Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, l-a informat miercuri pe premierul Victor Ponta şi pe ceilalţi colegii de Cabinet că proiectele de acte normative privind avansurile către agricultori şi banii aferenţi motorinei pentru lucrările agricole vor fi adoptate săptămâna viitoare.
“Proiectele de acte normative sunt deja pe circuit, săptămâna viitoare le vom adopta. Avansurile vor începe în 16 octombrie. De asemenea, astăzi am finalizat şi proiectul de hotărâre de guvern cu privire la motorină şi vom începe să plătim deconturile pe ceea ce înseamnă motorină pe acest trimestru şi pe anul viitor, deci lucrurile au intrat în format normal. Sigur că mai rămâne să stabilim plata de la bugetul de stat cu privire la plata pe suprafaţă, pentru a avea o cifră globală şi, cu siguranţă, această sumă va fi mai mare decât anul trecut”, a declarat ministrul Agriculturii.
Victor Ponta declara anterior, în deschiderea şedinţei de Guvern, că 2013 a fost un an record pentru agricultura din România.
“Dacă era un an rău, era din cauza Guvernului. Dacă e un an bun, este datorită ploii. Înţeleg până la urmă şi necazul acesta din primele zile din octombrie, cu ploaie şi intemperii, înţeleg că pentru agricultura din 2014 este un lucru bun că avem apă. O să vă rog, domnule ministru Constantin ca, împreună cu ministerul de Finanţe şi ministerul Bugetului, să stabilim în perioada imediat următoare cu cât creştem anul viitor subvenţiile şi cum acordăm, inclusiv pe cea pentru motorină. În spaţiul, sigur, legat de ce vine de la UE şi ce punem de la bugetul public şi să le plătim din timp. Cum am făcut şi anul trecut, că, de fapt, acesta a fost secretul anului actual”, a spus premierul.
Totodată, premierul a declarat, în context, că pentru anul viitor trebuie avută în vedere aplicarea TVA în mod diferenţiat şi la alte alimente, susţinând că reducerea TVA la pâine a reprezentat un succes.
“Pâinea s-a ieftinit. Nu s-a ieftinit cu 15%, cât am vrut noi, dar s-a ieftinit şi e importantă combaterea evaziunii fiscale. Vreau să ne concentrăm şi să aplicăm şi la alte alimente acest TVA diferenţiat, pentru că este un proiect de succes”, a declarat Victor Ponta.
Tag: reducere tva
-
Avansul către agricultori urmează să fie plătit începând cu 16 octombrie
-
Măsura reducerii TVA la pâine trebuie extinsă la toate produsele alimentare
Măsura reducerii TVA, aplicată deja în cazul pâinii şi al produselor de panificaţie, trebuie extinsă la toate produsele alimentare, deoarece în acest mod se asigură un grad ridicat de protecţie socială, în paralel cu stimularea producţiei, consumului şi sectorului industriei agro-alimentare, a declarat, într-o conferinţă de presă, Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
„Susţinem extinderea măsurii TVA redusă pentru toate alimentele, potrivit practicilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, concomitent cu reducerea cotei generale a TVA de la 24% la 19%, începând cu data de 1 ianuarie 2014. Principalele raţiuni care stau la baza adoptării unei astfel de măsuri ţin de protecţia socială, stimularea producţiei, consumului şi sectorului industriei agro-alimentare. Nu în ultimul rând, pledăm pentru îmbunătăţirea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală pentru reducerea fiscalităţii, simplificarea birocraţiei şi a formularelor fiscale, în special pentru IMM-uri”, a afirmat Liviu Rogojinaru.
Potrivit acestuia, conducerea CNIPMMR a început deja discuţiile cu reprezentanţii Ministerului de Finanţe, în vederea extinderii măsurii de reducere a TVA la toate produsele alimentare.
„Peste jumătate din ţările Uniunii Europene (15 din 28 de state membre) aplică reduceri de – Malta are un nivel de 0% pentru toate produsele alimentare. Luxemburg aplică un nivel unic al TVA de 3% pentru alimente, Spania şi Italia – de 4%, iar Olanda – de 6%”, a mai spus vicepreşedintele CNIPMMR.
Consiliul a realizat de altfel, în perioada 12-23 septembrie, o consultare privind efectul micşorării TVA la pâine şi alte produse de panificaţie, sub forma unui sondaj derulat prin intermediul portalului www.immromania.ro, la nivelul membrilor portalului şi ai CNIPMMR.
Astfel, la întrebarea ‘Consideraţi că măsura de reducere a TVA la pâine are un real efect social asupra puterii de cumpărare a populaţiei?’, 44% dintre întreprinzătorii chestionaţi consideră că efectul va fi nesemnificativ.
Potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9%, începând de la data de 1 septembrie.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că mai mult de jumătate din reducerea preţului la pâine, ca urmare a scăderii TVA, a fost simţită de consumatori după prima săptămână de aplicare.
-
Preţul pâinii a scăzut cu 6%, jumătate din reducerea TVA
Reducerea TVA la 9% pentru panificaţie a avut ca efect scăderea cu circa 6% a preţului de vânzare a pâinii la raft, jumătate din diferenţa de preţ rezultată la un TVA de 24%, astfel că încasările la producători şi în zona de retail au crescut, reiese din datele Consiliului Concurenţei.
“Idealul (reducerea preţului la pâine după reducerea TVA de la 24% la 9%, n.r.) ar fi fost de 12%. Ceea ce vedem este o reducere undeva pe la jumătate sau un pic peste jumătate, ceea ce înseamnă că o parte din reducere se duce la consumator, o parte se duce la agentul economic. Este cam ceea ce ne aşteptam să fie din punct de vedere economic. Astfel, o parte din şocul pozitiv se duce la consumator, o parte se duce la producător”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Bodgan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Instituţia de concurenţă a urmărit evoluţia preţului la pâine în prima săptămână după reducerea TVA de la 24% la 9%, de la 1 septembrie. “La prima vedere lucrurile sunt cam cum ne aşteptam. Avem regiuni unde reducerea de 12% se duce total în preţ, adică la consumatori, dar trebuie să continuăm analiza pe marile magazine, pe micile magazine. Semnalele sunt destul de bune. Este un semn bun că piaţa funcţionează, că nu ne-am trezit în situaţia de care ne era frică, că nu scad preţurile deloc. Este bine că vedem un comportament cam cum spune teoria economică”, a adăugat Chiriţoiu.
Întrebat dacă în aceste condiţii s-ar impune reducerea TVA şi la alte categorii de alimente, el a arătat că aceasta este decizia Guvernului, în funcţie de resursele financiare. “Faptul că piaţa funcţionează, este partea bună, dar trebuie să ne uităm şi la consecinţele privind veniturile Guvernului, care bănuiesc eu nu arată grozav. Nu-i treaba mea cum merge colectarea veniturilor la buget, dar lucrurile nu par să fie foarte bune. Dacă resursele fnanciare vor fi destul de limitate, dacă aş lucra la Guvern m-aş gândi de unde este mai bine să reduc, dacă e cazul să reduc, CAS, TVA sau impozitul pe venit sau profit. Ei par să fi decis să reducă contribuţiile sociale, care sunt mari faţă de alte ţări şi afectează atractivitatea pentru investiţii, disponibilitatea de a crea locuri de muncă, de a scoate la lumină locuri de muncă. Sunt argumente care indică că este mai tentant să reduci CAS”, a afirmat Chiriţoiu.
Premierul Victor Ponta a anunţat la câteva zile de la data intrării în vigoare a măsurii privind reducerea TVA în panificaţie că circa 75-80% dintre companiile de panificaţie au redus preţul pâinii, cu 15%, micii producători în general au menţinut preţurile, iar zece firme au scumpit produsele. El i-a cerut totodată ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, să anunţe public ce firme au crescut preţurile.
La sfârşitul lunii iulie, Guvernul a decis reducerea TVA la pâine de la 24% la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.
-
Chiţoiu: Reducerea TVA la pâine va scoate foarte mult din evaziunea fiscală la suprafaţă
Impactul negativ determinat de reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) la produsele de panificaţie, de la 24 la 9%, asupra bugetului de stat va fi mult mai mic decât cel estimat iniţial, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Daniel Chiţoiu.
Potrivit acestuia, măsura adoptată de la 1 septembrie va avea ca efect diminuarea evaziunii fiscale în domeniul producţiei şi comerţului cu pâine.
„Sunt optimist că influenţa asupra bugetului pe care noi am stabilit-o iniţial, impactul negativ va fi mult mai mic, respectiv se va scoate foarte mult din evaziunea fiscală la suprafaţă. Va fi o colectare mult mai bună decât înainte de reducerea TVA, ca urmare a scoaterii evaziunii la suprafaţă”, a afirmat Chiţoiu, care este convins că reducerea TVA a produs efecte pozitive atât asupra producătorilor, cât şi consumatorilor.
El susţine că Ministerul Finanţelor Publice va avea date exacte despre nivelul încasărilor din TVA abia pe 25 octombrie, dată limită până la care agenţii economici au obligaţia de a transmite informaţiile fiscale aferente lunii septembrie.
-
„Piaţa a reacţionat destul de bine la reducerea TVA la 9%”

Piaţa a reacţionat destul de bine după numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produsele de panificaţie, în unele zone din ţară preţul acestora înregistrând reduceri şi cu 25 de procente, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.
“Piaţa a reacţionat destul de bine după numai două zile de la reducerea TVA la 9% la pâine şi la produse de panificaţie. Avem zone unde preţul pâinii a scăzut, în medie, cu 15 procente odată cu reducerea TVA, dar şi unde producătorii au aplicat o scădere şi cu 25 de procente. În Bacău, producătorul Pambac a aplicat o reducere cu 25% la produsele proprii şi a cerut celor cărora le livrează produse să facă acest lucru. În acest fel, şi ceilalţi producători vor fi obligaţi să ieftinească pâinea, chiar dacă până în prezent nu au făcut-o”, a precizat şeful ROMPAN.
Potrivit sursei citate, în cel mult două săptămâni, patronatul din panificaţie va anunţa rezultatele unei prime evaluări a efectelor reducerii TVA, inclusiv în ceea ce priveşte evaziunea fiscală.
“Noi facem o monitorizare din 10 în 10 zile în ceea ce priveşte vânzările, dacă au crescut şi cu cât. O primă evaluare a efectelor reducerii TVA o vom anunţa în jurul datei de 15 septembrie, inclusiv pe ceea ce am constatat pe evaziunea fiscală din domeniu”, a adăugat Aurel Popescu.
Din cercetarea de piaţă efectuată de ROMPAN în zilele de 1 şi 2 septembrie, din aproximativ 50 de informări, cea mai ieftină pâine de 300 de grame poate fi cumpărată cu 59 de bani, iar cea mai scumpă cu 1,3 lei. Costurile de producţie sunt estimate la circa 43 de bani pentru o pâine de 300 de grame.
Pâinea şi specialităţile din panificaţie fără umplutură au TVA de 9%, începând de duminică, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Finanţelor Publice, publicat în data de 28 august în Monitorul Oficial.
Potrivit studiilor efectuate de ROMPAN, evaziunea fiscală din sectorul de morărit şi panificaţie s-ar putea reduce de la 67% la 20%, în circa opt luni după introducerea TVA de 9% la pâine, respectiv de la un miliard de lei în prezent, la circa 200 de milioane de lei.
Industria autohtonă de morărit şi panificaţie din România s-a confruntat în 2012 cu cel mai greu an din istorie, în condiţiile în care multe societăţi s-au închis şi au fost pierdute locuri de muncă, iar evaziunea fiscală în sector s-a apropiat de 70%.
ROMPAN este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.
În industrie lucrează 6.178 de unităţi înregistrate, dar există şi multe alte unităţi neînregistrate. În industria de panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, mai mult de jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi.