Tag: trafic tigari

  • Fundul unei genţi, căptuşit cu peste 5.000 de ţigarete

    Fundul unei genţi, căptuşit cu peste 5.000 de ţigarete

    În data de 16 septembrie, în jurul orei 23.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român G. M., în vârstă de 44 de ani, pasager într-un microbuz care efectua o cursă regulată pe ruta Chişinău – Bucureşti.
    Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor pasagerilor, în urma căruia s-a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele personale ale lui G. M., disimulate într-o geantă cu fund dublu, cantitatea de 5.360 ţigarete de diferite mărci cu timbru de acciză R. Moldova.
    Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.194 lei în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
    Spătarele scaunelor autoturismului, „dublate” cu ţigarete
    Tot în data de 16 septembrie, în jurul orei 21.45, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Marian G. cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Logan, înmatriculat în România. Având informaţii că bărbatul se ocupă cu transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului. În urma efectuării controlului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în spătarele scaunelor din faţă ale autoturismului, 2.000 de ţigarete marca Plugarul de provenienţă R. Moldova.
    Autoritatea vamală a luat măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 446 lei în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

  • „Speculă” cu ţigări de contrabandă

    În data de 23 august a.c., poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Galaţi, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia combaterii traficului ilicit de ţigări, au oprit pentru control pe comunicaţia D.N. 26, în Şiviţa, un autoturism Skoda Octavia condus de către cetăţeanul român C. B., în vârstă de 32 de ani. Având informaţii că bărbatul se ocupă cu colectarea şi revânzarea ţigaretelor, poliţiştii de frontieră au efectuat un control asupra autoturismului, unde au descoperit 2.800 de ţigarete marca MT de provenienţă R. Moldova. Bărbatul a declarat că ţigaretele le-a achiziţionat dintr-o piaţă a municipiului Galaţi, având intenţia de a le revinde la un preţ mai mare pentru a obţine un profit.
    Poliţiştii de frontieră au ridicat ţigaretele în valoare totală de 1.240 lei în vederea confiscării, iar bărbatului i-au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exectitate a modului de săvârşire a infracţiunii.

  • Țigarete descoperite în sistemul audio al autoturismului

    În data de 21 august, în jurul orelor 15.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, M.I., cetăţean român, în vârstă de 26 de ani, conducând un autoturism marca Hyundai, înmatriculat în România. Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului. În urma efectuării controlului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în sistemul audio al autoturismului, 2.100 de ţigarete marca Marble de provenienţă Duty-Free. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 490 lei în vederea confiscării, iar tânărul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.