word-monitor

Tag: pamant

  • Cometa ISON va ajunge la finele anului la distanţa minimă faţă de Pământ

    În dimineaţa zilei de 20 octombrie 2013, Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, prin echipa compusă din muzeograful Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu (membru al Astroclubului „Călin Popovici”), a reobservat cometa ISON, raportând către Minor Planet Center mai multe poziţii (seturi de coordonate) ale cometei. Mai departe, folosind imaginile obţinute cu cele două telescoape montate pe montura DDM85, au fost realizate două filme şi două imagini ale cometei ISON. Observaţiile au fost realizate pentru a explica publicului larg, din punct de vedere ştiinţific, adevărul despre cometa ISON, ţinând cont că în opinia publică au apărut mai multe informaţii şi discuţii pe marginea acestui subiect.

    „Cometa ISON a fost descoperită pe 21 septembrie 2012 de către doi astronomi din cadrul reţelei observaţionale International Scientific Optical Network – prescurtat ISON, de unde şi numele cometei. În luna octombrie 2012, această cometă a fost observată pentru prima oară în România de către noi, la Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi. De asemenea, am reobservat cometa de-a lungul ultimului an, contribuind astfel la rafinarea orbitei cometei”, ne-a declarat Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi.

    ISON va trece cel mai aproape de Soare pe 28 noiembrie 2013, când va fi la aproximativ 1.100.000 km faţă de suprafaţa Soarelui, iar pe 26 decembrie 2013 ea va trece la distanţa minimă faţă de Pământ, la aproximativ 64,2 milioane de km. Ca o comparaţie, distanţă medie Pamânt-Lună este de 384.000 km.

    „Referitor la speculaţiile legate de dimensiunile nucleului cometei, cele mai noi date disponibile arată că nucleul cometei ISON are în jur de 2 km diametru. Ca termen de comparaţie, celebra cometă Halley are un nucleu de formă alungită, cu dimensiuni de 15×8 km. În ceea ce priveşte coada şi coama, ele sunt componente foarte dinamice ale cometei, aşa că estimările şi comparaţiile nu-şi au rostul: dimensiunile cozii şi a coamei depind de mai mulţi factori, printre care activitatea nucleului, distanţa faţă de soare, intensitatea activităţii solare, etc. S-a speculat că, după trecerea la periheliu, cometa ISON ar putea lovi Pământul. Realitatea este că şansele ca ISON să fie cumva deviată de Soare şi să lovească Pământul sunt practic nule: orbita cometei ISON este foarte bine cunoscută. Planetele în sistemul nostru solar se rotesc în jurul Soarelui într-o zonă, ca un circuit de curse, denumit ecliptică; cometa ISON are o înclinaţie orbitală de 62 de grade. Astfel, cometa vine spre Soare de sub planul eclipticii, şi după periheliu va fi deasupra eclipticii, aşa că şansele de a lovi Pământul sunt practic inexistente”, a adăugat Ovidiu Tercu.

    Imediat după descoperire, au apărut unele predicţii care spuneau că ISON va fi mai strălucitoare decât Luna. Este posibil ca ISON să se vadă cu ochiul liber, însă în privinţa spectacolului nu putem spune prea multe lucruri: comportamentul cometelor este foarte dificil de prezis; răspunsul cel mai onest este că nu ştim ce ne va rezerva ISON. Specialiştii din cadrul Observatorului Astronomic Galaţi s-au referit şi la speculaţiile referitoare la efecte negative pe care le-ar avea trecerea Pământului prin coada cometei. „Realitatea este că Pământul nu va trece decât razant prin eventuala coadă a cometei ISON. În plus, particulele care compun coada unei comete sunt foarte mici în diametru, de ordinul centimetrilor (cometele vin dintr-o zonă a Sistemului Solar săracă în roci, dar foarte bogată în gheţuri). Particulele ce compun coada unei comete, în momentul în care se intersectează cu Pământul, produc celebrele ploi de stele: de exemplu, Perseidele sunt formate de particulele lasate în urmă de cometa periodică 109P Swift-Tuttle”, a încheiat Ovidiu Tercu.

  • Cât ne mai suportă Pământul?

    Undeva în viitorii 1,75 şi 3,25 de miliarde de ani, Pământul va ieşi din zona locuibilă şi va intra în „zona fierbinte”, indică estimările realizate de oamenii de ştiinţă. Aceste zone sunt definite de apă. În zona locuibilă, o planetă (fie ea din sistemul nostru solar sau din altul) se află la o distanţă potrivită faţă de steaua sa pentru a dispune de apă. Când ea se află mai aproape de stea, atunci se spune că a intrat în zona fierbinte, unde apa s-ar evapora. Desigur, într-o astfel de situaţie, condiţiile necesare pentru supravieţuirea vieţii complexe ar dispărea cu mult înainte ca planeta să între în zona fierbinte.

    Însă principala preocupare a oamenilor de ştiinţă a fost cercetarea vieţii pe alte planete, nu prezicerea momentului când ea se va sfârşi pe Pământ. Evoluţia vieţii complexe pe Pământ sugerează că procesul necesită foarte mult timp. Celulele simple au apărut pe Pământ acum aproximativ 4 miliarde de ani. „Acum 400 de milioane de ani am avut insecte, cu 300 de milioane de ani în urmă aveam dinozauri, în timp ce plantele înfloritoare existau acum 130 de milioane de ani. Oamenii moderni din punct de vedere anatomic există pe Pământ de doar 200.000 de ani, aşadar este nevoie de foarte mult timp pentru ca viaţa inteligentă să se dezvolte”, a explicat coordonatorul studiului, Andrew Rushby de la University of East Anglia.

    Rushby şi colegii săi au dezvoltat un nou instrument pentru a ajuta la evaluarea duratei de timp disponibile pentru evoluţia vieţii pe alte planete: un model care prezice timpul pe care o planetă l-ar petrece în zona locuibilă. În cercetarea publicată în jurnalul Astrobiology, specialiştii au aplicat modelul în cazul Pământului şi altor 8 planete (printre care şi Marte) care se află în acest moment într-o zonă locuibilă.

    Calculele au indicat că perioada pe care o va petrece Pământul în această zonă este de 7,79 miliarde de ani (în condiţiile în care se stimează că Pământul are 4,5 miliarde de ani). Cât despre restul planetelor, se pare că surata de timp pe care acestea o vor petrece în zona locuibilă variază între 1 miliard şi 54,72 de miliarde de ani. „Dacă am fi nevoiţi să ne mutăm pe o altă planetă, Marte va fi probabil cea mai bună posibilitate. Este foarte aproape de noi şi va rămâne în zona locuibilă până la sfârşitul vieţii Soarelui, adică încă 6 miliarde de ani de acum înainte”, a declarat Rushby.