În trecutul geologic al planetei Marte exista apă din abundenţă, conform dovezilor identificate de roverul robotizat Curiosity care explorează autonom Planeta Roşie de la asolizarea sa în Craterul Gale în august 2012, informează SPACE.com.
Dovezile cu privire la existenţa apei în trecutul planetei Marte au fost prezentate la Londra, în cadrul European Planetary Science Congress, eveniment desfăşurat în perioada 8—13 septembrie. Dovezile sunt adunate de Curiosity în perioada august 2012—iulie 2013, înainte de a începe escaladarea Muntelui Sharp.
“Acum ştim că la suprafaţa planetei Marte se afla un mediu locuibil unde apa era suficient de bună pentru a putea fi băută”, a precizat Melissa Rice de la California Institute of Technology din Pasadena, după ce a prezentat o serie de imagini obţinute de Curiosity cu ajutorul instrumentului său Mastcam.
Ea a mai vorbit şi despre rocile studiate de Curiosity în urmă cu câteva luni, roci care prezintă dovezi că pe planeta Marte ar fi putut exista viaţă microbiană. “Cunoaştem faptul că (pe Marte) era un mediu locuibil atunci când s-au format aceste roci, mediu ce a persistat o bună perioadă şi după aceea—nu ştim când—dar în jurul acestor roci curgea apă, apă ce a lăsat în urma sa sulfat de calciu. După părerea mea este vorba de cel puţin două perioade umede majore în trecutul planetei Marte”, a precizat Melissa Rice.
Una dintre rocile menţionate de Rice este un argilit (rocă rezultată din recristalizarea argilei) în care Curiosity a forat. În interiorul acestei roci oamenii de ştiinţă au identificat minerale de lut ce au fost fie formate în, fie substanţial alterate de apă, pe Marte.
În plus, pentru ca mediul pe Marte să fi fost propice vieţii, această apă ar fi trebuit să fie neutră, şi nu extrem de acidă aşa cum indicau urmele de apă descoperite încă din 2004 de roverele gemene Spirit şi Opportunity, ce aparţin tot NASA.
“Este uluitor că am găsit un argilit”, comentează şi Aileen Yingst, membru al echipei de cercetare din cadrul misiunii lui Curiosity, de la Institutul de Ştiinţe Planetare din Tucson, Arizona. “Argilitul prezintă nişte granule foarte fine în interiorul rocii—granule care s-au sedimentat foarte încet. Pe Pământ acest proces se produce sub influenţa vântului sau a apei, iar noi suntem de părere că pe Marte a fost probabil apa”, a adăugat el.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că argilitul format într-un loc în care apa era calmă, probabil un lac, ar fi fost un loc ideal pentru supravieţuirea şi reproducerea unor organisme microbiene. “Dacă eşti un microb care încearcă să supravieţuiască, probabil că ai prefera o întindere de apă calmă. Este un mediu excelent pentru proliferarea microbilor”, a explicat Yingst.
O altă rocă ce s-a bucurat de foarte multă atenţie la această conferinţă este, evident, Tintina, un mic cristal de rocă peste care a trecut roverul Curiosity şi l-a spart. Micuţa rocă are un interior de un alb lăptos, o dovadă clară a prezenţei mineralelor hidratate care s-au format sub acţiunea apei în urmă cu miliarde de ani.
Dovezi încă şi mai clare ale trecutului umed al planetei Marte vin de la descoperirea venelor de sulfat de calciu—fisuri în rocile de suprafaţă care, odată analizate cu instrumentul cu laser ChemCam, cu care este dotat roverul Curiosity, s-a demonstrat că au în componenţă sulfat.
“Dacă există astfel de vene, atunci a existat şi apă”, a subliniat Yingst.
Un argument în plus în favoarea existenţei apei sunt şi vechile aluviuni purtate de râuri. O astfel de zonă cu aluviuni, studiată de Curiosity este Shaler—o mică depresiune din apropierea zonei de asolizare denumite Yellowknife Bay.
Shaler este un exemplu de stratificare încrucişată ce cuprinde straturi de sedimente subţiri şi înclinate. Formaţiuni asemănătoare lui Shaler sunt foarte comune pe Pământ, fiind formate de râuri. Apele învolburate generează “dune” în albia râului, dune care migrează apoi încet în direcţia curentului de apă.
Curiosity a identificat urme ale acestui proces migraţional, conform cercetătorilor. “Aluviunile de acolo sunt compuse din pietricele ce sunt prea mari şi grele pentru a fi ridicate şi transportate de vânt. Deci singura modalitate în care ar putea fi să apară aceste dune este dacă materialul sedimentar a fost transportat de apă”, explică un alt membru al echipei Curiosity, Sanjeev Gupta de la Imperial College London.
“Iar aceste formaţiuni arată exact precum cele pe care le-am observat pe Pământ, formate de vechile râuri. Putem susţine cu certitudine că aceste formaţiuni reprezintă dovezi clare ale existenţei unor cursuri de apă”, a mai adăugat Sanjeev Gupta.
În prezent Curiosity se află pe lungul drum spre Muntele Sharp, care se înalţă până la altitudinea de 5,5 kilometri din centrul Craterului Gale. Roverul autonom ce cântăreşte 1 tonă ar putea ajunge la baza acestui munte în luna mai sau iunie a anului viitor. În etapa următoare a misiunii sale, Curiosity va escalada o pantă mai puţin abruptă a muntelui, studiind dispunerea şi chimia rocilor pe lângă care va trece. Un alt obiectiv este de a analiza rocile care conţin minerale de argilă şi de sulfat de la baza muntelui.
Tag: marte
-
Apă pe Marte: Curiosity a descoperit un “potop” de dovezi
-
Cât ne mai suportă Pământul?
Undeva în viitorii 1,75 şi 3,25 de miliarde de ani, Pământul va ieşi din zona locuibilă şi va intra în „zona fierbinte”, indică estimările realizate de oamenii de ştiinţă. Aceste zone sunt definite de apă. În zona locuibilă, o planetă (fie ea din sistemul nostru solar sau din altul) se află la o distanţă potrivită faţă de steaua sa pentru a dispune de apă. Când ea se află mai aproape de stea, atunci se spune că a intrat în zona fierbinte, unde apa s-ar evapora. Desigur, într-o astfel de situaţie, condiţiile necesare pentru supravieţuirea vieţii complexe ar dispărea cu mult înainte ca planeta să între în zona fierbinte.
Însă principala preocupare a oamenilor de ştiinţă a fost cercetarea vieţii pe alte planete, nu prezicerea momentului când ea se va sfârşi pe Pământ. Evoluţia vieţii complexe pe Pământ sugerează că procesul necesită foarte mult timp. Celulele simple au apărut pe Pământ acum aproximativ 4 miliarde de ani. „Acum 400 de milioane de ani am avut insecte, cu 300 de milioane de ani în urmă aveam dinozauri, în timp ce plantele înfloritoare existau acum 130 de milioane de ani. Oamenii moderni din punct de vedere anatomic există pe Pământ de doar 200.000 de ani, aşadar este nevoie de foarte mult timp pentru ca viaţa inteligentă să se dezvolte”, a explicat coordonatorul studiului, Andrew Rushby de la University of East Anglia.
Rushby şi colegii săi au dezvoltat un nou instrument pentru a ajuta la evaluarea duratei de timp disponibile pentru evoluţia vieţii pe alte planete: un model care prezice timpul pe care o planetă l-ar petrece în zona locuibilă. În cercetarea publicată în jurnalul Astrobiology, specialiştii au aplicat modelul în cazul Pământului şi altor 8 planete (printre care şi Marte) care se află în acest moment într-o zonă locuibilă.
Calculele au indicat că perioada pe care o va petrece Pământul în această zonă este de 7,79 miliarde de ani (în condiţiile în care se stimează că Pământul are 4,5 miliarde de ani). Cât despre restul planetelor, se pare că surata de timp pe care acestea o vor petrece în zona locuibilă variază între 1 miliard şi 54,72 de miliarde de ani. „Dacă am fi nevoiţi să ne mutăm pe o altă planetă, Marte va fi probabil cea mai bună posibilitate. Este foarte aproape de noi şi va rămâne în zona locuibilă până la sfârşitul vieţii Soarelui, adică încă 6 miliarde de ani de acum înainte”, a declarat Rushby.
-
Suntem cu toţii marţieni?
Un compus chimic esenţial pentru apariţia materiei vii era disponibil doar pe Marte, iar germenii vieţii ar fi sosit de pe Planeta Roşie pe Terra „la bordul” unor meteoriţi, afirmă un om de ştiinţă. Geochimistul Steven Benner, de la Westheimer Institute for Science and Technology, Gainesville, SUA, susţine că oxidul unui element numit molibden a acţionat drept catalizator pentru formarea structurilor primordiale ale materiei vii. Numai într-o stare puternic oxidată molibdenul şi-ar fi putut îndeplini acest rol, crede omul de ştiinţă.
Pe Pământ, acum 3 miliarde de ani, nu existau asemenea oxizi, deoarece la vremea aceea la suprafaţa Pământului exista foarte puţin oxigen. În schimb, condiţiile pentru formarea acestui compus au existat şi există încă pe Marte. Ulterior, meteoriţii desprinşi din planeta Marte în urma unor erupţii vulcanice violente au ajuns şi pe Terra, unde oxidul de molibden a contribuit la formarea structurilor organice specifice materiei vii. Dintre meteoriţii colectaţi pe Pământ până în prezent, se consideră că aproximativ 100 ar fi originari de pe Marte.
Comunicarea în cadrul căreia prof. Benner urmează să-şi prezinte ipotezele abordează două dintre paradoxurile care îi pun în dificultate pe oamenii de ştiinţă când e vorba să explice modul în care a apărut viaţa pe Pământ. Unul dintre ele este poreclit de prof. Benner „paradoxul gudronului”: toate fiinţele vii sunt formate din materie organică, însă, dacă i se furnizează energie, sub formă de lumină sau căldură, unei cantităţi de substanţă organică şi este lăsată să se transforme liber, asta nu duce la apariţia a ceva viu; materia organică se transformă, în timp, în ceva de genul gudronului, petrolului sau bitumului. ”Anumite elemente – în special borul şi molibdenul – par să aibă capacitatea de a ţine sub control tendinţa materiei organice de a se trasforma în gudron, de aceea credem că mineralele care conţin ambele aceste elemente ar fi fost esenţiale pentru apariţia materiei vii”, a declarat savantul. „Analizele meteoriţilor marţieni au arătat recent că a existat bor pe Marte; acum, credem că şi forma oxidată a molibdenului era de asemenea prezentă”, a completat acesta.
Cel de-al doilea paradox este legat de faptul că ar fi fost foarte dificil ca viaţa să apară pe Terra, deoarece planeta ar fi fost acoperită în întregime de apă. În asemenea condiţii, nu numai că apa ar fi împiedicat acumularea borului în concentraţie suficientă – concentraţiile mari de bor se găsesc în locuri foarte aride – dar ar fi avut ca efect şi degradarea ARN-ului, care, cred oamenii de ştiinţă, ar fi fost prima moleculă cu rol genetic care a apărut. În schimb, pe Marte, apa acoperea suprafeţe mult mai mici decât pe Pământ, în etapa când a apărut viaţa.
După spusele prof. Benner, „se adună tot mai multe dovezi în sprijinul ideii că suntem cu toţii marţieni, că viaţa a început pe Marte şi a sosit pe Pământ adusă de o bucată de rocă”.
„Oricum, suntem norocoşi că am ajuns aici, deoarece, dintre cele două planete, Pământul era cu siguranţă mai potrivit pentru a susţine viaţa. Dacă ipoteticii noştri strămoşi marţieni ar fi rămas pe Marte, probabil că n-ar mai fi fost nimic de spus”, a conchis Brenner.