Tag: gigi caliga

  • Mihai Manoliu, şef al Poliţiei Locale Galaţi

    Mihai Manoliu, şef al Poliţiei Locale Galaţi

    Zvonurile care circulau în ultimele zile potrivit cărora consilierul local PNL Mihai Manoliu, unul din apropiaţii primarului Marius Stan, ar urma să câştige concursul pentru şefia Poliţiei Locale Galaţi, s-au adeverit. Deşi a primit un punctaj mai mic la proba scrisă comparativ cu celălalt concurent, şi anume Constantin Dumitru, care este fratele unuia din consilierii personali ai edilului şef al urbei, în urma interviului susţinut ieri Mihai Manoliu a acumulat un punctaj suficient care să îi permită să fie desemnat noul director al Poliţiei Locale Galaţi.

    Postul de şef al Poliţiei Locale Galaţi a stârnit un interes crescut dacă ţinem cont de faptul că s-au înscris iniţial 3 concurenţi, din care unul, Marcel Gurzu, jurist în cadrul Primăriei Galaţi, s-a retras din competiţie. În timp ce îl acuza acum mai bine de un an pe fostul edil al urbei că a politizat conducerea Poliţiei Locale, numindu-l pe Cristi Gâscă, primarul Marius Stan nu pare că ar fi  făcut eforturi ca lucrurile să se schimbe. Este greu de înţeles dacă este doar o coincidenţă faptul că Mihai Manoliu, care a pierdut şefia municipalei PNL în favoarea senatorului Paul Ichim, s-a dovedit cel mai competent candidat pentru a ocupa acest post atât de important în cadrul unei instituţii care are rolul de a asigura ordinea publică.

    Mihai Manoliu urmează să îşi dea demisia din funcţia de consilier local al PNL, locul său urmând să fie ocupat de Gigi Caliga, unul dintre consilierii lui Marius Stan şi membru al PNL Galaţi.

  • Doi în cursa pentru şefia Poliţiei Locale Galaţi

    Consilierul local liberal Mihai Manoliu şi Constantin Dumitru, fratele unuia dintre consilierii personali ai primarului Marius Stan, au rămas în cursa pentru postul de director al Poliţiei Locale Galaţi, după ce al treilea „concurent”, Marcel Gurzu, s-a retras din cursă. În urma susţinerii probei scrise, cel mai mare punctaj l-a obţinut Constantin Dumitru, şi anume 74 de puncte, în timp ce Mihai Manoliu a obţinut 72,4 puncte.

    În cursul zilei de azi urmează ca cei doi candidaţi la şefia Poliţiei Locale Galaţi să susţină examenul oral, la care, potrivit informaţiilor noastre, trebuie obţinute minim 70 de puncte pentru a fi declarat admis. Lupta pentru şefia Poliţiei Locale Galaţi se anunţă una extrem de strânsă şi teoretic cele mai mari şanse de ocupare a postului le-ar avea Constantin Dumitru, care lucrează la Penitenciarul Galaţi, dar este posibil ca şi Mihai Manoliu să câştige concursul. În acest caz Mihai Manoliu ar trebui să îşi dea demisia din Consiliul Local, iar potrivit surselor noastre, cel care ar urma să îi ia locul este Gigi Caliga, unul dintre consilierii personali ai primarului Marius Stan, care s-a aflat pe lista de candidaţi ai PNL la alegerile locale.