Tag: Tudor Petre

  • Apaterm a scăpat de spectrul falimentului

    Acest lucru a fost posibil după ce vineri Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat pe marginea acţiunii introduse acum câteva luni de Electrocentrale, care solicita revizuirea, mai exact anularea sentinţei emise tot de Curtea de Apel Bucureşti prin care s-a decis ca furnizorul local de furnizare a apei calde şi a căldurii să continue programul de reorganizare. Directorul Electrocentrale, Tudor Petre, este cel care ne-a comunicat sentinţa magistraţilor bucureşteni. Reamintim că magistraţii gălăţeni au decis ca Apaterm să intre în faliment, sentinţa fiind atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care a anulat această sentinţă şi a decis reorganizarea societăţii.

  • Activitatea Combinatului, în pericol?

    Acest lucru ar reieşi din declaraţia de presă transmisă de conducerea Combinatului, care trage un semnal de alarmă legat de periclitarea funcţionării continue a fluxului primar în cazul în care Electrocentrale nu ar mai furniza abur către fostul colos siderurgic. Declaraţia celor de la Combinat vine la o zi după ce au fost notificaţi de către conducerea Electrocentrale în legătură cu faptul că Romgaz ar putea sista din nou furnizarea gazelor naturale către Electrocentrale iar în acest caz furnizorul local de agent termic primar s-ar afla în imposibilitatea de a mai putea asigura aburul primar de această dată din cauza faptului că societatea nu ar mai deţine în stoc păcură, care a fost consumată acum circa 2 săptămâni, când, timp de câteva zile, a fost sistată furnizarea gazelor naturale.

    „I-am notificat pe cei de la Combinat pentru a-şi lua şi dânşii măsurile care se impun. Nu pot spune, la această oră, ce se va întâmpla, deoarece cei de la Romgaz nu ne-au înapoiat contractul de furnizare a gazelor naturale pe care noi l-am trimis pentru a fi semnat şi de către dânşii. De data aceasta situaţia este mai delicată deoarece nu mai avem acel stoc de păcură pe care l-am folosit acum circa o săptămână, atunci când s-a sistat furnizarea gazelor naturale”, ne-a declarat Tudor Petre, directorul Electrocentrale.

    Ce spune Combinatul

    „ArcelorMittal Galaţi îşi exprimă profunda îngrijorare privind posibilitatea opririi furnizării de gaze pentru CET, se arată într-un comunicat de presă remis de conducerea unităţii. ”Această măsură poate cauza oprirea furnizării de abur pentru Combinat sau pentru furnizorul nostru de oxigen şi – prin urmare – poate periclita continuitatea fluxului primar. Orice sistare va fi urmată –  în mod probabil – de oprirea tehnologică a producţiei fluxului primar.ArcelorMittal Galaţi reafirmă faptul că nu are datorii la CET pentru serviciile cumpărate şi că este o victimă colaterală într-un conflict la care nu are nicio contribuţie.Reprezentanţii noştri continuă dialogul cu autorităţile competente pentru a evita orice întrerupere în procesul de producţie”, susţine purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galaţi, Dorian Dumitrescu.

    Nemulţumiri ale angajaţilor de la Electrocentrale

    Deoarece nu şi-au primit salariile la timp, circa 150 de angajaţi care au ieşit de la schimbul de noapte sau care urma să intre în tura de dimineaţă au cerut socoteală directorului generat Tudor Petre. Oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariul care ar fi trebuit achitat pe data de 11 septembrie şi unii dintre ei ameninţă că nu vor mai veni la muncă.

    „A început şi anul şcolar, oamenii au nevoie de bani pentru a cumpăra rechizite copiilor lor şi nu au de unde. Ei au muncit şi acum aşteaptă să fie plătiţi la timp, deoarece nu este vina lor că Apaterm nu achită datoriile de 300 de milioane de lei înregistrate către Electrocentrale şi că toţi banii primiţi de la Apaterm se duc la Romgaz”, ne-a declarat liderul de sindicat Mihai Popa. Acesta susţine că a avut loc o întâlnire a sindicatului în care s-a discutat problema apărută şi s-a decis ca o delegaţie alcătuită din 9 persoane să meargă să discute cu primarul Galaţiului, Marius Stan. Rămâne de văzut ce efecte ar putea avea o asemenea întâlnire, deoarece este greu de crezut că Primăria Galaţi ar putea avea soluţia pentru plata datoriei înregistrate de Apaterm către Electrocentrale. Reamintim că, potrivit informaţiei furnizate de către directorul Tudor Petre, circa 135 de angajaţi vor fi trimişi acasă până la sfârşitul anului, aceştia urmând să primească lunar 75% din salariu.

    Şi judecătorii au o sarcină grea

    În ciuda plăţilor făcute de către Apaterm, se pare că acest lucru este departe de a fi suficient pentru a nu se mai pune problema opririi apei calde şi a căldurii în oraş.

    Directorul Electrocentrale ne-a declarat că magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au rămas în pronunţare în cerea ce priveşte acţiunea introdusă de Electrocentrale, prin care s-a cerut anularea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti care a dat undă verde planului de reorganizare a Apaterm. Acest lucru înseamnă că este o chestie de timp pentru a se afla dacă se poate ca Apaterm să intre în faliment, aşa cum deciseseră iniţial magistraţii gălăţeni.

    „Vineri mai avem un proces la Curtea de apel Galaţi, de fapt este vorba de un recurs, care vizează neîndeplinirea măsurilor prevăzute în planul de reorganizare a Apaterm”, ne-a declarat Tudor Petre.

  • O parte din angajaţii Electrocentrale, trimişi acasă

    O parte din angajaţii Electrocentrale, trimişi acasă

    Acest lucru se aplică în cazul a 135 de angajaţi ai Electrocentrale, care până la sfârşitul acestui an vor fi nevoiţi să stea acasă, urmând să primească lunar 75% din salariu.
    „Am decis să luăm această măsură din cauza situaţiei financiare grele cu care se confruntă Electrocentrale, mai ales de când Apaterm a intrat în insolvenţă şi nu mai putem recupera datoria pe care societatea o înregistra către noi şi care era substanţială. Nici plăţile pe care Apaterm le face către Electrocentrale în ultima perioadă nu sunt suficiente pentru a plăti salariile, şi nici pentru a respecta graficul de plată asumat către Romgaz. În afară de a trimite acasă până la sfârşitul acestui an un număr de 135 dintre cei 521 de angajaţi ai Electrocemtrale, vreau să vă spun că nu le-am plătit nici salariile pe ultima lună tuturor salariaţilor, deoarece nu avem fonduri. Situaţia este mai mult decât critică şi trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme şi aici mă refer la achitarea celor 95 de milioane pe care Electrocentrale îi datorează către Romgaz”, ne-a declarat directorul Electrocentrale, Tudor Petre. Acesta susţine că trebuie găsită o soluţie pentru problema Apaterm, care, în opinia sa nu s-a rezolvat încă, iar dacă nu vor fi găsite soluţii în cel mai scurt timp situaţia nu se va îmbunătăţi.

  • Electrocentrale: fără gaze şi cu păcura pe sfârşite

    Începând de duminică dimineaţa Electrocentrale nu mai primeşte gaze naturale de la Romgaz, societatea locală trecând la folosirea păcurii pentru a asigura agentul termic primar către Apaterm cât şi a aburului către Combinat, ne-au declarat surse demne de încredere. Potrivit aceloraşi surse, Electrocentrale, care a notificat la sfârşitul săptămânii trecute atât Apaterm dar şi Primăria în legătură cu faptul că va sista furnizarea agentului termic primar la începutul acestei săptămâni, fără însă să precizeze o dată când va face acest lucru, mai are o rezervă de păcură pentru 3-4 zile, după care ar putea fi nevoită să sisteze furnizarea agentului termic către Apaterm în cazul în care cei de la Romgaz nu vor încheia un nou contract şi nu vor relua furnizarea gazelor naturale.

    Directorul general al Electrocentrale, Tudor Petre, s-a deplasat ieri la Bucureşti pentru a discuta cu persoane din conducerea Ministerului Energiei pe tema problemei apărute la Galaţi, rămânând însă de văzut dacă va reuşi să rezolve situaţia, până la închiderea ediţiei acesta neputând fi contactat pentru un punct de vedere legat de discuţiile purtate la Bucureşti.

    În cursul după-amiezii de vineri Primăria Galaţi a dat un comunicat de presă în care a precizat punctul de vedere legat de anunţul Electrocentrale privitor la sistarea furnizării agentului termic primar. „Această măsură va afecta zecile de mii de gălăţeni care îşi plătesc la timp apa caldă şi căldura şi care nu au nicio vină că producătorul agentului termic este incapabil să-şi gestioneze, în mod eficient şi profitabil, activitatea. Este, de asemenea, o măsură incorectă şi descurajantă, deoarece ignoră faptul că gălăţenii au plătit, în ultimele luni, sume mult mai mari faţă de cele facturate, în încercarea de a reduce din datoriile acumulate în zeci de ani”, susţin reprezentanţii Primăriei.

    Primarul  Marius Stan solicită Guvernului să declanşeze  o anchetă la Electrocentrale, primarul susţinând că „avem tot dreptul să cerem Guvernului, în numele gălăţenilor bun-platnici, deschiderea unei investigaţii la CET (Electrocentrale) Galaţi, care să stabilească dacă măsurile tehnice şi economice luate de actualul management al acestei companii de stat au avut o justificare economică şi au respectat interesul legitim al contribuabililor”.