word-monitor

Author: Ioana MANEA

  • Riscul de artrită reumatoidă, redus la jumătate pentru cei care consumă peşte gras săptămânal

    Peştele gras, precum somonul şi macroul, heringul, sardinele şi păstrăvul, consumat cel puţin o dată pe săptămână, poate reduce la jumătate riscul de a dezvolta artrită reumatoidă, potrivit unui studiu recent publicat în Annals of the Rheumatic Diseases.

    Autorii acestui studiu, cercetătorii de la Karolinska Institute din Stockholm, spun că aceleaşi beneficii pot fi obţinute şi din consumul de peşte slab – cod, calcan – , însă acesta trebuie consumat de patru ori pe săptămână. În schimb, o singură porţie de peşte gras consumată pe săptămână poate reduce riscul cu 52%, informează dailymail.co.uk.

    Diferenţa constă în cantitatea mare de acizi graşi Omega 3 existentă în peştele gras. Cercetătorii spun că şi o singură porţie din orice tip de peşte consumată săptămânal, timp de 10 ani, poate reduce riscul de artrită reumatoidă cu 29%, comparativ cu un consum mai mic.

    La studiu au participat 32.000 de femei, născute între anii 1914 – 1948. Ele au completat nişte chestionare privind dieta alimentară, în 1987 şi în 1997. În această perioadă, 205 dintre participantele la studiu au dezvoltat artrită reumatoidă. După ce s-au eliminat alţi factori de risc – fumatul, alcoolul şi vârsta -, autorii au ajuns la concluzia că persoanele care au consumat peşte gras săptămânal au prezentat cu 52% mai puţine riscuri de a dezvolta această maladie.

    Artrita reumatoidă este o boală cronică ce cauzează dureri şi inflamaţii la încheieturi. Acizii graşi Omega 3 pot bloca procesul de inflamare. Peştele gras conţine cele mai mari concentraţii de acizi graşi Omega 3, consideraţi esenţiali, iar organismul nu îi poate obţine din alte surse decât din dieta alimentară.

  • Cea mai simplă metodă prin care poți să readuci fericirea în cuplu

    Cea mai simplă metodă prin care readuci fericirea în cuplu

    Obiceiul partenerilor de viaţă de a dormi în paturi separate pare demodat, însă o nouă cercetare sugerează că acest lucru face cuplurile să fie mai fericite şi mai sănătoase.

    Noul studiu susţine că între 30 şi 40 de procente din cuplurile zilelor noastre dorm în paturi diferite. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Ryerson, din Toronto, sunt de părere că acest obicei nu afectează relaţia, ci ajută cuplul aducând beneficii. „Oamenii spun că dorm mai bine împreună, însă atunci când le monitorizăm creierul… constatăm că ei sunt treziţi mereu de zgomotul şi mişcările celuilalt partener. Dormitul împreună crează multe probleme”, susţine autorul studiului, Colleen Carney. Mai exact, după ce le-au scanat creierii participanţilor la studiu, oamenii de ştiinţă au constatat că indivizii care dormeau împreună cu partenerii nu ajungeau să intre în fazele de somn profund. În schimb, cuplurile care dormeau separat aveau parte de un somn mai bun şi au o relaţie mai bună.

    De asemenea, Carney a explicat şi că în ciuda credinţei populare că doar cuplurile nefericite dorm separat „oamenii pot avea relaţii foarte bune şi foarte sănătoase chiar şi atunci când dorm separat. Mai mult, unele cupluri, care sunt gata să divorţeze şi încep să doarmă separat ar putea să refacă relaţia tocmai datorită acestui obicei nocturn”.

  • Ai probleme de respiraţie în somn? Trebuie să mergi la oftalmolog!

    Persoanele ce suferă de apnee de somn prezintă un risc sporit de a suferi de glaucom, arată un nou studiu, iar specialiştii recomandă acestora să efectueze un control oftalmologic. Oamenii de ştiinţă au analizat dosarele medicale a peste 1.000 de persoane cu vârsta mai mare de 40 de ani ce au fost diagnosticate cu apnee de somn între 2001 şi 2004 şi le-au comparat cu cele ale unui grup de control de 6.000 de persoane care nu sufereau de apnee de somn. Cercetătorii au descoperit că persoanele care sufereau de apnee de somn erau de 1,67 ori mai predispuse decât cele din grupul de control să dezvolte cel mai întâlnit tip de glaucom (glaucom cu unghi-deschis) la maxim 5 ani de la diagnosticarea apneei, se arată în studiul publicat în jurnalul Ophthalmology.

    Glaucomul este cea de-a doua cauză a orbirii la nivel mondial. Deşi alte cercetări mai vechi au arătat că glaucomul este mai răspândit în rândul persoanelor ce suferă de apnee de somn, acest studiu nou a concluzionat că apneea de somn este un factor de risc independent pentru glaucomul cu unghi-deschis.

    „Sperăm că acest studiu încurajează cadrele medicale să alerteze pacienţii ce suferă de apnee de somn de legătura dintre această afecţiune şi glaucomul cu unghi-deschis”, afirmă Herng-Ching Lin, coordonatorul echipei de cercetători ce a realizat cercetarea.

    Apneea de somn – caracterizată prin întreruperea respiraţiei în timpul somnului – afectează peste 100 de milioane de persoane la nivel mondial, iar glaucomul afectează peste 60 de milioane de persoane. Netratat, glaucomul reduce vederea periferică şi poate provoca în cele din urmă orbirea prin vătămarea nervului optic. Doar jumătate din persoanele ce suferă de glaucom sunt conştiente de acest lucru, pentru că boala nu provoacă durere, iar pierderea vederii este treptată. Academia Americană de Oftalmologie recomandă tuturor adulţilor să efectueze un examen la vârsta de 40 de ani, atunci când afecţiunea şi schimbările de vedere încep să se manifeste.

  • 12 oraşe care ar putea dispărea curând din cauza schimbărilor climatice

    12 oraşe care ar putea dispărea curând din cauza schimbărilor climatice

    Confruntate cu efectele uneori devastatoare ale schimbărilor climatice prin care trece planeta la ora actuală – ridicarea nivelului apelor mării, inundaţii cumplite, secetă şi incendii naturale – multe aşezări omeneşti sunt în pericol de a dispărea sub ape sau de a fi abandonate ca urmare a secătuirii resurselor. Iată o duzină dintre cele mai ameninţate oraşe ale lumii de azi.

    Male, Maldive

    Capitala acestei ţări ocupă o mică insulă, care va fi, destul de curând, cotropită de apele oceanului. Fostul prim-ministru a luat măsura de a cumpăra teren în alte ţări, pentru ca locuitorii din Maldive să aibă unde să se mute. Dar acum acest plan de salvare a stagnat, iar nivelul apelor mării continuă să crească…

    Phoenix, SUA

    Aşezat în deşert, într-un climat foarte cald şi arid, oraşul este deja afectat de furtuni de praf, iar populaţia sa de aproape 1,5 milioane de locuitori consumă o cantitate enormă de apă. Seceta afectează resursele de apă, iar odată ce acestea se vor termina, ce se va întâmpla cu oraşul?

    Kivalina, SUA

    Locuitorii acestui orăşel din Alaska ar putea deveni, în  curând, primii „refugiaţi din faţa schimbărilor climatice”. Aşezarea este situată pe o insuliţă lungă şi îngustă, o limbă de pământ care se micşorează de la un an la altul, din cauza eroziunii ţărmurilor şi a creşterii nivelului apelor mării. Se estimează că, până în 2025, insula ar putea fi acoperită complet de ape.

    New York, New York

    Deşi pare un oraş extrem de solid şi la adăpost de calamităţile induse de schimbările climatice, uraganul Sandy a arătat că, de fapt, şi uriaşul New York este vulnerabil: metroul şi pasajele subterane au fost inundate, transformatoarele electrice au explodat, iar comunităţile din regiunile de coastă, precum Coney Island şi Rockaways, au suferit luni de zile de pe urma dezastrului. Ridicarea nivelului mării şi creşterea numărului şi a intensităţii furtunilor ar putea duce la evacuarea permanentă  a unor zone ale metropolei – la abandonarea lor, adică.

    Las Vegas, SUA

    La fel ca şi Phoenix, Las Vegas se confruntă cu ameninţarea secetei: sursa sa principală de apă, râul Colorado, seacă încet-încet. Şi în Lake Mead, lacul de acumulare care reprezintă cea mai importantă rezervă de apă a oraşului, nivelul apei a scăzut considerabil.

    Miami, SUA

    Ca multe ale oraşe din sudul statului Florida, Miami se află la o altitudine abia cu puţin deasupra nivelului mării, ceea ce îl predispune la inundaţii. De altfel, această zonă era, în cea mai mare parte, teren mlăştinos, care a fost asanat pentru a face loc oraşelor.

    New Orleans, SUA

    După tragedia produsă de uraganul Katrina, ce-ar mai fi de spus despre acest oraş? El este permanent ameninţat de inundaţii grave, deoarece mare parte din el se află sub nivelul mării.

    Dhaka, Bangladesh

    O mare parte din teritoriul Bangladeshului se găseşte în Delta Gangelui, o zonă extrem de populată şi foarte expusă inundaţiilor. Furtunile tropicale şi ploile musonice puternice fac deja numeroase victime, iar viitorul nu arată deloc bine, de vreme ce se prevăd fenomene precum ridicarea nivelului apelor şi intensificarea furtunilor.

    Suzhou, China

    Oraşul cu canale de apă şi grădini vestite prin frumuseţea lor ar putea avea o soartă foarte nefericită, de vreme ce este aşezat într-un loc periculos – pe malurile joase ale unor cursuri de apă mărginite de mlaştini.

    Veneţia, Italia

    Nu numai că Piaţa San Marco este inundată de mai multe ori pe an, dar întreg oraşul se scufundă lent: secătuirea pânzelor de apă freatice a dus la coborârea solului cu clădiri cu tot, iar nivelul apelor Mării Adriatice creşte…

    Rotterdam, Olanda

    Diguri, construcţii plutitoare şi alte soluţii ingenioase fac parte din planul Olandei de a lupta împotriva pericolului de a fi acoperită de mare. Poate că este, dintre toate ţările, cea mai bine pregătită să facă faţă primejdiei, datorită faptului că duce această luptă de sute de ani. Mare parte din teritoriul ţării este sub nivelul mării; timp de secole olandezii au tot îndiguit terenuri, smulgându-le oceanului, pentru a le transforma în câmpuri cultivate şi terenuri de construcţie. Totuşi, rămâne de văzut dacă vor reuşi să câştige lupta cu Atlanticul…

    Tarawa, Kiribati

    Teritoriul acestei naţiuni din Pacific ar putea fi unul dintre primele care vor dispărea sub ape. Conducătorii săi au cerut recent Australiei şi Noii Zeelande să-i primească pe cetăţenii din Kiribati, acordându-le statutul de refugiaţi. Chiar şi steagul acestei naţiuni ilustrează soarta care o aşteaptă: o pasăre zburând deasupra valurilor oceanului, ca şi când ar căuta un loc unde să se aşeze…

  • Ce s-ar întâmpla dacă un om ar mânca doar carne?

    Ce s-ar întâmpla dacă un om ar mânca doar carne?

    Dacă aţi alege să mâncaţi doar carne şi nimic altceva, în primul rând aţi risca să suferiţi de scorbut. Carnea gătită conţine o cantitate foarte redusă de vitamina C, subliniază Donald Beitz, un biochimist specializat în nutriţie de la Universitatea Iowa State. Fără această vitamină, scorbutul vă va provoca iritaţii, afecţiuni ale gingiilor şi o respiraţie foarte urât mirositoare. Mai mult, deoarece carnea nu conţine fibre, vă veţi constipa. Per total, nu veţi avea o stare bună de sănătate şi nici nu veţi avea un trai confortabil.
    Cu toate acestea, unele grupuri de oameni au supravieţuit consumând doar carne. Spre exemplu, cercetările sugerează că, în mod tradiţional, inuiţii consumau numeroase tipuri de carne, printre care carne de focă, balenă, ren şi peşte, şi doar foarte rar ajungeau să consume plante. Care este secretul succesului lor? Harriet Kuhnlein, directorul fondator al Centre for Indigenous Peoples’ Nutrition and Environment din cadrul Universităţii McGill din Montreal îl dezvăluie: faptul că inuiţii consumau animalul în totalitate, „iar anumite părţi ale corpului erau consumate crude”. Carnea crudă conţine vitamina C (care se pierde atunci când este gătită), iar pielea, copitele şi oasele conţin fibre. De asemenea, Kuhnlein afirmă că inuiţii aveau şi plante în alimentaţie, deoarece consumau ceea ce se găsea în stomacurile renilor şi cerbilor. Datele istorice arată că inuiţii erau foarte sănătoşi şi că nu sufereau aproape niciodată de afecţiuni cardiace.
    Astăzi, cea mai cunoscută dietă bogată în carne este dieta Atkins, elaborată în anii ’70 de cardiologul Robert Atkins. Atkins recomanda celor ce doreau să îi urmeze dieta să îşi reducă în mod considerabil carbohidraţii din dietă.
    Dieta sa nu a fost apreciată de toată lumea. În 2001, organizaţia American Heart Association a lansat un anunţ public în care dieta Atkins era criticată pentru eliminarea unor surse necesare de substanţe nutritive din alimentaţie, subliniind că persoanele care urmează această dietă „sunt supuşi riscului de a nu obţine toate vitaminele şi mineralele necesare şi totodată riscă să sufere de probleme cardiace, renale, osoase şi de anomalii ale ficatului”.

  • De ce rezistă mierea câteva mii de ani fără să se strice?

    De ce rezistă mierea câteva mii de ani fără să se strice?

    Arheologii din vremurile noastre au descoperit numeroase lucruri surprinzătoare în mormintele egiptene. Printre bijuteriile şi celelalte comori ascunse în aceste locuri misterioase se numără şi vase conţinând miere ce datează de acum câteva mii de ani şi care continuă să fie bună de mâncat în ciuda trecerii timpului.

    Există alte câteva alimente care se păstrează bune, în stare crudă, pentru o perioadă lungă de timp: sarea, zahărul şi orezul uscat sunt câteva dintre ele. Totuşi, mierea este specială: ea rezistă trecerii timpului şi se menţine într-o stare complet comestibilă; poate că nu am dori să gustăm orez crud sau să mâncăm sare, însă putem să desfacem o urnă cu miere de acum câteva mii de ani şi să ne bucurăm de ea, fără a o pregăti în vreun mod special, ca şi cum ar fi veche de o zi. Mai mult, longevitatea mierii îi conferă şi alte proprietăţi (cum ar fi cele medicinale) pe care alte alimente cu o durată lungă de viaţă nu o au. Acest lucru ne face să ne întrebăm – ce anume face mierea să fie un aliment atât de special?

    Răspunsul este unul aproape la fel de complex ca aroma mierii: este vorba de mai mulţi factori ce lucrează într-o armonie perfectă pentru a obţine acest efect.

    Primul motiv se datorează compoziţiei chimice a mierii. Mierea este, în primul rând, un zahăr. Zaharurile sunt higroscopice, termen ce înseamnă că în starea lor naturală conţin foarte puţină apă, dar că o pot absorbi cu uşurinţă din atmosferă dacă nu sunt acoperite. „Mierea, în forma ei naturală, conţine foarte puţină umiditate. Într-un astfel de mediu foarte puţine bacterii sau microorganisme pot supravieţui, astfel că mor”, explică Amina Harris, director executiv în cadrul Honey and Pollination Center de la Institutul Robert Mondavi al Universităţii California. Explicaţia lui Harris dezvăluie un element important al longevităţii mierii: pentru ca mierea să se strice, este nevoie să fie ceva în interiorul său care să se strice. Într-un astfel de mediu neplăcut, organismele nu pot supravieţui suficient de mult în miere pentru a avea oportunitatea de a „strica” acest aliment.

    De asemenea, mierea este extrem de acidă. „Are un pH ce se găseşte undeva între 3 şi 4,5, aproximativ, iar acest acid va ucide aproape orice doreşte să crească în miere”, mai spune Harris. Astfel, bacteriile şi alte organisme care scurtează durata de viaţă a alimentelor sunt nevoite să caute o altă gazdă, căci speranţa de viaţă în miere este foarte scăzută.

    Totuşi, mierea nu este singurul aliment higroscopic. Melasa, spre exemplu, un reziduu ce provine din extragerea zahărului din sfeclă, este extrem de higroscopică şi totodată este acidă (însă mai puţin ca mierea, având un pH de 5,5). Totuşi, deşi rezistă mult, melasa se strică în cele din urmă.

    De ce o formă de zahăr se strică, iar mierea rezistă pentru totdeauna? Albinele joacă şi ele un rol.

    Nectarul, materialul colectat de albine pentru a face mierea, este în mod natural foarte bogat în apă (ce reprezintă 60%-80% din masa totală a nectarului). În procesul producerii mierii, albinele joacă un rol important în eliminarea apei, ele bătând din aripi pentru a usca nectarul. Pe lângă bătăile aripilor, albinele mai au o contribuţie la longevitatea mierii. În stomacul albinelor există o enzimă ce poartă numele de glucozoxidază. Atunci când albinele regurgitează nectarul din gură pentru a produce mierea, această enzimă se amestecă cu nectarul şi îl descompune în două elemente: acid gluconic şi peroxid de hidrogen. „Peroxidul de hidrogen este celălalt element care acţionează împotriva tuturor elementelor nocive care s-ar putea dezvolta în miere”, explică Harris.

    Din acest motiv, mierea a fost folosită de-a lungul secolelor ca remediu medicinal. Pentru că este aşa de groasă, pentru că respinge orice fel de microorganism şi deoarece conţine peroxid de hidrogen, mierea reprezintă bariera perfectă împotriva infecţiilor în cazul rănilor. Tăbliţele sumierene din argilă descriu cea mai veche folosire documentată a mierii în scopuri medicinale, relatările din acea perioadă arătând că mierea era folosită în 30% dintre reţete. De asemenea, egiptenii antici foloseau mierea în scopuri medicinale în mod regulat, producând alifii pentru afecţiunile de piele şi de ochi. „Mierea era folosită pentru a acoperi o rană, o arsură şi alte probleme similare, deoarece nu permitea niciunui microorganism să se dezvolte, fiind astfel un bandaj natural”, explică Harris.

    Mai mult, atunci când mierea nu este stocată într-un borcan, ea absoarbe umezeala. „Pe măsură ce absoarbe apa din rană, care altfel ar fi permis infectarea, mierea eliberează o cantitate foarte mică de peroxid de hidrogen. Această cantitate este exact ceea ce avem nevoie — este suficient de redusă încât stimulează vindecarea”, spune Harris. De altfel, mierea este folosită în acest scop şi astăzi: compania Derma Sciences comercializează în spitalele din întreaga lume MEDIHONEY, plasturi şi bandaje acoperite cu miere ce stimulează vindecarea.

    Ultimul factor ce explică longevitatea mierii este faptul că este ţinută în vase închise. Deşi mierea este un superaliment, ea nu este supranaturală: dacă o veţi ţine neacoperită într-un mediu umed, ea se va strica. „Cât timp capacul este pus şi nu se adaugă apă, mierea nu se va strica. Dacă adăugaţi apă, însă, mierea se poate strica. De asemenea, dacă desfaceţi capacul, apa poate pătrunde în vas şi poate duce la stricarea mierii”, explică Harris.

    Aşadar, dacă doriţi să stocaţi mierea pentru sute sau mii de ani, faceţi ce fac şi albinele şi ţineţi mierea sigilată.

  • Vârsta de aur a unei femei este 34 de ani

    Sinonim cu dezvoltarea şi încrederea de sine, anul 34 din viaţa unei femei ar fi cel mai bun, arată un sondaj realizat de o firmă britanică şi preluat de The Telegraph.

    Deşi multe femei visează ca numărul anilor de pe contor să se oprească în căsuţa „20”, numai că odată trecut pragul de 30 ele se simt cel mai bine în pielea lor, potrivit sondajului efectuat de o firmă de produse cosmetice. Mai mult, sondajul a stabilit că anul 34 este cel mai bun din viaţa unei femei. Acest lucru se explică prin faptul că femeile se simt în vârf de formă la 34 de ani (se alimentează sănătos şi fac mişcare regulat), sunt angajate în relaţii amoroase stabile, câştigă încredere de sine, scrie The Telegraph.

    În cadrul studiului la care au participat 1230 femei, 40% au afirmat că se privesc zilnic goale în oglindă, 25% o fac o dată pe săptămână şi 16%, niciodată. În privinţa părţii corpului de care sunt cel mai mândre, 30% au indicat pieptul, 22%, picioarele, şi 19%, umerii. În schimb, femeile nu îşi iubesc deloc burta, 57% dintre ele detestând-o.

  • „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    „Farmecul caselor vechi” poate fi fatal viitoarelor mame şi copiilor încă nenăscuţi

    Renovarea unei case vechi sau existenţa unui şemineu deschis pot expune femeile gravide la niveluri mari de plumb, un metal toxic care poate avea efecte foarte nocive asupra sănătăţii mamelor şi copiilor, avertizează specialiştii.

    Femeile gravide care iau parte la munca de renovare a unei case vechi se expun pe ele însele şi îşi expun şi copiii încă nenăscuţi unui pericol grav: ingestia de plumb, provenit din vopseaua veche, care conţine adesea acest compus. Plumbul poate duce la creşterea tensiunii arteriale, mama fiind astfel predispusă la apariţia pre-eclamplsiei, o complicaţie a sarcinii ce poate fi fatală atât mamei, cât şi copilului.

    De asemenea, focul deschis dintr-un şemineu de modă veche poate fi periculos, dacă se ard în el cărbuni, deoarece şi aceştia pot elibera în aer particule de plumb. Trecând din sângele mamei în cel al fătului, plumbul poate duce la scăderea coeficientului de inteligenţă la copil şi la hiperactivitatea acestuia.

    Un studiu realizat la Universitatea din Bristol, Marea Britanie, a subliniat toate aceste pericole, arătând însă că şi consumul de alcool, cafea, tutun şi chiar deţinerea unui câine pot duce la o expunere crescută a femeii gravide la plumb. Cercetătorii au studiat probe de sânge provenite de la peste 4.000 de femei gravide care locuiau în aria metropolitană a oraşului Bristol, constatând că nivelurile de plumb erau mai mari decât la grupurile similare din alte ţări dezvoltate. În plus, surprinzător, s-a constatat că nivelurile de plumb erau mai mari la femeile mai educate – un rezultat neaşteptat, deoarece, de obicei, se considera că expunera la plumb era mai mare în rândul păturilor mai sărace ale populaţiei, la care şi nivelul de educaţie este mai scăzut. Rezultatele cercetărilor au fost publicate în PLoS ONE.

    Cercetătorii nu cunosc cu precizie cauza pentru care femeile mai educate din zona Bristol au niveluri mai mari de plumb în organism, dar au avansat ipoteza că ar fi vorba despe faptul că e mai probabil ca aceste femei să fie atrase de case vechi, pe care le cumpără şi le renovează.

    Astăzi, este interzisă utilizarea plumbului la fabricarea vopselelor, dar vopseaua veche conţine deseori acest metal, iar curăţarea ei de pe lemnărie eliberează în aer particule de material ce conţin plumb. Totuşi, pe lângă vopseaua veche şi şemineele cu cărbuni, există, în viaţa modernă, şi alte surse de plumb: cafeaua, alcoolul şi fumatul au fost asociate cu niveluri mai mari de plumb în sângele femeilor gravide, în timp ce consumul unor alimente bogate în calciu şi fier a fost asociat cu niveluri de plumb mai mici.

    Studiul este cel mai amplu de acest gen desfăşurat în Marea Britanie, iar probele de sânge au fost colectate încă din anii 1990, în cadrul unui proiect de cercetare pe termen lung în domeniul sănătăţii. De atunci, utilizarea plumbului s-a mai redus, însă chiar şi expunerea la cantităţi mici din acest metal este considerată periculoasă, iar specialiştii cred că este important ca femeile gravide să fie conştiente de acest risc.

    Pentru prevenirea expunerii la plumb în timpul sarcinii, specialiştii repetă recomandările obişnuite adresate de orice medic femeilor gravide: să evite alcoolul, cafeaua şi tutunul. Dar, în plus, este prudent şi să renunţe la întreprinde lucrări de renovare unei case construite înainte de 1960.

  • Spune-mi ce fel de cafea bei ca să îţi spun cine eşti

    Spune-mi ce fel de cafea bei ca să îţi spun cine eşti

    Felul cafelei pe care o bea cineva îi poate reflecta personalitatea, potrivit unor noi cercetări menţionate de Daily Mail. În cadrul unui studiu s-au descoperit caracteristici comune la persoanele cărora le place acelaşi tip de cafea.

    Cine bea cafea tip cappucino este înclinat să fie obsesiv şi îi place să fie stăpân pe situaţie, în timp ce băutorii de cafe latte doresc să le placă celorlalţi.

    Doctorul psiholog Ramani Durvasula a desfăşurat un studiu pe circa 1.000 de băutori de cafea. S-au luat în considerare stiluri şi trăsături psihologice precum introversiunea şi extroversiunea, răbdarea, perfecţionismul, căldura, atenţia, sensibilitatea, timiditatea, etc.

    Cei care beau cafea neagră sunt în general oneşti şi direcţi. Le place ca lucrurile să fie simple şi pot fi uneori tăcuţi şi prost dispuşi, prăpăstioşi şi indiferenţi.

    Băutorii de cafe latte au tendinţa să fie mai nervoşi şi dornici să placă. Sunt gata să îi ajute pe ceilalţi, însă nu se preocupă prea mult de ei înşişi.

    Cei care beau cafea solubilă au tendinţa să amâne lucrurile sau să le ignore.

    Persoanele care preferă băuturile dulci, gen cafe frappe, sunt „îndrăzneţe din punct de vedere social”, nişte „copii mari” cu „inima tânără”. Nu fac întotdeauna alegeri bune şi pot fi nechibzuiţi. Dar adesea pot da şi tonul în modă sau alte activităţi.

    Cei care preferă cafeaua decafeinizată sau cappucino tind să fie obsesivi, dornici să controleze orice situaţie şi atenţi la detalii.

    Studiul este descris în cartea doctorului Durvasula, intitulată „You are what you eat: Change your food attitude, change your life”.