Tag: prognoza meteo

  • Ninsorile vor fi prezente în toate regiunile, începând din weekendul următor

    Valorile termice prognozate de meteorologi până pe 15 decembrie vor fi caracterizate, în general, de un regim situat în jurul celui normal pentru această perioadă. Începând din data de 6 decembrie, în majoritatea regiunilor vor reveni precipitaţiile, mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ, cu excepţia zonei montane.
    Potrivit meteorologilor, în zona Banatului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în jurul celor normale pentru perioada din an, respectiv maxime în jurul a 4 grade. În schimb, media temperaturilor minime, de -4…-3 grade, se va situa sub pragul specific începutului de decembrie. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi zero grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8…-5 grade, valori în creştere uşoară fiind estimate pentru 13 – 15 decembrie. Până în jurul datei de 5 decembrie, nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 6 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ.
    În regiunea Crişanei, în primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în jurul celor normale pentru această perioadă din an, respectiv maxime în jurul a trei grade Celsius. Media temperaturilor minime se va situa sub pragul specific începutului de decembrie şi va fi între -5 şi -4 grade. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi zero grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii între -8 şi -5 grade, valori în creştere uşoară fiind estimate pentru 13-15 decembrie. În jurul datei de 7 decembrie va exista probabilitatea cea mai ridicată de ninsori, local chiar mai consistente, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni se menţin condiţii de ninsori slabe. Ninsorile, în general slabe, îşi vor face apariţia după data de 5 decembrie.
    Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, în cea mai mare parte a intervalului de prognoză, valorile termice vor caracteriza o vreme rece, cu medii ale minimelor de -7…-6 grade, chiar mai scăzute, -10…-8 grade, în jurul datei de 4 decembrie şi din nou între 9 şi 12 decembrie. În primele zile (între 2 şi 6 decembrie), temperaturile diurne vor fi, în marea lor majoritate, apropiate de cele specifice perioadei din an, cu medii de 1-3 grade. După data de 7 decembrie, regimul maximelor va avea o abatere negativă faţă de mediile climatologice, fiind de aşteptat medii diurne negative, între -5 şi -2 grade. Începând cu 6 decembrie, creşte probabilitatea de apariţie a ninsorilor, în general slabe cantitativ.
    În zona Maramureşului, în primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor de 2-3 grade. În schimb, media temperaturilor minime se va situa sub pragul specific începutului de decembrie şi va fi de -5…-4 grade. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -3 şi -1 grad, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8…-6 grade. În data de 7 decembrie va fi probabilitatea cea mai ridicată de ninsori, iar în rest vor fi condiţii de ninsori slabe, în special în a doua săptămână de prognoză.
    În Moldova, în primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în general peste cele normale pentru perioada din an, respectiv maxime de 4 – 6 grade. După data de 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă sunt de aşteptat temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între—2 şi zero grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de—8…-7 grade. Până în jurul datei de 6 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 6 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori slabe.
    Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, prima săptămână a intervalul de prognoză va fi caracterizată de un regim termic diurn apropiat celui mediu multianual specific, respectiv valori mediate de 4 – 6 grade, chiar mai ridicate în 7 decembrie. Începând din 8 decembrie se estimează valori în scădere, cu medii de 0 – 2 grade, în creştere uşoară doar în ultimele zile. În privinţa temperaturilor minime, acestea se menţin mai mici decât cele caracteristice primei jumătăţi a lunii decembrie aproape pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, astfel că media va fi de -4…-2 de grade. Până în jurul datei de 7 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori slabe cantitativ.
    În zona Munteniei, în primele zile ale intervalului, până în data de 7 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor de 4 – 6 grade. Media temperaturilor minime, de -5…-3 grade, se va situa sub pragul specific primei decade din decembrie. Începând din 8 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 2 grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -7…-5 grade, valori în creştere uşoară fiind posibile pentru zilele de 13 – 15 decembrie. Până spre data de 7 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori, în general slabe cantitativ.
    În Oltenia, în prima parte a intervalului de prognoză, până în data de 8 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor între 3 şi 6 grade. În schimb, media temperaturilor minime, respectiv -5…-3 grade, se va situa sub pragul specific primei decade din decembrie. Începând din 8 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 1 grad, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -7…-5 grade, valori în creştere uşoară fiind posibile pentru ultimele zile. Până în jurul datei de 6 decembrie nu vor fi precipitaţii. Îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ.
    La munte, în primele zile, dar posibil şi la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai ridicate decât cele climatologic normale, cu maxime în medie de -2 şi 2 grade, iar minime între -8 şi -4 grade. Mai rece va fi vremea în intervalul 7 – 13 decembrie, când media valorilor nocturne va coborî sub pragul de—12 grade, iar cea a temperaturilor maxime va fi între -10 şi -6 grade. Probabilitatea de ninsoare va fi mai mare după data de 6 decembrie, dar în special în ziua de 7 decembrie când ninsorile pot fi local mai consistente.
    Prognoza ANM are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.

  • Temperaturi peste normele climatologice ale perioadei, în următoarele două săptămâni

    Regimul termic se va menţine constant în următoarele două săptămâni, valorile termice situându-se, în general, peste normele climatologice ale perioadei. Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 28 octombrie – 10 noiembrie 2013, temperaturile maxime ale aerului se vor încadra între 20 şi 24 de grade Celsius, puţin mai scăzute în zona montană.

    Potrivit estimărilor, în zona Banatului, în primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 22-24 de grade şi minime nocturne de 9-11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare mult peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade. Ploi slabe vor fi posibile în intervalul 5-7 noiembrie. Probabilitatea de ploi, slabe cantitativ, va fi mai ridicată până pe 3 noiembrie.

    În regiunea Crişanei, în intervalul 28-30 octombrie vremea se va menţine cu mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă din an, cu valori diurne de 20-22 de grade şi minime nocturne de 9-11 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice specifice datei, astfel încât, aproape pe tot restul intervalului de prognoză, cele maxime vor fi în medie de 14-17 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade. Probabilitate de ploi, slabe cantitativ, va fi mai mare în zilele de 5, 6 şi 7 noiembrie.

    Conform prognozei ANM, în regiunea Transilvaniei, primele zile ale intervalului de prognoză vor fi caracterizate de un regim termic cu mult peste cel obişnuit la sfârşit de octombrie, fiind de aşteptat valorile diurne de 18-20 de grade şi minime de 4 la 8 grade, ca medie. Începând din 31 octombrie, temperaturile vor scădea, dar se vor menţine, până la 10 noiembrie, în general peste mediile climatologice specifice primei decade de noiembrie; temperaturile maxime vor fi în medie de 11-15 grade, iar minimele nocturne se vor încadra într-un ecart mediu de 2-5 grade. Ploi slabe vor fi posibile în zilele de 6 şi 7 noiembrie.

    În zona Maramureşului, în primele zile ale intervalului se va menţine vremea deosebit de caldă pentru sfârşitul lunii octombrie, cu valori diurne de 19-21 de grade şi minime nocturne de 8-10 grade, în medie. Începând de joi, temperaturile vor scădea uşor, dar se vor situa în continuare peste mediile climatologice ale perioadei, astfel încât cele maxime vor fi în medie de 15 la 18 grade, iar valorile din timpul nopţilor se vor încadra în ecartul mediu de 5 la 8 grade, cel mai probabil până la sfârşitul intervalului de prognoză.

    Probabilitatea de ploaie va fi mai mare între 5 şi 8 noiembrie.

    În Moldova, intervalul de prognoză debutează cu o vreme deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18-22 de grade, iar noaptea de 8-10 grade. Începând de la jumătatea acestei săptămâni, temperaturile vor scădea uşor, dar vor fi aproape pe tot restul intervalului mai ridicate decât mediile climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12-15 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 7 grade. După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru precipitaţii în cantităţi nesemnificative, mai ales ploi sau burniţă.

    Potrivit prognozei ANM, în zona Dobrogei, în primele zile ale intervalului vremea se va menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 18-21 de grade, iar noaptea de 10-12 grade. Temperaturile vor scădea, în special, după data de 31 octombrie, devenind apropiate de mediile climatologice, iar tendinţa până la sfârşitul intervalului de prognoză va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor climatologice specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11-14 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 6 la 9 grade. Începând cu 1 noiembrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

    În zona Munteniei, în primele zile ale intervalului, vremea se menţine deosebit de caldă, raportat la valorile specifice acestei perioade din an, cu valori medii ziua de 20-23 de grade, iar noaptea de 8-11 grade. Temperaturile vor scădea după data de 31 octombrie, devenind apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa, până la sfârşitul intervalului de prognoză, va fi ca valorile să oscileze în jurul mediilor specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 12-16 grade şi valori medii în timpul nopţilor de 4 la 8 grade. După data de 31 octombrie creşte probabilitatea pentru ploi în cantităţi nesemnificative sau burniţă.

    În Oltenia, între 28 şi 30 octombrie, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, cu valori medii ziua de 20-23 de grade, iar noaptea de 8-11 grade. Temperaturile vor scădea, în special, după data de 31 octombrie, devenind în general apropiate de cele climatologic normale, iar tendinţa va fi ca valorile să se meţină în jurul mediilor multianuale specifice primei decade a lunii noiembrie, cu maxime în medie de 11-15 grade şi valori medii în timpul nopţilor între 4 şi 8 grade. Ploile în cantităţi nesemnificative sau burniţe sunt prognozate după data de 31 octombrie.

    La munte, regimul temperaturii aerului se menţine, în cea mai mare parte a intervalului, peste cel normal în această perioadă a anului, cu precădere între 28 şi 30 octombrie, când se aşteaptă valori medii de 13-16 grade, ziua, şi 5-8 grade pe parcursul nopţilor. După data de 31 octombrie scăderea de temperatură va determina medii diurne de 6-10 grade şi nocturne de 1 la 4 grade. Începând cu sfârşitul lunii octombrie, creşte probabilitatea pentru precipitaţii, însă acestea vor fi în general slabe.

    Prognoza ANM, valabilă pentru perioada 28 octombrie — 10 noiembrie 2013, are la bază datele provenite de la Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) din Reading, Anglia.