Tag: Muzeul de Istorie Galaţi

  • Imagine a medicinei militare, în filmul „Viitorul apropiat”, rulat la Casa „Cuza Vodă”

    Muzeul de Istorie invită gălăţenii miercuri, începând cu ora 14.00, la vizionarea în premieră a filmului „Viitorul apropiat”, la Casa „Cuza Vodă”. Evenimentul e realizat în parteneriat cu Studioul Cinematografic al Armatei şi Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi şi va prezenta o producţie a Studioului Cinematografic al Armatei, la realizarea căreia şi-a dat concursul Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Aristide Serfioti” din Galaţi, împreună cu alte unităţi medicale reprezentative din ţară. Filmul este o privire asupra devenirii medicinei militare din România, mijlocită de instrumentarul cinematografului documentar. Astfel, ceea ce ieri era premieră, mâine ajunge să fie fapt curent. La premieră vor fi prezenţi şi realizatorii filmului, Cornel Mituţ, Elena Tiron şi Adrian Leonte.

  • Expoziţie de documente, despre decorarea oraşului de generalul Berthelot

    Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi invită gălăţenii vineri, începând cu ora 13.30, la Casa „Cuza Vodă”, la vernisajul expoziţiei foto-documentare „Decorarea oraşului Galaţi de către generalul Berthelot”, un eveniment ce îşi propune să prezinte publicului documente cu privire la festivitatea prilejuită de acordarea decoraţiei „Crucea de Război” oraşului Galaţi de către şeful Misiunii Militare Franceze din România, generalul Henri Mathias Berthelot. Astfel, în ziua de 21 octombrie 1922, pentru a marca „iubirea şi neţărmurita admiraţiune pentru Franţa”, preşedintele Comisiei Interimare a oraşului Galaţi, Teodor I. Thenea, invita locuitorii oraşului să-şi exprime „simţămintele împodobind oraşul cu culorile naţionale franceze şi eşind în întâmpinarea trimisului ei, cu flori şi cu frăţească şi entuziastă dragoste”. La vernisaj vor fi prezenţi Delegaţia Ambasadei Franţei la Bucureşti condusă de Excelenţa Sa, ambasadorul Philippe Gustin şi colonelul Jean-Mark Lavallee, ataşatul Misiunii Militare Franceze.

  • Mărturii din epoca bronzului, la Cavadineşti

    Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi a efectuat, în vara acestui an, o cercetare arheologică preventivă în situl Râpa Glodului din localitatea Cavadineşti, sit cercetat pentru prima dată, la mijlocul secolului trecut, de către arheologul Ion T. Dragomir. Atunci, au fost descoperite mărturii de locuire din epoca bronzului (cultura Noua), datate spre finalul mileniului II a. Chr, şi din primul mileniu p. Chr. Pe acelaşi platou, de lângă apa Glodului, situat la 4 km sud-vest de satul Cavadineşti, au fost descoperite şi în acest an bunuri arheologice ce demonstrează o intensă locuire a acestui spaţiu, din preistorie până spre finele mileniului I p.Chr. Parte din aceste mărturii arheologice vor fi expuse în cadrul unei expoziţii „Mărturii arheologice – Cavadineşti 2013” ce va fi vernisată astăzi, începând cu ora 11.00, la Şcoala Gimnazială nr. 1 din Cavadineşti. Expoziţia se înscrie în Programul de valorificare a patrimoniului cultural naţional al Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi. Prin acest demers expoziţional, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi doreşte să facă cunoscut comunităţii locale importanţa mărturiilor arheologice existente pe teritoriul localităţii şi să aducă mulţumiri autorităţilor locale pentru sprijinul acordat în organizarea şi desfăşurarea cercetării arheologice din acest an. Organizator expoziţiei este muzeograful Costel Ilie.

  • Două septuagenare spulberate pe trecererile de pietoni

    Două septuagenare spulberate pe trecererile de pietoni

    Accidente în lanţ pe două treceri de pietoni din Galaţi. În primul caz accidentul a avut loc pe trecerea de pietoni din zona Muzeului de Istorie, pe strada Domnească, unde un şofer în vârstă de 22 de ani nu a acordat prioritate unui pieton, o bătrână de 73 de ani. A lovit femeia care se afla pe trecerea de pietoni. Bătrâna a suferit leziuni care au necesitat internarea ei în spital. Nici trei ore nu au trecut şi tot pe strada Domnească, dar la intersecţia cu str. Navelor, un alt şofer, în vârstă de 27 de ani, a lovit cu maşina o femeie în vârstă de 71 de ani care se afla pe trecerea de pietoni.
    „În acest al doilea caz, după impact pietonul nu a suferit leziuni grave, bătrâna era conştientă, dar a fost transportată totuşi la spital. Ambele accidente s-au produs din culpa şoferilor, pietonii fiind pe trecere”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Poliţie Rutieră Galaţi.
  • Expoziţie de Ziua naţională a Turciei

    Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi, în colaborare cu Uniunea Democrată Turcă din România – Filiala Galaţi şi Centrul de Cercetare Educaţie şi Cultură Turcă „Dunărea de Jos”, organizează vineri, la ora 16.00, Masa Rotundă şi Expoziţia cu tema: „29 octombrie – Ziua Naţională a Turciei”. Cu acest prilej se vor sărbători 90 de ani de la constituirea statului modern turc: Republica Turcia, 135 de ani de relaţii diplomatice româno-turce şi 750 de ani de la sosirea primilor prototurci pe teritoriul României, la Babadag.
    Istoria Turciei ilustrează modul în care, din cenuşa unui Imperiu, a fost ridicat un stat democratic, stabil. Poziţionată între Europa şi Asia şi înconjurată de trei mări, Turcia a reprezentat o răscruce istorică, patria şi câmpul de luptă a mai multor civilizaţii, precum şi un centru comercial semnificativ. Evenimentul va avea loc la Muzeul „Casa Cuza Vodă”, str. Al. I. Cuza, nr. 80.

  • Ziua Armatei Române, marcată prin expoziţii de armament

    Pentru a marca Ziua Armatei Române, Muzeul de Istorie Galaţi va organiza mai multe acţiuni astăzi, începând cu ora 13.00, la sediul din strada Domnească: prezentarea exponatului lunii – pistol mitralieră german MP 40, o armă utilizată de trupele germane în timpul celui de-al doilea război mondial, expunerea „Dotarea Armatei Române în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial”, prin care vor fi prezentate armele aflate în dotarea armatei române la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial. Din anul 1959, prin Decretul nr. 381 din 1.10.1959, Ziua Armatei Române este sărbătorită pe 25 octombrie, zi în care a fost eliberat Careiul (1944), ultima localitate aflată sub ocupaţie horthystă.

  • Incursiune în istoria vinului gălăţean

    Incursiune în istoria vinului gălăţean

    Pentru a marca Zilele Europene ale Patrimoniului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, în colaborare cu Centrul Cultural “Dunărea de Jos” ne-au oferit o adevărată incursiune în istoria vinului gălăţean şi a câtorva biserici cu o deosebită valoare. La inedita excursie intitulată “Drumul viei şi vinului gălăţean” au luat parte peste 100 de persoane – elevi, profesori de istorie, membri ai binecunoscutului grup Blocul Þiglina, jurnalişti.

    Înviorare cu flash mob

    Am pornit la drum dimineaţa devreme, după ce o parte din Ansamblul “Doina Covurluiului” ne-a ajutat să facem înviorarea, invitându-ne să luăm parte la un flash mob – o horă veselă care ne-a încărcat bateriile şi ne-a alimentat cu voie bună. După horă, reprezentanţii CCDJ au oferit broşuri informative şi diferite materiale. Astfel, drumul până la prima oprire, localitatea Iveşti, care părea a fi unul lung, a trecut pe nesimţite datorită informaţiilor şi explicaţiilor de natură istorică în legătură cu locurile pe care le observam, oferite de directorul Muzeului de Istorie, Cristian Căldăraru, participant şi el la acţiune.

    Vinul premiat de Iveşti

    Primul obiectiv din listă a fost vizitarea cramei din Iveşti, una cu o importantă încărcătură istorică. Aspectul exterior a acesteia ne-a lăsat fără grai, deoarece clădirea semăna cu o vilă veche, ce ascunde numeroase secrete. Crama poartă denumirea “General Eremia Grigorescu” şi a fost construită între anii 1914 şi 1916 de un om al culturii, Hector D. Economos. După moartea acestuia, în anul 1924, domeniul este împărţit şi o parte ajunge în proprietatea Elenei Negropontes, soţia generalului Ieremia Grigorescu şi cumnata lui Economos. După anul 1945, plantaţiile de stat devin proprietate a statului, iar după 1989, acestea sunt retrocedate celor cărora le aparţin de drept.

    “Crama, ca istorie, este mai veche decât perioada în care a trăit gen. Ieremia Grigorescu. Ea nu este funcţională şi momentan se află în reparaţii. Sperăm ca în luna octombrie să reuşim să vorbim cu proprietara pentru a o reabilita şi pentru a reda circuitului această frumoasă clădire”, ne-a explicat Marius Mitrof, consilier al Direcţiei Judeţene pentru Cultură.

    Crama ne-a întâmpinat cu numeroase plăci vechi agăţate pe pereţi, care ofereau informaţii cu privire la clasificarea vinurilor şi a caracteristicilor acestora. De asemenea, am putut remarca una, realizată într-un mod artistic şi pe care era scrisă binecunoscuta zicală “In vino veritas”. Bineînţeles, aşa cum era de aşteptat, nu au lipsit butoaiele imense amplasate la subsolul întunecat, uimindu-ne cu măreţia lor.

    Administratorul cramei susţine că ar dori să fie încheiat un parteneriat între autorităţile din Iveşti şi cele din Galaţi, pentru a putea atrage fonduri europene în vederea refacerii obiectivului. Vinurile produse în Iveşti, Băbească neagră şi Fetească Albă, au fost, de multe ori, premiate la nivel naţional şi internaţional.

    Nicoreştiul, plin de obiective de o mare valoare istorică

    Mai departe, am mers spre Nicoreşti, unde aveam să vizităm o serie de obiective de o mare importanţă locală. Prima oprire în Nicoreşti a fost la Biserica “Sf.Nicolae” (Banu), care a fost construiră în anul 1800. Ceea ce ne-a furat ochii a fost zidul de incintă, o construcţie deosebită, care ne asigura, prin măreţie, că apără ceva cu adevărat important. Această biserică este singura înconjurată de zid care încă se păstrează întreg. Mai multe detalii ne-a oferit şi primarul Nicoreştiului, Ionel Boghiu.

    “Zidul care înconjoară biserica este din timpul lui Ştefan cel Mare. Din ce ne spun documentele pe care le avem, biserica a fost construită în urmă cu 200 de ani. Ce are deosebit este catapeteasma, de care nu se poate atinge niciun pictor, fără o aprobare de la Bucureşti, dacă ar fi cazul. Aici avem o pictură deosebită”, a explicat primarul.

    De asemenea, Marius Mitrof ne-a explicat de unde vine şi numele de Banu a bisericii.

    “Biserica este ctitorită de banul Nicolae, un grec venit împreună cu domnitorul Alexandru Moruzzi. Zidul de incită s-a păstrat foarte frumos şi ar fi fost foarte bine dacă s-ar fi păstrat şi la Biserica “Sf.Precista” din Galaţi. “

    Răcoarea şi întunericul ne-au întâmpinat la intrarea bisericii, după care am rămas fără grai la vederea catapetesmei, care avea o pictură deosebită, păstrată foarte bine chiar şi după 200 de ani. Aceasta nu a fost prima biserică pe care am vizitat-o la Nicoreşti. Cea de-a doua a fost Biserica “Naşterea Maicii Domnului” (Negustori), zidită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea şi care deţine elemente specifice arhitecturii religioase moldoveneşti. Mai multe despre istoria acestei biserici ne-a spus părintele Daniel Andreuţă.

    “Nu avem date care să certifice construirea bisericii, decât după 1700, mai precis 1780, când am găsit ceva documente privitoare la ridicarea acestei biserici. A fost poreclită “Negustori”, după numele celor care au zidit-o, breasla negustorilor”, ne-a spus părintele.

    Tot în Nicoreşti am vizitat şi biserica “Adormirea Maicii Domnului” (Serdaru), a cărei construcţie stă la baza unei legende. Aşa cum am aflat de la Marius Mitrof, legenda spune că biserica a fost construită de serdarul Manolache Ghelţu, care s-a îndrăgostit de o ţigancă din Toflea. Soţia lui a aflat şi din această cauză s-a îmbolnăvit de inimă rea, spunându-i apoi că nu se va vindeca decât dacă va ridica o biserică închinată Maicii Domnului.

    Crama din Nicoreşti, o îmbinare între tradiţie şi modernism

    Deoarece excursia a fost organizată sub egida “Drumul viei şi vinului gălăţean”, nu puteam pleca fără să vizităm crama din Nicoreşti. Aici, crama are o tehnoligie modernă, aflată la suprafaţă, care deţine zeci de cisterne ce conţin mii de litri de vin şi o tehnologie veche, aflată la sub 12 metri adâncime, unde sunt zeci de butoaie tradiţionale. Am avut ocazia de a afla de la administratorul cramei Eduard Ghiorghiţă despre linia de producţie, de ambalare, precum şi despre modul tradiţional de a obţine vinul. Ba mai mult decât atât, am şi gustat din Băbeasca de Nicoreşti şi din aromaţii struguri de pe domeniile cu acelaşi nume.

    Încheierea excursiei a constat într-o vizită la Mănăstirea Buciumeni, care ne-a oferit ocazia să ne liniştim sufletul şi să ne regăsim.

  • Luna muzeelor gălăţene începe în septembrie

    Luna muzeelor gălăţene începe în septembrie

    Toamna se numără evenimentele culturale. Din septembrie se dă startul unui tur turistic de amploare în care sunt incluse vizite la obiectivele muzeale din judeţul Galaţi. Deşi este numit „Luna Muzeelor Gălăţene”, organizatorii ne asigură că durata este mai mare, evenimentele având loc până spre sfârşitul lunii noiembrie. Scopul acestui proiect este creşterea numărului de vizitatori în obiectivele turistice şi culturale din judeţul nostru. „Muzeele gălăţene au un potenţial mare, un potenţial care poate fi pus în valoare. Vom găsi soluţii să creştem constant numărul de turişti”, spune directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Emil Strungă.

    „Luna Muzeelor Gălăţene” face parte din Proiectul european „Circuitul Turistic Muzeal în Judeţul Galaţi”, cu finanţare europeană în valoare totală de aproape 900.000 de lei. Obiectivul proiectului este dezvoltarea turismului în judeţul Galaţi prin promovarea la nivel naţional a potenţialului cultural şi antropic. Pentru promovarea proiectului Luna Muzeelor se va organiza „o serie de activităţi de informare şi promovare a muzeelor cu amplasarea standurilor expoziţionale în diferite locaţii din Galaţi cum ar fi Faleza Dunării, sediul Consiliului Judeţean şi al Prefecturii, la Casa Cuza”, informează managerul de proiect Laura Angheluţă.

    Evenimente la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii

    Primul pe listă este Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii, unde turiştii pot vizita diferite expoziţii, pe secţii. La secţia Muzeu vizitatorii pot vedea „Mamifere preistorice din Podişul Moldovei”, expoziţie deschisă până pe 17 noiembrie. La acvariu sunt puse la dispoziţia vizitatorilor expoziţiile temporare „Forme, lumini şi culori subacvatice” şi „Perioade şi zone de prohibiţie a pescuitului în anul 2013. Rolul legislaţiei de pescuit în conservarea biodiversităţii”. Tot aici se desfăşoară şi proiectele educaţionale „Sturionii în pericol” şi „Să creştem zebre africane”.

    La Planetarium va avea loc proiectul educaţional  „Ziua Astronomiei”, pe 13 octombrie. Aici mai au loc şi proiectele „Să cunoaştem Soarele” şi „Astroclubul Călin Popovici”.

    Ca în fiecare an, se va organiza şi expoziţia de toamnă „Regina toamnei, crizantema” în perioada 18-20 octombrie, iar între 8-10 noiembrie va avea loc expoziţia „Fructe şi seminţe, roadele pământului”.

    Instituţia are în plan pentru viitorul apropiat obţinerea finanţării pentru terminarea lucrărilor la complexul de sere, „când va fi gata complexul vom fi mulţumiţi şi satisfăcuţi pentru următorii 20 de ani, cel puţin”, spune directorul adjunct al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Mădălin Şerban.

    În proiect sunt incluse cu evenimente proprii şi Muzeul Satului, Muzeul de Artă Vizuală şi Muzeul de Istorie, dar şi Centrul Cultural „Dunărea de Jos” care găzduieşte activităţi cultural-educaţionale de teatru, dans, carte şi muzică.

    Expoziţii vor fi organizate şi în judeţ, la Casa Memorială „Costache Negri” din comuna Costache Negri, Casa „Hortensia Papadat Bengescu” în comuna Iveşti şi Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” din comuna Suhurlui.

  • Lansare de carte

    Muzeul de Istorie “Paul Păltănea” Galaţi organizează astăzi, începând cu ora 17.30, lansarea cărţii „Ceai de broaşte”, autoare Alina Păduraru. Ideea cărţii a luat naştere într-un moment în care autoarea se întreba dacă tehnologia va ajunge atât de departe încât inteligenţa să fie administrată artificial. Cartea intenţionează să aducă cititorului câteva clipe de detaşare de problemele sale cotidiene. Evenimentul va avea loc la Muzeul “Casa Cuza Vodă”.