Author: Magda CONDOS

  • Unii nu vor căldură!

    Unii nu vor căldură!În cadrul acţiunii de rebranşare, demarate miercuri seară, la sistemul de termoficare, a celor circa 152 de asociaţii de locatari rău-platnice ale căror instalaţii de încălzire au fost blindate din cauza datoriilor acumulate, a axistat şi o situaţie deosebită cu care s-au confruntat echipele Apaterm care lucrează în 3 schimburi pentru ca toate aceste asociaţii să beneficieze până pe data de 1 decembrie de căldură. Membrii comitetului de conducere a unei asociaţii care se află pe lista neagră a Apaterm au cerut ca nu toate scările să fie din nou racordate la sistemul de încălzire, comitetul solicitând ca unele scări, unde locuiesc locatari care au acumulat debite mari, să nu beneficieze din nou de agent termic primar, ne-au declarat surse din cadrul Apaterm. Decizia comitetului este una inedită şi care ar trebui să constituie un exemplu pentru cât mai mulţi preşedinţi şi administratori de asociaţii, deoarece foarte puţini locatari înţeleg că nu autorităţile locale se pot implica efectiv în rezolvarea problemelor existente în sânul asociaţiilor de proprietari, locatarii având posibilitatea legală de a cere socoteală admnistratorilor în legătură cu modul în care au gestionat banii asociaţiei sau în legătură cu măsurile luate împotriva datornicilor, aşa cum au şi posibilitatea legală de a schimba preşedintele sau administratorul asociaţiei respective.
    În ceea ce priveşte acţiunea de rebranşare la sistemul centralizat de încălzire a celor 152 de asociaţii de locatari care au fost blindate, aceasta ar urma să se termine până în vineri seară. „Echipele alcătuite din angajaţi ai Apaterm lucrează în 3 schimburi şi facem toate eforturile posibile ca toate asociaţiile de locatari care au fost blindate să primească cel târziu până sâmbătă dimineaţă căldură”, ne-a declarat directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas. Acesta ne-a mai declarat că, odată cu majorarea parametrilor de furnizare a agentului termic primar de către CET, Apaterm va face toate demersurile posibile ca locuitorii oraşului să beneficieze de căldură non stop.

  • Căldură pentru toată lumea, prin sacrificarea investiţiilor

    Căldură pentru toată lumea, prin sacrificarea investiţiilor

    Primăria a obţinut ieri 10 milioane de lei de la Guvern, din fondul de rezervă, pentru acoperirea unor cheltuieli de termoficare a oraşului, iar consilierii au redirecţionat alte 5 milioane de lei, de la capitolul Investiţii, aşa încât tot Galaţiul va primi căldură, dar nu se ştie până când.
    „Vreau să le mulţumesc premierului Victor Ponta şi miniştrilor din Guvernul României pentru promptitudinea cu care au răspuns rugăminţii noastre. Le-am prezentat situaţia critică în care ne aflăm şi le-am explicat de ce s-a ajuns aici şi că este nedrept să decontăm noi, actuala guvernare locală şi naţională, greşelile făcute de administraţiile anterioare” a declarat primarul Marius Stan.
    Şi Consiliul Local a votat ieri o rectificare de buget pentru alocarea sumei de 5 milioane de lei, destinată tot asigurării energiei termice pentru încălzirea populaţiei. A fost nevoie, din nou, de tăierea unor fonduri destinate investiţiilor, ceea ce înseamnă, pentru moment, încetinirea şi chiar stoparea mai multor proiecte aflate în derulare. Este vorba de reabilitarea unor şcoli şi grădiniţe, modernizarea Orăşelului Copiilor şi a altor locuri de joacă, modernizarea Talciocului, construcţia sau reabilitarea unor parcări. La începutul acestei luni, Primăria a mai alocat de la bugetul local încă 10 milioane de lei pentru a sprijini Apaterm, bani tăiaţi tot de la Investiţii şi Dezvoltare, cu care au fost achitate în avans facturi pentru consumul de gaze naturale.
    A început deblindarea rău-platnicilor
    Odată cu asigurarea acestr sume, a început deblindarea asociaţiilor de locatari şi proprietari rău-platnice şi Apaterm lucrează pentru realimentarea cu energie termică a celor 152 de asociaţii din Galaţi care au fost blindate.
    „Am luat această decizie pentru a-i proteja pe cei buni-platnici captivi în asociaţiile cu mari datorii, care au fost blindate luna aceasta pentru restanţele uriaşe acumulate la plata facturilor de termoficare. Am luat această decizie şi pentru a-i proteja pe copiii rău-platnicilor, pentru că înţeleg că aceşti copii nu au nici o vină pentru situaţia critică în care ne aflăm. Vreau însă să atrag atenţia că măsura deblindării asociaţiilor rău-platnice este provizorie. Cei care nu înţeleg că trebuie să îşi plătească măcar facturile curente pentru termoficare, vor fi restricţionaţi din nou. Vreau să fiu foarte clar înţeles: facem eforturi foarte mari pentru a asigura căldura şi apa caldă populaţiei şi facem acest lucru pentru oamenii care îşi achită cu conştiinciozitate facturile. Faţă de aceştia avem obligaţia legală şi morală să le asigurăm condiţii normale de trai”, a declarat primarul Marius Stan.
    Potrivit estimărilor Apaterm, până sâmbătă toate asociaţiile de locatari şi proprietari din Galaţi vor beneficia de căldură şi apă caldă în regim non-stop. În continuare, se caută şi alte soluţii pentru sprijinirea populaţiei bun-platnice care locuieşte în asociaţiile de proprietari cu datorii mari. Pe lângă recuperarea sumelor datorate de rău platnici, principala preocupare este identificarea modalităţii legale de a-i ajuta pe gălăţenii care au plătit cu bună credinţă energia termică furnizată în sistem centralizat să îşi încălzească locuinţele în această iarnă.
    Rămâne de văzut care va fi strategia finală adoptată de Primărie şi de către Consiliul Local şi mai ales dacă rău-platnicii vor achita datoriile, lucru care nu s-a reuşit până acum, chiar dacă aproape 100 de angajaţi ai Apaterm au mers la uşa datornicilor în ultimele săptămâni. Surse din cadrul Apaterm ne-au declarat că administratorul special temporar al Apaterm, Didi Dumitru, care a fost desemnat de către primar să se ocupe cu luarea unor măsuri pentru creşterea nivelului de încasări de la populaţie, ar fi cerut şi obţinut suplimentarea numărului de angajaţi ai Apaterm care să bată la uşa datornicilor, fiind vorba de personalul TESA, în special. Astfel, potrivit aceloraşi surse, numărul angajaţilor Apaterm care vor încerca să îi determine pe rău-platnici să achite datoriile a crescut de la 97 la 150, însă rămâne de văzut dacă acest lucru va avea şi efect.
    E normal să plătim întreţinerea în avans?
    La secţiunea Diverse din cadrul şedinţei Colegiului Prefectural care a avut loc ieri dimineaţă, prefectul Dorin Otrocol a făcut un apel către cei din sală să discute la serviciu cu ceilalţi colegi şi să le recomande să facă un efort să îşi plătească datoriile la întreţinere pentru ca cetăţeanul corect al oraşului să poată beneficia de serviciul pe care l-a plătit.
    Odată deschis subiectul, Lăcrămioara Susanu, directorul adjunct al Serviciului de Metrologie, a întrebat conducerea Prefecturii dacă ceea ce se întâmplă în asociaţia de locatari 771, din care face parte, este un abuz din partea administratorului: “La asociaţie este un afiş prin care ni se cerea să plătim în avans pe luna noiembrie, afiş pus din octombrie. Nu ştiu dacă e normal aşa ceva sau oportun să ni se solicite plata unui serviciu în avans”.
    Explicaţia a fost dată de Vasile Pârlog, directorul Prefecturii: “Ca să ştim cu toţii, în acest moment, între Romgaz şi Electrocentrale nu mai există contract. Există contract între CET şi Apaterm, dar fără să aibă în spate contractul care să alimenteze producerea agentului cald. Astăzi, Romgazul – care ştiţi că e cotat pe bursă, dispare orice fel de discuţie de altă natură în privinţa modului în care e organizat şi funcţionează – cere, ca pentru orice alt cetăţean care doreşte să cumpere o marfă, plata în avans. (…) Practic, ca să înţelegem cu toţii, Romgazul a cerut plata în avans de la CET, CET cere în avans de la Apaterm şi Apaterm trebuie să ceară de la cetăţeni. Apaterm datorează 360 de milioane de lei. Dacă nu se va găsi o soluţie în această privinţă, va trebui să constatăm că serviciul centralizat din Galaţi nu mai poate fi operaţional”, a explicat Pârlog.

  • Donaţie de echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean Galaţi

    Donaţie de echipamente medicale pentru Spitalul Judeţean Galaţi

    ArcelorMittal Galaţi continuă să sprijine Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi, donând echipamente medicale de ultimă generaţie, se arată într-un comunicat de presă remis de purtătorul de cuvânt al Combinatului, Dorian Dumitrescu. În comunicat se precizează că unitatea a oferit dotari pentru trei secţii: Anestezie şi Terapie Intensivă, Secţia Chirurgie Plastică – compartimentul Arsuri, precum şi pentru Neurochirurgie, în conformitate cu solicitările specifice ale medicilor. „În actualul context economic continuăm să oferim, în limita posibilităţilor, sprijin sistemului local de sănătate şi suntem încrezători că proiectele noastre vor contribui la creşterea calităţii actului medical. În 2014, ca parte a angajamentului nostru pe termen lung faţă de comunitatea locală, vom continua şi vom dezvolta acest parteneriat. Donaţia este în concordanţă cu programul nostru de responsabilitate socială, axat acum pe domeniile sanitar şi educaţional”, a declarat Bruno Ribo, director general al ArcelorMittal Galaţi. Spitalul a primit patru monitoare de funcţii vitale, destinate Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă. Secţia Chirurgie Plastică – compartimentul Arsuri a primit un echipament Skin Mesher pentru grefele de piele şi un motor Braun cu acumulator pentru intervenţii chirurgicale specializate. Jumătate din secţie a fost echipată cu aer condiţionat, urmând ca anul viitor întreaga secţie să beneficieze de această facilitate. De asemenea, Secţia de Neurochirurgie a primit o trusă cu instrumentar chirurgical specializat pentru intervenţii neurochirurgicale, precum şi 10 cărucioare rulante. Pentru unele echipamente se vor organiza sesiuni de pregătire a personalului. „Echipamentele donate de ArcelorMittal Galaţi rezolvă unele probleme ale spitalului. Dorim să salutăm decizia Combinatului de a le cumpăra şi a ni le dona. Sperăm că acest parteneriat va continua şi în anul 2014”, a declarat dr. Mihaela Debita, manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi.

  • Bosquito, Michael Bolton şi Smokie în noaptea dintre ani

    „Revelionul în stradă, care va marca trecerea în noul an, cuprinde un program artistic susţinut în deschidere de Bosquito iar apoi de Michael Bolton şi de formaţia Smokie.
    „E un spectacol care va aduce mulţi gălăţeni în stradă. Spectacolul de Revelion este foarte posibil să-l avem într-un parteneriat cu o televiziune centrală, ceea ce ar conduce la reducerea foarte mult a costurilor, prin cedarea drepturilor de televizare. Cert este că avem un partener care ne va sponsoriza – Shopping City Mall”, a declarat primarul Marius Stan.
    Revelionul face parte dintr-un program de manifestări denumite “Iarnă de vis are Galaţiul”, care va începe pe 16 decembrie cu spectacolul „Stelele Moscovei pe gheaţă”, urmat de un Bal vienez desfăşurat la Teatrul Muzical. Muncipalitatea va instala un cort uriaş pe platoul de la Sindicate, va găzdui „Stanvelionul” pentru cei nevoiaşi, dar şi „Cortul”, unde, în a doua zi de Crăciun, primarul şi consilierii locali vor servi celor mai săraci gălăţeni aproximativ 4.500 de porţii de mâncare.

  • Facilităţi în schimbul menţinerii locurilor de muncă din Galaţi

    Facilităţi în schimbul menţinerii locurilor de muncă din Galaţi

    În afară de demolarea chioşcurilor, care a fost o acţiune care a atras păereri pro şi contra, urmând să intre în colimatorul muncipalităţii şi garajele care nu au aviz legal, Primăria s-a gândit să adopte un set de măsuri care să stimuleze păstrarea locurilor de muncă, respectiv a numărului de angajaţi. Consilierii locali au aprobat,  la propunerea primarului Marius Stan, o schemă de ajutor de minimis, aprobată de Consiliul Concurenţei,  potrivit căreia societăţile comerciale sau cooperatiste pot beneficia de micşorarea impozitului pe clădiri cu 30 la sută pentru anul 2014 şi de scutirea de la plata majorărilor sau penalităţilor de întârziere aferente impozitelor şi taxelor locale datorate la bugetul local. Potrivit hotărârii adoptate de consilierii locali, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2014 firmele care şi-au păstrat în anul 2013 minim numărul mediu de personal raportat în anul 2012, dar nu mai puţin de 50 de angajaţi, pot beneficia de micşorarea cu 30 la sută a impozitului pe clădiri aferent anului 2014. Aceeaşi schemă de facilităţi prevede scutirea de la achitarea majorărilor sau a penalităţilor de întarziere în cazul firmelor care sting până la data de 30 decembrie 2013 obligaţiile principale constând în impozite şi taxe locale datorate bugetului local, restante la 30 septembrie 2013. Înlesnirea se aplică şi celor care sting până la data de 15 iunie 2014 obligaţiile principale constând în impozite şi taxe locale datorate bugetului local restante la 31 martie 2014 şi care se obligă să achite integral debitele scadente la 30 septembrie (aferente semestrului II al anului 2014) până la data de 30 noiembrie 2014, inclusiv cu majorările aferente.
    Cine nu poate beneficia de facilităţi
    Oferta nu este valabilă pentru firmele  aflate în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare şi la care afacerea este condusă de un administrator sau lichidator judiciar. Pentru micşorarea impozitului angajatorilor care şi-au păstrat salariaţii, valoarea totală estimată a ajutorului de minimis acordat pe întreaga durată de aplicare este estimat la 1.000.000 de euro. Pentru cea de-a doua parte a ofertei, stingerea penalităţilor sau a majorărilor, valoarea totală estimată a ajutorului de minimis pe întreaga durată de aplicare este de aproximativ 4.500.000 de lei, iar numărul estimat de beneficiari este de 3.800 de persoane juridice, plătitori de impozite şi taxe locale. Angajatorii interesaţi pot citi pe site-ul Primăriei etapele de urmat şi documentaţia necesară pentru a beneficia de întregul set de facilităţi oferit de administraţia locală.
    Măsurile luate de Primăria Galaţi pot reprezenta o gură de oxigen pentru mediul privat dar nu este îndeajuns, deoarece ar mai trebui create şi alte condiţii, cum a fi construirea unui drum expres, a unui pod peste Dunăre sau a unui tunel.

  • Vom mai avea sau nu căldură de la 1 decembrie?

    Vom mai avea sau nu căldură de la 1 decembrie?

    În condiţiile în care iarna îşi intră din ce în ce mai tare în drepturi, temperatura de afară scăzând serios în ultimele zile, principala problemă cu care se confruntă Galaţiul rămâne cea legată de asigurarea furnizării căldurii. Potrivit informaţiilor primite de la Primăria Galaţi zilele trecute, 159 de asociaţii de proprietari au fost blindate din cauza datoriilor mari înregistrate la întreţinere şi din cauza faptului că nu au vărsat bani anul acesta în contul Apaterm, măsura decisă fiind una corectă. Problema este însă că bun-platnicii nu primesc căldură, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat sistemul de branşare individuală. În timp ce datoriile s-au acumulat de-a lungul ultimilor ani, fără ca să se ia o măsură pentru remedierea situaţiei, s-a ajuns ca tot oraşul să rămână de la 1 decembrie fără căldură, şi aici ne referim la cea furnizată cu program, dacă nu vor fi plătite până atunci 5 milioane de lei către Electrocentrale, care la rândul ei trebuie să facă această plată către Romgaz. Într-un comunicat de presă remis ieri, Primăria Galaţi informează că, în perioada 1 – 25 noiembrie 2013, suma plătită către Electrocentrale a fost de 6.600.431 lei (112,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012). „De asemenea, precizăm că în cursul zilei de ieri Apaterm a încasat de la asociaţiile de proprietari suma de 115.609 lei, bani destinati plăţii agentului termic produs de SC Electrocentrale SA şi furnizat asociaţiilor bun platnice”, se arată în comunicatul de presă al Primăriei.
    Demersuri pentru rezolvarea problemei
    Potrivit informaţiilor noastre, reprezentanţii Primăriei fac demersuri pentru a găsi soluţii pentru ca de la 1 decembrie să nu se sisteze furnizarea căldurii, dar acest lucru nu este suficient, în condiţiile în care locatarii rău-platnici, inclusivi chiriaşii Primăriei sau ai CJ, nu înţeleg că trebuie să achite măcar o parte din debitele acumulate de-a lungul anilor. Potrivit informaţiilor noastre, se caută soluţii pentru a se identifica un capitol de la bugetul local de unde să se ia o sumă care să fie destinată plăţii către Electrocentrale, cel mai probabil aceasta urmând să fie luată de la investiţii. Dacă se va identifica o soluţie în acest sens, aceasta ar urma să fie discutată în cadrul comisiilor de specialitate ale Consiliului Local, iar apoi acest lucru ar urma să fie aprobat în cadrul unei şedinţe de îndată. O altă sursă posibilă de completare a sumei necesare ar fi alocarea unei sume de la fondul de rezervă al Guvernului, însă rămâne de văzut dacă acest lucru va fi posibil. Problemele apărute în ultimele săptămâni au scos la iveală faptul că după trecerea acestei ierni trebuie găsită o soluţie definitivă pentru rezolvarea acestei probleme care a apărut şi din cauza faptului că în ultimii ani nu s-a încercat găsirea unei soluţii care să permită ca bun-platnicii să aibă apă caldă şi căldură. În ceea ce priveşte numirea temporară a lui Didi Dumitru în funcţia de administrator special al Apaterm, aprobată în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local, această decizie trebuie să primească şi avizul administratorului judiciar al Apaterm, iar hotărârea respectivă de Consiliu Local să fie validată de prefect.

  • Adio, Apaterm!

    Pe site-ul Apaterm a fost publicată procedura de emitere a avizului de deconectare individuală de la încălzire a locatarilor bun-platnici din cadrul asociaţiilor cu contractul de furnizare a energiei termice suspendat, anunţul fiind făcut pentru a da posibilitatea locatarilor care nu au datorii şi fac parte din cele 159 de asociaţii care sunt blindate să renunţe la serviciile Apaterm. Posibilitatea ca bun-platnicii să ceară blindarea instalaţiilor a fost anunţată săptămâna trecută în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de primarul Marius Stan şi de directorul Apaterm, Adriana Stratulat, aceştia susţinând că se va încerca găsirea unor soluţii ca bun-platnicii să nu mai achite taxele aferente debranşării.
    Etapa întâi o reprezintă obţinerea avizului de deconectare de la furnizorul de energie, respectiv Apaterm, iar etapa a doua constă în executarea deconectării, sigilării şi inventarierii de către operator a corpurilor radiante şi ale punctelor de consum ale apei calde din apartamentul respectiv. Practic, prima etapă constă în eliberarea avizului de deconectare, care presupune parcurgerea mai multor etape şi anume depunerea cererii de eliberare a avizului de deconectare, care trebuie să aibă acordul asociaţiei, referat tehnic de specialitate în original şi adeverinţă tip în original, care vor fi completate, semnate şi ştampilate de asociaţiile de locatari sau proprietari, dovada încălzirii apartamentului cu o sursă alternativă de producere a energiei termice (centrală murală, panou radiant sau altă sursă electrică), dovada montării aparatului individual de măsurare a debitului de gaze naturale care sunt consumate la intrarea în apartament, documentaţia tehnică întocmită de un proiectant de specialitate autorizat.
    Eliberarea avizului se face în termen de 2 zile iar tariful este de 93,15 lei. Pe site-ul Apaterm se precizează că etapa a doua constă în executarea deconectării, sigilării şi inventarierii (contracost), de către furnizor, a corpurilor radiante şi a punctelor de consum ale apei calde din locuinţa respectivă. Deconectarea se realizează numai după obţinerea de către solicitant a avizului emis de către Apaterm şi se face numai de către operator-furnizor (contracost), respectiv serviciul de inventariere a suprafeţei radiante.
    Cine are căldură?
    Deşi reprezentanţii Primăriei susţineau că asociaţiile care nu au datorii primesc căldură pe bază de program, se pare că acest lucru nu se întâmplă în toate cazurile, aşa cum ar trebui, şi aici ne referim la faptul că mai sunt situaţii în care caloriferele ori sunt reci, ori abia s-au dezmorţit. Surse din cadrul Electrocentrale ne-au declarat că ieri, în jurul orei 13, Electrocentrale furniza către Apaterm un debit de 1.600 de tone oră de agent termic primar cu o temperatură de 72 de grade Celsius, fiind estimat ca în cursul serii debitul să crească la 2.000 de tone, temperatura fiind tot de 72 de grade Celsius.

  • Negocieri politicoase la Combinat

    Negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Combinat a demarat recent, la masa tratativelor aşezându-se o comisie din partea conducerii, printre care se află directorul Direcţiei de Resurse Umane, Mihaela Crăciun, precum şi o comisie formată din 11 reprezentanţi ai sindicatului Siderurgistul, printre care se află şi preşedintele acestei structuri sindicale, Gheorghe Bezman.

    Sindicatul Siderurgistul a fost singurul sindicat care a depus acte din care să rezulte că are reprezentativitate pentru a putea participa la negocieri, deşi reprezentanţii sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, prin vocea lui Gheorghe Tiber, susţin că numărul membrilor de sindicat ar fi în realitate, la ora actuală, mai mic decât cel necesar pentru a participa la tratative. Potrivit prevederilor din procesul verbal de negociere, reprezentanţii celor două părţi au convenit să se întâlnească odată pe săptămână, şedinţele urmând să se desfăşoare la sala de şedinţe a Direcţiei de Resurse Umane. În procesul verbal se mai arată că informaţiile publice, dar şi cele cu caracter confidenţial necesare formulării partenerilor sociali a propunerilor de modificare a contractului vor fi comunicate acestora până pe data de 22 decembrie.

    „Pe parcursul negocierii dar şi după semnare părţile vor păstra confidenţialitatea informaţiilor primite, de asemenea părţile convin să negocieze cu bună credinţă, obligându-se să nu adopte o atitudine de natură a prejudicia imaginea celeilalte părţi sau să împiedice în vreun fel, derularea în bune condiţii a negocierii şi semnării CCM pe 2014”, se mai arată în procesul verbal. Având în vedere anumite prevederi din acest proces verbal, în care se vorbeşte despre faptul că nu se poate transmite niciun fel de informaţie din timpul negocierilor, rămâne de văzut dacă siderurgiştii vor fi informaţi în legătură cu mersul tratativelor, aşa cum ar fi normal, dacă ţinem cont de faptul că plătesc cotizaţie de sindicat.

  • Distracţie şi voie bună la sfârşitul lunii

    Primăria a încheiat un parteneriat cu societatea Vision Improve SRL din Braşov, administrată de Marius Adam, care va organiza manifestările care vor avea loc sub denumirea ”Serbările Galaţiului 2013”, între 29 noiembrie şi 1 decembrie 2013, precum şi ”Târgul de Crăciun”, care va avea loc între 6 şi 27 decembrie.
    ”Pentru cele trei zile dedicate Sărbătorilor Galaţiului am încheiat un parteneriat cu o firmă care se va ocupa de organizarea evenimentelor artistice şi a târgului desfăşurat pe Faleza Superioară. Municipalitatea pune la dispoziţie domeniul public, partenerii îl manageriază aşa cum consideră ei, astfel încât din banii pe care trebuie să-i obţină din gestionarea domeniului public să asigure trei zile de spectacole pentru gălăţeni. Este un parteneriat care ne face să nu scoatem alte fonduri din buzunar”, a precizat primarul Marius Stan.
    Iniţiativa municipalităţii de a face economii este de apreciat, însă este greu de înţeles de ce nu s-a făcut o licitaţie la care să poată participa mai multe firme, care să vină cu oferte diferite.
    Conform programului aprobat de consilierii locali, vineri, 29 noiembrie, va avea loc un recital extraordinar susţinut de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova, care va avea invitaţi recunoscuţi, şi anume Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, tinerii putându-se bucura de concertele susţinute de Connect-R şi Voltaj. Sâmbătă, pe 30 noiembrie, vor concerta orchestra Lăutarii, coordonată de Maestrul Nicolae Borgros, Laura Lavric, Mioara Velicu şi Sofia Vicoveanca, concertele de muzică uşoară fiind susţinute de Elena Gheorghe şi Vama Veche. Duminică, 1 decembrie, va avea loc un recitalul extraordinar susţinut de Ansamblul Jidvei România din Alba, urmat de spectacole susţinute de  Mandinga şi Zdob şi Zdub. Toate concertele vor începe la ora 17.30.
    Circulaţie restricţionată
    Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, începând de joi, 28 noiembrie, ora 10.00 şi până luni, 2 decembrie la prânz, circulaţia autovehiculelor pe Bulevardul Marii Uniri, de la intersecţia cu strada Prelungirea Traian şi până la intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn va fi restricţionată. Riveranii care locuiesc pe Bulevardul Marea Unire între intersecţia cu bulevardul Prelungirea Coşbuc şi Grădina Botanică vor avea permis accesul dinspre intersecţia cu străzile Drumul Uzina de Apă, Cloşca şi Saturn. De asemenea, va fi restricţionat accesul autovehiculelor şi pe Bulevardul George Coşbuc, de la intersecţia cu strada Regiment 11 Siret şi până la intersecţia cu Bulevardul Marii Uniri.

  • Strigăte firave de nemulţumire

    Strigăte firave de nemulţumireDoar circa 25 de sindicalişti, membri ai sindicatelor Siderurgistul de la Combinat, Atlas şi ICMRSG au pichetat ieri după amiază sediul Prefecturii, în semn de protest faţă de politica guvernului şi  arătându- şi nemulţumirea şi faţă de faptul că municipiul Galaţi se confruntă cu o problemă legată de furnizarea căldurii. Deşi acţiunea de protest nu a fost mediatizată din timp, iar gălăţenii nu au fost invitaţi să participe la ea în cazul în care sunt nemulţumiţi, sindicaliştii s-au arătat nemulţumiţi de prezenţa redusă atât a colegilor lor din alte sindicate, dar şi a locuitorilor oraşului. Doleanţele sindicaliştilor de la Cartel Alfa Galaţi, care a organizat pichetarea în frunte cu preşedintele Romică Gârneaţă, au fost aceleaşi ca şi data trecută, şi anume modificarea Legii Dialogului Social, înfiinţarea de noi locuri de muncă, unii din participanţi purtând pancarte pe care erau scrise aceste doleanţe. Protestarii au huiduit şi au strigat „Ruşine să vă fie”, fără să spună concret care este ţinta nemulţumirilor lor iar în cazul problemei legate de asigurarea căldurii nu şi-au îndreptat criticile către o anume ţintă, amintind însă că au cerut încă de acum câteva luni ca acest subiect să fie în atenţia autorităţilor responsabile şi să se ia măsuri din timp. Dacă acum 2 ani organizau pichetări în care cereau demisia fostului guvern Boc, criticând faptul că nu se înfiinţau locuri de muncă precum şi adoptarea Legii Dialogului Social, protestarii s-au mulţumit de această dată să se întoarcă cu spatele la Prefectură, gestul lor simbolizând faptul că aşa cum actualii guvernanţi îi tratează cu spatele, aşa îi tratează şi ei. Este greu de crezut că actualul guvern ar putea fi determinat să ia măsuri de către nişte organizaţii sindicale care organizează doar nişte acţiuni de pichetare la care participă doar lideri de sindicat, acţiuni care nu sunt mediatizate din timp şi la care gălăţenii nu sunt chemaţi să participe, sindicatele fiind nemulţumite că puterea nu le bagă în seamă.