Conducerea Apaterm a încercat să găsească soluţii împotriva furturilor capacelor de canalizare, care reprezintă o atracţie pentru cei care doresc să îşi sporească veniturile vânzându-le la centrele de colectare a fierului vechi. Furtul capacelor de canalizare are şi consecinţe neplăcute, şi aici ne referim la faptul că acele canalizări rămase descoperite reprezintă un pericol, mai ales seara şi în special pentru copii sau pentru animale, care din neatenţie pot cădea în gropi. Hoţii de capace nu au zone predilecte unde acţionează, totuşi cartierele mărginaşe rămân preferatele acestora, potrivit directorului Apă Canal, Gelu Stan. „Zilnic se fură, în medie, 4-5 capace de canalizare, dar sunt zile când numărul sustragerilor este mai mare. Am comandat din Germania un număr de 400 de capace din compozit, un material care nu mai poate fi vândut la centrele de fier vechi deoarece nu este din fier, iar capacele vor veni la sfârşitul acestei luni”, ne-a declarat directorul general al Apă Canal, Gelu Stan.
Author: Advertorial
-
Apa menajeră, subiect de discuţii în Germania
O localitate din landul Bavaria a găzduit un seminar care a avut ca temă apa menajeră reziduală precum şi staţiile de tratare a apei, investiţii care în Galaţi au fost făcute cu ajutorul fondurilor europene, seminar la care au participat 10 directori ai unor societăţi de distribuţie a apei potabile din România, precum şi 5 directori din Republica Moldova. Invitaţiile au fost făcute de Asociaţia Apei, iar cu această ocazie directorul Apă Canal, Gelu Stan, a primit o diplomă pentru rezultatele deosebite obţinute.
-
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, la Galaţi
Ministrul Transporturilor, liberala Ramona Mănescu, participă azi la conferinţa „Dunărea – Perspective de dezvoltare”, care va fi găzduită de la ora 10.30 la Parcul de Soft, anunţă conducerea AFDJ Galaţi. Ministrul Ramona Mănescu va fi însoţită de subsecretarul de stat Constantin Matei, dar şi de alte autorităţi, urmând să discute cu principalii agenţi economici, transportatori fluviali, operatori portuari, reprezentanţi ai unor instituţii şi autorităţi de navigaţie portuară. Conferinţa îşi propune dezvoltarea unui dialog real pe teme concrete între conducerea Ministerului Transporturilor, administraţiile de căi navigabile şi porturi, autoritatea navală română şi agenţi economici direct interesaţi de dezvoltarea transportului pe Dunăre şi a activităţilor conexe. Rămâne de văzut dacă discuţiile se vor concretiza şi prin luarea unor măsuri, deoarece se ştie că unul din ofuri se referă la tarifele practicate la transportul pe Dunăre al mărfurilor între Constanţa şi Galaţi, cum la fel de interesant ar fi punctul de vedere al oficialilor ministerului vizavi de descentralizarea porturilor.
-
Partidele de dreapta încearcă să strângă rândurile
Reprezentanţii Forţei Civice Galaţi au avut primele întrevederi cu reprezentanţii organizaţiei Partidului Mişcarea Populară Galaţi, în vederea stabilirii unui protocol de colaborare pentru unificarea dreptei. La aceste întâlniri au participat mai multi reprezentanţi ai celor două formaţiuni, discuţiile desfăşurându-se pe tema unităţii forţelor de centru-dreapta şi a susţinerii proiectelor comune pe plan local, se arată într-un comunicat remis de Forţa Civică Galaţi, unde nu se precizează însă care sunt proiectele comune care vizează comunitatea locală.
Membrii ambelor formaţiuni susţin candidatura la funcţia de preşedinte a lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar rămâne de văzut dacă sondajele vor arăta pe parcursul următorului an că acesta este un candidat cu şanse reale la Preşedinţia României.
Organizaţia Forta Civica Galaţi doreşte să continue dialogul şi cu alte formaţiuni din acelaşi spectru, urmând să aibă loc discuţii şi cu reprezentanţii Partidului Ecologist Român Galaţi.
-
Apaterm nu va intra în faliment
Aceasta a fost decizia luată marţi după amiază de către magistraţii Tribunalului Galaţi, aceştia respingând cererea celor de la Electrocentrale de a constata faptul că nu s-au realizat la termen măsurile prevăzute în programul de reorganizare, lucru care ar fi determinat intrarea societăţii în faliment. Electrocentrale mai poate contesta în cursul lunii decembrie planul de reorganizare, instanţa putând decide din nou dacă măsurile au fost îndeplinite, respectiv dacă societatea poate intra sau nu în faliment. În condiţiile în care lupta între Electrocentrale şi Apaterm se pare că se va mai prelungi în instanţă, furnizarea apei calde şi a căldurii în cursul acestei ierni ar putea fi făcută cel mai probabil de către Apaterm. Mai trebuie însă rezolvată o problemă foarte importantă, şi anume cea a încheierii unui contract între Electrocentrale şi Romgaz, ceea ce ar permite asigurarea furnizării gazelor naturale pe parcursul întregii ierni. Rămâne de văzut dacă reprezentanţii Electrocentrale, Apaterm şi ai Primăriei vor reuşi să ajungă la o înţelegere privind condiţiile care trebuie îndeplinite, şi anume achitarea în avans a unei sume de bani şi constituirea de garanţii.
-
Şefia Ecosal, bătută în cuie azi
Interimatul lui Ionuţ Pucheanu la conducerea Ecosal, societate aflată în ograda Primăriei, s-a terminat, azi urmând să aibă loc concursul pentru ocuparea postului de director general. Este posibil ca Ionuţ Pucheanu, care a fost susţinut de social-democraţi pentru ocuparea interimară a postului după plecarea din fruntea societăţii a lui Ion Ionescu, să câştige concursul, la care ne-a spus că se va prezenta. De asemenea, rămâne de văzut dacă va fi concurenţă pentru ocuparea acestui post.
-
Străzile din cartierul Aurel Vlaicu, în focul asfaltărilor
Angajaţii Serviciul Public Ecosal lucrează în cursul acestei săptămâni la frezarea şi asfaltarea zonelor din apropierea Pieţei Centrale, frezarea şi asfaltarea străzilor aferente cartierelor Țiglina I şi II, refacerea trotuarelor din Micro 16, parcarea din Micro 17 de lângă blocul K1, frezarea şi asfaltarea străzilor din cartierul Aurel Vlaicu. Miercuri au fost executate lucrări la reparaţia pavajelor de pe strada Traian, între Basarabiei şi Tecuci, dar şi la tasarea carosabilului de pe Siderurgiştilor şi la terenul accidentat de lângă blocul SD7B, unde se va lucra şi azi. Timp de 3 zile, şi anume miercuri, joi şi vineri, obiectivul angajaţilor Ecosal va fi strada Dornei, zona Albatros, unde se vor face plombări. La sfârşitul săptămânii, angajaţii Ecosal vor lucra şi la refacerea carosabilului în zona Piaţa Victoriei – Războieni.
-
Oful unui gălăţean
Un cititor al ziarului ne-a semnalat una din nemulţumirile sale, şi anume faptul că ieri timp de mai bine de 8 ore, a fost întreruptă furnizarea energiei electrice fără ca locatarii să fi fost înştiinţaţi în legătură cu faptul că se execută anumite lucrări la reţea.
„Eu stau la unul din blocurile ANL din Micro 17 şi dimineaţa am văzut că nu mai avem curent electric. Am sunat la cei de la Electrica, iar aceştia mi-au zis că se execută nişte lucrări şi au anunţat într-un ziar local faptul că furnizarea energiei electrice va fi oprită. Din câte mi s-a explicat, energia electrică a fost oprită în cea mai mare parte a cartierului. Eu citesc de cele mai multe ori ziarele pe internet, deci nu aveam cum să ştiu eu şi mulţi dintre vecinii mei că se va întrerupe furnizarea energiei electrice”, ne-a spus M.A. Acesta şi-a arătat nemulţumirea faţă de modul în care cei de la Electrica Galaţi au anunţat populaţia în ceea ce priveşte faptul că vor fi efectuate lucrări.
„Eu nu înţeleg de ce nu au pus un afiş la scara blocului, aşa cum fac în celelalte cazuri când anunţă data când se citeşte contorul sau alte activităţi. Nu toată lumea cumpără ziarele; mulţi le citesc pe internet, unde nu găseşti anunţurile făcute de unele instituţii ale statului”, ne-a mai spus cititorul. -
Postprivatizarea Combinatului, din nou pe tapet
Preşedintele AVAS, Adrian Constantin Volintiru, le-a transmis o adresă sindicaliştilor de la Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, în care precizează că, în urma celor două adrese pe care reprezentanţii sindicatului le-au transmis recent la instituţie, în cadrul următoarei şedinţe de dialog social vor fi invitaţi reprezentanţii sindicatului. În adresa semnată de preşedintele AVAS serată că va fi dezbătut subiectul legat de monitorizarea postprivatizare a contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor deţinute de stat la Sidex. Rămâne de văzut dacă în urma discuţiilor care vor fi purtate pe acest subiect, temă care a mai fost pusă pe tapet în ultimii ani în anumite ocazii, vor apare elemente noi. În adresă transmisă de preşedintele AVAS nu este precizată data când va avea loc întâlnirea, însă se mai arată că monitorizarea programelor de viabilizare a fost făcută de o comisie interministerială coordonată de Ministerul Economiei, care a ţinut permanent legătura cu experţii desemnaţi de Comisia Europeană.
-
Surpare pe Prelungirea Brăilei
Mai exact, este vorba de intersecţia dintre Strada Prelungirea Brăilei şi strada Oltului, incidentul apărând ieri dimineaţă. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache, angajaţii Apă Canal s-au deplasat încă de la producerea surpării pentru a constata care sunt cauzele apariţiei găurii care are o adâncime de circa jumătate de metru. „Se fac verificări, iar zona unde s-a produs surparea este la circa 2 metri distanţă de locul unde acum două săptămâni au fost executate nişte lucrări la reţeaua de gaze. În urma verificărilor se va stabili cauza producerii surpării”, ne-a declarat Mihai Costache.