Tag: imm galati

  • Facilităţile pentru investitori, în dezbatere publică

    Strategia Primăriei Galaţi de acordare a unor facilităţi în vederea stimulării investiţiilor şi a creării de locuri de muncă este supusă dezbaterii publice, regulamentul fiind postat pe site-ul Primăriei Galaţi. Intenţia municipalităţii de a acorda anumite reduceri de la plata anumitor taxe şi impozite locale angajatorilor care investesc la Galaţi a fost apreciată de către preşedintele IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, care în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local a salutat faptul că se încearcă ajutarea mediului privat şi că au fost organizate o serie de întâlniri cu oamenii de afaceri. Marian Filimon a cerut însă reprezentanţilor Primăriei să facă o analiză a taxelor şi impozitelor locale, acesta susţinând că unele ar fi nejustificate. Rămâne de văzut dacă proiectul de hotărâre de Consiliu Local care prevede acordarea de facilităţi angajatorilor care doresc să investească la Galaţi va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, fiind practic vorba de facilităţi fiscale la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren.

  • Oraşul, împânzit de spaţiile goale ale economiei

    Oraşul, împânzit de spaţiile goale ale economiei

    Mă uit, de multe ori când merg pe stradă, la numărul mare de vitrine prin care se văd spaţii goale, şi tronând mare şi undeva la vedere un afiş pe care scrie “De închiriat”, urmat de un număr de telefon. Zi de zi parcurg acelaşi traseu, de acasă şi până la serviciu şi, în mijllocul de transport în comun nu fac altceva decât să privesc pe fereastră. Deci sunt familiară cu cele mai multe magazine şi clădiri din drum – de la zona Aviaţia, spre centrul oraşului. Astfel văd că afaceri cu magazine mici, buticuri, cofetării sau prestări de anumite servicii cad pe capete la datorie deoarece nu au clienţi, şi cred că din această cauză comercianţii nu îşi pot plăti datoriile, fiind nevoiţi să închidă prăvălia. Țin minte că, în cadrul unei şedinţe, preşedintele IMM-urilor a menţionat că, în ultimele luni, numărul societăţilor în faliment a crescut îngrijorător şi până la sfârşitul anului situaţia va fi şi mai neagră.
    De ce nu mai sunt interesaţi gălăţenii de magazinele locale pentru că ei tot se îmbracă, tot mănâncă şi tot merg să se tundă sau să beneficieze de un anumit serviciu? Aici nu mă refer şi la prestările de servicii care de mult timp nu mai au căutare, precum reparaţii de ceasuri, de încălţăminte sau confecţionări de pălării, pentru că din păcate suntem în epoca înlocuirii şi nu a remedierii. Cineva mi-a răspuns că foarte mulţi se îndreaptă spre cumpărăturile online şi nu mai sunt interesaţi de hainele fără gust din magazinele noastre. Sau, un alt motiv ar fi că cei mai mulţi aleg să facă toate cumpărăturile din hypermarketuri, unde sunt sute de articole într-un singur loc. Să fie acesta răspunsul? Cum vrem ca Galaţiul nostru să prospere, dacă nu ne folosim de ceea ce ne dă? E drept, aici o să folosesc o construcţie clişeică şi o să spun că puterea de cumpărare a gălăţenilor a scăzut cu mult, mai ales din cauza faptului că avem foarte mulţi şomeri, în această privinţă oraşul nostru ocupând un loc fruntaş în clasamentul naţional. Dar ce putem face pentru a avea un oraş care mişcă din punct de vedere economic, fiind în acest fel stimulaţi comercianţii care vor dori apoi să angajeze oameni? Este trist că Galaţiul moare şi, în curând, nu o să avem decât hypermarketuri, tot mai mulţi şomeri şi un oraş gol. Pentru că nu ne va mira că mulţi aleg să plece din oraş sau din ţară pentru a găsi un trai mai bun pentru ei şi pentru familie. Peisajul de pe străzile gălăţene, unde observăm multe spaţii goale şi de închiriat este unul dezolant, dându-ne impresia că nimeni nu are curaj să-şi încerce norocul cu o afacere şi că ne ducem în jos pe axa economiei. Dar situaţia se prezintă în acest fel şi ar trebui să ne obişnuim pentru că vom vedea mai multe astfel de spaţii de o parte şi de alta a trotuarelor. 

  • Va avea sau nu Galaţiul căldură de la 1 noiembrie?

    Problemele care ar putea apărea în privinţa furnizării căldurii nu sunt unele noi, dacă ţinem cont de faptul că acest lucru a devenit un lucru obişnuit în ultimii ani înaintea începerii iernii, când datoriile au fost principalul motiv al apariţiei unor neînţelegeri între Apaterm şi Electrocentrale. Nici de această dată situaţia nu este diferită, problema datoriilor înregistrate către Romgaz de Electrocentrale şi implicit datoriile înregistrate de către Apaterm către furnizorul local de agent termic primar, precum şi facturile restante ale populaţiei, fiind din nou puse pe tapet în cadrul unor discuţii care au durat peste 2 ore şi care ar fi trebuit să limpezească un singur lucru, şi anume dacă de la 1 noiembrie Electrocentrale va furniza agent termic primar către Apaterm. Prefectul Galaţiului, Emanoil Bocăneanu, a dorit să afle de la reprezentanţii Electrocentrale, Apaterm, dar şi ai Primăriei dacă au fost rezolvate problemele legate de furnizarea agentului termic şi dacă locuitorii Galaţiului vor avea căldură în această iarnă.

    Aşa cum v-am relatat în ediţia de ieri a ziarului nostru, directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure, a precizat că a purtat în ultimele două săptămâni discuţii atât cu reprezentanţii Apaterm, cât şi ai Primăriei şi ai Romgaz şi s-a ajuns la o înţelegere care trebuie însă parafată printr-un act care ar urma să fie semnat la începutul săptămânii viitoare. Directorul Electrocentrale a spus că Romgaz cere efectuarea de plăţi în avans pentru furnizarea debitului necesar de gaze naturale, reamintând că protocolul de eşalonare a datoriei semnat în cursul iernii trecute nu a fost respectat decât până în aprilie. „Cei de la Romgaz au toată bunăvoinţa, dar ţinând cont de precedente, vor nişte garanţii, precum şi plata în avans a unei sume. Eu cred că toată lumea trebuie să facă eforturi pentru ca locuitoii Galaţiului să aibă căldură în această iarnă”, a declarat directorul Electrocentrale. Acesta a mai spus că la începutul săptămânii viitoare vor fi scoase la licitaţie pe OTCOM pachete de energie electrică, societatea sperând să mai facă astfel rost de fonduri care vor merge în contul Romgaz. Directorul Apaterm, Adriana Stratulat, a ţinut să precizeze că au fost făcute demersuri pentru creşterea încasărilor de la populaţie şi a mai precizat că pe data de 15 octombrie instanţa va decide dacă societatea va intra sau nu în faliment.

    Directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas, a precizat că în cazul în care Apaterm ar intra în faliment, noua societate înfiinţată prin hotărârea Consiliului Local, Calorgal, va putea să asigure furnizarea căldurii şi a apei calde, urmând să preia o parte din angajaţii Apaterm. Reprezentantul Primăriei, Gigi Caliga, a precizat că muncipalitatea are o strategie legată de termoficare, care este postată pe site-ul Primăriei, şi că se va elabora un regulament legat de asociaţiile de locatari. Spiritele s-au încins la un moment dat, când preşedintele IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, a avertizat autorităţile că s-ar putea ivi probleme mari dacă Galaţiul va rămâne în această iarnă fără apă caldă şi căldură. Liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a ţinut să spună că vinovăţia pentru situaţia la care s-a ajuns în ceea ce priveşte asigurarea căldurii nu aparţine în principal gălăţenilor care nu şi-au achitat datoriile la întreţinere, aşa cum se doreşte să se inducă, ci întregii clase politice care timp de 23 de ani a făcut numiri şi a luat decizii care nu au avut întotdeauna drept criteriu de bază competenţa.