Author: M.A.S.

  • Aproape 6.000 de copii-soldaţi în Republica Centrafricană

    Aproape 6.000 de copii au fost înrolaţi în miliţiile care luptă în Republica Centrafricană, a declarat, la Geneva, un înalt responsabil al ONU, denunţând spirala violenţei în această ţară, relatează AFP.
    ”În prezent se vorbeşte de un număr între 5.000 şi 6.000 de copii, ceea ce reprezintă aproape dublul estimărilor noastre precedente”, care era de 3.500 de copii, a declarat Souleymane Diabate, reprezentantul UNICEF în Republica Centrafricană.
    UNICEF — Fondul pentru copii al Naţiunilor Unite — a denunţat periodic înrolarea copiilor în rândurile grupurilor armate ale acestei ţări devastate de un război civil.
    Republica Centrafricană se confruntă cu o situaţie de haos după o lovitură de stat din în martie, întreprinsă de coaliţia rebelă Seleka, provenită din rândurile minorităţii musulmane, care l-a înlăturat de la putere pe François Bozizé. Un lider al Seleka, Michel Djotodia, s-a autoproclamat preşedinte şi a acceptat să organizeze alegeri anul viitor.
    Populaţia Republicii Centrafricane este formată în proporţie de 80% din creştini şi dintr-o minoritate musulmană. Þara trăieşte acum în ritmul confruntărilor dintre cele două comunităţi religioase, între grupuri ”de autoapărare” şi foşti rebeli ai Seleka, la care se adaugă o creştere puternică a banditismului la Bangui.
    ”Situaţia cu care ne confruntăm în Republica Centrafricană este în prezent foarte, foarte gravă”, a declarat Diabate, lansând un apel la mobilizarea comunităţii internaţionale pentru rezolvarea acestei situaţii.
    În plus, Republica Centrafricană, care este una din cele mai sărace ţări din lume, deşi subsolul său dispune de importante rezerve miniere de aur, diamante şi uraniu, trece printr-o criză umanitară gravă.
    În opinia lui Diabate, aproximativ 4,6 milioane de persoane sunt afectate de criză.
    Þările africane au desfăşurat circa 2.500 de soldaţi în Republica Centrafricană. Acest contingent ar urma să ajungă la 4.500 de oameni, dar, potrivit unei surse diplomatice, el nu va fi suficient pentru a pune capăt anarhiei şi, de aceea, ar trebui desfăşurate ”căşti albastre ” ale ONU.

  • Rata şomajului a fost estimată la 7,3% în luna octombrie 2013

    Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,3%, în luna octombrie 2013, aflându-se la acelaşi nivel cu luna anterioară şi în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna octombrie 2012, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
    Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie din anul curent este de 736.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (733.000 persoane) cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (682.000 persoane).
    Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,5% în cazul celor de sex feminin).
    Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,9% pentru luna octombrie 2013 (6,5% în cazul bărbaţilor şi 5,2% în cel al femeilor).
    Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 74,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2013.
    INS precizează că sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr, 577/1998 cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană.
    Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.
    Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă. Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii.

  • Germania şi Franţa se alătură Marii Britanii în demersurile de limitare a imigraţiei în interiorul UE

    Germania şi Franţa se alătură Marii Britanii în demersurile de limitare a imigraţiei în interiorul UE

    Germania şi Franţa s-au alăturat Marii Britanii în demersul de elaborare a unor măsuri de limitare a imigraţiei în interiorul graniţelor Uniunii Europene, alimentând astfel tensiunile provocate de aceste iniţiative înaintea summitului de la Vilnius, scrie joi publicaţia Financial Times.
    Berlinul şi Parisul împărtăşesc îngrijorarea premierului britanic David Cameron, în opinia căruia valul de imigranţi români şi bulgari aşteptat anul viitor, odată cu liberalizarea pieţei muncii, ar putea aduce mai multe voturi partidelor populiste şi de extremă-dreapta la alegerile europarlamentare de anul viitor.
    Astfel, noua coaliţie a cancelarului german Angela Merkel s-a angajat miercuri să ia măsuri de prevenire a „cererilor nejustificate de obţinere a unor ajutoare sociale”, încercând astfel să descurajeze „imigraţia generată de sărăcie” ce provoacă probleme în unele oraşe.
    În acelaşi timp, guvernul francez a cerut înăsprirea controalelor pentru lucrătorii temporari veniţi din alte ţări, anunţând miercuri măsuri de prevenire a ceea ce a numit abuzul privind normele europene care reglementează angajarea temporară a lucrătorilor din alte state. Problema imigraţiei a fost abordată în Franţa de Frontul Naţional, de extremă dreapta, pe care sondajele îl plasează pe o poziţie fruntaşă în perspectiva alegerilor europarlamentare, la fel cum este şi cazul formaţiunii UKIP din Marea Britanie.
    Problema imigraţiei se află şi în atenţia reuniunii de joi şi vineri a liderilor europeni, care se întâlnesc la Vilnius la summitul Parteneriatului Estic. Cu această ocazie, premierul britanic va explica planul său de revizuire substanţială a politicii privind imigraţia. El vrea ca liderii europeni să discute despre modificarea tratatelor europene pentru a preveni „migraţii masive” în viitor, atunci când state mai sărace se vor alătura blocului comunitar. Acest plan a fost sever criticat în estul Europei şi l-a determinat pe comisarul european pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor, să avertizeze Marea Britanie că riscă să devină „ţara cea rea”.
    Totuşi, deşi se gândesc şi ele la măsuri antiimigraţie, guvernele de la Paris şi Berlin nu sprijină ambiţia lui Cameron de a revizui tratatele europene în sensul restrângerii dreptului liberei circulaţii în interiorul Uniunii Europene.
    Tonul acestei dezbateri a provocat îngrijorare în estul Europei. „Nu puteţi avea dreptul de a vă stabili companiile la Bucureşti sau Sofia pentru a beneficia de costul redus al forţei de muncă fără să acceptaţi şi lucrătorii din România şi Bulgaria în ţara voastră”, a avertizat eurodeputata Monica Macovei, citată de Financial Times.
    La rândul său, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a afirmat, după o discuţie cu David Cameron, că „libertatea de mişcare este un principiu fundamental prevăzut în tratatele europene şi el trebuie apărat”. Barroso a admis că fluxurile de imigranţi pot antrena „provocări”, dar a precizat că normele europene conţin deja dispoziţii care să prevină posibilitatea de a abuza de sistemele de protecţie socială.

  • „Premiul Municipiului Galaţi 2013” pentru Gabi Paraschiv

    Primarul Marius Stan şi membrii Consiliului Municipiului Galaţi au decis să decerneze „Premiul Municipiului Galaţi 2013” fostului fotbalist de la Oţelul, Gabriel Ioan Paraschiv, pentru întreaga activitate sportivă. Nominalizarea a fost făcută de primarul Marius Stan şi votată fără rezerve de consilierii municipali.
    Prin acordarea acestui premiu, Primăria şi Consiliul Local Galaţi doresc să îi mulţumească fostului căpitan şi jucător al Oţelului pentru cei 8 ani de activitate sportivă la Galaţi şi pentru contribuţia pe care şi-a adus-o la  performanţele de excepţie obţinute de echipă în această perioadă, care au culminat cu câştigarea primului titlu de campioană a României şi a Supercupei României, precum şi participarea în Liga Campionilor.
    Gabriel Ioan Paraschiv va primi Premiului Municipiului Galaţi 2013 în cadrul festivităţii organizate de Primărie pe 30 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, la Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

  • Manifestări dedicate Zilei Naţionale a României

    – Catedrala arhiepiscopală
    12.00-12.30 – Te Deum
    – Cimitirul Eternitatea
    Ceremonial militar şi religios
    13.00-13.10 – Primirea onorului şi intonarea Imnului de stat al României
    13.10-13.25 – Serviciu religios
    13.25-14.00 – Depunere de coroane de flori (la Mausoleul Eroilor, Monumentul Eroilor căzuţi în Revoluţia din Decembrie 1989 şi Mormintele militarilor căzuţi în Afganistan)
    Între orele 12.00 şi 13.00 se vor depune coroane de flori, fără ceremonial solemn, şi la următoarele monumente: Monumentul Eroilor Martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 (Teatrul Dramatic), Monumentul Eroilor Regiment 11 Siret (Strada Regiment 11 Siret) şi Monumentul Eroilor 1941-1945 (Strada Gării)
    – Prefectură – Esplanadă
    Ceremonial şi paradă militară
    15.00 -15.10 – Primirea onorului şi intonarea Imnului de stat al României
    15.10 -15.20 – Alocuţiuni
    15.20 -15.40 –  Parada militară (Batalionul 284 Tancuri, Batalionul 300 Infanterie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Galaţi); Parada mijloacelor tehnice de intervenţie
    – Strada Brăilei
    18.00 -19.00 – Defilare cu torţe pe traseul Inelul de Rocadă (Țiglina I) – Strada Brăilei  – Palatul de Justiţie – Regiment 11 Siret – Parc Viva 
    Facem precizarea că pe 1 decembrie, în intervalul orar 14.30-16.30, va fi oprită circulaţia autovehiculelor pe strada Domnească, sectorul cuprins între străzile Brăilei şi Gării, precum şi pe segmentul din strada Eroilor (dintre străzile Domnească şi Bălcescu) şi strada Universităţii (între Domnească şi Bălcescu). De asemenea, traficul va fi restricţionat şi seara, pe strada Brăilei, sensul spre centru, pe durata retragerii cu torţe (18.00-19.00).

  • Avocatul Poporului apără drepturile profesorilor în faţa Curţii Constituţionale

    Celor care nu au aflat încă, le aducem la cunoştinţă, iar celor care au aflat, le reamintim că în România funcţionează din anul 1997 instituţia Avocatul Poporului, autoritate publică autonomă care are ca misiune apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.
    Pentru a-şi putea îndeplini misiunea, Avocatul Poporului a fost dotat de Constituţie cu instrumente juridice specifice. Dintre acestea, o importanţă deosebită prezintă capacitatea sa de a declanşa controlul constituţionalităţii legilor, control care este garanţia  respectării Constituţiei în activitatea legislativă. Avocatul Poporului va utiliza această prerogativă atunci când o lege sau o ordonanţă încalcă, direct sau indirect, drepturile şi libertăţile persoanelor fizice.
    Recent, Avocatul Poporului a recurs la această procedură pentru a înlătura o reglementare discriminatorie care a afectat cadrele didactice. Astfel, în luna iulie 2013, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională  cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art.284 alin.(7) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, care are următorul cuprins: „Personalului didactic care a avut calitatea de titular  şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare i se poate recunoaşte această calitate de către consiliul de administraţie,… cu condiţia renunţării la pensie pe perioada cât rămâne titular.” În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Avocatul Poporului a invocat încălcarea principiului egalităţii în drepturi consacrat de art.16 alin.(1) din Constituţie, de către textul de lege criticat, deoarece impune personalului didactic pensionat din învăţământul preuniversitar, care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu 3 ani vârsta de pensionare, menţinut în activitate ca titular, să renunţe la pensie pe perioada cât rămâne titular, indiferent de cuantumul pensiei. În acest fel se instituie un tratament discriminatoriu faţă de ceilalţi pensionari, proveniţi din alte domenii de activitate, care pot cumula pensia cu salariul obţinut pentru munca prestată în sectorul public, dacă pensia netă nu depăşeşte salariul mediu brut pe economie.
    Procedând la soluţionarea sesizării, Curtea Constituţională a extins controlul şi la art.289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011, deoarece instituie aceeaşi regulă  şi pentru învăţământul universitar şi a apreciat că excepţia ridicată este întemeiată. Drept urmare, prin Decizia nr.397 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr.663 din 29 octombrie 2013, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului şi a declarat neconstituţionale dispoziţiile art.284 alin. (7)  şi ale art.289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011. În consecinţă, conform art. 147 alin. (1) din Constituţie, aplicarea acestor dispoziţii se suspendă de drept de la data publicării deciziei. Dacă în termen de 45 de zile de la această dată, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord cu dispoziţiile Constituţiei dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, efectele juridice ale acestora încetează.
    Persoanele care se consideră lezate de autorităţile publice trebuie să ştie că Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului, având ca rază de competenţă judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea, este întotdeauna  în slujba cetăţeanului şi poate fi contactat telefonic la numărul 0236/32.00.10 şi pe e-mail la adresa avpgalati@avp.ro; de asemenea, acordă audienţe de luni până joi, între orele 9 – 16, şi vineri, între orele 9 – 12.

    Expert, Liviu COMAN-KUND

  • Nu este niciodată prea târziu să faci mişcare

    Activitatea fizică regulată, chiar dacă este începută târziu de cei vârstnici, le-ar înmulţi cu trei şansele acestora de a „îmbătrâni sănătos”, potrivit unui studiu, relatează AFP.
    Studiind timp de opt ani un eşantion de 3.500 de persoane cu vârsta medie de 64 de ani, o echipă de cercetători britanici a arătat că cei care desfăşurau o activitate fizică regulată moderată sau viguroasă aveau de şapte ori mai multe şanse să îmbătrânească frumos decât persoanele inactive.
    Şansele erau de trei ori mai mari şi în rândul celor 10% care au desfăşurat o activitate fizică doar între 2002 şi 2010 şi au fost sedentari înainte, potrivit studiului publicat în revista de specialitate British Journal of Sports Medicine, care face parte din grupul British Medical journal (BMJ).
    La sfârşitul perioadei studiate, o persoană din cinci era considerată sănătoasă, în timp ce patru din 10 au dezvoltat o boală cronică, unul din cinci suferea de depresie sau de tulburări cognitive, iar o treime, de o dizabilitate cel puţin parţială.
    Pentru a ajunge la acest rezultat, cercetătorii, conduşi de dr. Mark Hamer, epidemiolog la University College London, a luat în considerare principalii alţi factori susceptibili de a avea un efect asupra îmbătrânirii, precum fumatul, consumul de alcool, starea civilă sau resursele financiare, precizează agenţia de presă franceză.
    Deşi nu există un consens pe acest subiect, oamenii de ştiinţă au estimat că „îmbătrânirea sănătoasă” poate fi definită prin faptul de a nu suferi de o boală cronică, tulburări cognitive „majore” sau „limitare semnificativă” a capacităţii fizice, precum şi a fi sănătos mintal.
    „Acest studiu susţine politicile de sănătate publică care încurajează vârstnicii să aibă o activitate fizică, chiar şi la o vârstă deja avansată”, concluzionează cercetătorii.

  • Sexul ocazional este legat de depresie şi de gândurile suicidare

    Sexul ocazional poate deprima şi poate chiar conduce la gânduri suicidare, sugerează un nou studiu, citat de The Daily Telegraph. Cercetătorii au intervievat aproximativ 10.000 de persoane şi au constat că adolescenţii cu simptome depresive sunt mult mai susceptibili să practice sexul ocazional. De asemenea, aceleaşi persoane s-au dovedit mai susceptibile să se gândească în mod serios la sinucidere mai târziu în viaţă, indică studiul menţionat.
    “Mai multe studii au descoperit o legătură între o sănătate mintală precară şi sexul ocazional, însă natura acestei asociaţii a fost neclară”, indică autoarea principală a studiului, Sara Sandberg-Thoma, de la Ohio State University.
    “S-a pus întotdeauna întrebarea care este cauza şi care efectul. Acest studiu oferă dovezi că o proastă sănătate mintală poate duce la sex ocazional, dar şi că sexul ocazional poate duce la o degradare suplimentară a sănătăţii mintale”, a precizat cercetătoarea.
    În cadrul studiului, adolescenţi din 80 de şcoli şi din 52 de licee americane au fost intervievaţi în timp ce se aflau în clasele VII-XII şi apoi din nou atunci când aceştia au ajuns să aibă între 18 şi 26 de ani.
    Cercetătorii au pus întrebări care au vizat relaţiile, depresia şi gândurile suicidare ale adolescenţilor. Astfel, 29% dintre subiecţi (33% bărbaţi şi 24% femei) au declarat că au experimentat o relaţie sexuală ocazională — definită drept “doar sex”, spre deosebire de o relaţie care presupunea mai multe întâlniri.
    Legătura dintre sexul ocazional şi sănătatea mintală s-a dovedit a fi la fel în cazul femeilor şi bărbaţilor, potrivit studiului publicat în Journal of Sex Research.
    “Rezultatul este neaşteptat, deoarece există în continuare acest standard dublu în privinţa sexului, potrivit căruia este OK pentru bărbaţi să aibă relaţii sexuale ocazionale, dar nu şi pentru femei”, a declarat Dr. Claire Kamp Dush, profesor de ştiinţe umane la Ohio State University.
    “Aceste rezultate sugerează că o proastă sănătate mintală şi sexul ocazional sunt legate, indiferent dacă este vorba despre un bărbat sau despre o femeie”, a adăugat ea.
    Cercetătorii au descoperit că fiecare relaţie sexuală ocazională suplimentară creşte probabilitatea gândurilor suicidare cu 18%. Cu toate acestea, cercetătorii au constatat că, deşi sexul ocazional este legat de gândurile suicidare, el nu a avut nici un efect asupra simptomelor depresive. Se crede că acest lucru este legat de faptul că simptomele depresive fluctuează în timpul adolescenţei şi este greu să se se ofere o interpretare corectă atunci când acestea sunt măsurate doar de două ori.

  • Risc dublu de a face glaucom la femeile care iau anticoncepţionale

    Femeile care iau anticoncepţionale pe cale orală mai mult de trei ani au un risc dublu de a face glaucom faţă de cele care nu recurg la această metodă contraceptivă, arată un studiu citat de agenţia Belga.
    Riscul creşte indiferent de pilula contraceptivă folosită, afirmă doctorul Shan Lin de la Universitatea California din San Francisco (SUA), principalul autor al studiului desfăşurat pe 3.406 femei de peste 40 de ani, din 2005 până în 2009.
    „Următoarele studii ar urma să stabilească legătura cauză-efect între folosirea anticoncepţionalelor orale şi glaucom”, a spus profesorul de oftalmologie, care şi-a prezentat studiul la conferinţa anuală a Academiei Americane de Oftalmologie. „Femeile care iau anticoncepţionale orale timp de trei ani sau mai mult ar trebui să fie examinate oftalmologic cu regularitate, mai ales dacă prezintă şi alte riscuri de glaucom”, a arătat el.
    Glaucomul, una dintre principalele cauze ale orbirii, care afectează circa 1% din persoanele de peste 40 de ani, este o boală cronică provocată de distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic şi are cauze diferite, cea mai frecventă fiind creşterea anormală a presiunii intraoculare (PIO).

  • Antibioticele de ultimă generaţie îşi pierd din eficienţă

    Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC) a anunţat că procentul infecţiilor provocate de bacteria Klebsiella pneumoniae, o cauză obişnuită a îmbolnăvirii la pacienţi spitalizaţi, care erau rezistenţi la carbapeneme, era mai mare de 5% în 2012 în cinci ţări membre ale Uniunii Europene: Grecia, Cipru, Italia, România şi Slovacia, relatează vineri agenţia Reuters.
    În 2009, doar Grecia şi Cipru au depăşit acest prag.
    Un comunicat publicat de Comisia Europeană vineri, cu câteva zile înainte de marcarea, pe 18 noiembrie, a Zilei europene a informării despre antibiotice, arată că s-a redus utilizarea de antibiotice de către oameni şi, de asemenea, a crescut gradul de conştientizare de către opinia publică a faptului că antibioticele nu distrug viruşii.
    Dar această ştire bună este umbrită totuşi de datele publicate în paralel de ECDC, care arată o proliferare în Europa a bacteriilor Gram-negative rezistente la multiple medicamente, care au devenit, de asemenea, rezistente la carbapeneme — antibiotice de ultimă generaţie folosite pentru tratarea infecţiilor asociate asistenţei medicale.
    Prin urmare, Comisia Europeană îşi intensifică lupta împotriva rezistenţei la antimicrobiene (RAM) prin finanţarea a 15 proiecte de cercetare noi şi prin norme de armonizare privind colectarea datelor referitoare la RAM cu privire la animale şi alimente.
    ”Sunt profund îngrijorat de faptul că antibioticele, care ne-au permis să tratăm infecţii bacteriene ce se soldau anterior cu moartea şi care salvează multe vieţi, devin în prezent din ce în ce mai puţin eficace”, a declarat comisarul european pentru sănătate, Tonio Borg, subliniind ”seriozitatea cu care executivul european abordează provocarea reprezentată de rezistenţa la antimicrobiene”.