Tag: somaj galati
-
Rata şomajului a fost estimată la 7,3% în luna octombrie 2013
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost estimată la 7,3%, în luna octombrie 2013, aflându-se la acelaşi nivel cu luna anterioară şi în creştere cu 0,5 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în luna octombrie 2012, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna octombrie din anul curent este de 736.000 persoane, în creştere atât faţă de luna precedentă (733.000 persoane) cât şi faţă de aceeaşi lună din anul precedent (682.000 persoane).Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi o depăşeşte cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,9% în cazul persoanelor de sex masculin şi 6,5% în cazul celor de sex feminin).Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,9% pentru luna octombrie 2013 (6,5% în cazul bărbaţilor şi 5,2% în cel al femeilor).Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 74,2% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna octombrie 2013.INS precizează că sursa datelor o constituie Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentul Consiliului şi Parlamentului European nr, 577/1998 cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forţei de muncă în Comunitatea Europeană.Şomerii, conform definiţiei internaţionale (BIM), sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani care îndeplinesc simultan următoarele trei condiţii: nu au un loc de muncă; sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni; s-au aflat în căutare activă a unui loc de muncă, oricând în decursul ultimelor patru săptămâni.Rata şomajului reprezintă ponderea şomerilor în populaţia activă. Populaţia activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forţa de muncă disponibilă pentru producţia de bunuri şi servicii în timpul perioadei de referinţă, incluzând populaţia ocupată şi şomerii. -
Salariaţi gălăţeni plătiţi din banii statului
În urma demersurilor făcute la începutul acestui an de către conducerea AJOFM Galaţi, au fost alocate de la bugetul statului 3,3 milioane de lei pentru acordarea unor facilităţi angajatorilor care încadrează în muncă anumite categorii de personal. Potrivit informaţiilor furnizate de directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, pentru a beneficia de stimulentele prevăzute de lege, şi anume acordarea lunară a unei anumite sume de la buget pentru o persoană angajată, agentul economic este obligat să o menţină în câmpul muncii timp de 12 luni. Pentru a putea beneficia de acest sprijin financiar din partea statului care ajunge la angajat, agenţii economici trebuie să încadreze anumite categorii de persoane, cum ar fi de exemplu persoane cu vârsta de peste 45 de ani, persoane care mai au 3 ani până la pensie sau persoane care sunt unici întreţinători de familie. Potrivit informaţiilor furnizate de către directorul executiv al AJOFM, suma care este acordată lunar de către stat pentru fiecare nou salariat este diferenţiată în funcţie de categoria de persoane. Sprijinul financiar se acordă pe o perioadă determinată. De exemplu, pentru un absolvent cu studii medii, suma alocată lunar este de 600 de lei, în timp ce pentru un absolvent cu studii superioare suma acordată lunar este de 750 de lei.
-
Numărul mediu de salariaţi va creşte cu 1,3% în 2014, până la 4,57 milioane persoane
Numărul mediu de salariaţi pe total economie (conform BFM-balanţa forţei de muncă) este estimat pentru 2014 la 4,57 milioane persoane, în creştere cu 1,3% faţă de anul 2013, conform datelor furnizate în Prognoza de toamnă 2013-2017 de Comisia Naţională de Prognoză (CNP).Pentru 2013 numărul de salariaţi este estimat la 4,51 milioane persoane (plus 1,5%). CNP estimează pentru 2015 un număr de 4,635 milioane salariaţi, pentru 2016 — 4,705 milioane salariaţi, iar pentru 2017 — 4,78 milioane salariaţi.În Prognoza de primăvară, numărul de salariaţi pe total economie era estimat la 4,485 milioane persoane în 2013 şi la 4,695 milioane persoane în 2016.În ceea ce priveşte numărul salariaţilor din sectorul bugetar, CNP estimează pentru 2014 un număr de 866.000 de persoane, similar cu cel prognozat pentru 2013. În 2015 se estimează că salariaţii din sistemul bugetar vor fi în număr de 870.000 de persoane, în 2016 de 872.000, iar în 2017 — 873.000 de persoane.Pentru următorii patru ani, CNP estimează că numărul salariaţilor din sectorul privat va urca la 3,704 milioane de persoane în 2014 (+1,6%), la 3,765 milioane în 2015 (+1,6%), la 3,833 milioane persoane în 2016 (+1,8%) şi la 3,907 milioane în 2017 (1,9%).Numărul şomerilor BIM va scădea la 715.000 persoane în 2014, de la 735.000 în acest an, şi la 700.000 de persoane în 2015.Rata şomajului BIM este estimată, pentru 2013, la 7,3%, în 2014 — 7% şi în 2015 — 6,8%. -
Care au fost gălăţenii cei mai afectaţi de şomaj
Conform datelor care ne-au fost oferite de directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Galaţi, Cezar Năstase, domeniile cele mai afectate de şomaj în perioada ianuarie – octombrie 2013 au fost comerţul, construcţiile, lucrările speciale de construcţii, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, industria alimentară. De la începutul anului 2013, cele mai multe încadrări în muncă s-au efectuat în ocupaţia de muncitor necalificat la demolare clădiri, şofer autocamion, agent securitate, vânzător, muncitor necalificat la întreţinere drumuri, lucrător pentru salubrizare căi publice, lăcătuş mecanic, manipulant mărfuri.Ce meserii s-au căutat în octombrieDomeniile cu cea mai mare cerere de forţă de muncă în luna octombrie au fost: comerţul, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de investigaţii şi protecţie, construcţii, industria alimentară, transporturi terestre. Astfel, luna trecută s-au ocupat 46 de locuri de muncă de agent securitate, 37 de posturi de paznic, 35 de locuri de vânzător, 33 posturi de şofer de autocamion, 27 de posturi de lucrător comercial, 27 de posturi de şofer de autobuz, 21 de posturi de muncitor necalificat în metalurgie, 21 de posturi de manipulant mărfuri. Şomerii aflaţi în evidenţa AJOFM Galaţi în luna octombrie au lucrat în special ca manipulanţi marfă, muncitori necalificaţi în agricultură, constructori şi montatori structuri metalice, mecanici maşini agricole şi industriale, vânzători, muncitori necalificaţi. -
AJOFM aşteaptă aprobarea proiectelor cu finanţare europeană
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a Fondurilor Nerambursabile ale Uniunii Europene, gălăţenii ar putea beneficia de programe de integrare în câmpul muncii. Reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă au comunicat că există un număr important de proiecte care momentan se află ori în verificare, ori în evaluare. Astfel, 14 proiecte au fost depuse în acest an, dintre care 9 au trecut de faza A, verificarea, iar 5 se află în evaluare la autoritatea competentă. „Grupul-ţintă vizat de proiectele depuse este format din femei, tineri, şomeri deopotrivă, dar şi persoane cu dizabilităţi, pe de o parte, şi funcţionari publici din cadrul agenţiilor de ocupare a forţei de muncă, pe de alta”, a explicat directorul executiv adjunct al AJOFM, Nicoleta Haţegan.
-
Galaţiul, din nou în topul şomajului
Potrivit declaraţiei directorului executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase, rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii octombrie la nivel judeţean a fost de 9,05%, cu 1,88 puncte procentuale mai mare comparativ cu cea înregistrată în cursul lunii septembrie, a cărei valoare a fost de 7,17%. „Numărul şomerilor înregistraţi în cursul lunii octombrie a crescut comparativ cu luna precedentă în principal din cauza faptului că au fost luaţi în evidenţa AJOFM Galaţi beneficiari ai venitului minim garantat, care figurează în evidenţele noastre ca şomeri neindemnizaţi. Trebuie făcute demersuri de către toată lumea pentru înfiinţarea de noi locuri de muncă, care să absoarbă o parte din gălăţenii care nu au un loc de muncă”, ne-a declarat directorul executiv al AJOFM Galaţi.Numărul şomerilor de la nivelul judeţului este în realitate mult mai mare dacă ţinem cont de faptul că angajaţii de la Combinat care s-au autodisponibilizat de-a lungul ultimilor zece ani nu au fost luaţi în evidenţa AJOFM Galaţi deoarece aceştia au cerut desfacerea contractului individual de muncă cu acordul ambelor părţi.Cei mai puţini şomeri, în mediul urbanNumărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galati la sfârşitul lunii octombrie 2013 a fost de 18.455 persoane, dintre care 4.129 şomeri indemnizaţi (reprezentând 22,37% din totalul şomerilor înregistraţi), în timp ce 14.326 erau şomeri neindemnizaţi (reprezentând un procent de 77,63% din totalul şomerilor).Din totalul de 14.326 şomeri neindemnizaţi, 12.712 persoane beneficiază de Venitul Minim Garantat. Ca şi în lunile anterioare, ponderea şomerilor din mediul urban (24,75% în total şomeri înregistraţi) este inferioară celei din mediul rural (75,25%), deoarece majoritatea şomerilor indemnizaţi provin de la agenţi economici care-şi desfăşoară activitatea în zonele urbane, iar şomerii neindemnizaţi, în număr mai mare decat cei indemnizaţi, preponderent beneficiari ai prevederilor Legii 416/2001 privind acordarea venitului minim garantat, locuiesc majoritatea în mediul rural, fiind şomeri de lungă durată, cu şanse reduse de încadrare. -
Undă verde pentru disponibilizări la Apaterm
Aşa cum ziarul nostru v-a informat în premieră acum circa 3 săptămâni, la Apaterm vor fi efectuate reduceri de personal eşalonat, respectiv într-o etapă în cursul acestui an şi anul viitor pe parcursul a două etape. Reamintim că, potrivit anunţului făcut de administratorul special al Apaterm, Adriana Stratulat, anul acesta ar fi urma să fie disponibilizaţi 100 de angajaţi, iar în cursul anului viitor câte 50 pe parcursul a două etape, aceştia urmând să primească în afara ajutorului de şomaj şi venit de completare din partea bugetului de stat, demersul Apaterm fiind anunţat Ministerului de Finanţe, care ar trebui să aloce sumele respective. Pentru ca angajaţii de la Apaterm care vor deveni şomeri să primească venit de completare din partea statului, trebuia primită undă verde din partea aleşilor locali, lucru care s-a întâmplat în cadrul şedinţei de Consiliu Local care a avut loc joi. Odată cu aprobarea hotărârii de Consiliu Local, se aşteaptă acum alocarea fondurilor de la Ministerul Finanţelor Publice, disponibilizările urmând să aibă loc atunci când acestea vor veni de la bugetul statului.Reducerea de personal nu pare totuşi soluţia pentru eficientizarea activităţii Apaterm, problemă care ar presupune şi creşterea încasărilor de la datornici. În cadrul şedinţei Consiliului Local care a avut loc joi, unii dintre consilierii locali au avansat necesitatea contorizării individuale a locuinţelor, care ar putea fi soluţia pentru ca rău platnicilor să li se oprească furnizarea căldurii sau a apei calde atunci când nu plătesc. -
Şi-au găsit un loc de muncă
9.059 de şomeri gălăţeni şi-au găsit de la începutul anului şi până la ora actuală un loc de muncă, ne-a declarat directorul executiv al AJOFM Galaţi, Cezar Năstase. Potrivit aceleiaşi surse, 518 din cei 9.059 de şomeri au urmat cursuri de recalificare profesională în diferite meserii. În condiţiile în care Galaţiul se află în ultimii ani pe unul din locurile fruntaşe la capitolul şomeri, numărul celor care şi-au găsit un loc de muncă în decurs de zece luni este interpretabil. Cert este că la sfârşitul lunii septembrie rata şomajului la nivelul judeţului a fost de 7,40%, în scădere comparativ cu luna precedentă, în evidenţa AJOFM Galaţi fiind 14.618 persoane fără un loc de muncă, din care 4.561 primeau ajutor de şomaj, în timp ce un număr de 10.057 erau şomeri neindemnizaţi.
-
Galaţiul se menţine pe locul trei la şomaj

Rata şomajului înregistrat la sfârşitul lunii august 2013, la nivelul judeţului, a fost de 8,53%, cu 0,83% mai mică decât cea din luna iulie 2013, când a fost înregistrată o rată a şomajului de 9,36%, şi mai mare cu 0,87% decât cea din luna august 2012, când a fost înregistrată o rată a şomajului de 7,66%.
Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi la finele lunii august 2013 a fost de 16.859 persoane, cu 1.646 persoane mai puţin faţă de finele lunii anterioare.
Din totalul şomerilor înregistraţi la nivelul A.J.O.F.M. Galati, 4.559 au fost şomeri indemnizaţi şi 12.300 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 1.436 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 3.082 persoane faţă de luna precedentă.
După rata şomajului, la nivel de ţară, judeţul Galaţi se clasează pe locul 3, după judeţele Vaslui (9,14%) şi Mehedinţi (8,88%).
Din totalul de 12.300 şomeri neindemnizaţi, 356 de persoane sunt şomeri noi intraţi în evidenţă, beneficiari de venit minim garantat.
3.267 şomeri sub 25 de ani
Mediul de provenienţă a persoanelor înregistrate în evidenţa A.J.O.F.M. Galaţi se prezintă astfel: urban – 4.751 persoane, rural – 12.108 persoane. Categoriile socio-profesionale după nivelul de studii al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Galaţi se prezintă astfel: studii superioare – 885 persoane, reprezentând 5,25%; studii liceale/ postliceale – 3.190 persoane, reprezentând 18,92%; studii inferioare (fără studii, şcoală gimnazială, şcoală profesională, învăţământ complementar de ucenici –12.784 persoane, reprezentând 75,83%. Structura şomajului pe grupe de vârstă, la sfârşitul lunii august 2013, se prezintă astfel: 3.267 şomeri au sub 25 de ani, 903 şomeri au între 25 şi 29 de ani, 3.568 şomeri au între 30 şi 39 de ani, 4.420 şomeri au între 40 şi 49 de ani, 1.934 şomeri au între 50 şi 55 de ani iar 2.767 şomeri au depăşit 55 de ani.
În ceea ce priveşte rata şomajului înregistrat pe sexe, în luna august 2013, comparativ cu luna precedentă, rata şomajului masculin a scăzut de la valoarea de 10,22% în luna iulie 2013 la 9,18% în luna august 2013, iar rata şomajului feminin a scăzut de la valoarea de 8,38% în luna iulie 2013 la valoarea de 7,78% în luna august 2013.
-
Rata şomajului a început să scadă în august
Rata şomajului a început să scadă în luna august, în condiţiile în care 1.000 de absolvenţi au fost deja încadraţi, a arătat ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.Aceasta a explicat, totodată, că este posibil ca şomajul să fi crescut în luna iulie ca urmare a faptului că toţi absolvenţii care nu au luat Bacalaureatul se înscriu la şomaj.Reacţia ministrului de resort vine după ce preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că cifra şomajului pe luna iulie ar putea atinge 8% pe măsurători ESA, prag pe care şeful statului l-a considerat „extrem de riscant”.„Este posibil ca în luna iulie şomajul să crească şi pe această metodă (ESA – n.r.) aşa cum a crescut şi şomajul pe care îl urmăreşte agenţia noastră de şomaj, pentru că în lunile iunie şi iulie se înscriu la şomaj toţi absolvenţii care nu şi-au luat Bac-ul şi bineînţeles că nici nu-şi găsesc a doua zi un loc de muncă. Dacă rata şomajului a fost 7,6% în iunie, este posibil ca în luna iulie, cu intrarea a circa 40.000 tineri absolvenţi în şomaj, să crească puţin, dar vă spun că din august a început să scadă pentru că au şi început să crească angajările. 1.000 de absolvenţi au fost încadraţi”, a arătat Mariana Câmpeanu.Aceasta a explicat că cifrele pe ESA sunt diferite de cifrele de şomaj ale agenţiei româneşti de profil şi, în general, sunt mai mari cu două-trei procente, pentru că iau în calcul şi persoanele în căutare de lucru şi disponibile a accepta în următoarele două săptămâni un loc de muncă. Cifrele ESA se bazează pe anchetă şi pe răspunsul pe care îl dau aceste persoane.„Până la data de 25 august vă spun că şomajul e în scădere pe metoda pe care o foloseşte agenţia naţională de şomaj şi probabil că va fi şi pe metoda ESA în august”, a subliniat Câmpeanu.Pe de altă parte, ministrul citat a precizat că şomajul este un semnal de alarmă pe care toată lumea trebuie să îl ia în serios, iar o creştere a şomajului înseamnă că mediul economic a fost influenţat de măsurile economice care s-au luat în ultimii patru ani.„Niciodată o măsură economică nu o să aibă un rezultat în prima lună, în a doua sau poate nici în primul an. Dacă acum creşte şomajul, este ca urmare a măsurilor economice luate de faimosul Guvern Boc. Ceea ce se întâmplă la Oltchim şi la alte unităţi din economia României este foarte clar un rezultat al activităţii mai multor ani”, a precizat ministrul Muncii.Referitor la afirmaţia şefului statului potrivit căreia cifra de 8% pentru şomaj nu a fost înregistrată nici în perioada de criză, ministrul Muncii a arătat că în anul 2010 şomajul a fost de 8,12%, 8,36% sau chiar 8,39% după metoda înregistrată de agenţia românească de ocupare a forţei de muncă, deci undeva în jur de 10% după ESA.În context, Mariana Câmpeanu a amintit o serie de măsuri luate de Executiv pentru crearea de locuri de muncă, referindu-se la Legea uceniciei la locul de muncă, legea care asigură absolvenţilor de studii superioare căpătarea unei experienţe ca să se poată angaja, sau Legea zilierilor.Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului, trăgând totodată un semnal de alarmă cu privire la faptul că şomajul este în creştere.“Relansarea investiţiilor din bani europeni şi de la bugetul de stat trebuie să fie o prioritate majoră a Guvernului. Nu se poate să priveşti o creştere cu 29.000 de persoane a şomajului în perioadă de vară, când foarte multe locuri de muncă sunt în zona serviciilor sezoniere. Ar fi fost de aşteptat o scădere a şomajului, măcar pe perioada verii”, a spus Băsescu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni.Potrivit acestuia, şomajul pe luna iulie ar putea atinge 8%, motiv pentru care crearea de locuri de muncă este esenţială.“În luna iunie şomajul pe măsurători ESA era 7,6%, dar în iulie România a mai înregistrat un plus de 29.000 de şomeri, ceea ce – îmi permit să anticipez – ne va arăta atunci când se va analiza la nivelul Eurostat şomajul în România, cifra pentru iulie va fi undeva în jur de 8%, undeva între 7,95 – 8,5%. Este un prag extrem de riscant şi crearea de locuri de muncă este esenţială”, a subliniat preşedintele.