Tag: poezie

  • E joi, deci e Axis Libri

    Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia“ organizează astăzi, de la ora 17.00, Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu”, la sediul central. La această întâlnire se vor lansa volumele: Petre Þuţea între filosofie şi teologie şi Poeme în balans, autor Cassian Maria Spiridon; Țiganca şi Poeme de nisip, autor Ady Christi; A doua schimbare la faţă, autor Theodor Codreanu; MayDay, autor Constantin Costache. Despre această ultimă carte, autorul spune: “Şi marea şi omul au tainele lor. Nici marea, nici omul nu doresc ca acestea să rămână ascunse pe vecie”. Acesta este motto-ul pe care Constantin Costache, comandant de cursă lungă, l-a ales pentru MayDay, cartea pe care el o caracterizează în cuvinte puţine ca fiind “cartea unui marinar, cu şi despre marinari”.

    Invitat special la ediţia din această săptămână a salonului literar va fi scriitorul Marius Chelaru, care va vorbi despre scriitorii ieşeni. În deschidere, elevi de la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin” vor susţine un recital artistic: Raluca Manole, cl. a X-a, va interpreta la clarinet – Cântec vechi, de Paul Constantinescu; Andreea Dragoş şi Andreea Şerban, cl. a X-a, teatru – moment poetic. Moderator va fi prof. Theodor Parapiru.

  • Mişcarea Poetică Mondială, marcată şi la Galaţi

    Pentru a marca evenimentul Mişcarea Poetică Mondială, la cafeneaua Teatrului Dramatic “Fani Tardini” va avea loc astăzi, începând cu ora 17.30, acţiunea “Poezie… la Fani – geamantanul cu poeme şi alte texte”. În cadrul acestei seri culturale, vor avea loc mai multe lecturi oferite de invitaţi – actorul Vlad Vasiliu, scriitorul, jurnalistul şi dramaturgul Victor Cilincă, scriitoarea Simona Toma şi poeta Simona Alina Dragomir, care, cu această ocazie deosebită, îşi va lansa cartea de debut “Cuvinte pentru un străin”, apărută la Editura “Sinteze”. Astfel, cei care doresc să se bucure de poezie, de prietenie şi de o cafea fierbinte şi bună, sunt invitaţi să ia parte la acest eveniment cultural, înscris în rândul acţiunilor organizate cu prilejul Mişcării Poetice Mondiale. Moderatorul evenimentului este scriitoarea Angela Baciu.

    Acum 26 de luni, 37 de directori ai festivalelor internaţionale de poezie din lumea întreagă s-au întâlni la Medellin (Columbia) şi, în cadrul unei mese rotunde, au fondat Mişcarea Poetică Mondială. La momentul de faţă, aceasta include 122 de festivaluri, 114 proiecte de poezie şi nu mai puţin de 1.256 de poeţi din peste 130 de ţări ale lumii.

  • cArtESENȚA “Gargoyle”, certificatul de maturitate al Nicoletei Onofrei

    cArtESENÞA "Gargoyle", certificatul de maturitate al Nicoletei Onofrei

    “Gargoyle”, cel de-al cincisprezecelea volum de poeziei al colecţiei de cărţi în miniatură, cArtESENțE, a reprezentat pentru Nicoleta Onofrei, autoarea acestuia, un examen de maturitate. Volumul a fost lansat la sfârşitul săptămânii trecute, la mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”, spaţiu neîncăpător pentru prietenii şi colegii din presă ai Nicoletei, veniţi să o felicite şi să procure o cArtESENȚÃ cu autograful autoarei. Bineînţeles, deosebit de emoţionată, Nicoleta Onofrei le-a mulţumit celor din sală pentru prezenţă, pentru susţinere, subliniind faptul că această lansare foarte importantă pentru ea a văzut-o “ca pe o îmbrăţişare”, sperând că şi pentru ceilalţi a avut acelaşi efect.
    Criticul Adrian Secară a fost cel care a spus, după ce a citit poeziile, că “Gargoyle” reprezintă începutul maturităţii acesteia: “Grupajul conceput pentru colecţia cArtESENÞE este, într-un fel, certificatul de maturitate al poetei Nicoleta Onofrei – un certificat mic, dar credibil”, a spus criticul Adrian Secară. Meritele poetei noastre au fost recunoscute şi la Botoşani, ea câştigând concursul “Porni Luceafărul” din vara acestui an.
    Lansarea volumului de poezii “Gargoyle” a fost însoţit de instalaţia realizată de artista plastică Crenguţa Macarie, membră a grupării Athanor. Artista a menţionat faptul că a răspuns cu multă plăcere invitaţiei de a prezenta lucrarea, cu toate că a fost o provocare pentru aceasta – pictor fiind şi cu o experienţă în sculptură, i-a fost greu să abordeze sculptura, deşi nu a mai lucrat în acest domeniu de ani buni. Începutul şi sfârşitul evenimentului au fost marcate cu momente muzicale, oferite de vocea şi chitara lui Florin Chiriac, ce au amplificat atmosfera de prietenie şi bucurie din mansarda Centrului Cultural “Dunărea de Jos”.

  • Seară culturală de poezie la cafeneaua “Fani”

    În cadrul proiectului “Seri culturale”, pe 16 octombrie, începând cu ora 17.30, va avea loc evenimentul “Poezie… la Fani – geamantanul cu poeme”, la cafeneaua Teatrului Dramatic “Fani Tardini”. La acţiune, publicul va putea asculta lecturi publice oferite de invitaţii Angela Ribinciuc şi Adi Secară, se vor răspunde la întrebările “De ce scriu poeţii?”, “De unde vin cuvintele?”, “Geamantanul cu poeme este mereu pregătit?”. Astfel de întâlniri vor avea loc de două ori pe lună şi are drept scop promovarea poeţilor gălăţeni. Sunt invitaţi toţi gălăţenii care vor să se deconecteze de la grijile de zi cu zi şi vor să aibă parte de o ceaşcă de cultură.