Tag: monitorul de galati

  • Când jaful îmbracă forme legale

    Scriu de ceva timp pe domeniul justiţie şi pot spune că de-a lungul timpului am văzut multe nedreptăţi, pornind de la oameni care au fost aruncaţi în stradă pentru datorii de câţiva lei, la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi uriaşe, şi până la persoane condamnate la ani grei de închisoare deşi nu erau vinovate de nimic. Cele mai revoltătoare mi se par totuşi situaţiile în care justiţiabilii au ajuns să plătească sume astronomice pentru chestii minore, pe care în final au înţeles că le puteau face şi singuri. De pildă, ştiu cazuri în care pentru un banal divorţ avocaţii i-au jecmănit de de mii de lei sub pretextul că nu ştiu ce au făcut în dosar, iar oamenii neştiutori au plătit fără să stea prea mult pe gânduri. Dacă ar fi mers la mediator, de pildă, cu câteva sute de lei ar fi rezolvat şi divorţul, dar şi partajul. Lăsând deoparte partea cu medierea, şochează lipsa de bun simţ şi umanitate a acestor lupi îmbrăcaţi în robe, a unora dintre ei cel puţin, care nu se dau în lături de la nimic ca să te stoarcă de bani, deşi serviciile lor sunt în cel mai bun caz mediocre.

    De necrezut sunt şi situaţiile în care omul şi-a încredinţat agoniseala de o viaţă în mâna unor aşa zişi jurişti, doar pentru a constata ulterior că au pierdut toate procesele din cauza lipsei de pricepere a respectivilor. Dacă îi iei la întrebări, ridică din umeri şi spun că au făcut tot ce le-a stat în putinţă să câştige. Nu vorbim aici de procese cu şanse minine de reuşită, ci de dosare cu probe grele, pe care şi un novice le-ar fi putut câştiga cu o bună cunoaştere a legii. Această situaţie se datorează în bună parte faptului că în avocatură au „scăpat” de-a lungul anilor toţi neaveniţii, care acum, cu o mină serioasă şi un costum mai de Doamne ajută, te pot păcăli să le încredinţezi rezolvarea unor situaţii juridice de care depinde cum va merge viaţa ta pentru următorii ani sau, în unele cazuri, chiar dacă vei rămâne după gratii sau nu. Sigur, justiţiabilii vor face finalmente selecţia şi vor decide cine merită să îi reprezinte într-un dosar sau altul, dar problema este că oamenii nu ştiu iniţial cine cunoaşte sau nu legea suficient de bine ca să îi reprezinte, iar până se dezmeticesc şi se duc la cineva cu adevărat competent, procesele se pot pierde definitiv.

    Ceea ce şochează este că acestă „asistenţă juridică” îi costă pe justiţiabili enorm de mulţi bani şi nimeni nu se sesizează pentru a-i lua la bani mărunţi pe aceşti incompetenţi. Şi mai grav este că ei continuă zi de zi să se joace cu destinele oamenilor, perpetuând la infinit acest fenomen. Să ne înţelegem: nimeni nu este absurd să afirme că fiecare proces poate fi câştigat, mai ales pe civil şi comercial, dar când ai fost, de pildă, victima unei escrocherii, iar ţeparul încearcă să te stoarcă de bani şi pe cale legală, există o mare problemă dacă nu reuşeşti să deconspiri această mânărie şi să faci magistraţii să înţeleagă că sunt duşi de nas. În bătrâni există o vorbă: „fereşte-te de omul prost, dar mai ales de prietenul prost, pentru că exact când va vrea să te ajute, îţi va face rău”.

  • Starr Fairbanks, a treia jucătoare de peste Ocean din lotul CS Phoenix

    Campania de transferări s-a terminat. În cursul zilei de marţi, conducerea clubului gălăţean Phoenix a perfectat şi cel de-al 9-lea transfer. Ultima achiziţie care va îmbrăca tricoul cu sigla Phoenix în primul sezon din LNB este Starr Fairbanks, o americancă de 26 ani, 191 cm şi care evoluează pe postul de pivot. Starr a făcut cunoştinţă cu baschetul din România, în 2011 evoluând pentru Olimpia Braşov. Sezonul 2012 -2013, jucătoarea de culoare de peste Ocean, originară din Oklahoma City  a jucat pentru: Southern G. (Campionatul Nord American) şi Lousada (Portugalia) cu următoarele statistici: 31 minute jucate şi 17,7 puncte pe meci. „Am definitivat lotul cu care vom aborda sezonul. Am decis să o transferăm pe Starr Fairbanks, o jucătoare pentru poziţia 4-5, de 191 cm, s-a ivit o oportunitate şi trebuia să profităm de ea. Suntem la început de drum, am gândit însă un proiect serios care să ne menţină ani buni în elita baschetului românesc. Prezenţa celor trei americance alături de Ardeleanu, Alaiba, internaţionalele Filip, Ionescu, jucătoare cu experienţă, ne dorim să creeze şi o emulaţie în rândul celor mici atât din club cât şi din oraş, de asemenea să ne formăm un grup de spectatori fideli care să fie alături de noi, să ne susţină”, a precizat Alex Stanciu, managerul clubului gălăţean Phoenix.

  • Contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii descurajează investiţiile în construcţii

    Decizia Ministerului Finanţelor Publice de a impune contribuţia la asigurările de sănătate pentru veniturile din chirii reprezintă o măsură care descurajează investiţiile în construcţii, fiind echivalentă cu o mărire artificială şi netransparentă a cotei unice, se arată într-un comunicat remis de către Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Fundaţia Romanian Business Leaders.
    „Este vorba de o măsură fiscală discriminatorie, întrucât se aplică numai veniturilor din anumite investiţii (chirii), şi nu pentru toate veniturile din investiţii (dobânzi, dividende, câştiguri de capital) sau celor din vânzarea proprietăţilor imobiliare. Decizia încalcă, astfel, atât principiul echităţii fiscale în ceea ce priveşte impunerea diferitelor tipuri de venituri ale persoanelor fizice, cât şi principiul neutralităţii măsurilor fiscale în raport cu diferite categorii de investitori şi capitaluri”, se arată în comunicatul citat.
    Potrivit AOAR, noua măsură nu va genera venituri pentru bugetul pe termen scurt şi mediu.
    „Astfel de măsuri contradictorii şi necorelate au ca efect creşterea gradului de neconformare (evitarea plăţii contribuţiei), generând tendinţa de a evita declararea veniturilor respective şi a veniturilor, în general. În plus, distorsionează competiţia în piaţa imobiliară între diferite categorii de actori (persoane juridice şi, respectiv, persoane fizice) generând o perturbare artificială a pieţei imobiliare ca urmare a aplicării unor cote de fiscalitate diferite”, se mai spune în comunicat.

  • România trebuie să investească în eficienţă energetică

    România trebuie să investească în eficienţă energetică pentru a nu-şi afecta grav, în următorii ani, gradul de independenţă în acest domeniu, este recomandarea analiştilor de la compania internaţională de consultanţă PricewaterhouseCoopers.
    În prezent, România este al cincilea producător european de ţiţei şi gaze, astfel, depinde doar în proporţie de 25% de importuri, mult sub media europeană de 50%. Deşi, la momentul actual, situaţia este bună, aceasta ar putea suferi schimbări importante în următoarele decenii, spune reprezentantul companiei pentru Europa de Sud-Est, Vasile Iuga. „Dacă, însă, nu îmbunătăţim eficienţa energetică cu 20% între acum şi 2030, dacă nu se fac investiţiile în gaze de şist şi în zăcămintele din Marea Neagră şi dacă nu se fac investiţiile în offshore pentru creşterea gradului de recuperare din zăcămintele existente, există riscul ca România, în materie de petrol şi gaze, să depindă de importuri în proporţie de 80% în 2030. Asta este estimarea noastră, bazată pe surse publice”, a completat Iuga.

  • Echipele de la Phoenix U 16 au început lupta pentru medalii

    Echipele de la Phoenix U 16 au început lupta pentru medalii

    Sezonul de baschet juvenil a debutat în weekend cu meciurile de la categoria Under 16. La Ploieşti, de vineri şi până duminică s-a desfăşurat primul turneu rezervat băieţilor din seria E, la care au participat formaţiile: Phoenix LPS Galaţi, ACS Baller Bucureşti, CSS 1 Pajura Bucureşti, CSU Cuadripol Braşov şi CSS Ploieşti. O evoluţie foarte bună a avut-o echipa gălăţeană pregătită de Gelu Cazanoschi şi Tudose Teodoraşcu, care a câştigat toate cele patru partide pe care le-a disputat şi a luat o opţiune serioasă pentru calificarea între primele 24. Phoenix LPS a înregistrat rezultatele: 76-55 cu CSS Ploieşti, 87-56 cu ACS Baller, 73-29 cu CSS 1 Pajura şi 63-55 cu CSU Cuadripol Braşov. „Suntem într-o formulă şi pentru început ne-am descurcat foarte bine. Mai avem însă mult de muncă şi vom încerca să ajungem cât mai sus”, ne-a declarat antrenorul Gelu Cazanoschi. Tehnicianul i-a remarcat pe: Florea, Feraru, Celmare şi Frumuşanu. Cel de-al doilea turneu va avea loc peste două săptămâni.
    Fetele pregătite de Andrada Miron au început şi ele cu dreptul. Chiar dacă au evoluat în deplasare, gălăţencele nu au avut nicio problemă şi s-au impus clar, scor 62-31 în faţa celor de la CSS 1 Constanţa. Jocul a constituit un antrenament util în care a fost rulat tot lotul: Andreea Creţu, Florentina Grigoraş, Corina Purcel, Diana Răcuciu, Ioana Panait, Roxana Dumitru, Elena Robitu, Bianca Moldovanu, Lăcrămioara Hamza, Ramona Anton şi Andreea Iordache. Bianca Nini, deşi a fost alături de colegele sale, nu a putut evolua deloc din cauza unei accidentări. Din seria C mai fac parte: CSS Alexandria, ACS Champions Bucureşti, CSS Târgovişte, ACSB Raptors Bucureşti şi CSU Ploieşti. Etapa viitoare, fetele de la Phoenix LPS vor juca pe teren propriu cu Raptors (21 septembrie).

  • Se pot depune cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci

    Se pot depune cererile pentru plata subvenţiilor acordate crescătorilor de vaci

    Fermierii români pot depune cererile pentru obţinerea subvenţiilor acordate din bugetul naţional pentru specia bovină, până pe 28 octombrie 2013, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
    Astfel, în perioada menţionată se primesc cererile de solicitare a plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la specia bovine pentru schemă decuplată de producţie în sectorul lapte şi pentru schemă decuplată de producţie în sectorul carne.
    Potrivit APIA, pot beneficia de aceste scheme de plată, o singură dată pe an, producătorii agricoli, persoane fizice sau juridice, care deţin, cresc şi exploatează animale de producţie, identificate şi înregistrate în sistemul naţional.
    Solicitanţii trebuie să depună o cerere de solicitare a primei aferentă fiecărei exploataţii cu cod ANSVSA la centrul local/judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, unde este înregistrată exploataţia. Cererea va fi însoţită de copia după actul de identitate, copia de pe paşaportul fiecărui animal pentru care se solicită primă/copie de pe documentele care atestă ieşirile din efectiv, după caz, pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne, copie de pe dovada de înregistrare a beneficiarilor în sistemul de administrare a cotelor de lapte precum şi a cantităţilor de lapte livrate şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012 – 2013, în cazul solicitării primei în cadrul schemei decuplate de producţie în sectorul lapte.
    Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal în baza documentelor notariale.
    Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul lapte se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: exploataţia de bovine să fie înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei, solicitantul să fie înregistrat în sistemul de administrare a cotei de lapte în anul de cotă 2012 – 2013, solicitantul să fi livrat şi/sau vândut direct o cantitate de minim 3 tone lapte în anul de cotă 2012 – 2013.
    Prima pentru această schemă se acordă pe tona de lapte produs şi înregistrat la livrări şi/sau vânzări directe în Sistemul de administrare a cotelor de lapte în anul de cotă 2012 – 2013.
    Prima pentru schema decuplată de producţie în sectorul carne se acordă producătorilor agricoli care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: deţin un efectiv minim de 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la data de referinţă de 31 ianuarie 2013; exploataţia de bovine este înregistrată în Registrul naţional al exploataţiilor la data de referinţă 31 ianuarie 2013 şi la data solicitării primei.
    Prima pentru această schemă se acordă pentru un efectiv de minim 3 capete bovine cu vârsta de minim 16 luni, la care se poate adăuga şi tineret bovin mascul şi/sau femele cu vârsta de minimum 7 luni, existent în exploataţie la data de referinţă.
    Producătorii agricoli care solicită schemele de plăţi menţionate vor depune la centrul unde au înregistrată exploataţia, odată cu cererea de solicitare a primelor sau în termen de 30 de zile calendaristice de la data limită de depunere a cererilor, următoarele documente: adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu drept de liberă practică împuternicit, care atestă că bovinele existente în exploataţie la data depunerii cererii sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi; adeverinţă prin care se recunoaşte statutul de crescător de bovine al solicitantului, eliberată de către o organizaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, cu reprezentativitate naţională sau de către o asociaţie a crescătorilor de bovine, legal constituită, afiliată la o organizaţie a crescătorilor de bovine cu reprezentativitate naţională.
    Adeverinţa se eliberează gratuit, indiferent dacă solicitantul este membru sau nu al organizaţiei/asociaţiei respective.
    Cuantumul primelor pentru anul 2013 se stabileşte de către MADR, după data de 1 martie 2014, în baza situaţiei centralizatoare întocmite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu efectivele de bovine şi cantităţile de lapte livrate  şi/sau vândute direct în anul de cotă 2012-2013 eligibile.
    Potrivit APIA, orice cerere de solicitare a primelor pentru schemele de plăţi naţionale directe complementare poate fi retrasă în scris de către solicitant în orice moment, cu excepţia cazurilor în care Agenţia a notificat deja solicitantul asupra unor nereguli identificate în urma verificărilor administrative efectuate.

  • Piaţa asigurărilor a crescut cu 3,16% în primul semestru al anului 2013

    Volumul primelor brute de asigurări subscrise în perioada ianuarie-iunie 2013 a fost de 4,264 miliarde lei, în creştere cu 3,16% faţă de primele 6 luni ale anului 2012 (4,133 miliarde lei), potrivit datelor preliminare raportate de societăţile supravegheate şi reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
    Indemnizaţiile brute plătite, în perioada ianuarie-iunie 2013, au totalizat 2,51 miliarde lei, în scădere cu 1,18% faţă de semestrul I 2012, precizează un comunicat al ASF.
    Cel mai bun prim semestru pentru piaţa asigurărilor rămâne primul semestru al anului 2008, cu prime brute subscrise de 4,63 miliarde lei. Perioada ianuarie-iunie 2013 a fost cel mai bun prim semestru din ultimii 3 ani, însă nivelul primelor subscrise în primele 6 luni ale anului este încă mai scăzut cu aproximativ 8% faţă de perioada similară a anului 2008.
    Creşterea în primul semestru al anului 2013 a fost atât pe segmentul asigurărilor generale (3,398 miliarde lei, cu 3,71% mai mult decât în primele 6 luni din 2012), cât şi pe segmentul asigurărilor de viaţă (866,07 milioane lei, cu 1,04% mai mult decât în primul semestru al anului trecut).
    Pe segmentul asigurărilor de viaţă, primele 6 luni din anul 2013 au reprezentat cel mai bun prim semestru din ultimii 5 ani.
    Totalul primelor subscrise în primele 6 luni ale anului 2013 a reprezentat 51,64% din valoarea primelor subscrise în anul 2012 (8,257 miliarde lei).
    În primele 6 luni din anul 2013, 38 societăţi de asigurare au activat pe piaţa din România. Dintre acestea, 20 de asigurători au activat doar în piaţa de asigurări generale, 10 asigurători au practicat doar asigurări de viaţă, iar 8 asigurători au practicat şi asigurări generale şi asigurări de viaţă.
    Primele 10 societăţi de asigurare acoperă 81,14% din piaţa asigurărilor din România, iar primele 3 societăţi de asigurare, cu prime brute subscrise de 1,5 miliarde lei, au o cotă de piaţă de 35%.
    Potrivit ASF, cea mai valoroasă clasă de asigurări generale a fost cea de răspundere civilă auto (clasa X), cu o pondere de 37,72% din total, respectiv 1,281 miliarde lei. În primul semestru al anului 2012, valoarea primelor brute subscrise pe această clasă a fost de 1,129 miliarde lei. Creşterea în primul semestru al anului 2013, fa?ă de primul semestru al anului 2012, a fost de 152,47 milioane lei (+13,5%). Pe locul doi în primele 6 luni din 2013 a fost clasa de asigurări de mijloace de transport terestru, altele decât cele feroviare – Casco). Valoarea primelor brute subscrise în acest segment a fost de 874,98 milioane lei, în scădere cu 59,57 milioane lei (-6,37%) faţă de primele 6 luni din anul 2012.
    Pe locul trei s-a situat clasa de asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale şi a totalizat prime brute subscrise de 614,26 milioane lei, în creştere cu 69,58 milioane lei (12,77%) faţă de primele 6 luni din 2012.
    La asigurările de viaţă a fost consemnată o creştere de 1,04% faţă de primele 6 luni din 2012. Primele 10 societăţi deţineau, la 30 iunie 2013, o cotă de piaţă de 90,53%, iar primele 3 societăţi, cu prime subscrise de circa 520 milioane de lei, deţineau o cotă de piaţă de 60%.