Tag: icmrsg

  • Sindicaliştii din metalurgie au protestat la Guvern

    Circa 200 de sindicalişti de la federaţiile sindicale FSS Metarom şi Familia, afiliate la Cartel Alfa, au pichetat ieri după amiază, între orele 13 şi 15, sediul Guvernului. De la Galaţi au fost prezenţi şi lideri ai sindicatului Siderurgistul din Combinat, ai sindicatului de la ICMRSG, dar şi de la Atlas. Potrivit declaraţiei furnizate de prim-vicepreşedintele FSS Metarom, Nelu Macovei, principalele doleanţe ale sindicaliştilor vizează modificarea Legii Dialogului Social de către actuala putere, care a promis că va face acest lucru atunci când se afla în opoziţie, stabilirea unui salariu minim la nivelul mediului privat care să nu fie diferit faţă de valoarea salariului minim din sectorul bugetar, oprirea demolarării capacităţilor de producţie din întreaga industrie românească, acolo unde acest lucru are loc, efectuarea de investiţii în mediul privat care să conducă la crearea de noi locuri de muncă. Doleanţele sindicaliştilor, în mijlocul cărora a venit la un moment dat şi preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, sunt de apreciat ţinând cont de faptul că sprijinirea mediului economic privat ar trebui să reprezinte o prioritate deoarece acesta contribuie la plata salariilor angajaţilor din sectorul bugetar şi a pensiilor. Reamintim că acum câteva săptămâni şi alte sindicate afiliate la Cartel Alfa, membre ale federaţiei Solidaritatea CN Metal, printre care şi trei sindicate din Combinat, respectiv Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, Metalurgistul şi Forum, au protestat la Bucureşti, cerând modificarea Legii Dialogului Social şi luarea unor măsuri care să conducă la creşterea nivelului de trai al populaţiei.

  • Cât costă repararea Viaductului?

    Viaductul care face legătura între Combinat şi oraş ar putea fi modernizat cu ajutorul fondurilor europene, Primăria Galaţi luând în considerare elaborarea unui proiect de atragere a fondurilor europene începând cu anul 2014. Potrivit informaţiilor care ne-au fost furnizate de către viceprimarul Galaţiului, Radu Cosca, studiul făcut recent de către specialiştii institutului de specialitate din Bucureşti au scos la iveală faptul că la Viaduct trebuie efectuate lucrări de reparaţii capitale. „Lucrările de reparaţii capitale care trebuie efectuate sunt estimate la valoarea de 8-10 milioane de euro. Primăria nu are aceşti bani, cei de la Combinat au anunţat că nu vor să plătească niciun leu pentru modernizarea Viaductului, deci singura soluţie pentru Primărie o reprezintă atragerea fondurilor europene”, ne-a declarat viceprimarul Galaţiului, Radu Cosca.
    Intenţia Primăriei de a atrage fonduri europene pentru modernizarea Viaductului este lăudabilă, însă rămâne de văzut în cât timp va fi pusă în practică. Þinând cont de decizia la care au ajuns specialiştii institutului ICPTANA din Bucureşti, şi anume că este nevoie de efectuarea unor lucrări de reparaţii capitale, este greu de spus când ar putea fi redeschisă circulaţia pe Viaductul care face legătura între oraş şi Combinat. Reamintim că în urma închiderii Viaductului circulaţia spre Combinat se face pe o rută alternativă, respectiv pe un drum care a fost asfaltat de către ICMRSG pe banii fostului colos siderurgic, în timp ce la ora actuală se fac plombări pe drumul care duce la Fileşti.

  • Preţul transportului siderurgiştilor va fi renegociat

    Închiderea viaductului care face legătura între oraş şi platforma siderurgică, deoarece obiectivul nu mai prezenta siguranţă pentru circulaţie, are şi alte consecinţe. Reamintim că circulaţia spre Combinat se face pe o rută ocolitoare, şi anume prin folosirea drumului care duce la Fileşti, care se află în proprietatea fostului colos siderurgic şi care a fost reparat recent pe banii ArcelorMittal Galaţi de către angajaţii ICMRSG. Închiderea viaductului şi folosirea acestei rute ocolitoare care face legătura cu fostul colos siderurgic a determinat conducerea Transurb să trimită o adresă conducerii Combinatului în care a comunicat faptul că este necesară o renegociere a tarifelor percepute de societatea locală de transport public urban pentru transportul celor 7.200 de siderurgişti. Argumentul adus în discuţie de către conducerea Transurb a fost faptul că ruta ocolitoare folosită pentru transportul angajaţilor cu şi de la locul de muncă este mai mare din punct de vedere al kilometrajului, ceea ce implică consumul unei cantităţi mai mari de combustibil.

    „În urma adresei transmise conducerii, s-a convenit formarea unei comisii alcătuite din reprezentanţi ai Transurb şi ai Combinatului pentru efectuarea de măsurători a traseului, care sperăm să fie finalizate în decurs de o săptămână. UIterior, în baza acestor măsurători, vom discuta pe marginea tarifelor percepute pentru transportul angajaţilor pe perioada în care viaductul va fi oprit pentru circulaţie”, ne-a declarat directorul executiv al Transurb, Genica Totolici.