Tag: investigare fraude

  • Controale în centrele en-gros

    Poliţia Română desfăşoară activităţi pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu carne, legume, fructe şi obiecte ornamentale (jucării, obiecte de sezon). „În toată ţara a fost declanşată o amplă acţiune de verificare a operaţiunilor de achiziţie intracomunitară/import a produselor din carne, legume fructe şi obiecte ornamentale.Acţiunea se derulează în principalele centre comerciale en-gros, fiind monitorizate transporturile din aceste categorii de produse prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţie rutieră.
    Astfel, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare Fraude ai  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, împreună cu poliţişti de ordine publică şi rutieră au verificat până în prezent 19 societăţi comerciale şi 131 de persoane fizice. În această perioadă au fost constatate 3 infracţiuni, dintre care una de evaziune fiscală. Cu ocazia acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, valoare amenzilor ridicându-se la 7850 lei,, a precizat cms. Cristian Tatulici, din cadrul IPJ Galaţi. Poliţiştii au efectuat un control la o societate comercială din Brăila, cu punct de lucru într-o comună gălăţeană, ocazie cu care s-a constatat că societatea figura în evidenţele Sistemului Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor cu 1062 capete taurine, în timp ce în evidenţele contabile ale societăţii figurau doar 657 de capete. Dintre acestea, 156 nu deţineau crotale şi paşapoarte emise de ANSVSA. În urma controlului, poliţiştii au ridicat mai multe documente de provenienţă a animalelor ce prezintă suspiciuni de a fi falsificate. Totodată, administratorul societăţii a solicitat subvenţii de la APIA pentru 1357 capete, deşi nu avea în exploataţie decât o parte dintre acestea. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals şi uz de fals.

  • Trei kilograme de aur confiscate

    Peste 3.000 de grame de bijuterii din aur au fost confiscate de poliţiştii de investigare fraude. „Poliţiştii de investigare fraude au efectuat un control la o societate comercială care are ca obiect de activitate comercializarea bijuteriilor din aur şi a altor metale preţioase. Cu această ocazie, poliţiştii au găsit 852 obiecte din aur, expuse la vânzare, care nu erau marcate conform prevederilor legale sau aveau aplicate mărci ce prezentau suspiciuni de a fi falsificate. Întreaga cantitate de bijuterii (3.068,42 grame) a fost ridicată şi trimisă la Direcţia Generală Metale Preţioase, Pietre Preţioase din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în vederea expertizării”, a precizat cms. Cristina Tatulici, de la IPJ Galaţi. Procurorul a dispus, ca măsură de siguranţă, confiscarea întregii cantităţi de bijuterii în valoare de aproximativ 500.000 lei.