Muzeul de Istorie invită gălăţenii miercuri, începând cu ora 14.00, la vizionarea în premieră a filmului „Viitorul apropiat”, la Casa „Cuza Vodă”. Evenimentul e realizat în parteneriat cu Studioul Cinematografic al Armatei şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi şi va prezenta o producţie a Studioului Cinematografic al Armatei, la realizarea căreia şi-a dat concursul Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi, împreună cu alte unităţi medicale reprezentative din ţară. Filmul este o privire asupra devenirii medicinei militare din România, mijlocită de instrumentarul cinematografului documentar. Astfel, ceea ce ieri era premieră, mâine ajunge să fie fapt curent. La premieră vor fi prezenţi şi realizatorii filmului, Cornel Mituţ, Elena Tiron şi Adrian Leonte.
Tag: spital militar galati
-
Punct de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţi, la Spitalul Militar
Asociaţia de voluntari Suport Medical Activ (ASMA) a demarat campania „Dovedeşte că eşti om, dovedeşte că îţi pasă”, destinată ajutorării persoanelor din zonele calamitate din judeţele Galaţi. „Vă invităm să donaţi îmbrăcăminte, încălţăminte şi pături (curate şi nedeteriorate), produse de igienă personală (săpun, detergenţi), rechizite. Produsele pot fi aduse la Spitalul Militar, Primiri Urgenţe”, declară coordonatorul ASMA, dr. Marcela Dragomir, al cărei număr de telefon, pentru obţinerea unor relaţii suplimentare, este 0731.22.10.27. Suport Medical Activ este o asociaţie de voluntari care a fost înfiinţată acum 3 ani de personalul Spitalului Militar de Urgenţe „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi.