Tag: gloria buzau

  • Săptămână fierbinte pentru dunăreni

    Săptămână fierbinte pentru dunăreni

    Liga a II-a a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele unei noi etape. FCM Dunărea a întâlnit pe terenul Zoltan David pe Gloria Buzău. După înfrângerile de la Slobozia şi Berceni, ne aşteptam ca să asistăm la un reviriment al dunărenilor. Gălăţenii au fost dominaţi dar au reuşit să deschidă scorul în min. 19 prin Neagu, cu un şut de la 16 metri după acţiunea purtată pe partea stângă de V.Florea şi chiar au intrat la vestiare cu un avantaj minim. Nu a fost însă suficient pentru că în mitanul al doilea, oaspeţii pregătiţi de Ion Viorel au continuat să fie insistenţi şi au întors soarta partidei.

    Chiar dacă au jucat slab, gazdele puteau să obţină o remiză în minutele de prelungiri când Neagu a şutat violent dar peste poartă.

    Rezultat final: FCM Dunărea – Gloria Buzău 1-2 (1-0). Antrenorul Ion Balaur a folosit 11-le: Olaru – Radu, Cucu, Hristian, Ghiocel (min. 80 Gohoreanu) – V.Florea, Asanache, Manea (min. 66 Negoescu), Moroşanu (min. 46 Cenk) – Neagu, Bâtfoi. Echipa gălăţeană, care şi-a fixat ca obiectiv calificarea în play-off (1-6) are un singur punct în clasament şi se află pe penultimul loc.

    Dunărenii vor avea o săptămână de foc, cu două meciuri capitale: cu Unirea Tărlungeni (9 octombrie), în deplasare respectiv cu SC Bacău (12 octombrie), la Galaţi.

  • Oţelul şi-a valorificat avantajul terenului propriu

    Oţelul şi-a valorificat avantajul terenului propriu

    Campionatul rezervat juniorilor republicani A şi B la fotbal a programat duminică o nouă etapă. Stadionul Siderurgistul a găzduit dubla Oţelul – Gloria Buzău. Juniorii A au oferit o partida dramatică, buzoienii au condus cu 3-0, dar oţelarii pregătiţi de Sorin Haraga nu s-au descurajat şi au revenit puternic, marcând de patru ori consecutiv, ultimul gol din penalti. Rezultat final: 4-3, pentru învingători au marcat: Dumitru (2), Stancu şi Fl.Toma (din 11 m). Colegii mai mici pregătiţi de Doru Balmuş s-au impus fără emoţii, scor final 5-0 (marcatori: Perju 2, Mucuţă 2, Stroe). Duelul dintre cele două oraşe a mai avut un episod în această rundă: LPS Buzău – LPS Galaţi. Ambele jocuri s-au terminat nedecis: 1-1 (Filimon), respectiv 2-2 (Petică şi Michiu).

    Dunărea a jucat în deplasare la ASS Rm. Sărat. Gazdele au câştigat toate punctele: 2-1, după ce dunărenii au condus cu 1-0 până în min.84 prin golul lui Petcu, la juniori A respectiv 6-1 (Stănescu) la juniori B. Pe stadionul Municipal din Tecuci, CSS din localitate a întâlnit Petrolul Ploieşti. Oaspeţii s-au impus îm ambele confruntări: 1-2 (Huzum) respectiv 0-8. Etapa viitoare sunt programate meciurile: FCM Dunărea – Oţelul (stadion Dunărea II, 6 octombrie) şi LPS Galaţi – Unirea Slobozia (stadion Siderurgistul). CSS Tecuci are etapă liberă.

  • Dunărenii au remizat cu Gloria

    Dunărenii au remizat cu Gloria

    Partida revanşă dintre FCM Dunărea şi Gloria Buzău a avut loc sâmbătă dimineaţă la Galaţi. Cu două săptămâni înainte de startul campionatului în Liga a II-a, cele două colege de serie au oferit un joc plăcut, cu patru goluri, două penaltiuri şi multe faze de poartă. Gălăţenii au condus la pauză prin golul reuşit de internaţionalul de juniori Moroşanu, buzoienii au revenit în partea a doua, au restabilit egalitatea dintr-un penalti şi apoi chiar au trecut în avantaj. Dunărenii au beneficiat şi ei de o lovitură de la 11 metri, ratată, dar Bâtfoi a fost atent şi a urmărit, restabilind egalitatea în cele din urmă.

    Rezultat final: FCM Dunărea – Gloria Buzău 2-2 (1-0). Au marcat: Moroşanu, Bâtfoi respectiv Zăinescu (din penalti) şi Mihăescu. Antrenorul Ioan Balaur a folosit în prima repriză formula: Olaru – Radu, Hristian, Manea, Sorin Cucu – Stelian Cucu, Istrate – Moroşanu, Voicu, Gohoreanu – Neagu. În cel de-al doilea mitan, distribuţia gălăţeană a arătat astfel: Costea – Radu (Sfrijan), Asanache, Şomodean, Cristea – Stelian Cucu (Comşa), Chebac – Moise, Drăgan, Cenk – Bâtfoi. Marţi, de la ora 17.30, echipa dunăreană va juca la Lieşti cu Sporting, într-o partidă ce contează pentru faza a IV-a din Cupa României Timişoreana.

  • Dunărenii au pierdut la Buzău

    Dunărenii au pierdut la Buzău

    FCM Dunărea s-a deplasat sâmbătă la Buzău pentru un amical cu viitoarea colegă de serie, Gloria Buzău. Nou promovată în eşalonul secund, şi avându-l pe banca tehnică pe fosta glorie a Oţelului, Ion Viorel şi în lot cu mai mulţi jucători cu mare experienţă, s-a constituit într-un adversar redutabil pentru echipa noastră remaniată din temelii în această vară. A fost un joc echilibrat în cea mai mare parte a timpului, un test util pentru ambele formaţii, care au avut posibilitatea să ruleze întregul lot pe care antrenorii l-au avut la dispoziţie. Buzoienii au câştigat la limită dar şi gălăţenii au irosit câteva ocazii, în special în mitanul al doilea. Rezultat final: Gloria Buzău – FCM Dunărea 1-0.

    Antrenorul Ion Balaur a început partida cu următorul 11: Olaru – Radu, Manea, Şomodean, Sorin Cucu – Apostol, Chebac – Moise, Drăgan, Istrate – Neagu. După pauză au mai evoluat: Abraham, Marus, Hristian, Stelian Cucu, Sfrijan, Asanache, Comşa, Cenk, Voicu Florea, Gohoreanu şi Bîtfoi. Săptămână aceasta, gălăţenii vor susţine alte două amicale: cu CF Brăila (miercuri, în deplasare) şi revanşa cu Gloria Buzău (sâmbătă).