Tag: ministerul afacerilor externe

  • Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie

    Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie

    Transportatorii rutieri ameninţă cu proteste în decembrie, dacă Ministerul Transporturilor nu găseşte soluţii de rezolvare a problemelor privind infrastructura rutieră, fiscalitatea exagerată, legislaţia din domeniu completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport.

    Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR) arată marţi, într-un comunicat de presă, că protestele anunţate în luna mai au fost suspendate atunci ca urmare a promisiunilor asumate şi semnate de conducerea Ministerului Transporturilor. “În textul minutei asumate, dar neîndeplinite, ce doar a suspendat protestele din luna mai, se regăsesc aceleaşi probleme nerezolvate de infrastructură rutieră inexistentă, fiscalitate exagerată, deghizată în lupta împotriva firmelor pirat, legislaţie rutieră naţională rectificată sau completată lunar şi lipsa de susţinere a activităţii de transport”, susţin reprezentanţii CNR. Potrivit acestora, ca urmare a neîndeplinirii de către Ministerul Transporturilor a promisiunilor asumate în luna mai, s-a luat hotărârea susţinerii unui protest naţional organizat de transportatorii rutieri în luna decembrie. “În condiţiile în care nici angajamentele asumate în primăvară şi nici solicitările curente ale transportatorilor nu vor fi puse în practică, există premisele ca la începutul lunii decembrie activitatea în transporturi să se oprească pentru o perioadă nedeterminată”, arată CNR.

    La solicitările anterioare, transportatorii au adăugat o nouă cerinţă, referitoare la returnarea unei cote părţi din acciză, de minim 130 de euro pentru 1.000 de litri de carburanţi profesionali, măsură care există, potrivit acestora, în toate ţările membre UE. “Introducerea unei majorări a accizei din carburanţi cu şapte eurocenţi, precum şi modificarea subită a recalculării nivelului accizelor la carburanţi în raport cu inflaţia este considerată de breaslă o măsură abuzivă cu impact direct în segmentul tuturor transportatorilor rutieri”, consideră reprezentanţii CNR. Aceştia susţin că în ultimele luni Confederaţia Naţională Rutieră a solicitat deschiderea la dialog a noului ministru al Transporturilor şi a transmis propuneri către Guvern, Ministerul Muncii şi Ministerul de Finanţe, incluzând şi soluţii pentru combaterea evaziunii fiscale, însă adresele oficiale ale CNR nu au primit răspuns, iar ministru Ramona Mănescu “a refuzat întâlnirile cu reprezentanţii patronatelor membre CNR”.

    În 22 mai, transportatorii rutieri au renunţat la protestul anunţaat, după o întâlnire de câteva ore cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, unde s-a stabilit un calendar pentru revizuirea mai multor prevederi legislative. Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor în acea perioadă, declara că în urma discuţiilor cu reprezentanţii mai multor organizaţii patronale din transportul rutier a aflat multe din “problemele reale” ale acestui sector, iar acestea trebuie rezolvate în cel mai scurt timp pentru că sunt legate de eficienţa activităţii, de o “abordare dreaptă a greşelilor şi a muncii acestor oameni”.

    Ministrul preciza că mai multe comisii şi subcomisii formate din reprezentanţi ai MT şi ai transportatorilor vor lucra pe câteva obiective precise, vizându-se găsirea modalităţilor pentru aplicarea cât mai corectă a legislaţiei actuale, modificări legislative care să ducă la simplificarea unor acte normative, dar şi găsirea de soluţii de lobby în ţările vecine României pentru înlăturarea unor probleme cu care se confruntă transportatorii. Transportatorii ameninţau atunci că din 23 mai opresc total activitatea pentru o perioadă nedeterminată, solicitând ambasadelor României, prin Ministerul Afacerilor Externe, să comunice acest lucru, pentru evitarea blocării în România a transportatorilor străini. Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România şi CNR anunţau atunci că protestează faţă de lipsa de dialog şi interes a Ministrului Transporturilor în ceea ce priveşte problemele transportatorilor. Aceştia au cerut Guvernului corectarea “anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupţie şi un dialog constructiv”. Aceştia au criticat existenţa unor suprapuneri legislative şi situaţiile în care mai multe acte normative reglementează aceleaşi situaţii.

    Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România are 13.000 de membri, operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane. Confederaţia Naţională Rutieră este cea mai nouă structură patronală din domeniul transporturilor rutiere de mărfuri şi de persoane şi are în componenţă peste 36 de structuri asociative din Federaţia Operatorilor Români de Transport, respectiv Federaţia Transportatorilor Europa. CNR reprezintă interesele unui număr de peste 7.500 operatori de transport rutier din România.

  • Românii din Siria să părăsească „imediat” ţara – „pericol major”

    Românii aflaţi în Siria sunt sfătuiţi de Ministerul Afacerilor Externe, printr-o atenţionare postată pe site-ul instituţiei, să părăsească această ţară “cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”.
    “Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”, atenţionează MAE.
    Diplomaţia română explică faptul că forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate.
    “În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep”, avertizează MAE.
    Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat “Syrian Airlines” pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia, arată sursa citată.
    La această oră nu mai există nici o cursă directă către România, precizează MAE.
    “Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi Damasc”, adaugă diplomaţia de la Bucureşti.
    Românii care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac “pe propria răspundere” şi “vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii”, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, se mai arată în mesajul postat pe site.
    Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.
    În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare.