Tag: palatul gheorghiu galati

  • Retrocedarea Palatului Gheorghiu rămâne încă neclară

    Retrocedarea Palatului Gheorghiu rămâne încă neclară

    Curtea de Apel a desfiinţat pe 23 martie 2012 o decizie a Tribunalului Galaţi, prin care se refăcea o adopţie a Tribunalului judeţului Covurlui din 1948. Aceasta i-ar fi dat dreptul Valentinei Petrica Ghiorghievici să reclame proprietatea asupra Palatului “Simion Gheorghiu” din Galaţi, dar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să respingă recursul gălăţencei, instanţa stabilind că adevăraţii moştenitori ai Palatului “Simion Gheorghiu” au fost fraţii Nicole şi Demostene Hagimatias, care au avut trei surori. Cei doi fraţi nu au fost niciodată căsătoriţi şi nu au avut nici copii, astfel că moştenirea urma să ajungă la moştenitorii uneia dintre surori, Melania Caratanasis. Aceasta a născut trei fete, însă doar una dintre ele, Elena Caratanasis, a avut, la rândul ei, urmaşi.
    Nepotul Elenei Caratanasis, Mihai Popleşanu, a atacat cu recurs la Curtea de Apel decizia primei instanţe şi a dovedit că aceasta se baza pe un fals.
    Procesul a revenit de unde pornise iniţial
    Apărătorii lui Mihai Popleşanu susţin că nu a existat nicio adopţie, totul fiind o poveste menită să determine justiţia să pronunţe o hotărâre favorabilă Valentinei Petrica Ghiorghievici. “S-a încercat să se acrediteze ideea că una dintre fiicele Elenei Caratanasis, Anastasia, împreună cu soţul ei, Mihail Constantinidis, ar fi făcut un act de adopţie, ce o privea pe mama Valentinei Ghiorghievici, cea care a încercat refacerea adopţiei. În realitate, cei doi soţi au stat puţin timp împreună şi apoi au divorţat, fără să facă niciun act de adopţie. Acesta a fost pur şi simplu fabricat”, ne-a declarat Didel Bujeniţă, avocatul lui Mihai Popleşanu. În dosar a intrat la un moment dat şi fostul deputat Mihail Boldea, dar a reziliat ulterior contractul de asistenţă juridică încheiat cu Valentina Petrica Ghiorghievici. După decizia instanţei supreme, se părea că dosarul îşi poate urma cursul la Curtea de Apel, iar Mihai Popleşanu putea redeschide procesul de revendicare al Palatului „Simion Gheorghiu” împotriva Primăriei. Procesul a revenit însă la Tribunal, unde cele două părţi care îşi dispută clădirea trebuie să dovedească, din nou, că au drept de moştenire asupra Palatului „Simion Gheorghiu”.

  • Pe strada Domnească, pericolul stă la pândă

    Palatul Simion Gheorghiu de pe Domnească 24 a fost “înfrumuseţat” cu o mare bulină roşie care îi atenţioneză pe trecători că această clădire este încadrată în clasa 1 de risc seismic. Cu alte cuvinte, clădirea este considerată pericol public. Trecătorii au toate motivele să se teamă că în orice moment clădirea poate „invada” strada şi poate face victime, pentru că zona este intens circulată atât de maşini cât şi de pietoni.
    „M-am mutat de curând în zonă şi ies foarte des să plimb copilul şi trec chiar prin faţa clădirii. Nici nu am văzut bulina roşie. Cred că această clădire ar trebui înconjurată” spune Ana-Maria.
    La niciun metru de clădire este situat un bloc de locuinţe care nu va fi ocolit de dezastru atunci când clădirea se va prăvăli.
    „Eu stau la etajul 3 chiar lângă dezastrul ăsta. Stau cu frica în sân să nu se dărâme peste noi”, spune o locatară a blocului situat lângă clădirea dezafectată.
    Este binecunoscut faptul că această clădire a fost şi rămâne motiv de gâlceavă între Primăria Galaţi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Galaţi. Fiecare îşi argumentează punctul de vedere, că e momument istoric şi nu trebuie dărâmat sau că nu sunt fonduri pentru consolidare, însă nu s-a luat nicio decizie clară în acest sens. Cert este că prăbuşirea clădirii este iminentă iar autorităţile nu pot decât să se roage ca în momentul când construcţia va cădea să nu treacă nimeni prin zonă, de vreme ce zona nu este delimitată sau înconjurată corespunzător, astfel încât să se elimine orice pericol.