Tag: somaj tehnic

  • Statul federal american, în şomaj tehnic

    Statul federal american, în şomaj tehnic

    Statul federal american a intrat marţi dimineaţă în şomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, ceea ce ar urma să afecteze sute de mii de funcţionari, în lipsa unui acord privind bugetul în Congres, relatează AFP.
    În pofida negocierilor intense şi a pasării responsabilităţii între Senat, dominat de majoritatea democrată, şi Camera Reprezentanţilor, majoritar republicană, nu a putut fi adoptat la timp niciun proiect de lege de finanţe pentru exerciţiul bugetar 2014, care a început marţi la ora locală 00.00 (04.00 GMT).
    Prin urmare, Casa Albă a dispus cu puţin timp înainte de miezul nopţii ca agenţiile federale să declanşeze oprirea parţială a activităţilor lor, măsură pentru care erau pregătite.
    Barack Obama a încercat o ultimă intervenţie luni, atrăgând atenţia că o paralizie a statului federal ar avea “consecinţe economice extrem de reale pentru oameni în viaţa de zi cu zi şi pe mai departe”.
    “Au făcut-o cu adevărat”, a scris Obama într-o postare pe Twitter la puţin timp după miezul nopţii.
    Preşedintele a promulgat luni seara o lege care le garantează militarilor că vor fi plătiţi la timp indiferent ce s-ar întâmpla.
    Eşecul Congresului marchează punctul culminant după 33 de luni de dispută continuă asupra bugetului între democraţi şi republicani, care au preluat controlul în Camera Reprezentanţilor în ianuarie 2011 după alegerea a zeci de membri ai Tea Party.
    De la Departamentul Apărării la Agenţia de protecţie a mediului, toate serviciile federale sunt obligate să-şi reducă imediat efectivele la minimul vital, în unele cazuri la doar 5% din personal. Securitatea naţională şi serviciile esenţiale sunt exceptate.
    Însă circa 800.000 de funcţionari din posturi considerate ne-vitale, dintr-un total de peste două milioane, vor avea la dispoziţie marţi dimineaţă patru ore să se prezinte la birouri, să-şi pună la punct lucrurile, să anuleze reuniunile şi apoi să se întoarcă acasă, până la momentul în care Congresul se va pune de acord pentru a aloca credite privind finanţarea agenţiilor federale.
    Un impact foarte vizibil va fi observat în sectorul turismului. Toate parcurile naturale ale ţării, administrate de National Park Service, printre care şi parcurile imense Yosemite şi Grand Canyon, şi muzeele Smithsonian din Washington nu-şi vor deschide uşile pentru public.
    În aprilie 2011, preşedintele Barack Obama s-a deplasat la Lincoln Memorial din Washington a doua zi după un acord in extremis pentru finanţarea operaţiunilor guvernamentale. De această dată, monumentul va rămâne închis.
    Încetarea operaţiunilor guvernamentale a declanşat o furtună politică, fiecare tabără acuzând-o pe cealaltă de intransigenţă.
    “Este o ruşine că aceşti oameni, aleşi pentru a reprezenta ţara, ajung să reprezinte Tea Party şi pe anarhişti”, a spus Harry Reid, liderul majorităţii democrate.
    “Am ajuns aici pentru că preşedintele şi democraţii din Senat au vrut acest rezultat încă de la început”, a scris republicanul Ted Poe pe Twitter.
    Însă unii recunosc că opinia publică va arunca vina pe republicani. Aceştia “vor fi percepuţi ca cei care au blocat şi provocat încetarea activităţilor statului federal”, a declarat luni seară senatorul John McCain.
    Motivul blocajului îl constituie ‘Obamacare’, numele reformei sistemului de sănătate a lui Barack Obama. Republicanii cer ca orice acord bugetar să revină, într-un mod sau altul, asupra acestei legi emblematice a primului mandat al lui Barack Obama, votată în 2010. Începând de marţi, milioane de americani fără asigurare medicală se vor putea înscrie pe un site guvernamental pentru a cere să beneficieze de o asigurare subvenţionată începând cu 1 ianuarie 2014.
    Orice american ar urma să fie asigurat începând cu această dată, sub ameninţarea unei penalităţi fiscale de o valoare la început simbolică (95 de dolari în 2014).
    Această obligaţie, validată de către Curtea Supremă în 2012, este asimilată unui abuz de putere din partea statului federal de către republicani, care au votat de zeci de ori pentru abrogarea ei, întotdeauna fără succes. Republicanii au susţinut că legea nu este pregătită, guvernul recunoscând că sistemele informatice nu vor fi operaţionale din prima zi.
    La ora declanşării aşa-numitei „shutdown”, care nu afectează administraţiile locale din cele 50 de state, Camera Reprezentanţilor dezbătea totuşi o a patra versiune a bugetului său, însă fără speranţe pentru un deznodământ imediat.
    Activităţile Senatului au fost suspendate până marţi la ora 13.30 GMT.

  • Şomajul s-a redus cu 56.000 de persoane în primul semestru al anului

    Şomajul s-a redus cu 56.000 de persoane în primul semestru al anului

    Un număr de 333.000 de persoane au intrat în şomaj în primul semestru al anului 2013 şi au ieşit 389.000 de persoane, prin urmare, şomajul s-a redus cu 56.000 de persoane, se arată într-un comunicat emis de Executiv.

    Guvernul precizează că datele privind “situaţia reală a şomajului din România” din primul semestru al acestui an sunt bazate pe “informaţiile corecte” furnizate de Comisia Naţională de Prognoză şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

    Astfel, în luna iunie 2013, faţă de decembrie 2012, a crescut numărul salariaţilor cu 70,6 mii persoane. Au încetat activitatea 22,6 mii persoane, ponderea cea mai mare fiind în industria energetică (5,5 mii persoane), intermedieri financiare şi asigurări (3,5 mii persoane), industria metalurgică (2 mii persoane), substanţe chimice (1,1 mii persoane). Pe de altă parte, au început activitatea 93,2 mii persoane, cei mai mulţi angajaţi noi fiind în activităţi de servicii suport (21,6 mii persoane), construcţii (11,3 mii persoane), agricultură (9,5 mii persoane), hoteluri şi restaurante (9,4 mii persoane), industria alimentară (2,8 mii persoane), precizează sursa citată.

    “Faptul că în construcţii a crescut numărul angajaţilor, atât în iunie faţă de decembrie (de la 344,8 mii la 356,1 mii), cât şi iunie 2013 faţă de iunie 2012 (cu 2,9 mii persoane), arată că nu a existat o influenţă negativă a politicii bugetare privind investiţiile. Totodată, faptul că principalele sectoare în care s-a redus numărul salariaţilor sunt sectoare cu salariu de ramură peste salariul mediu pe economie arată că nu a existat o influenţă negativă a politicii de creştere substanţială a salariului minim”, susţine Executivul.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului, trăgând totodată un semnal de alarmă cu privire la faptul că şomajul este în creştere.