Author: M.A.S.

  • Țigările electronice sunt „la fel de eficiente” precum plasturii cu nicotină

    Țigările electronice par să fie cel puţin la fel de eficiente precum plasturii cu nicotină pentru renunţarea la fumat, sugerează un studiu, preluat de BBC. Dispozitivul, care creşte rapid în popularitate, produce vapori care conţin nicotină. În acelaşi timp, ţigara electronică imită senzaţiile senzoriale ale fumatului, ceea ce a dus la speculaţia că ar putea fi un instrument util în procesul de renunţare la fumat.
    O echipă de la Universitatea din Auckland, în Noua Zeelandă, a realizat primul studiu clinic pentru a face o comparaţie între ţigara electronică şi plasturii cu nicotină, pe un eşantion de 657 de persoane, iar rezultatele acestuia au fost publicate în revista de specialitate The Lancet.
    Conform studiului, 7,3% din persoanele care utilizează e-ţigări au renunţat la fumat după şase luni, faţă de 5,8% din cei care au recurs la plasturi. Studiul nu a utilizat însă un eşantion suficient de larg pentru a dovedi care este cea mai bună opţiune, notează BBC.
    În acelaşi timp, după şase luni, 57% din utilizatorii de ţigări electronice au înjumătăţit numărul de ţigări fumate în fiecare zi, comparativ cu 41% din cei care utilizează plasturi cu nicotină.
    „Deşi rezultatele noastre nu arată diferenţe clare între e-ţigări şi plasturi în privinţa «renunţării cu succes» după şase luni, se pare că ţigările electronice sunt mai eficiente în ajutarea fumătorilor care nu au renunţat să mai reducă din numărul ţigărilor fumate”, a afirmat prof. Chris Bullen, de la Universitatea din Auckland.
    „Dată fiind popularitatea în creştere a acestor dispozitive în multe ţări, precum şi incertitudinea şi inconsecvenţa în materie de reglementare, sunt necesare studii mai lungi şi mai mari pentru a stabili dacă aceste dispozitive ar putea deveni instrumente eficiente şi populare pentru renunţarea la fumat”, a adăugat profesorul.
    Uniunea Europeană şi Marea Britanie lucrează la reglementarea ţigărilor electronice în acelaşi mod precum medicamentele, scrie BBC. Dispozitivul provoacă păreri împărţite, unii susţinând că acesta normalizează fumatul, în timp ce alţii sunt de părere că ar putea ajuta oamenii să renunţe la fumat.
    „E-ţigările sunt mai atrăgătoare decât plasturii pentru mulţi fumători şi sunt accesibile, în majoritatea ţărilor, fără restricţiile din domeniul medicamentelor care se aplică terapiei de înlocuire a nicotinei şi fără implicarea costisitoare a profesioniştilor sanitari”, este de părere prof. Peter Hajek, directorul Unităţii de cercetare a dependenţei de tutun de la Universitatea Queen Mary din Londra.

  • Programe educaţionale gratuite de dezvoltare a abilităţilor de viaţă în şcoli

    Cadrele didactice care doresc să predea elevilor un opţional despre antreprenoriat, profesie şi carieră, finanţe personale sau educaţie pentru sănătate se pot înscrie pentru a derula gratuit unul dintre programele educaţionale ale organizaţiei Junior Achievement România.
    Cadrele didactice din judeţul Galaţi se pot alătura comunităţii formată din 104 profesori din 44 de instituţii locale de învăţământ din judeţ care au derulat în şcoală programe Junior Achievement România în anul şcolar 2012 – 2013.
    Elevii de la Şcoala gimnazială nr. 7 din Galaţi au înregistrat rezultate deosebite în programele JAR, câştigând premiul pentru cea mai mare contribuţie a unei şcoli, cu o reducere a emisiilor de 48 tone de dioxid de carbon, în cadrul programului „Fabrica de aer curat”.
    Cadrele didactice beneficiază de materiale gratuite la clasă, precum manuale pentru profesor cât şi pentru elevi, materiale auxiliare, training şi consultanţă la implementare, instrumente de evaluare pe parcursul programului şi certificate care atestă participarea la program, toate aceste materiale fiind susţinute financiar integral de comunitatea de afaceri din România.
    Termenul limită pentru înscriere pentru a beneficia gratuit de unul dintre programele educaţionale este 1 octombrie 2013, în limita locurilor disponibile.

  • Galaţiul se menţine pe locul trei la şomaj

    Galaţiul se menţine pe locul trei la şomaj

    Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii august 2013, la nivelul judeţului, a fost de 8,53%, cu 0,83% mai mică decât cea din luna iulie 2013, când a fost înregistrată o rată a şomajului de 9,36%, şi mai mare cu 0,87% decât cea din luna august 2012, când a fost înregistrată o rată a şomajului de 7,66%.

    Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi la finele lunii august 2013 a fost de 16.859 persoane, cu 1.646 persoane mai puţin faţă de finele lunii anterioare.

    Din totalul şomerilor înregistraţi la nivelul A.J.O.F.M. Galati, 4.559 au fost şomeri indemnizaţi şi 12.300 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.436 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 3.082 persoane faţă de luna precedentă.

    După rata şomajului, la nivel de ţară, judeţul Galaţi se clasează pe locul 3, după judeţele Vaslui (9,14%) şi Mehedinţi (8,88%).

    Din totalul de 12.300 şomeri neindemnizaţi, 356 de persoane sunt şomeri noi intraţi în evidenţă, beneficiari de venit minim garantat.

     

    3.267 şomeri sub 25 de ani

    Mediul de provenienţă a persoanelor înregistrate în evidenţa A.J.O.F.M. Galaţi se prezintă astfel: urban – 4.751 persoane, rural – 12.108 persoane. Categoriile socio-profesionale după nivelul de studii al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Galaţi se prezintă astfel: studii superioare – 885 persoane, reprezentând 5,25%; studii liceale/ postliceale – 3.190 persoane, reprezentând 18,92%; studii inferioare (fără studii, şcoală gimnazială, şcoală profesională, învăţământ complementar de ucenici –12.784 persoane, reprezentând 75,83%. Structura şomajului pe grupe de vârstă, la sfârşitul lunii august 2013, se prezintă astfel: 3.267 şomeri au sub 25 de ani, 903 şomeri au între 25 şi 29 de ani, 3.568 şomeri au între 30 şi 39 de ani, 4.420 şomeri au între 40 şi 49 de ani, 1.934 şomeri au între 50 şi 55 de ani iar 2.767 şomeri au depăşit 55 de ani.

    În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna august 2013, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la valoarea de 10,22% în luna iulie 2013 la 9,18% în luna august 2013, iar rata şomajului feminin a scăzut de la valoarea de 8,38% în luna iulie 2013 la valoarea de 7,78% în luna august 2013.

  • Producţia industrială a crescut cu 6,9% în primele şapte luni din acest an

    Producţia industrială (serie brută) a crescut cu 6,9% în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2012, dar şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 6,1%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Creşterea a fost susţinută de industria prelucrătoare (+8,5%) şi de cea extractivă (+5,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 5,4%.

    Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la majoritatea categoriilor de bunuri: în industria bunurilor de capital (+11,8%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,7%), în industria bunurilor intermediare (+7,7%) şi în industria bunurilor de uz curent (+3,8%). Industria energetică a scăzut cu 5,0%.

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut în perioada menţionată datorită industriei prelucrătoare (+7,9%) şi industriei extractive (+4,5%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 5,9%.

    Potrivit datelor INS, pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+12,4%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+11,7%), în industria bunurilor intermediare (+5,5%) şi în industria bunurilor de uz curent (+3,1%). Industria energetică a scăzut cu 4,7%.

    În luna iulie 2013, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 7,2%, determinată de creşterea producţiei şi furnizării de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+8,3%) şi a industriei prelucrătoare (+7,4%). Industria extractivă a scăzut cu 1,9%.

    Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri la toate categoriile de bunuri, respectiv în industria bunurilor de capital (+8,6%), în industria bunurilor intermediare şi în industria energetică (câte +6,8% fiecare), în industria bunurilor de uz curent (+5,6%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+3,4%).

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a scăzut cu 0,1%, ca urmare a scăderii industriei extractive (-5,1%). Industria prelucrătoare şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat au crescut cu 0,5%, respectiv cu 0,4%.

    Datele statistice arată că pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+5,8%), în industria bunurilor intermediare (+4,4%) şi în industria energetică (+1,1%) şi scăderi în industria bunurilor de uz curent (-0,3%) şi în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,2%).

    Raportat la luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a crescut în luna iulie 2013 cu 11,4% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+13,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 1,4% iar industria extractivă cu 0,1%.

    Potrivit INS, pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+18,4%), în industria bunurilor intermediare (+11,6%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+10,6%) şi în industria bunurilor de uz curent (+6,7%). Industria energetică a scăzut cu 1,7%.

    Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 6,3%, ca urmare a creşterii industriei prelucrătoare (+7,7%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au scăzut cu 3,4%, respectiv cu 0,2%.

    Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor de capital (+13,6%), în industria bunurilor intermediare (+9,0%), în industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+5,3%) şi în industria bunurilor de uz curent (+2,7%). Industria energetică a scăzut cu 2,7%.

  • Direcţia Antifraudă va fi operativă în cel mult o lună

    Direcţia Antifraudă va fi operativă în cel mult o lună

    Direcţia Naţională Antifraudă Fiscală va fi operativă în cel mult o lună, a declarat marţi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu, la conferinţa de lansare a proiectului de modernizarea a administraţiei fiscale, care va fi implementat, în perioada 2013-2018, în colaborare cu Banca Mondială.

    “Îmi doresc ca administraţia fiscală să fie în măsură să reacţioneze operativ la toate informaţiile şi analizele privind evaziunea fiscală şi frauda fiscală. Degeaba constatăm după luni sau ani de zile că anumite firme au făcut evaziune fiscală, mergem cu toate structurile de control ale ANAF, le verificăm, stabilim impozite şi taxe suplimentare, majorări şi penalităţi, iar sumele nu se mai încasează niciodată. Evidenţele fiscale sunt încărcate cu sume care nu pot fi recuperate niciodată pentru că firmele respective ori sunt cesionate, ori nu mai au niciun fel de patrimoniu, ori acţionarii sunt dispăruţi”, a spus Chiţoiu.

    Oficialul MFP a subliniat că vrea ca în noua structură să intre oameni profesionişti, integri şi oneşti.

    “Nu mai vreau reclamaţii din partea mediului de afaceri că merg (inspectorii Fiscului – n.r.) în control de nenumărate ori într-o lună, o jumătate de an sau un an şi verifică numai aspecte formale. Vreau ca această structură să meargă la marea evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi la activităţile de contrabandă. Rolul Direcţiei Antifraudă este să schimbe comportamentul celor care au intenţia sau fac evaziune fiscală, de a-i prinde şi de a le confisca sumele, să le recupereze operativ”, a afirmat Chiţoiu.

    Ministrul Finanţelor a declarat că îşi doreşte ca rezultatele proiectului să se reflecte într-o administraţie fiscală modernă, eficientă, care să reprezinte un partener pentru toţi contribuabilii din România, eficientă în sensul colectării veniturilor bugetare la un nivel apropiat de media UE, iar evaziunea fiscală cel mult la nivelul din celelalte state din UE.

    Oficialul MFP a subliniat că eficientizarea şi modernizarea administraţiei fiscale va duce şi la o concurenţă loială în mediul economic, deoarece în prezent cei care nu plătesc taxe şi impozite fac concurenţă neloială din punct de vedere al preţurilor, clienţilor şi pieţei în general.

    “Mă voi implica direct în acest proiect, vreau să îl urmăresc şi să îi văd eficienţa”, a mai spus ministrul Finanţelor, care i-a asigurat pe reprezentanţii instituţiilor din proiect că vor avea tot sprijinul său administrativ, legislativ şi politic, pentru adoptarea deciziilor necesare.

  • Un draft al bugetului va fi gata până la mijlocul lui octombrie

    Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a anunţat că un draft al bugetului de stat pentru anul 2014 va fi gata până la mijlocul lunii octombrie.

    Voinea a spus că sunt multe propuneri de luat în discuţie în ceea ce priveşte diminuarea poverilor fiscale şi că procesul de elaborare a bugetului va fi diferit decât în alţi ani, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană.

    “Procesul privind elaborarea bugetului va fi diferit decât în anii trecuţi, pentru că trebuie să treacă şi pe la Uniunea Europeană. Nu doar pentru România, pentru toate ţările europene. Începând cu acest an s-a intrat în aşa-numitul semestru european, deci inclusiv Germania trebuie să ceară la Bruxelles aprobarea pentru buget, ceea ce vom face şi noi. Va exista, deci, un draft al bugetului până la mijlocul lunii octombrie. Până atunci vom clarifica care este baza de pornire, deci care sunt veniturile pe care ne putem baza în mod prudent anul viitor, deficitul se cunoaşte – 2 la sută din PIB -, pe care îl putem avea anul viitor şi, în interiorul acestei anvelope, unde se pot duce banii. Sigur că nu se pot duce în toate părţile, fie poate să scadă CAS, poată să scadă TVA, pot să crească investiţiile. Trebuie şi o prioritizare şi între obiectivele bugetare pentru anul viitor”, a explicat ministrul.

    Liviu Voinea s-a referit şi la arieratele primăriilor, precizând că legea prevede două situaţii pentru autorităţile locale care au probleme cu bani. Una dintre ele, cea mai gravă, este insolvenţa.

    “Una este, practic, insolvenţa, dar aici sunt extrem de puţine. Noi nu cunoaştem decât un singur caz, care a fost, de altfel, şi mediatizat. A doua situaţie o reprezintă primăriile, autorităţile locale aflate în dificultate, într-o situaţie de criză financiară, dar nu în insolvenţă. În acest moment, numărul celor care au raportat este foarte redus. Marea majoritate a autorităţilor locale nu sunt într-o astfel de situaţie. De altfel, legea obligă conducătorii autorităţilor locale să informeze cu privire la aceste situaţii. Nu este un fenomen”, a mai spus Voinea.

    El a arătat că guvernul are în lucru o ordonanţă de urgenţă privind criteriile de prioritizare a investiţiilor.

    “Va fi pe agenda Guvernului în cel mai scurt timp. Tocmai pentru ca toată lumea să ştie care este lista cu investiţiile prioritare ale Guvernului, să putem împreună să verificăm modul în care sunt bugetate aceste investiţii, modul în care sunt executate, într-o manieră cât se poate de transparentă”, a afirmat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

  • Propunerea rusă asupra Siriei, posibil “progres important”

    Propunerea rusă asupra Siriei, posibil "progres important"

    Barack Obama a declarat luni că propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional ar putea reprezenta un “progres important” în conflict, în timp ce a chemat la “scepticism” faţă de guvernul de la Damasc, notează AFP.

    Preşedintele, în interviuri separate la şase televiziuni americane, a avertizat împotriva oricărei încercări de diversiune din partea regimului lui Bashar al-Assad şi a estimat că această nouă evoluţie este rezultatul ameninţărilor americane cu lovituri pentru a pedepsi Damascul că a recurs la arsenalul său chimic.

    “Asistăm, după părerea mea, la faptul că ameninţarea credibilă a unei lovituri militare a Statelor Unite… i-a făcut să reflecteze la posibilitatea de a lua această măsură” de a plasa arsenalul lor chimic sub control internaţional, a declarat preşedintele la canalul NBC, referindu-se la guvernul sirian.

    “Şi dacă o fac, atunci acesta ar putea fi un progres important. Dar noi trebuie să rămânem sceptici, pentru că nu i-am văzut lucrând aşa în ultimii doi ani” în timpul războiului civil din ţară, a adăugat liderul american.

    Întrebat de ABC despre posibilitatea unei “pauze” în calea spre lovituri, dacă armele chimice ar fi securizate, Obama a răspuns “ar fi, dacă aceasta se întâmplă”.

    De remarcat chiar prudenţa preşedintelui la CNN, când a afirmat că propunerea rusă reprezintă o “evoluţie potenţial pozitivă”.

    “O vom lua în serios”, a promis Obama care, la 31 august, a anunţat că a luat decizia unei operaţiuni militare împotriva regimului lui Bashar al-Assad dar cere undă verde de la Congres, un vot ce se anunţă dificil având în vedere ostilitatea multor aleşi din ambele părţi.

    În interviul la NBC, preşedintele a mai spus că nu este sigur că va obţine sprijinul Congresului pentru recurgere la forţă.

    Întrebat dacă este “încrezător” într-un vot al parlamentarilor asupra unei rezoluţii ce autorizează lovituri împotriva regimului sirian, Obama a răspuns: “Nu aş spune că sunt încrezător. Sunt convins că aleşii Congresului iau această problemă foarte în serios şi o studiază atent”.

    Rusia, principal aliat al regimului Assad, a propus luni Damascului să îşi plaseze arsenalul chimic sub control internaţional şi să îl distrugă.

    Siria “a primit favorabil” imediat această propunere, prin vocea ministrului ei de externe Walid Mouallem, fără a fi mai specifică.

    În acelaşi timp, propunerea Rusiei a condus la amânarea unui vot aşteptat miercuri în Senat.

    “Nu cred că avem nevoie” să votăm rapid, a anunţat şeful majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, la câteva ore după ce programase votul miercuri. “Trebuie să ne asigurăm că preşedintele are posibilitatea de a vorbi tuturor celor 100 de senatori şi 300 de milioane de americani înainte să facem asta”.

    De zece zile, administraţia Obama a început o operaţiune majoră de a convinge aleşii dar şi opinia publică să susţină o operaţiune militară “limitată” în Siria, ca răspuns la un atac chimic în apropiere de Damasc, ce a făcut 1.429 de morţi potrivit informaţiilor americane.

    Punctul culminant al ei urma să fie marţi seară, când Obama urma a se va adresa naţiunii din cadrul solemn al Casei Albe.

  • Un nou studiu subliniază importanţa mamografiilor

    Un nou studiu subliniază importanţa mamografiilor

    Un nou studiu indică faptul că femeile în vârstă de peste 40 de ani ar trebui să-şi facă în mod regulat mamografii pentru depistarea încă din fazele incipiente ale cancerului mamar, conform LiveScience.

    Cercetătorii care au realizat acest studiu au analizat informaţii adunate de la 7.301 femei care au fost diagnosticate cu cancer mamar la un spital din Boston în perioada dintre 1990 şi 1999. Evoluţia stării sănătăţii acestor femei a fost monitorizată până în anul 2007.

    Dintre cele 609 femei care au murit din cauza cancerului mamar, 71% nu făceau controale medicale regulate sau nu au făcut niciodată vreo mamografie, în timp ce doar 29% dintre femeile care murit treceau în mod regulat pe la control.

    De asemenea, aproximativ 50% dintre femeile care şi-au pierdut viaţa din cauza cancerului mamar erau mai tinere de 50 de ani, în timp ce doar 13% dintre cele care şi-au pierdut viaţa aveau vârsta de peste 70 de ani (majoritatea deceselor femeilor mai în vârstă nu a avut legătură cu faptul că acestea sufereau de cancer mamar).

    Concluziile acestui studiu “sugerează realizarea de mamografii cu o frecvenţă mai mică pentru femeile cu vârste de peste 69 de ani, în timp ce femeile cu vârsta de până în 50 de ani ar trebui să se supună mai frecvent acestui tip de examinare medicală”.

    Acest studiu a fost publicat luni în revista Cancer.

    Cancerul mamar are tendinţa de a se manifesta mai agresiv la femeile mai tinere, prin comparaţie cu cele mai în vârstă, conform Dr-ului Blake Cady, profesor emerit de chirurgie la Harvard Medical School din Boston.

    Acesta este cel mai mare studiu realizat până în prezent pentru a rezolva dezbaterea cu privire la vârsta la care ar trebui să înceapă monitorizarea prin mamografii a femeilor, pentru depistarea din stadii incipiente a cazurilor de cancer mamar.

    În anul 2009 U.S. Preventive Services Task Force şi-a schimbat reglementările în domeniu, recomandând ca femeile cu vârsta între 50 şi 74 de ani să facă o mamografie o dată la doi ani. De cealaltă parte, American Cancer Society recomandă în continuare realizarea unei mamografii pe an începând de la vârsta de 40 de ani.

  • O prea bună igienă ar duce la o creştere a riscului de Alzheimer

    O prea bună igienă ar duce la o creştere a riscului de Alzheimer

    Oameni de ştiinţă susţin “ipoteza igienei” ca posibil factor de risc pentru Alzheimer – ideea că în absenţa expunerii la germeni, virusuri şi paraziţi care să stimuleze sistemul imunitar, numărul îmbolnăvirilor de demenţă este în creştere în ţările bogate, conform unui material publicat de cotidianul The Daily Telegraph.

    Un nou studiu realizat la Universitatea Cambridge compară frecvenţa cazurilor de demenţă în 192 de ţări şi a ajuns la concluzia că îmbolnăvirile de Alzheimer sunt mai frecvente în ţările cu sisteme sanitare mai bune şi unde numărul de îmbolnăviri este mai mic.

    Țările în care toată lumea are acces la apă potabilă curăţată, aşa cum sunt Marea Britanie sau Franţa, au cu 9% mai multe cazuri de îmbolnăviri de Alzheimer decât media. Prin comparaţie, ţările în care mai puţin de jumătate din populaţie au acces la apă potabilă, aşa cum sunt Kenya sau Cambodgia, au un număr semnificativ mai mic de îmbolnăviri de demenţă.

    Conform studiului, nivelurile de infecţie, de sanitaţie şi urbanism reprezintă 43% din variaţiile ratei de Alzheimer dintre diferitele ţări.

    Un model similar celui rezultat din analiza accesului la apă potabilă s-a evidenţiat şi în cazul comparaţiei dintre ţările cu niveluri mai ridicate sau mai scăzute de îmbolnăviri cu maladii infecţioase. Elveţia şi Islanda, unde se înregistrează rate foarte mici de îmbolnăviri cu maladii infecţioase, sunt cu 12% mai afectate de Alzheimer decât China şi Ghana, ţări în care bolile infecţioase sunt mai frecvente.

    De asemenea, cu cât nivelul de urbanizare al unei ţări este mai mare, cu atât creşte şi incidenţa maladiei Alzheimer. În Australia şi în Marea Britanie, unde mai mult de trei sferturi din populaţie trăieşte în mediul urban, incidenţa îmbolnăvirilor de Alzheimer este cu 10% mai ridicată decât în Bangladesh şi Nepal, unde mai puţin de o zecime din populaţie locuieşte în oraşe.

    “Ipoteza igienei” se bazează pe presupunerea că în absenţa contactului cu “mizeria” sub forma bacteriilor şi a altor germeni şi agenţi infecţioşi, obstrucţionează dezvoltarea celulelor albe, elemente cheie ale sistemului imunitar.

    Dr. Molly Fox, de la Universitatea Cambridge, care a coordonat noul studiu publicat în ultimul număr al revistei Evolution, Medicine and Public Health, a declarat că “ipoteza igienei”, care susţine existenţa unei relaţii între un mediu de viaţă mai curat şi un risc mai mare în faţa alergiilor şi a anumitor boli autoimune, este confirmată.

    “Considerăm că acum putem adăuga şi maladia Alzheimer pe lista acestor boli”, susţine Dr. Fox.

    Criticii acestei concluzii avertizează însă că trebuie ţinut cont de faptul că oamenii care trăiesc în ţările bogate au o speranţă de viaţă mai mare, ajungând astfel mai mulţi la vârsta la care se declanşează de obicei maladia Alzheimer, dar au şi un sistem de raportarea medicală mai bun, ceea ce înseamnă că un procent mai ridicat din populaţia bolnavă este diagnosticată corect, prin comparaţie cu ţările sărace.

  • Prefectura şi CJ cer 10 milioane de lei de la Guvern

    Cantitatea însemnată de precipitaţii căzută în intervalul 28-29 august a produs mari pagube în infrastructura judeţului, torenţii afectând în principal drumurile judeţene, comunale şi săteşti de pe teritoriul comunelor Bereşti Meria, Brăhăşeşti, Cavadineşti, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Ghidigeni, Gohor, Jorăşti, Măstăcani, Rădeşti, Smulţi, Suceveni,Valea Mărului, Vârlezi şi a oraşelor Tg. Bujor şi Bereşti.

    Prin ordine de prefect, s-au constituit comisii care au evaluat la faţa locului amploarea efectelor acestor fenomene iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost prezent la Galaţi şi Ioan Şimonca, directorul tehnic al Companiei Naţionale de Investiţii, care s-a deplasat în comunităţile afectate, alături de prefectul Galaţiului, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, şi county managerul Costel Fotea.

    Deoarece nu există resursele necesare lucrărilor de reabilitare nici la nivelul Consiliului Judeţului, nici la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi şi Consiliul Judeţului Galaţi au propus Guvernului spre aprobare trei proiecte de hotărâri pentru alocarea sumelor necesare, din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

    Potrivit evaluărilor comisiilor locale şi ale specialiştilor Companiei Naţionale de Investiţii, în cele mai afectate comune, Suceveni şi Gohor, pagubele produse de fenomenele meteorologice extreme se ridică la 4 milioane, respectiv 3 milioane lei. Pentru restul localităţilor afectate, sumele necesare refacerii căilor de comunicaţii au fost evaluate la 3 milioane de lei.

    Proiectele propuse urmează a fi analizate în perioada imediat următoare, astfel încât lucrările de consolidare a versanţilor şi de reabilitare a drumurilor afectate de eroziune ori alunecări de teren să se efectueze până la debutul sezonului rece.