Tag: Sporting Lieşti

  • Oţelul II şi Sporting încheie anul în genunchi

    La sfârşitul săptămânii trecute s-au desfăşurat jocurile celei de-a XV-a etape, ultima din acest an. Echipele gălăţene Oţelul II şi Sporting Lieşti s-au gândit să intre în vacanţă mai devreme, pentru că au făcut doar act de prezenţă. Satelitul Oţelului a jucat pe teren propriu cu CS Afumaţi, una din fruntaşele seriei şi aspirantă la promovare. Gălăţenii au jucat foarte slab şi au fost depăşiţi la toate capitolele. Oaspeţii au profitat la maxim şi s-au impus categoric, scor final: 5-0 (2-0). Antrenorul Daniel Florea a folosit formula: Abraham – Gâţă, Miron, Moglan, Rusu – S.Ilie, Dajbog – Zaharia, Adăscăliţei, Pungă – Chipirliu. Au mai intrat: Răgălie, Vasilache, Codreanu. Nici Sporting nu a reuşit vreo brânză la Mangalia în faţa celor de la Callatis în ciuda unor ocazii pe care le-au irosit Ancerenco, Stoica, Petrea, Bahnaşu sau Teleagă. Gazdele au marcat de două ori, ultimul gol din penalti în cel de-al doilea minut de prelungiri şi au câştigat. Antrenorii Doru Buciumeanu şi Ionel Crihană au început meciul cu următorul 11: Măstăcan – Lovin, Petrea, Teleagă, Petcu – Ancerenco, Nastea, Bahnaşu, Adamache – Daniel Voicu, Stoica. Au mai evoluat: Pavel, Dorojan, Scutaru, Dragoş Voicu. Celelalte rezultate ale etapei: Dunărea Călăraşi – Rapid Feteşti 3-0, CS Ştefăneşti – FC Voluntari 0-1, Conpet Cireşu – Progresul Cernica 2-0, Gloria Popeşti Leordeni – Viitorul Axintele 2-1. Situaţia din clasament la final de an se prezintă astfel: Oţelul II, locul VII cu 17 puncte respectiv Sporting, locul VIII cu 16 puncte.

  • Sporting a învins la Cernica, Oţelul II a remizat la Axintele

    Prima etapă din returul eşalonului s-a disputat în weekend. Echipele gălăţene, deşi au evoluat în deplasare, au reuşit să obţină patru din cele şase puncte posibile. Performera rundei a fost Sporting Lieşti care a reuşit să câştige partida de la Cernica, cu Progresul. Unicul gol a fost opera lui Bahnaşu (min. 68), cu un şut imparabil la colţul scurt din centrarea lui Ancerenco. Lieştenii au mai irosit câteva ocazii prin: Teleagă, Ancerenco, Stoica şi Bahnaşu. Rezultat final: Progresul Cernica – Sporting Lieşti 0-1 (0-0). Sporting a utilizat formula: Măstăcan – Scutaru (Stoica; Dorojan), Teleagă, Petrea, Postolea – Bahnaşu, Lovin, Dragoş Voicu (Pavel), Nastea – Adamache (Ancerenco), Daniel Voicu. Nici Oţelul II nu s-a întors acasă cu mâna goală.

    Satelitul Oţelul a obţinut o remiză albă la Cernica cu Progresul. Gălăţenii au irosit ocazii de gol prin Ciurea, care a nimerit bara, Chipirliu, Stanciu şi Gâţă. Formula folosită de ai noştrii: Abraham – Toma, Gâţă, Miron, Răgălie – Dajbog, Codreanu – Ciurea, Stanciu, Dumitru – Chipirliu. Celelalte rezultate ale rundei: Dunărea Călăraşi – CS Ştefăneşti 0-2, Rapid Feteşti – Conpet Cireşu 1-1, CS Afumaţi – Callatis 2012 Mangalia 5-0, FC Voluntari – Gloria Popeşti Leordeni 4-0. Situaţia din clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul VII cu 14 puncte şi Sporting, locul X cu 10 puncte. Etapa viitoare sunt programate jocurile: Oţelul II – Dunărea Călăraşi şi Sporting – Viitorul Axintele.

  • Oţelul II a bătut viceliderul, Sporting a încasat cinci boabe de la lider

    Oţelul II a bătut viceliderul, Sporting a încasat cinci boabe de la lider

    Liga a III-a a programat vineri partidele celei de-a XI-a etape, ultima din tur. La Galaţi, pe stadionul Zoltan David a avut loc partida Oţelul II – CS Ştefăneşti.

    Chiar dacă a avut în faţă o formaţie cu pretenţii la promovare, situată pe locul II în serie, satelitul Oţelului a fost un joc foarte bun, a marcat în primele 20 de minute prin Tudorie şi Chipirliu şi a obţinut o victorie nesperată dar absolut meritată. Rezultat final: Oţelul II – CS Ştefăneşti 2-0 (2-0).

    Antrenorii Constantin Schumacher şi Daniel Florea au aliniat formula: Abraham – Marus, Gâţă, Sipovic, S.Ilie – Dajbog, Pungă, Adăscăliţei – Chipirliu, Stoian, Tudorie. Au mai evoluat: Onea, Rusu şi Vasilache. La polul opus a fost evoluţia celor de la Sporting Lieşti pe terenul liderului, FC Voluntari. Lieştenii au avut o bară la 0-0, dar cam atât, gazdele au marcat de cinci ori şi au obţinut o victorie clară. FC Voluntari – Sporting 5-0 (2-0).

    Antrenorii Doru Buciumeanu şi Ionel Crihană au folosit formula: Măstăcan – Teleagă, Lovin, Nastea, Postolea – Vieru, Bahnaşu, Daniel Voicu, Dragoş Voicu – Adamache, Stoica. Au mai intrat: Scutaru, Dorojan, Ancerenco şi Pavel. Celelalte rezultate ale etapei: Dunărea Călăraşi – Conpet Cireşu 2-0, Rapid Feteşti – Callatis 2012 Mangalia 2-3, CS Afumaţi – Gloria Popeşti Leordeni 0-0, Viitorul Axintele – Progresul Cernica 1-1. Situaţia din clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul VII cu 13 puncte respectiv Sporting, locul XI cu 7 puncte.

    Campionatul va continua cu prima etapă din retur, care programează meciurile: Viitorul Axintele – Oţelul II şi Progresul Cernica – Sporting Lieşti.

  • Sporting s-a impus în derbiul suferinţei cu Oţelul II

    Sporting s-a impus în derbiul suferinţei cu Oţelul II

    Marţi după-amiază a fost programată o etapă intermediară în eşalonul trei. La Galaţi, pe stadionul Zoltan David, în faţa unui public numeros, s-a desfăşurat derbiul zonal Oţelul II – Sporting Lieşti. În ciuda problemelor cu care se confruntă, cele două echipe au oferit un joc plăcut, de luptă, cu destule faze de poartă, în care au alternat perioadele de dominare. Prima fază notabilă s-a consumat în min. 17, când Bahnaşu a trimis alături iar Oţelul II a replicat peste şapte minute cu o lovitură de cap a lui Chipirliu, respinsă de Măstăcan.

    Meciul a avut un ritm destul de bun iar ocaziile la cele două porţi au alternat: Dragoş Voicu (min. 29), Chipirliu (min. 34), Gavrilă (min. 45), Sipovic (min. 56), Stoica (min. 64). Unicul gol al partidei a căzut în min. 76: Sporting a avut o lovitură liberă pe la 25 metri lateral stânga pe care a executat-o Daniel Voicu, a centrat şi Teleagă s-a înălţat dintr-un grup de jucători şi a înscris cu capul. Oaspeţii au trecut pe lângă 2-0 în min. 78, când Dorojan a scăpat singur dar şutul său a nimerit doar bara. Pe final, Oţelul a irosit şansa egalării în două rânduri prin ghinionistul Chipirliu. Rezultat final: Oţelul II – Sporting Lieşti 0-1 (0-0).

    Formaţiile care au evoluat: Oţelul II (antrenori Constantin Schumacher şi Daniel Florea): Vlasie – Marus, Gâţă, Sipovic, Răgălie – Miron, Ciurea, Pungă – Gavrilă, Chipirliu, Stoian; Sporting (antrenori Doru Buciumeanu şi Ionel Crihană): Măstăcan – Scutaru, Petrea, Teleagă, Postolea – Bahnaşu, Nastea, Dragoş Voicu, Daniel Voicu – Adamache, Stoica. Au mai intrat: Boubătrân, Constantinescu, Onea, Stanciu, respectiv Ancerenco, Dorojan, Vieru. După şapte etape, situaţia din clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul VIII cu 7 puncte respectiv Sporting, locul X cu 6 puncte. Runda viitoare, echipele gălăţene vor juca astfel: Gloria Popeşti Leordeni – Oţelul II (11 octombrie) şi Sporting Lieşti – Dunărea Călăraşi (12 octombrie).

  • Oţelul II şi Sporting Lieşti n-au dat niciun gol şi au pierdut

    Oţelul II şi Sporting Lieşti n-au dat niciun gol şi au pierdut

    Liga a III-a a programat la sfârşitul săptămânii jocurile unei noi etape. Stadionul Zoltan David a găzduit vineri partida Oţelul II – FC Voluntari. Oaspeţii, cu patru jucători ce au cochetat cu prima ligă la un moment dat: Todoran, Rădoi, Irimia şi Maxim şi veniţi la Galaţi din postura de lideri ai seriei a II-a, au confirmat şi au obţinut o victorie meritată.

    Oţelarii au avut şi ei câteva ocazii ce au fost irosite de Adăscăliţei, Chipirliu şi Stoian. Rezultat final: Oţelul II – FC Voluntari 0-2 (0-1). Echipa gălăţeană a evoluat în următoarea alcătuire: Abraham – Marus, Gâţă, Sipovic, Şt. Toma – Miron, Boubătrân, Pungă, Adăscăliţei – Chipirliu, Stoian. Au mai evoluat: Constantinescu, Ciurea şi Stanciu. Deşi au sperat într-un rezultat pozitiv pe terenul lanternei, cei de la Sporting Lieşti s-au cam făcut de râs şi s-au întors sub scut de la Brăila. Conpet, care nu obţinuse niciun punct în acest sezon a obţinut o victorie lejeră.

    Rezultat final: Conpet Cireşu – Sporting Lieşti 4-0 (2-0). Sporting a folosit formula: Măstăcan – Nastea, Petrea, Teleagă, Postolea – Bahnaşu, Lovin, Dragoş Voicu, Adamache – Daniel Voicu, Stoica. Au mai intrat: Scutaru, Ancerenco, Dorojan şi Ghioca. Celelalte rezultate ale rundei: Rapid Feteşti – Viitorul Axintele 0-5, Dunărea Călăraşi -CS Afumaţi 0-4, CS Ştefăneşti – Progresul Cernica 4-1, Callatis Mangalia – Gloria Popeşti Leordeni 1-0. Situaţia din clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul VII cu 7 puncte; Sporting, locul XI cu 3 puncte. Etapa viitoare, echipele gălăţene vor juca astfel: Sporting – CS Ştefăneşti şi Progresul Cernica – Oţelul II.

  • Oţelul II şi Sporting Lieşti au călcat cu dreptul

    La sfârşitul săptămânii trecute a debutat noul sezon din Liga a III-a cu două echipe gălăţene la start. Prima a intrat în focuri, Oţelul II, care a jucat vineri după amiază pe stadionul Zoltan David cu Viitorul Axintele. Prima jumătate de oră a partidei a fost foarte intensă. Gălăţenii au deschis scorul în min. 5 prin Cosmin Stoian dar oaspeţii au restabilit egalitatea peste doar trei minute. În min. 27 Stoian a reuşit dubla pentru trupa lui Constantin Schumacher şi Daniel Florea, stabilind totodată şi scorul final. Asta chiar dacă oţelarii au mai avut două oportunităţi de a marca, irosite de Onea şi Chipirliu iar ialomiţenii, un adversar incomod cu jucători în lot ce au evoluat în Liga a II-a, au marcat două goluri anulate pentru offside şi un penalti ratat cu 10 minute înainte de final.

    Rezultat final: Oţelul II – Viitorul Axintele 2-1 (2-1). Formula folosită de gălăţeni: Simaitis – Cazacu, Gâţă, Moglan, Rusu – Miron, Dajbog – Chipirliu, Stoian, Pungă – Stanciu. Au mai evoluat: Toma, Onea, Boubătrân şi Vasilachi. Sâmbătă a fost sărbătoare mare pe „Lieşti Arena” unde nou promovata Sporting a întâlnit Progresul Cernica. După un joc interesant, lieştenii au obţinut o victorie meritată. Formaţia condusă de Doru Buciumeanu, Ionel Crihană supervizaţi de Valentin  Cramer a deschis scorul prin lovitura de cap a lui Teleagă dar oaspeţii au revenit şi au restabilit egalitatea până la pauză. La puţin timp după reluarea jocului, Bahnaşu a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă iar nou intratul Adamache a transformat penaltiul ce a consfinţit primul succes în eşalonul trei. Sporting – Progresul, scor final 2-1 (1-1). Sporting a aliniat formula: Măstăcan – Matei, Petrea, Teleagă, Petcu – Scutaru, Lovin, Bahnaşu, Dragoş Voicu – Daniel Voicu, Stoica. Au mai evoluat: Adamache, Ancerenco, Vieru şi Dorojan. Runda viitoare echipele noastre vor juca în deplasare, astfel: Oţelul II la Dunărea Călăraşi şi Sporting la Viitorul Axintele.

  • Oţelul II şi Sporting Lieşti debutează pe teren propriu

    Oţelul II şi Sporting Lieşti debutează pe teren propriu

    Sezonul 2013 -2014 ia astăzi startul sub semnul unor schimbări importante. Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit o nouă împărţire a seriilor pe zone geografice. Galaţiul va fi reprezentat în noua ediţie de campionat de Oţelul II şi, nou promovata Sporting Lieşti, care au de „suferit” după ce au fost mutate în seria a II-a unde vor juca în premieră cu echipele din Călăraşi, Constanţa şi Ilfov. Sistemul competiţional a fost schimbat şi se va juca cu play -off (1-6) respectiv play-out (7-12).

    Ultimele trei clasate vor retrograda, iar câştigătoarea play-off-ului va promova în eşalonul secund. Satelitul Oţelului a suferit modificări majore faţă de sezonul precedent. Pe banca tehnică a fost adus ca antrenor principal Constantin Schumacher, care va fi ajutat de secundul Mitică Ragea, iar lotul de jucători se va baza pe tineri promovaţi de la Centrul de Copii şi Juniori. La rândul lor, cei de la Sporting au mari emoţii pentru că vor juca în premieră la acest nivel. Lotul, care a fost complectat cu câţiva jucători ce au evoluat pe la concitadinele Dunărea şi Oţelul II, s-a omogenizat în amicale şi în cele patru partide jucate în Cupa României Timişoreana. Programul rundei inaugurale din seria noastră: Oţelul II – Viitorul Axintele (stadion Zoltan David, ora 18.00), Sporting Lieşti – Progresul Cernica (stadion Comunal, ora 18.00), CS Ştefăneşti – Dunărea Călăraşi, Conpet Cireşu – Rapid Feteşti, Callatis 2012 Mangalia – CS Afumaţi, Gloria Popeşti Leordeni – CS Voluntari.

  • Dunărea s-a impus la Lieşti şi merge mai departe în Cupă

    Dunărea s-a impus la Lieşti şi merge mai departe în Cupă

    Eveniment important pentru comunitatea gălăţeană. Marţi după amiază, pe stadionul Comunal din Lieşti a avut loc partida Sporting – FCM Dunărea, ce a contat pentru faza a IV-a din Cupa României Timişoreana. Orgoliile au fost mari, dar teama de a nu pierde şi-a pus amprenta pe evoluţia celor două echipe. Prima repriză a fost anostă, de remarcat fiind doar ocazia lui Drăgan, şut din voleu reţinut de portarul Măstăcan. După pauză, dunărenii au profitat de experienţa superioară şi au preluat iniţiativa. Cu 15 minute înainte de finalul partidei s-a marcat unicul gol al meciului, după un un-doi Gohoreanu – Sorin Cucu, ultimul a finalizat cu un şut la colţul scurt din 6 metri. Gălăţenii au mai avut o bară prin Istrate, iar în min. 89 centralul Adrian Voicu din Bacău nu a vrut să le supere şi mai tare pe gazde şi a cam închis ochii la faultul în careu asupra lui Moise. Rezultat final: Sporting – Dunărea 0-1 (0-0). Au evoluat formaţiile: Sporting: Măstăcan – Petrea, Teleagă, Petcu, Scutaru – Daniel Voicu, Lovin, Adamache, Ancerenco, Bahnaşu – Stoica; FCM Dunărea: Olaru – Radu, Asanache, Stelian Cucu, Sorin Cucu – Chebac, Istrate – Moroşanu, Drăgan, Gohoreanu – Neagu. Au mai evoluat: Dragoş Voicu, Dorojan respectiv Moise, Bâtfoi, Sfrijan. Faza următoare a Cupei se va disputa pe 10-11 septembrie. La finalul acestei săptămâni debutează sezonul oficial în Liga a III-a şi Liga a II-a. Sporting Lieşti va debuta vineri (ora 18.00) pe teren propriu cu Progresul Cernica. FCM Dunărea va sta în runda inaugurală.

  • Duel în premieră: Sporting Lieşti – FCM Dunărea

    Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 17.30, pe stadionul din Lieşti. Partida va avea un caracter oficial, făcând parte din cadrul fazei a IV-a din Cupa României Timişoreana. La sfârşitul săptămânii trecute şi Sporting, nou promovată în Liga a III-a, şi-a programat un amical în oraşul vecin cu cei de la CF Brăila. Gazdele au început tare şi au marcat de trei ori în primele 23 de minute: Ndigwe (min. 7), Ochia (min. 14 din penalti), Câmpeanu (min. 23).

    Lieştenii au replicat imediat şi au redus din diferenţă prin Dorojan (min. 25), care a fructificat lovitura liberă executată de Stoica. În ciuda numeroaselor schimbări, sarabanda ocaziilor a continuat după pauză. Brăilenii au încercat să se desprindă dar lieştenii s-au grupat bine în apărare şi au încercat să surprindă pe contraatac. Sporting a marcat cel de-al doilea gol la o fază care nu anunţa nimic, ex-gălăţeanul Frunză a vrut să respingă cu capul dar şi-a derutat propriul portar şi mingea a intrat în poartă. La ultima fază, oaspeţii au irosit şansa egalării: Bahnaşu a zguduit transversala dintr-o lovitură liberă.

    Rezultat final: CF Brăila – Sporting Lieşti 3-2 (3-1). Antrenorul Doru Buciumeanu a început jocul cu formula: Vasiliu – Petrea, Postolea, Teleagă, Scutaru – Daniel Voicu, Adamache, Eni, Stoica – Bahnaşu, Lovin. După pauză au mai evoluat: Măstăcan, Petcu, Vieru, Dragoş Voicu, Ancerenco, Pavel.