printre garanţiile contractului de amanet se enumeră bunuri electronice, noi sau uzate, neapărat în stare de funcţionare: laptopuri, tablete, PC-uri, TV LCD-uri, console, telefoane, camere foto şi video. Toate tipurile de aparate electronice care se primesc în amanet trebuie să fie complete şi perfect funcţionale. Odată ajuns cu aparatul la amanet, acesta va fi evaluat de un specialist, care va determina valoarea de pe piaţă a bunului amanetat iar împrumutul oferit va fi de maximum 30% din valoarea acestuia. La evaluare se va ţine cont de marcă, model, data cumpărării şi uzura bunului electronic prezentat. Contractul va avea un comision cuprins între 0,4% şi 1% pe zi, în funcţie de valoarea împrumutului şi a termenului de rambursare. Spre exemplu, dacă împrumutaţi 100 de ron, cu o dobândă de 1 leu pe zi, în 30 de zile va trebui să înapoiaţi 130 de ron. Durata minimă de creditare este de 10 zile iar durata maximă este de 30 zile, cu posibilitatea unei singure prelungiri a contractului.

    Şi maşina poate fi amanetată!

    Nu la noi şi nu deocamdată. În oraşe precum Bucureşti sau Cluj, casele de amanet oferă împrumuturi cu garanţia maşinii, motocicletei şi chiar a ATV-ului. Se mai pot amaneta opere de artă, ceasuri, bucăţi din bijuterii de aur sau antichităţi. Probabil că în curând se va putea şi la noi.

  • Programul „Prima Casă” rămâne cea mai bună soluţie pentru achiziţionarea unei locuinţe

    Programul „Prima Casă” rămâne cea mai bună soluţie pentru achiziţionarea unei locuinţe

    Programul “Prima Casă”, ajuns în 2013 la cea de-a cincea etapă, este singura soluţie pentru majoritatea tinerilor să se mute la casa lor. Programul guvernamental de creditare ipotecară este la mare căutare în Galaţi.
    „Oamenii au fost încântaţi de această procedură, fiind cea mai accesibilă modalitate de credit la momentul actual. Noi am încheiat multe cotracte prin intermediul acestui program”, spune Nicoleta Mustaţă, administrator al unei agenţii imobiliare. Acordarea creditelor în lei, procedură impusă de curând, nu va opri accesarea de credite nici pe viitor, este de parere aceeaşi Nicoleta Mustaţă.
    „Prima Casă” în lei este considerat un program pilot de acomodare a populaţiei cu creditarea în lei. Plafonul de 700 de milioane ar trebui să ajungă pentru câteva luni dacă populaţia va continua să cumpere case prin acest program ca şi până acum. Dezavantajul derulării programului în lei este scăderea sumei pe care un creditor o poate obţine dar şi creşterea dobânzilor practicate de bănci. Pentru acelaşi venit, suma eligibilă va fi cu aproape 30% mai mică decât pentru acelaşi credit în euro.
    „Avantajul major din prisma clientului este reprezentat de eliminarea riscului de schimb de curs valutar dar şi de evoluţia viitoare a dobânzilor la creditele în lei, care sunt pe un trend descrescător”, se arată într-un comunicat al uneia dintre băncile care participă la derularea programului.
    Construcţiile noi nu sunt căutate
    Investitorii imobiliari din Galaţi nu sunt încântaţi de programul „Prima Casă” întrucât ei se află în cădere liberă de la începutul crizei financiare.
    „Eu nu am semnat nici măcar un contract de când s-a dat drumul la acest program, ba mai mult, am oprit orice proiect de terminare a construcţiilor pe care le-am început înaite să ne lovească criza”, a spus  investitorul imobiliar Corneliu Istrate.
    Locuinţele la cheie nu sunt căutate de cei care caută să cumpere prin programul „Prima Casă” pentru că nu pot negocia foarte mult preţul.
    „Eu am reuşit să cumpăr apartamentul cu o reducere de 3.000 de euro din preţul iniţial dorit de proprietar. Am vrut să cumpăr un apartament într-o construcţie nouă, dar preţul era destul de mare şi nici nu era loc de negociat”, ne-a spus Ionuţ B., beneficiar al programului „Prima Casă” în euro.

  • Pe strada Domnească, pericolul stă la pândă

    Palatul Simion Gheorghiu de pe Domnească 24 a fost “înfrumuseţat” cu o mare bulină roşie care îi atenţioneză pe trecători că această clădire este încadrată în clasa 1 de risc seismic. Cu alte cuvinte, clădirea este considerată pericol public. Trecătorii au toate motivele să se teamă că în orice moment clădirea poate „invada” strada şi poate face victime, pentru că zona este intens circulată atât de maşini cât şi de pietoni.
    „M-am mutat de curând în zonă şi ies foarte des să plimb copilul şi trec chiar prin faţa clădirii. Nici nu am văzut bulina roşie. Cred că această clădire ar trebui înconjurată” spune Ana-Maria.
    La niciun metru de clădire este situat un bloc de locuinţe care nu va fi ocolit de dezastru atunci când clădirea se va prăvăli.
    „Eu stau la etajul 3 chiar lângă dezastrul ăsta. Stau cu frica în sân să nu se dărâme peste noi”, spune o locatară a blocului situat lângă clădirea dezafectată.
    Este binecunoscut faptul că această clădire a fost şi rămâne motiv de gâlceavă între Primăria Galaţi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi. Fiecare îşi argumentează punctul de vedere, că e momument istoric şi nu trebuie dărâmat sau că nu sunt fonduri pentru consolidare, însă nu s-a luat nicio decizie clară în acest sens. Cert este că prăbuşirea clădirii este iminentă iar autorităţile nu pot decât să se roage ca în momentul când construcţia va cădea să nu treacă nimeni prin zonă, de vreme ce zona nu este delimitată sau înconjurată corespunzător, astfel încât să se elimine orice pericol.

  • Vrei să slăbeşti sau să scapi de probleme? Meditează!

    Vrei să slăbeşti sau să scapi de probleme? Meditează!

    Acesta este sfatul pe care l-am primit de la un bun cunoscător al minţii, corpului dar şi spiritului omenesc. Sebastian Ivaşcu Singera, scriitor şi antrenor personal de yoga, dezvăluie câteva dintre secretele unei vieţi echilibrate atât din punct de vedere material cât şi din punct de vedere emoţional în cartea sa numită sugestiv “Arhitectura minţii”. Alimentaţia şi meditaţia se află printre cele mai importante lucruri de care un om trebuie să aibă grijă ca să ducă o viaţă sănătoasă şi liniştită. Într-un scurt interviu pentru „Monitorul de Galaţi”, Sebastian trasează liniile principale de urmat pentru un trai cât mai lipsit de probleme.

    – Cum ne ajută meditaţia să ne echilibrăm viaţa?

    Meditaţia reprezintă abilitatea de a ne concentra mintea spre interior sau asupra minţii însăşi. În val-vârtejul zilnic, mintea noastră ne este aglomerată cu gânduri, griji şi temeri de-a lungul unui program aglomerat care ne solicită conştientul la maxim. Astfel, atenţia ne este îndreptată în permanenţă spre exterior. Emisfera stângă cerebrală corespunde conştientului, pe când emisfera dreaptă reprezintă supraconştientul. Subconştientul este apanajul glandei pineale. Pentru a fi echilibraţi este nevoie să acordăm un timp egal sau atenţie suficientă actului de a medita, adică trebuie să fim capabili să ne concentrăm asupra gândurilor sau asupra unui singur gând. De asemenea, trebuie să învăţăm să ne vizualizăm, adică să ne vedem pe noi înşine cum am privi altă persoană. Atunci când ne imaginăm propria persoană avem puterea să ne echilibrăm. Meditaţia trebuie făcută, ideal, dimineaţa, la prima oră, sau înainte de a adormi.

     

    – Atitudinea pozitivă ne menţine sănătoşi?

    Consider autosugestia ca fiind abilitatea noatră naturală de a ne imprima subconştientul cu noi tipare de gândire prin repetiţie. Aşa cum mintea ne este imprimată încă din naştere cu anumite moduri de a gândi, idei sau reflexe, aşa şi noi putem prelua controlul asupra modului în care gândim, folosind autosugestia. Ştim că felul în care gândim ni-l proiectăm în realitate ca şi experienţe. Aşa că eliminăm gândurile şi implicit obiceiurile care nu ne plac şi creăm noi tipare de gândire, care rezultă într-o atitudine pozitivă, cu un comportament pe măsură.

    – Cât de importantă este alimentaţia pentru corp şi minte?

    Alimentaţia ne asigură buna funcţionare a corpului cu materie primă de calitate. Noi celule sunt create, în timp ce altele mor. O alimentaţie optimă schimbă în timp compoziţia chimică la nivel celular. O minte sănătoasă nu poate exista decât într-un corp sănătos, aşa că există o relaţie simbiotică reciproc valabilă între aceste două vehicule cu ajutorul cărora ne manifestăm în viaţa fizică.

    – Trecem mai uşor peste probleme dacă urmăm un regim de detoxifiere şi meditaţie?

    Problemele sunt blocaje iar blocajele vin din minte. Ca să le rezolvăm trebuie mai întâi să le identificăm. Meditaţia este actul de a ne concentra mintea asupra ei însăşi sau starea când obiectul şi intrumentul cunoaşterii devin unul şi acelaşi. Odată identificate, folosim imaginaţia pentru a le elimina. Am descris metoda practică prin care putem face acest lucru în cartea mea „Arhitectura Minţii”. Simbolic, detoxifierea corpului reprezintă actul de a ne elibera de gânduri, reflexe şi idei „toxice” precum şi de un strat de grăsime atunci când în viaţă apar circumstanţe de care ne izolăm.

    – Exemplifică un exerciţiu care ne relaxeză profund corpul şi mintea.

    Am descoperit că actul de a respira dă tonul sau ritmul oricărui schimb de energie. Aşa ne liniştim. Când mintea e agitată de griji şi gânduri e ca o mare furtună în care plutim în derivă aruncaţi de valuri de colo-colo. Aşa că, pentru a linişti corpul apoi mintea, trebuie să ne reglăm mai întâi respiraţia. Inspir în 8 secunde şi expir tot în 8. Repet asta de 7 ori. Un alt exerciţiu este să inspir în 8 secunde, ţin respiraţia 8 secunde după care expir tot în 8. Postura coloanei trebuie să fie verticală şi să fim aşezaţi confortabil. După ce mi-am liniştit mintea puţin cu exerciţiile de respiraţie, îmi imaginez că sunt într-un spaţiu vast de culoare albastru tesla sau albastru regal. Această culoare, atunci când ne-o imaginăm, ne activează glanda pineală sau ochii minţii ca să putem să ne privim interiorul. Apoi, îmi imaginez un cerc albastru regal în centrul căruia fixez un punct de aceeaşi culoare. Mă concentrez pe acest simbol şi observ ce îmi vine în minte. Punctul simbolizează glandapineală sau ochiul minţii iar cercul reprezintă lumea mea interioară de care devin conştient. Odată liniştită mintea, ni se deschide Universul interior, pe care îl putem explora. Acest exerciţiu poate fi făcut de oricine cu puţină practică.

  • De la o înmormântare la alta

    De la o înmormântare la alta

    Tragedie la  Şendreni chiar la intersecţia a două drumuri naţionale. Şoferul unui autoturism  nu a acordat prioritate unui TIR iar maşina  a fost lovită în plin de TIR .  O femeie în vârstă de 80 de ani a murit pe loc iar şoferul şi o altă femeie tot de 60 de ani  sunt în comă . Ocupanţii  autoturismului , patru persoane , se întorceau de la o înmormântare iar două dintre pasagere, una de 80 de ani, moartă, şi alta de 60, rănită grav, se rugaseră de şofer să le aducă şi pe ele la Galaţi. În maşină se mai afla o tânără de 19 ani care a scăpat ca prin minune. ,,Din primele cercetări se pare că de vină a fost conducătorul autoturismului,, a precizat sinsp. Răzvan Baldovin, Poliţia Rutieră Galaţi .Şoferul tirului e în stare de şoc şi el. ,,Două maşini nu mi-au  acordat prioritate . Pe prima am evitat-o dar pe a doua nu am mai putut să o evit,, spunea Radu Preda. Răniţii sunt în stare gravă la spital.  ,, Celelalte două persoane rănite, şoferul de 60 de ani şi femeia de aceeaşi vârstă, sunt în stare foarte gravă. Bărbatul va fi dus în sala de operaţie dar are leziuni extrem de severe,, a precizat dr. Lidia Şandru, UPU Spitalul de Urgenţă Galaţi. Poliţiştii de la Rutieră au început ancheta. Din primele cercetări reiese vina autoturismului.  ,, Deocamdată aveam înregistrată o victimă decedată şi alte două în stare gravă.. Circulaţia pe DN 24 şi DN 2B a fost blocată mai bine de două ore, timp in care coloanele de autovehicole au depăşit  6-7  km.

  • Nu se mai emit carduri europene de asigurat, ci doar certificate

    De la începutul anului şi până pe 19 august 2013, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Galaţi a primit nu mai puţin de 4716 solicitări pentru emiterea unui card european de asigurări de sănătate. Acest card este eliberat gratuit persoanelor care sunt asigurate şi poate fi folosit la obţinerea unui tratament gratuit în străinătate, în spaţiul UE, de către asiguratul care, aflat în vacanţă sau la muncă, are o problemă de sănătate. Evident că mai apoi acest tratament va fi decontat de statul român, dar important este că în momentul producerii problemei de sănătate deţinerea acestui card de asigurat reprezintă un ajutor, mai ales în cazul unui accident mai grav.

    „Dintre cele 4716 solicitări, doar în 3217 cazuri am eliberat efectiv cardul european de asigurări de sănătate, cel plastificat. Restul solicitărilor au fost şi ele rezolvate, dar am eliberat certificat european de asigurat de sănătate şi nu card, deoarece din 15 iulie nu s-a terminat de realizat contractul între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi o firmă care realiza cardurile plasticate. În schimb, eliberăm certificatele europene de asigurat, certificate care, legal vorbind, au exact aceeaşi valoare ca şi cardurile. Odată ce se va încheia acel contract de realizare a cardurilor plasticate vom începe şi noi să facem acelaşi lucru. Deocamdată, cei care vor această asigurare europeană de sănătate pot veni la sediu şi o pot primi aproape imediat. Dacă nu pot ajunge la sediu, pot trimite cererea prin fax, la 0236413462, sau pe adresa de e-mail ce poate fi găsită pe site-ul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi, casgl.ro”, a precizat dr. Elena Vrabie, directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Galaţi. Se pare însă că gălăţenii nu s-au lăsat descurajaţi de înlocuirea cardurilor cu certificatele, deoarece numărul cererilor de eliberare este semnificativ mai mare în acest an faţă de anul trecut.

  • Numărul cererilor pentru paşapoarte s-a dublat

    August e luna în care gălăţenii stabiliţi peste hotare vin în ţară şi îşi pun actele în ordine, dar e şi luna de concedii, aşa că gălăţenii care nu au paşaport fug să îşi facă unul. Este aşadar de aşteptat ca în august, la Serviciul Paşapoarte din cadrul Prefecturii Galaţi să se lucreze aproape la foc continuu. „În ultimele zile a crescut numărul cererilor depuse pentru eliberarea paşapoartelor. Am ajuns să primim circa 240-250 de solicitări pe zi, faţă de 100-120 cât primim într-o perioadă normală. Pentru a nu exista probleme avem grijă ca fiecare solicitant să primească un bon de ordine în care i se indică ora la care se poate prezenta pentru a i se procesa datele. Oricum, chiar dacă şi acum s-a dublat numărul de solicitări depuse la ghişeele noastre, situaţia nu seamănă nici pe departe cu aceea din anii anteriori, deoarece în ultimul an mulţi dintre gălăţenii care vor să îşi schimbe actele o fac nu neapărat la Galaţi, ci şi la ghişeele misiunilor diplomatice din ţările unde stau”, a precizat cms. şef Aurelian Păduraru, şeful Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple din cadrul Prefecturii Galaţi.
    Creşterea adresabilităţii la ghişeele de la Paşapoarte nu mai poate fi pusă exclusiv pe seama venirii acasă a gălăţenilor care muncesc prin ţări străine, ci şi pe seama vacanţelor. Oricare ar fi cauzele, cert e că două treimi din solicitările pentru eliberarea unui nou paşaport sunt pentru copii. „Majoritatea solicitărilor primite în ultima vreme la serviciul nostru vizează copiii. Părinţii fac toate demersurile necesare pentru a le face copiilor paşapoarte. Şi aici nu este neapărat vorba de copii ai căror familii lucrează în străinătate, dar şi de copii care pleacă în vacanţă cu familia”, a mai precizat cms. şef Aurelian Păduraru. Spre sfârşitul lunii se aşteaptă ca fenomenul să înceteze.

  • Vacanţă la mare pentru toate buzunarele

    Se dă startul vânătorii de vacanţe la cele mai mici preţuri din an! Vârful sezonului estival s-a încheiat, aşa că preţurile pentru un sejur la mare se reduc cu până la 30%. Hotelurile de la malul mării îi aşteaptă pe turişti cu oferte care mai de care mai atrăgătoare, numai să nu rămână cu terasele şi camerele goale. Preţurile sunt mai mici la cazare, şezlonguri dar şi la mâncare. În scurt timp va începe şi Programul “Litoralul Pentru Toţi”, “un program pentru turiştii care sunt dispuşi să-şi petreacă sejurul la mare în extrasezon, atunci când staţiunile sunt mai libere. Reducerile semnificative se fac la tariful de cazare pentru sejururile de şase nopţi”, spune managerul unei agenţii de turism, Camelia Busuioc.
    Programul “Litoralul pentru Toţi” începe pe 1 septembrie şi are ca termen limită data de 15 octombrie, iar în cadrul lui se înscriu an de an hoteluri de două, trei şi patru stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc. Acestea oferă în cadrul programului pachete turistice de şase nopţi de cazare cu preţuri începând de la 199 lei de persoană pe sejur.
    O ofertă la un hotel de patru stele din Mamaia propune pentru o camera dublă standard 362 lei pe noapte, pentru 2 adulţi, cu all inclusive, sau cameră dublă superioară – 384 lei pe noapte, pentru 2 adulţi cu all inclusive. Oferta este valabilă pentru sejur de minim 5 nopţi în perioada 1 septembrie – 15 septembrie şi include cazare, masă în sistem all inclusive, 2 şezlonguri dar şi animaţie pentru copii. Aceste pachete sunt foarte avantajoase în special pentru familiile cu copii, care au parte de nenumărate facilităţi, cum ar fi cazare gratuită fără pat suplimentar pentru prichindeii până la şapte ani sau 50% reducere pentru copiii cu vârste cuprinse între şapte şi 12 ani.
    “Vacanţa e mai ieftină dacă alegeţi staţiunea Eforie Nord, unde pentru un sejur de 6 nopţi la hotel de trei stele cu mic dejun inclus se plăteşte 173 lei de persoană în perioada 27 august – 20 septembrie”, ne mai informează Camelia Busuioc. O atenţionare specială vine pentru staţiunile Venus şi Saturn, care pot fi pustii începând cu 1 septembrie, pentru că se închid terase şi restaurante.
    Reduceri pentru vârstnici
    Ofertele sunt disponibile şi pentru seniori în perioada 22 august – 15 septembrie. Una dintre ofertele pentru staţiunea Mamaia ajunge la 2.120 lei pe un sejur de 6 nopţi într-o cameră dublă superioară, pentru 2 adulţi, cu pensiune completă. Oferta Seniori include cazare, masă în sistem meniu fix cu apă plată. Pentru a beneficia de această ofertă, cel puţin un adult trebuie să aibă vârsta de peste 55 de ani. Dacă seniorii sunt însoţiţi de prichindei, aceştia vor avea parte de facilităţi, cazare şi masă gratuită pentru copiii de până la şapte ani, fără pat suplimentar. Între 7 şi12 ani se achită 211 lei pe sejur şi beneficiază de pat suplimentar în camera dublă superioară. Atentie! Dacă nepoţelul are peste 12 ani se achită valoarea integrală a unui loc.
    Oferte pentru vacanţele peste hotare
    Începând cu luna septembrie reducerile se fac simţite şi pentru sejururile achiziţionate pentru petrecerea vacanţei în afara ţării. Astfel, pentru Bulgaria, care rămâne o destinaţie preferată de români, vom putea merge la Nisipurile de Aur, la hotel de trei stele în sistem all inclusive, bineînţeles, cu 14 euro de persoană pe noapte. Dacă optăm pentru un hotel de patru stele va trebui să scoatem din buzunar 31 de euro de persoană. Oferte vom avea şi pentru Grecia. Cu 12 euro de persoană pe noapte putem merge la un hotel de două stele în staţiunea Paralia Katerini sau în Zakyntos, tot la un hotel de două stele, unde plătim cu un euro mai mult, adică 13 euro. Dacă ne permitem, putem plăti 342 de euro pentru şapte nopţi cu toate taxele incluse şi transport cu avionul în bine-cunoscuta insulă Santorini.

  • Prefectura Galaţi dispune de o platformă comunicaţională informatizată unică

    Prefectura Galaţi beneficiază de o platformă comunicaţională informatizată unică în ţară, care permite primăriilor din judeţ să efectueze schimburi de informaţii şi date, dar şi să se folosească de o arhivă digitizată unde pot fi stocate toate documentele administrative. Este vorba despre un proiect cu fonduri europene al Prefecturii, în valoare de 1.998.850 lei, din care contribuţia UE reprezintă 85%, iar cea a Guvernului 15%, prin Programul Operaţional „Dezvoltarea capacităţii administrative”.

    „O astfel de platformă comunicaţională nu mai are nicio Prefectură din ţară, dar ca arhiva digitizată mai sunt. Acestă platformă este de fapt un spaţiu virtual care are nişte reguli de funcţionare, iar cele 65 de unităţi administrativ-teritoriale pot comunica direct între ele toate informaţiile care ţin de obiectul de interes sau de activitate, ori pot comunica cu noi”, a spus directorul Prefecturii Galaţi, Vasile Pârlog. El a mai precizat că dintre primăriile din judeţ doar cea a municipiului Galaţi nu este inclusă în acest program deoarece are un volum prea mare de date, care nu pot fi stocate pe serverele existente.

    Prin implementarea acestui proiect, pe lângă gestionarea electronică a documentelor din reţea, platforma comunicaţională are multiple utilizări, precum generarea de rapoarte pe baza datelor colectate şi existente în reţea sau transmiterea de informaţii între toate entităţile cuprinse. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Galaţi, se urmăreşte astfel debirocratizarea, promovarea schimbului electronic de documente, transferul arhivei fizice a Prefecturii pe suport electronic, accesul transparent şi facil la informaţiile de interes public prin selectarea şi plasarea acestora pe site-ul Prefecturii, reducerea timpului pentru obţinerea informaţiilor necesare.

    Dacă arhiva digitizată a Prefecturii Galaţi este deja funcţională, din data de 20 august se va putea utiliza şi platforma comunicaţională informatizată de către primăriile din judeţ.

  • Galaţiul şi Tulcea se unesc pentru binele ştiinţei

    Conducerea Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi are în vedere încheierea unui protocol de parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea (ICEM), instituţie publică cu profil ştiinţific şi cultural, sub autoritatea Consiliului Judeţean Tulcea, al cărui scop este cercetarea fundamentală şi aplicativă în vederea protejării şi valorificării ştiinţifice, educative, culturale şi turistice a patrimoniului natural şi cultural, cu precădere a celui nord-dobrogean.

    „Am fost la Tulcea, la invitaţia colegilor de la ICEM şi am vizitat Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, în care sunt prezentate elemente specifice cadrului natural şi social din rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi Podişul Nord-Dobrogean. Vrem să avem o colaborare între cele două instituţii, care să fie benefică pentru toţi locuitorii celor două judeţe şi nu numai. Galaţiul şi Tulcea au un patrimoniu ştiinţific şi cultural care trebuie promovat şi arătat publicului. Intenţionăm să fructificăm acest protocol prin schimbul de expoziţii temporare: noi mergem la Tulcea şi invers. Sau vom demara proiecte ştiinţifice în comun, fie că vorbim de realizarea unor expoziţii sau derularea unor activităţi de cercetare”, a declarat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

    Principalele direcţii  de cercetare – dezvoltare şi valorificare cultural-educativă ale ICEM Tulcea sunt: arheologia, istoria veche şi medievală, istoria modernă şi contemporană, artele plastice şi decorative, etnografia şi arta populară, biologia (botanică, entomologie, malacologie, ihtiologie, ornitologie, mamalogie), ecologie, pedologie şi tehnologii de conservare şi restaurare a patrimoniului.