Tag: sport galati

  • Oţelul a învins amical Dunărea

    Oţelul a învins amical Dunărea

    Cele două concitadine au susţinut sâmbătă după amiază un amical pe stadionul Dunărea în prezenţa a vreo 200 de spectatori. Neamţul de pe banca Oţelului, Ewald Lienen a profitat de acest prilej pentru a testa mai mulţi jucători care au evoluat mai puţin în jocurile oficiale, de la Oţelul II: Marus, Miron, Tudorie, Adăscăliţei, Moglan şi Dumitru dar şi pe cei reveniţi după accidentări: Sîrghi, Antunes, Zaharia, Murgoci, Astafei. Dunărea a jucat cu ambiţie, aşa cum s-a întâmplat mereu când a întâlnit reprezentanta Galaţiului în Liga I dar nu a putut să-şi depăşească condiţia. O impresie foarte bună a lăsat tânărul oţelar Gavrilă, care a reuşit un hattrick. Tehnicianul Oţelului a notat într-un carnet pe toată durata partidei şi va trage anumite concluzii. Rezultat final: Dunărea – Oţelul 1-3 (0-1). Oţelul a trimis pe teren formula: Simaitis (min.41 Boşneag) – Marus, Sîrghi, Sipovic (min.50 Moglan), Murgoci – Adăscăliţei (min.62 Antunes), Filip (min.67 Miron) – Gavrilă (min.62 Zaharia), Sevillano, Iorga (min.67 Tudorie) – Astafei (min.78 Dumitru). Primul joc oficial pentru roş-alb-albaştri va avea loc vineri 22 noiembrie pe teren propriu cu SC Vaslui în timp ce Dunărea va începe returul ligii secunde la Slobozia pe 30 noiembrie.

  • Fetele de la Phoenix conştientizează valoarea adversarei dar vor să biruiască

    Sala sporturilor Dunărea va fi în fierbere. Astăzi, de la ora 18.00, va avea loc partida CS Phoenix Galaţi – CSM Satu Mare, care contează pentru cea de-a VIII-a etapă a Ligii Naţionale. Cu siguranţă publicul gălăţean va veni din nou în număr să-şi încurajeze echipa favorită. Fetele lui „Sakis” au tras tare la antrenamentele din ultima perioadă, echipa s-a omogenizat şi este în creştere de formă. CSM Satu Mare, care anul trecut a jucat finala mică a campionatului naţional, are în lot o serie de jucătoare cu mare experienţă şi la prima vedere par să deţină un uşor avantaj. Sătmărencele au pierdut clar miercuri seara partida cu vicecampioana CSM Târgovişte, scor 55-90 şi au venit în oraşul de la Dunăre cu un lot restrâns numeric dar omogen. În aceste condiţii, partida din această seară se anunţă una deschisă oricărui rezultat. „Vineri (n.r. – astăzi) vom întâlni un adversar puternic, dar nu invincibil. Satu Mare este o echipă echilibrată, care are în componenţă jucătoare cu experienţă, însă prin munca în echipă şi dăruire, sperăm să obţinem o nouă victorie. Având în vedere că suntem în formula aceasta de aproape două luni, eu consider că se pot vedea progresele în jocul nostru, şi cred că experienţa fiecărui meci ne ajută să creştem în valoare şi să obţinem victoriile pe care ni le-am propus”, a declarat Romina Filip, una din internaţionalele din lotul gălăţean. Celelalte partide din această rundă: Olimpia CSU Braşov – Rapid Bucureşti, U CSM Oradea – CSM Târgovişte, ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe – U Goldiş ICIM Arad, BCM Danzio Timişoara – SCM CSS U Craiova, Nova Vita Tg. Mureş – CSU Alba Iulia, CST BC Alexandria – U Cluj. Echipa gălăţeană se situează pe locul VIII cu 10 puncte.

  • United joacă în fieful campionilor de la City’us Tg. Mureş

    Naţionala de futsal tineret Under 21 a României a susţinut marţi şi miercuri la Târgovişte, două partide amicale cu Italia. Medaliata cu bronz din ultimul sezon a Ligii I, United Galaţi a avut doi reprezentanţi: Petrişor Toniţa şi George Buleandră. După două meciuri aprig disputate, cele două echipe şi-au împărţit victoriile. Italia a câştigat cu 4-2 prima partidă dar tricolorii şi-au luat revanşa a doua când s-au impus cu acelaşi scor.  De remarcat că în cel de-al doilea joc, portarul gălăţean Petrişor Toniţa şi-a demonstrat calităţile de golgeter şi în tricoul Naţionalei, reuşind să marcheze din poartă în poartă golul decisiv. „Din punctul meu de vedere am fost peste ei în ambele meciuri la capitolul futsal, dar italienii au fost mai bine pregătiţi fizic. În meciul al doilea am fost foarte motivaţi şi eu am fost sigur că vom câştiga. Îi felicit pe băieţi pentru dăruire”, ne-a declarat Petrişor Toniţa, căpitanul României Under 21. Din păcate, celălalt gălăţean din lot, Buleandră a suferit o accidentare la primul joc, care îl face indisponibil o bucată de timp. Altfel, Liga I se va relua în weekend când sunt programate jocurile din cea de-a X-a etapă. United va deschide runda vineri, de la ora 18.00, la Tg. Mureş, în compania multiplei campioane naţionale, City’us. Celelalte meciuri ale etapei sunt: Autobergamo Fiat Deva – KSE Tg. Secuiesc, Progresul Focşani – CSMS Iaşi, Sportis Târgovişte – Spicom Sf. Gheorghe, Dunărea Călăraşi – CFF Clujana Cluj. Echipa gălăţeană se situează pe locul IV cu 15 puncte.

  • Primele trei clasate au pierdut

    Primele trei clasate au pierdut

    Cea de-a XII-a etapă din Liga a IV-a gălăţeană a fost una plină de surprize. Prima s-a consemnat chiar la derbiul rundei ce s-a desfăşurat la Iveşti între Gloria şi Metalosport. Gazdele au dominat meciul şi s-au impus absolut meritat prin reuşitele lui Silian şi Năpârlică. Oaspeţii au evoluat o perioadă de timp în inferioritate după eliminarea lui Sandu. O altă surpriză s-a consemnat la Toflea, unde cei de la Juventus s-au impus la limită în faţa viceliderului, Avântul Vânători, unicul gol fiind opera lui Hurmuz (min. 77). Nici formaţia de pe treapta a treia a podiumului, Unirea Braniştea nu a avut sorţi de izbândă la Costache Negri unde a cedat cu 2-1. Eroul celor de la Viitorul a fost Dediu, care a reuşit dubla. Rezultate complete: Gloria Iveşti – Metalosport 2-0, Muncitorul Ghidigeni – Bujorii Tg. Bujor 4-0, Avântul Drăgăneşti – Sporting Tecuci 2-1, Avântul Valea Mărului – Victoria Independenţa 5-0, Juventus 2007 Toflea – Avântul Vânători 1-0, Viitorul Costache Negri – Unirea Braniştea 2-1, Quantum – Avântul Matca 2-1. Situaţia la cei doi poli ai clasamentului: 1. Metalosport 27 p, 2. Avântul Vânători 26 p, 3. Gloria Iveşti 25 p, 4. Unirea Braniştea 25 p… 13.  Victoria Independenţa 8 p, 14.Sporting Tecuci 4 p, 15.Bujorii Tg. Bujor 3 p.

  • „Fanteziştii” Andrei Ciurea şi Ana Maria Marin au păstrat la Galaţi trofeul Daniel Nechita

    „Fanteziştii” Andrei Ciurea şi Ana Maria Marin au păstrat la Galaţi trofeul Daniel Nechita

    Cea de-a III-a ediţie a Memorialului Daniel Nechita a reuşit, ca în fiecare an să aducă la Galaţi în sala Siderurgistul peste 500 de perechi din toată ţara. Deschiderea oficială a fost prefaţată cu câteva momente artistice oferite de către organizatori şi bineînţeles minutul de reculegere, adus în memoria celui care a fost Daniel Nechita. O competiţie reuşită din toate punctele de vedere, cu multe concursuri plecate din sferturi de finală şi unele chiar din optimi, ceea ce a ridicat cu mult nivelul. Şi cum erau la ei acasă dansatorii sportivi din cadrul clubului Fantezia s-au repezit cu mic cu mare să încerce să câştige în memoria lui Daniel trofeul pus în joc. Dar să vedem rezultatele celor 16  perechi care au reuşit să se califice în finalele competiţiilor la care au concurat:
    Trofeul Daniel Nechita, locul I, a fost adjudecat de către perechile: Cosmin Lupoaie – Maria Radu, la open 6-11 ani 8 dansuri, Andrei Ciurea – Ana Maria Marin la open latino 16-35 ani, Raul Faliboga – Loredana Buţea, la open standard 16-35 ani şi Florin Sava – Miruna Stănilă, la clasa E 16-35 ani, iar ca tacâmul să fie complet, Florin cu Miruna s-au impus şi a doua zi la Piteşti, câştigând  ambele secţiuni (singura pereche din club care a participat la acest concurs). La un pas de trofeu, pe locul II, au fost perechile: Ştefan Gagu – Radu Andra, la open standard 16-35 ani, Rareş Vădana – Laura Banaga, open 6-11 ani 8 dansuri, Alexandru Daghie – Laura Teodorescu, open 12-15 ani standard şi Rareş Borcea – Miruna Constantin, la clasa E 6-9 ani. Pe treapta a treia a podiumului s-au cocoţat perechile: Rareş Constantin – Jasmine Popa, open 6-11 ani 8 dansuri, Silviu Boantă – Miruna Ibrian, open basic latino 12-13 ani şi Florin Codreanu – Oana Turosu, clasa D, atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino. Locul IV a revenit perechilor: Andrei Macarie-Alexandra Constantinescu la open basic latino 16-35 ani şi Silviu Boantă – Miruna Ibrian open basic standard 12-13 ani;
    Locul V a fost adjudecat de perechile: Iuniu Eliade – Claudia Teodoru, la open basic atât la secţiunea standard cât şi la secţiunea latino 14-15 ani şi Dragoş Ionaşcu – Giulia Iuraşcu, la open basic 16-35 ani latino; Pe locul VI din finala openului basic latino 14-15 ani s-a clasat perechea Laurenţiu Leviţchi – Teodora Selin şi perechea Răzvan Lupaşcu – Anca Hortolomei, la open standard 16-35 ani. „Am fost foarte bucuroasă când am văzut că trofeul Daniel Nechita la secţiunea latino (secţiunea lui preferată) 16-35 ani, a rămas la Galaţi, datorită lui Andrei şi Ana, vreau să-i felicit pe această cale pentru mobilizarea lor exemplară de care au dat dovadă, şi mai ales pentru faptul că s-au ţinut de cuvânt, adjudecându-şi trofeul. A fost o competiţie cu un înalt nivel competiţional. Urmează pentru sportivii noştrii internaţionalele de la Viena, Maribor, Mereno şi naţionalele de la Bucureşti şi Buzău”, ne-a declarat Andreea Adam, urând totodată celor care participă, prin intermediul nostru, SUCCES!

  • Baschetbaliştii de la CSU sunt lideri la finalul turului

    Liga I la baschet masculin a programat jocurile ultimei etape din prima jumătate a sezonului. O partidă interesantă şi viu disputată s-a desfăşurat pe Litoral între BC Farul 2 Constanţa şi CSU Galaţi. Echipa condusă de Aurel Pricop a intrat la pauza mare cu un avantaj de cinci puncte, constănţenii au revenit puternic în sfertul trei şi au preluat conducerea pe tabela de marcaj. Studenţii gălăţeni nu au cedat şi au întors soarta meciului în ultimele 10 minute. Rezultat final: BC Farul 2 Constanţa – CSU Galaţi 68-70 (17-17, 17-22, 19-11, 15-20). Din tabăra gălăţeană s-au remarcat: Bălănică 12 puncte, Pricop 12 (2×3) puncte, Neguroiu 11 puncte, un junior cu dublă legitimare de la LPS Focşani, Olaru 10 (1×3) puncte. Cu cinci victorii din şase partide disputate, CSU a încheiat turul în fotoliul de lider. Cealaltă echipă gălăţeană, Phoenix a evoluat la Iaşi cu Politehnica. Mult mai experimentaţi ieşenii au obţinut o victorie lejeră, scor final 117-54. Returul va începe în acest weekend, când ambele echipe din oraşul de la Dunăre vor evolua în deplasare astfel: CSU la Iaşi cu Politehnica, respectiv Phoenix în Capitală cu BC Time.

  • Arcada a dezamorsat o „bombă” de trei puncte la Baia Mare

    Prologul celei de-a VI-a etape a Diviziei A1 la volei masculin a adus şi un rezultat surprinzător pentru specialişti şi pariori. Sala Sporturilor din Baia Mare a găzduit partida dintre Ştiinţa Explorări şi Arcada Galaţi. Calculele hârtiei care indicau ca favorită echipa gazdă au fost date peste cap. Echipa gălăţeană, nou promovată în eşalonul de elită, a izbutit cel mai bun joc din acest sezon, unul foarte disputat ce s-a întins pe durata a peste două ore şi a obţinut o victorie foarte importantă, răsplătită cu trei puncte. „Pentru acest turneu de trei jocuri, eu personal mi-am propus să obţinem două puncte, câte unul la Şimleu şi Baia Mare. Băieţii au înţeles în sfârşit ceea ce vreau de la ei, au jucat exact ceea ce le-am cerut şi totul a ieşit perfect. Foarte important a fost primul set, istoria nu s-a mai repetat ca la Şimleu şi l-am câştigat. Setul trei a fost dramatic şi noi am ratat şase mingi să încheiem partida cu 3-0. Felicit toată echipa, sper ca băieţii să nu rămână mult timp euforici după această victorie pentru că mai avem mult de muncă”, ne-a declarat antrenorul jucător Marian Apostu. Rezultat final: Ştiinţa Explorări Baia Mare – Arcada Galaţi 1-3 (-26, -21, 31, -20). Formula folosită de învingători: Râpeanu, Crăciun, Romanescu, Cristudor, Harabagiu, Apostu, Ghimeş – libero. Au mai evoluat: Martin şi Palfi. Arcada va juca sâmbătă tot în deplasare cu multipla campioană naţională Volei Municipal Zalău. Gălăţenii vor reveni acasă unde vor juca cu SCM U Craiova (23 noiembrie). Cu şase puncte, echipa gălăţeană se află pe locul VIII în clasament.

  • Ewald Lienen a debutat cu ghinion pe banca Oţelului

    Oţelul a dominat pe alocuri autoritar partida disputată luni seara pe stadionul Dan Păltinişanu. Dar cele vreo 10 ocazii, printre care şi două bare (Marquinhos şi Henrique) ratate s-au răzbunat. ACS Poli a dat lovitura în prelungiri când a fost salvată de golgheterul Szekely, ajuns la a noua reuşită în acest sezon.

    Roş-alb-albaştrii au pierdut nemeritat dar aşa se întâmplă când desenezi frumos nu reuşeşti să finalizezi tabloul.

    „Dacă mă uit doar la partidă, după mentalitate şi defensivă e bine, dar din păcate am pierdut. O singură echipă merita să câştige azi şi aceea e Oţelul. E groaznic să pierzi aşa. Trebuia să marcăm cel puţin două goluri, am dominat toată partida. Din partea Timişoarei nu am văzut nimic. E oribil să pierzi în acest mod. Am avut mai multe contacte cu alte cluburi în ultimele trei luni. Câteodată nu găseşti contract, alteori nu vrei să te duci în unele părţi. De la început am avut un foarte bun contact cu cei de la Oţelul. Ne-am întâlnit la Bucureşti şi am văzut că sunt profesionişti cei care m-au convins să vin la Oţelul. Am o echipă care stă foarte bine la capitolul tehnică, trebuie să mai lucrăm la organizare. Îmi place să lucrez cu aceşti oameni, cum e Viglianti, care a trecut din teren la birou. Trebuie să riscăm mai mult în ofensivă. În defensivă am avut totul sub control. Aproape că nu le-am oferit ocazii. Când domini însă trebuie să şi marchezi. A fost greu, au avut doi fundaşi centrali puternici. Pe viitor trebuie să ne creăm mai multe ocazii şi bineînţeles să marcăm”, a declarat la finalul partidei de la Timişoara, antrenorul Oţelului Ewald Lienen.

    Liga I s-a întrerupt din cauza barajului pentru calificarea la Campionatul Mondial Rio 2014, Grecia – România. Următorul joc oficial pentru gruparea oţelară este programat pe 22 noiembrie, de la ora 21.30, pe teren propriu cu Sporting Club Vaslui.

  • ACS Dream Stars 2012 şi CSS – ca şi calificate; Danubius 2010 şi Handbal Art, duel direct pentru locul trei

    ACS Dream Stars 2012 şi CSS - ca şi calificate; Danubius 2010 şi Handbal Art, duel direct pentru locul trei

    Sala de la Şcoala Gimnazială 3 Ion Luca Caragiale a găzduit în weekend cel de-al doilea turneu al Campionatului Naţional de handbal pentru junioare III. Cele patru echipe gălăţene au făcut legea în seria C, oferind dueluri interesante. Dream Stars 2012 şi CSS şi-au consolidat poziţiile din clasament şi sunt ca şi calificate pentru faza superioară a competiţiei.

    Lupta se anunţă aprigă pentru cel de-al treilea loc, ultimul calificabil. După victoria directă, scor 14-11, Danubius 2010, în ascensiune de formă faţă de primul turneu, a făcut rocada în clasament cu Handbal Art, dar situaţia este departe de a se clarifica.

    ACS Dream Stars 2012 a obţinut cinci victorii: 12-11 cu CSS, 17-9 cu Handbal Art, 20-7 cu HM Buzău, 16-15 cu Danubius 2010, 16-1 cu LPS Iolanda Balaş Soter; CSS a realizat patru victorii: 25-17 cu Danubius 2010, 12-7 cu Handbal Art, 24-6 cu LPS Buzău, 28-4 cu HM Buzău; CS Danubius 2010 a bifat trei victorii: 16-9 cu HM Buzău, 27-8 cu LPS Buzău şi 14-11 cu Art; Handbal Art a realizat două victorii: 22-8 cu Municipal Buzău şi 18-7 cu LPS Buzău.

    Loturile folosite de echipele gălăţene: Aron Bianca, Sîrbu Diana, Duda Aida, Marus Felicia, Blănaru Georgiana, Preda Gabriela, Iga Andreea, Asanache Daniela, Tănasă Raluca, Dobrin Bianca, David Adelina, Jinga Teofilia, Chiovean Mihaela, Gogu Ana Maria, Stafie Andreea, Diaconu Ana Maria (Dream Star, antrenor Vali Costea); Munteanu Mihaela, Martin Maria, Huzum Andrada, Manea Geanina, Pavel Marlena, Daboi Alexandra, Chirică Anca, Chiriluţă Alina, Bîldigău Ionela, Strîmbei Maria, Vlase Olivia, Curatu Delia, Simion Andreea, Cosma Andra, Trofin Alexia, Darie Sarah (CSS, antrenor Maria Lupu); Dimache Angelica, Crăiţă Magdalena, Şerban Andreea, Creţu Elena, Macovei Diana, Cojocaru Ana, Popovici Andreea, Vasile Bianca, Ionescu Mădălina, Dima Claudia, Atanasiu Simona, Macovei Raluca, Necula Daniela, Tănase Monica, Matei Ana (Handbal Art, antrenor Gabriela Artene); Hilohi Georgiana, Popa Georgiana, Neculache Iuliana, Neagu Mădălina, Stan Rebeca, Grigore Geanina, Turcu Silvia, Onciu Ioana, Bujeniţă Teodora, Iordan Mihaela, Cristorian Denisa, Căuş Ramona (Danubius 2010, antrenori Miron Stanciu şi Marius Moisii). Situaţia în partea superioară a clasamentului: 1. Dream Stars 30 puncte, 2. CSS 24 p, 3.Danubius 2010 15 p, 4. Handbal Art 14 p.

  • Bilanţul juniorilor de la Phoenix LPS: o victorie şi o înfrângere

    Bilanţul juniorilor de la Phoenix LPS: o victorie şi o înfrângere

    Campionatul Naţional de baschet rezervat juniorilor a programat sâmbătă şi duminică jocurile unei noi etape din faza a II-a. La categoria Under 16, Phoenix LPS a jucat pe teren propriu cu CSS Nagy Mozes Tg. Secuiesc. După un joc echilibrat, gălăţenii pregătiţi de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu au câştigat în cele din urmă cu 85-79. Din tabăra gălăţeană s-au evidenţiat: Alexandru Celmare şi Vlad Gheţău. Baschetbaliştii gălăţenii se situează pe locul IV cu 7 puncte şi vor juca etapa viitoare tot pe teren propriu cu CSS Gheorgheni. La Under 18, echipa gălăţeană antrenată de Gelu Cazanoschi şi Dragoş Gherasim a jucat în deplasare la CSS Ploieşti. Avantajul terenului a constituit un avantaj de care ploieştenii au ştiut să profite, aceştia câştigând cu 88-73. Din echipa noastră o evoluţie bună au avut-o: Andrei Popa, Daniel Tudorache, Cezar Colceru. Etapa viitoare, băieţii noştrii vor juca în Capitală cu BC Slam. Phoenix LPS se situează pe locul III cu şase puncte.