Tag: Ştefan Frunză

  • Negocierile de la AFDJ Galaţi, aproape de punctul fierbinte

    Negocierile de la AFDJ Galaţi, aproape de punctul fierbinte

    Reprezentanţii sindicatului Liber şi Independent Farul şi cei ai conducerii AFDJ Galaţi continuă tratatativele demarate recent în vederea încheierii unui nou Contract Colectiv de Muncă aferent anului 2014 şi care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2014. Potrivit informaţiilor furnizate de către liderul de sindicat Ştefan Frunză, până acum reprezentanţii celor două părţi au parcurs două treimi din prevederile generale ale contractului, urmâmd ca în perioada următoare să se discute cel mai important capitol, şi anume cel legat de drepturile salariale de care vor beneficia cei circa 700 de angajaţi ai societăţii aflate în ograda MInisterului Transporturilor, cel mai fierbinte punct fiind cel legat de cuantumul majorării salariale. Potrivit declaraţiei liderului de sindicat Ştefan Frunză, în cadrul întâlnirilor pe care directorul general Mircea Răzvan Cristea le-a avut cu angajaţii AFDJ Galaţi care îşi desfăşoară activitatea la diferitele puncte de lucru ale unităţii, acesta a afirmat că salariile vor creşte cu cel puţin valoarea ratei inflaţiei, însă rămâne de văzut dacă acest lucru se va realiza. „Am parcurs până la ora actuală două treimi din clauzele generale ale contractului şi urmează în următoarea perioadă să discutăm capitolul legat de drepturile salariale. Până acum conducerea a acceptat acordarea unui spor de 7% din salariul de bază pentru lucrul sistematic în zilele de repaos săptămânal acordate în alte zile decât cele de sâmbătă sau duminică, de acest spor urmând să beneficieze circa 350 de angajaţi ai AFDJ Galaţi”, ne-a declarat liderul de sindicat Ştefan Frunză. Ultima şedinţă de tratative a fost una maraton, începând la ora 14 şi terminându-se la ora 21.

  • „Mişcarea sindicală din România, în colaps”

    Este părerea preşedintelui CNSRL Frăţia Galaţi, Ştefan Frunză, care este şi liderul sindicatului Independent Farul de la AFDJ Galaţi. „Mişcarea sindicală din România a ajuns în colaps, cu mici excepţii. Motivele sunt mai multe şi complexe. Eu, de exemplu, în numele sindicatului, am introdus acţiuni în instanţă arătând că s-a încălcat execuţia bugetară aprobată prin Hotărârea de Guvern 180, iar acţiunea mi s-a respins ca neîntemeiată. Salariaţii, când au auzit acest lucru, m-au întrebat ce mai pot face ei, dacă nici justiţia nu le dă dreptate?

    Un alt motiv este şi faptul legislaţia nu mai asigură o protecţie liderilor de sindicat, aceasta fiind spulberată prin actele normative emise de fostul guvern Boc şi lucrurile nu au fost îndreptate de către actuala putere, aşa cum a promis când era în opoziţie. Este adevărat că au existat şi există lideri de sindicat care au urmărit mai mult interesele lor personale iar acest lucru a stârnit neîncredere în mişcarea sindicală. Eu am dorit acum un an să coagulez mişcarea sindicală pe plan local, adică am dorit ca sindicatele din Galaţi, indiferent de confederaţia din care fac parte, să formeze o asociaţie care să lupte pentru angajaţii din Galaţi şi pentru dezvoltarea oraşului, dar acest lucru nu s-a putut deoarece au existat orgolii sindicale şi unii lideri de sindicat de pe plan local ţin la fotolii şi la funcţii”, ne-a declarat liderul de sindicat Ştefan Frunză.