Tag: Universitatea “Dunărea de Jos” Galați

  • „Boboci” de la Universitate, săltaţi de jandarmi

    „Boboci” de la Universitate, săltaţi de jandarmi

    Stupoare. Asta se putea citi pe feţele a 26 de studenţi gălăţeni care au fost săltaţi ieri dimineaţă, de jandarmi, dintr-un parc unde avea loc o şedinţă foto. Fără prea multe vorbe, studenţii, în majoritate „boboci”, au fost urcaţi în două dube ale jandarmilor şi duşi la sediu, în ciuda vociferărilor şi a faptului că tot întrebau ce se întâmplă. La sediul Jandarmeriei, alte surprize neplăcute: studenţii s-au trezit nu doar duşi la percheziţie şi interogaţi, ci au şi căzut sub tirul întrebărilor jurnaliştilor. Când asupra a doi dintre ei s-au găsit pliculeţe cu substanţe interzise, ceilalţi nu au mai spus nimic, mai ales că au fost ameninţaţi că vor fi încătuşaţi dacă nu se supun percheziţiei. Când s-a anunţat că vor merge la DIICOT şi poliţie pentru a fi interogaţi, tensiunea era maximă.
    Nimeni nu s-a ales însă cu dosar penal, deoarece  totul a fost un scenariu din amplul program de pregătire a studenţilor pentru Balul Bobocilor din universitatea gălăţeană „Dunărea de Jos”. Şeful IJJ Galaţi, col. Dănuţ Vasilică, a venit în mijlocul foştilor proaspăt reţinuţi şi le-a urat bun venit la Jandarmeria gălăţeană, unde îi mai aşteptau şi alte surprize.
    După ce au văzut că a fost o farsă, studenţii au bravat şi foarte puţini au recunoscut că s-au cam speriat la început. „La început m-am temut un pic, atunci când am văzut că ne aduc aici şi ne închid telefoanele. În plus, mi s-a părut că sunt cam duri. Acum, ce să zic, poate că sperietura asta o să îmi poarte noroc la Balul Bobocilor, la Miss Boboc…”, a spus Cristina Þâmpău, una dintre „boboacele” speriate de jandarmi.
    Aventura studenţilor la Jandarmeria gălăţeană nu se termină însă aici. Mâine vor face cunoştinţă cu viaţa de jandarm, vor primi uniforme, vor merge în marş şi vor primi deşteptarea la cinci dimineaţa. La sfârşit vor primi şi cadouri de la jandarmi. „Ca să nu avem probleme, am avut grijă să verificăm sub alt pretext, înainte de acţiune, starea de sănătate a studenţilor”, a spus Cătălin Bădin, de la IJJ Galaţi.
    Combustibilul cheltuit de jandarmi pentru „descinderea” asupra „bobocilor”, în valoare de 30 de lei, a fost achitat de jandarmi din propriile buzunare. Tot din fonduri proprii şi personale, jandarmii participanţi la pregătirea „bobocilor” le vor da şi mici cadouri.

  • Doctor Honoris Causa la Facultatea de Litere

    Un nou titlu Doctor Honoris Causa va fi acordat la propunerea Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”. Titlul academic va fi înmânat profesorului Mircea Diaconu de la Universitatea “Ştefan ce Mare” din Suceava. Evenimentul este programat pentru data de 15 noiembrie.

    Profesorul Mircea Diaconu este prorectorul Universităţii din Suceava şi are o activitate academică bogată, făcând parte din cele mai importante uniuni ale scriitorilor din România. Responsabilităţile editoriale se leagă de revista “Convorbiri literare” şi “Bucovina literară”. A publicat cărţi de critică literară şi de poezii, pentru care a fost premiat.

    Ultimul titlu onorific Doctor Honoris Causa acordat de Universitatea Dunărea de Jos a fost înmânat istoricului Neagu Djuvara.

  • Fostul prodecan al Facultăţii de Ştiinţe a fost achitat definitiv de acuzaţiile de corupţie

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a finalizat marţi, 8 octombrie, procesul lui Neculai Chifan, fost prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi. Judecătorii instanţei supreme au menţinut decizia Curţii de Apel Galaţi, care hotărâse acum câteva luni să îl achite pe fostul conferenţiar universitar de la Universitatea „Dunărea de Jos” în procesul de corupţie în care fusese inculpat. Tribunalul Galaţi îl condamnase iniţial pe fostul prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi la şase luni de închisoare, dar cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi l-au pus sub acuzare pentru luare de mită la sfârşitul lunii aprilie 2011 pe profesorul Neculai Chifan. Inculparea conferenţiarului universitar a venit după ce acesta a fost filmat cu camera ascunsă de către reporterii unui post de televiziune când cerea bani în faţa Universităţii din Galaţi de la un fost student pentru a-i da lucrarea de licenţă.

    Fostul prodecan fusese acuzat că a promis eliberarea a 30 de lucrări de licenţă realizate de studenţii absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, al căror îndrumător a fost tot el, în schimbul unor sume de bani variind între 100 şi 200 euro, în funcţie de notele obţinute de acei studenţi la susţinerea lucrărilor de licenţă. „În zilele de 7 aprilie 2009 şi 14 aprilie 2009, în calitate de conferenţiar universitar şi prodecan la Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii «Dunărea de Jos» Galaţi, Neculai Chifan a pretins şi a primit de la o persoană suma de 410 lei, echivalentul sumei de 100 euro, pentru a-i da o lucrare de licenţă ce fusese susţinută în sesiunea iunie 2007 de către o fostă studentă al cărei îndrumător a fost inculpatul”, susţineau procurorii anticorupţie în rechizitoriu. Judecătorii nu au fost de aceeaşi părere, dar Neculai Chifan şi-a pierdut postul de profesor la Universitatea „Dunărea de Jos” după declanşarea scandalului. Fostul conferenţiar universitar a fost nevoit atunci să îşi dea demisia de la Facultatea de Ştiinţe, dar după achitarea sa de acuzaţiile de corupţie poate cere revenirea la catedră.

  • Masterat unic în sud-estul Europei

    În luna decembrie 2012, o delegaţie condusă de Iulian Bârsan, rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, a semnat la Beijing un acord de parteneriat cu Academia Centrală de Dramă, pentru organizarea în comun a unui program de masterat unic în România şi în sud-estul Europei, dedicat Teatrului Muzical. Astăzi, o delegaţie chineză va vizita noul studio, ce urmează să fie amenajat pentru masteratul de teatru muzical.

    „Acest program de cooperare reprezintă primul parteneriat româno-chinez în domeniul învăţământului superior. Alături de disciplinele de specialitate, masteratul de teatru muzical cuprinde şi un curs intensiv de învăţare a limbii chineze, cu un profesor invitat permanent de la Institutul Confucius din China”, a declarat Bogdan Nistor, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Dunărea de Jos”.

    În primul semestru al anului II, cursanţii se vor deplasa timp de patru luni la Beijing, pentru a realiza întregul proces de învăţământ în cadrul Facultăţii de Teatru Muzical a Academiei Centrale de Dramă. După acreditarea de către ARACIS în luna august a acestui proiect şi examenul de admitere susţinut în luna septembrie, o delegaţie a Academiei Centrale de Dramă din Beijing va face o vizită la Galaţi, pentru întâlniri cu profesorii şi studenţii acestui program şi pentru organizarea a două ateliere demonstrative de teatru muzical. Delegaţia va avea întâlniri cu rectorul Universităţii „Dunărea de Jos” şi conducerea Facultăţii de Arte.

  • Joburi pentru absolvenţii gălăţeni

    Holul Universităţii Dunărea de Jos Galaţi va găzdui vineri, începând cu ora 9, bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, la acţiune putând participa orice persoană aflată în căutarea unui loc de muncă. Acţiunea va avea loc simultan şi la Tecuci, tot începând cu ora 9, organizator fiind Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi. Rămâne de văzut care va fi succesul acţiunii organizate anual de către instituţia gălăţeană, mai ales dacă ţinem cont de numărul mare de şomeri înregistrat în judeţul Galaţi precum şi de faptul că la ultimele burse ale locurilor de muncă organizate cu diferite ocazii nu au fost angajaţi pe loc prea mulţi dintre cei prezenţi. Pe lista locurilor de muncă oferite de angajatorii care şi-au anunţat participarea figurează posturi de contabil, inginer, arhitect, asistent manager, economist, inginer instalaţii alimentare cu apă, asistent medical generalist, vânzător, ambalator, patiser, bucătar, cofetar, cameristă hotel, muncitor necalificat, zidar, vopsitor auto.