Tag: USL

  • Agricultura este unul din obiectivele prioritare ale guvernării USL

    Agricultura este unul din obiectivele prioritare ale guvernării Uniunii Social Liberale (USL), a declarat, vicepremierul şi ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu. Acesta a afirmat că statul va încuraja agricultura prin plata în avans a subvenţiilor atât în sectorul zootehnic, cât şi în cel vegetal.

    De altfel, ministrul Finanţelor Publice susţine că până la sfârşitul anului Guvernul va aloca 900 de milioane de euro pentru plata în avans a subvenţiilor agricole.

    „Guvernul va trebui să susţină agricultura atât în acest an, cât şi în anii următori, atât prin plăţi în avans ale subvenţiilor. Vreau să vă spun că Guvernul actual consideră că agricultura este unul din obiectivele prioritare ale guvernării USL. De aceea, agricultura este pusă pe primul loc atât prin alocarea fondurilor de la bugetul de stat, cât şi prin alocarea fondurilor europene”, a afirmat Chiţoiu.

    El speră că România va accesa integral cele 19 miliarde de euro puse la dispoziţia sa prin pachetul financiar negociat cu Uniunea Europeană.

  • O nouă conducere la Casa de Pensii Galaţi?

    Instituţia gălăţeană condusă de Denis Aramă, nominalizată în această funcţie pe vremea guvernării PDL, ar urma să aibă un nou director executiv, care potrivit înţelegerilor de la nivelul USL Galaţi ar urma să fie desemnat de către liberalii gălăţeni. Potrivit informaţiilor noastre, în cărţi pentru postul de director ar fi Cristina Apostol, care coordonează activitatea instituţiei în ceea ce priveşte pensiile. Rămâne de văzut când va fi operată schimbarea la conducerea Casei de Pensii Galaţi şi pe ce post va fi numită Denis Aramă, care la rândul ei are state vechi de plată la nivelul instituţiei, unde a lucrat înainte de a fi numită director executiv.

  • S-a înfiinţat guvernul-alternativă al PDL

    Colegiul Director al PDL s-a reunit în urmă cu o săptămână la Baia Mare, unde au avut loc discuţii în privinţa constituirii guvernului alternativă. Acesta a fost deja stabilit şi, în urma votului, va fi condus de fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu. Conform spuselor consilierului judeţean Ion Ştefan, guvernul alternativă îşi va începe activitatea în luna septembrie şi va monitoriza greşelile USL în guvernare.

    „Guvernul alternativ e un guvern care monitorizează om la om activitatea Guvernului atunci când partidul e în opoziţie. (…) Ceea ce este bine este că din echipă poate face parte oricine – orice om care are competenţe într-un anumit domeniu, orice om care are o experienţă profesională de management în cadrul specialităţii respective. Şi această echipă va fi ajutată de comisiile de specialitate la nivelul fiecărui judeţ şi de comisiile de specialitate la nivel naţional”, a explicat consilierul Ion Ştefan.