Tag: volei masculin

  • Arcada a învins CSM-ul pentru a treia oară

    La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate jocurile penultimei etape din Divizia A1 la volei masculin. Arcada s-a deplasat în Capitală unde a întâlnit vecina de clasament, CSM Agronomia. Cele două combatante se cunoşteau foarte bine pentru că în acest sezon au mai susţinut o dublă în prima fază a Cupei României, ambele partide fiind câştigate de gălăţeni: 3-0 la Galaţi şi 3-1 la Bucureşti. Pronosticurile s-au adeverit şi de această dată, echipa gălăţeană a controlat disputa de la început până la sfârşit şi şi-a trecut în cont trei puncte importante. Rezultat final: CSM Agronomia Bucureşti – Arcada Galaţi 0-3 (-18, -21, -20). Arcada a aliniat formula: Râpeanu, Crăciun, Romanescu, Cristudor, Harabagiu, Apostu, Ghimeş -libero. Au mai evoluat: Palfi şi Dragomir. Celelalte rezultate ale rundei: ACS Volei Municipal Zalău – Phoenix Şimleu Silvaniei 3-1, SCM U Craiova – Unirea Dej 1-3, Dinamo Bucureşti – CVM Tomis Constanţa 1-3, LPS Piatra Neamţ – U Cluj 3-1. Arcada a urcat pe locul VIII cu nouă puncte şi va juca etapa viitoare pe teren propriu cu Dinamo Bucureşti (7 decembrie, ora 16.00, sala Polivalentă Dunărea). Ultimul joc oficial din acest an pentru voleibaliştii gălăţeni este programat pe 14 decembrie, în deplasare, cu LPS Piatra Neamţ.

  • Arcada n-a avut nicio şansă cu vicecampioana

    Arcada n-a avut nicio şansă cu vicecampioana

    Sala Polivalentă Dunărea a găzduit sâmbătă seara partida Arcada Galaţi – SCM U Craiova, ce a contat pentru cea de-a VIII-a etapă a Diviziei A1 la volei masculin. Din nou publicul a venit în număr mare să asiste la un spectacol sportiv şi de ce nu să vadă şi o surpriză. Nu a fost chiar aşa pentru că vicecampionii de la SCM U Craiova, şi-au reconfirmat cartea de vizită, după ce au învins în runda precedentă cu 3-0 campioana Tomis Constanţa, au obţinut acelaşi rezultat şi la Galaţi. Din păcate, gălăţenii au fost copleşiţi de faima adversarilor şi asta i-a costat. Setul trei putea să relanseze întreaga partidă, Arcada a condus cu 10-6, 14-12 şi chiar 16-14, dar experienţa superioară a oaspeţilor a încheiat mai rapid decât ne-am aşteptat şi ne-am fi dorit socotelile. Rezultat final: Arcada Galaţi – SCM U Craiova 0-3 (-18, -21, -18). Echipa noastră a utilizat formula: Harabagiu, Râpeanu, Cristudor, Apostu, Crăciun, Romanescu, Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Voinea şi Palfi. La echipa oaspete a jucat foarte bine gălăţeanul Lică. Etapa viitoare, Arcada va juca în deplasare cu CSM Bucureşti, formaţie pe care am eliminat-o printr-o dublă victorie din Cupa României.

  • Arcada a ratat cinci mingi de set la Zalău

    Divizia A1 la volei masculin a programat în weekend jocurile unei noi etape. Arcada Galaţi şi-a încheiat periplul din Ardeal la Zalău, unde a întâlnit multipla campioană naţională Volei Municipal. Gălăţenii nu au jucat rău, dar n-au reuşit să repete surpriza de la mijlocul săptămânii trecute când au învins pe Ştiinţa Explorări Baia Mare, scor 3-1. Gazdele şi-au respectat blazonul şi au câştigat primele două seturi.

    Cel de-al treilea a avut o desfăşurare dramatică, voleibaliştii lui Marian Apostu au avut nu mai puţin de cinci mingi de set, pe care însă nu le-au putut fructifica. Experienţa superioară a zălăuanilor şi-a spus cuvântul şi scorul final a fost: 3-0 (19, 20, 28). Formula folosită de echipa noastră în acest joc a fost: Harabagiu, Cerşemba, Râpeanu, Crăciun, Romanescu, Cristudor, Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Dragomir şi Martin. După şapte etape, Arcada a acumulat şase puncte şi momentan ocupă locul IX în clasament. Etapa viitoare, voleibaliştii noştrii vor juca pe teren propriu, pe 23 noiembrie, cu SCM U Craiova, un adversar redutabil şi imprevizibil, care în acest weekend a furnizat o mare surpriză după ce a învins reprezentanta României în Champions League, CVM Tomis Constanţa, cu 3-0.

  • Arcada a dezamorsat o „bombă” de trei puncte la Baia Mare

    Prologul celei de-a VI-a etape a Diviziei A1 la volei masculin a adus şi un rezultat surprinzător pentru specialişti şi pariori. Sala Sporturilor din Baia Mare a găzduit partida dintre Ştiinţa Explorări şi Arcada Galaţi. Calculele hârtiei care indicau ca favorită echipa gazdă au fost date peste cap. Echipa gălăţeană, nou promovată în eşalonul de elită, a izbutit cel mai bun joc din acest sezon, unul foarte disputat ce s-a întins pe durata a peste două ore şi a obţinut o victorie foarte importantă, răsplătită cu trei puncte. „Pentru acest turneu de trei jocuri, eu personal mi-am propus să obţinem două puncte, câte unul la Şimleu şi Baia Mare. Băieţii au înţeles în sfârşit ceea ce vreau de la ei, au jucat exact ceea ce le-am cerut şi totul a ieşit perfect. Foarte important a fost primul set, istoria nu s-a mai repetat ca la Şimleu şi l-am câştigat. Setul trei a fost dramatic şi noi am ratat şase mingi să încheiem partida cu 3-0. Felicit toată echipa, sper ca băieţii să nu rămână mult timp euforici după această victorie pentru că mai avem mult de muncă”, ne-a declarat antrenorul jucător Marian Apostu. Rezultat final: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Arcada Galaţi 1-3 (-26, -21, 31, -20). Formula folosită de învingători: Râpeanu, Crăciun, Romanescu, Cristudor, Harabagiu, Apostu, Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Martin şi Palfi. Arcada va juca sâmbătă tot în deplasare cu multipla campioană naţională Volei Municipal Zalău. Gălăţenii vor reveni acasă unde vor juca cu SCM U Craiova (23 noiembrie). Cu şase puncte, echipa gălăţeană se află pe locul VIII în clasament.

  • Arcada a dat peste o nucă tare pe care nu a putut s-o spargă

    Arcada a dat peste o nucă tare pe care nu a putut s-o spargă

    Divizia A 1 la volei masculin a programat în weekend partidele celei de-a doua etape. După ce primul joc pe teren propriu cu U Cluj, din campionat şi cel cu CSM Agronomia Bucureşti, din Cupa României, le-au disputat în sala Polivalentă Dunărea, cei de la Arcada au fost nevoiţi să se mute la sala Florin Balaiş pentru confruntarea cu Unirea Dej.

    Schimbarea locaţiei nu a fost de bun augur pentru echipa gălăţeană, care a vrut dar n-a reuşit să producă surpriza. Dejenii, cu o echipă experimentată şi bine închegată, şi-a respectat statutul de favorită şi a câştigat destul de clar primele două seturi. Următorul set a fost viu disputat, gălăţenii, în ciuda numeroaselor greşeli neforţate, în special la servici, au condus cu 24-23 şi 25-24, dar au irosit ambele şanse avute. La 1-2 la seturi, partida ar fi putut lua o turnură interesantă. Rezultat final: CS Arcada Galaţi – Unirea Dej 0-3 (-17, -19, -25).

    Gălăţenii au folosit formula: Harabagiu, Râpeanu (Martin), Crăciun (Palfi), Romanescu, Apostu, Cristudor (Todaşcă), Ghimeş -libero. Etapa viitoare, Arcada va juca în deplasare cu Phoenix Şimleu Silvaniei.

  • Cu Arcada nu e de glumit

    Caravana Diviziei A1 la volei masculin a programat miercuri seara partidele primei etape. După victoria cu CSM Bucureşti din prima fază a Cupei României, nou promovata Arcada Galaţi a jucat pe teren propriu cu Universitatea Cluj. Sala sporturilor Dunărea se pare că le poartă noroc voleibaliştilor gălăţeni, care după ce ne-au dat ceva în emoţii în setul doi, au reuşit să obţină primele trei puncte din campionat. Primul set, în care l-am remarcat pe tânărul Cerşemba, a fost la discreţia gazdelor. Lucrurile au stat cu totul altfel în următorul. Clujenii, care s-au întărit faţă de sezonul trecut, s-au aflat la conducere în prima parte, apoi gălăţenii au revenit în forţă şi au trecut în avantaj graţie reuşitelor lui Palfi dar într-un final dramatic ardelenii au restabilit egalitatea. A fost ultima zvâcnire a oaspeţilor, Arcada a apăsat pedala de acceleraţie şi s-a impus meritat. Rezultat final: CS Arcada Galaţi – U Cluj 3-1 (16, -26, 21, 18). Formula folosită de echipa gălăţeană: Râpeanu, Cerşemba, Crăciun (Palfi, Dragomir), Romanescu, Cristudor (Apostu), Harabagiu, Ghimeş -libero. Celelalte rezultate din prima etapă: Unirea Dej – LPS P.Neamţ 3-0, Phoenix Şimleu Silvaniei – Dinamo 1-3, Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Agronomia 3-0, CSVM Zalău – SCM U Craiova 3-1. Etapa viitoare, gălăţenii vor juca pe terenul campionilor de la CVM Tomis Constanţa (19 octombrie, ora 18.00).

    Declaraţii:
    Marian Apostu – antrenor-jucător Arcada: „A fost greu în setul doi, după cum mă şi aşteptam. Clujul reprezintă o echipă care se bate pentru orice minge. Noi mai avem mult de muncă, în special la omogenizarea echipei. Sunt cinci jucători noi în teren faţă de anul trecut. Pentru Arcada va fi un campionat greu, dar trebuie să creştem de la meci la meci. Obiectivul constă în rămânerea în prima ligă, dar, bineînţeles, şi cu ceva victorii”.
    Romeo Lotei – antrenor-jucător U Cluj: „Ştiam că nu ne va aştepta un meci uşor, doream totuşi să debutăm cu bine. Nu am practicat cel mai bun joc al nostru, am făcut multe greşeli, în afară de setul doi. Vedem ce avem de remediat şi sperăm să ne punem la punct. Obiectivul nostru este salvarea de la retrogradare, nu avem lot pentru un alt obiectiv”.

  • Arcada debutează în campionat

    Arcada debutează în campionat

    După ce în weekend sezonul voleibalistic masculin a pornit la drum cu primele confruntări din Cupa României, astăzi a venit şi rândul Diviziei A1. Nou promovata CS Arcada, care deja a intrat în istorie pentru că a reuşit prima victorie a unei echipe gălăţene de la redeschiderea Sălii Sporturilor Dunărea, va juca astăzi, de la ora 17.00, cu U Cluj.

    „Va fi debutul nostru în noua ediţie de campionat, sper să fim concentraţi şi să câştigăm. Clujul a retrogradat anul trecut, dar acum s-a întărit consider eu prin cele două transferuri: un ridicător din Ungaria şi un jucător de la vicecampioana U Craiova, au susţinut mai multe amicale decât noi în perioada precompetiţională. Ne aşteaptă un meci greu, dar jucăm acasă, sper ca spectatorii să vină în număr mai mare decât sâmbătă la jocul cu CSM-ul din Cupă, avem nevoie de sprijinul lor, promitem să le oferim o victorie”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu.

    Partida va fi condusă de brigada Nicolae Stan (Bucureşti) – Lică Sofron (Piatra Neamţ). Celelalte partide ale rundei inaugurale din A1 sunt: Unirea Dej – LPS Piatra Neamţ, Phoenix Şimleul Silvaniei – Dinamo Bucureşti, Ştiinţa Explorări Baia Mare – CSM Agronomia Bucureşti. Partida CSVM Zalău – SCM U Craiova s-a disputat aseară, după închiderea ediţiei. Campioana en-titre CVM Tomis Constanţa va sta.

  • Arcada atacă Cupa

    Arcada atacă Cupa

    Voleiul masculin gălăţean a revenit acolo unde îi este locul. Şi asta se datorează formaţiei Arcada, care la un an de la înfiinţare a reuşit performanţa extraordinară de a promova în Divizia A1. Voleibaliştii gălăţeni, conduşi de pe bancă dar şi din teren de antrenorii Marian Apostu şi Nicu Harabagiu şi din umbră de directorul tehnic Florin Păcuraru, s-au pregătit intens toată vara, beneficiind de condiţii bune, iar la sfârşitul săptămânii vor susţine primul joc oficial. Sala sporturilor Dunărea va găzdui sâmbătă, de la ora 12.00, partida Arcada Galaţi – CSM Bucureşti, care contează pentru prima fază a Cupei României. Gălăţenii sunt creditaţi cu prima şansă şi vor să meargă mai departe.

    „Va fi primul joc oficial şi cu siguranţă vor fi destule emoţii. CSM-ul are o echipă tânără dar legată şi va trebui să tratăm ambele manşe cu maximă seriozitate şi concentraţi. Ne dorim nu numai victoria, ci şi calificarea în faza următoare”, ne-a declarat antrenorul principal Marian Apostu. Lotul echipei noastre: Harabagiu, Râpeanu, Todaşcă, Cristudor, Romanescu, Crăciun, Palfi, Dragomir, Voinea, Ghimeş, Pârvu, Apostu, Martin, Cerşemba, Staicu, Preda. Celelalte meciuri din prima fază a Cupei României sunt: VCM LPS Piatra Neamţ – Phoenix Şimleu Silvaniei, U Cluj – Unirea Dej, se dispută astăzi. Returul va avea loc pe 23 octombrie.