Tag: Gheorghe Tiber

  • Negocieri politicoase la Combinat

    Negocierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Combinat a demarat recent, la masa tratativelor aşezându-se o comisie din partea conducerii, printre care se află directorul Direcţiei de Resurse Umane, Mihaela Crăciun, precum şi o comisie formată din 11 reprezentanţi ai sindicatului Siderurgistul, printre care se află şi preşedintele acestei structuri sindicale, Gheorghe Bezman.

    Sindicatul Siderurgistul a fost singurul sindicat care a depus acte din care să rezulte că are reprezentativitate pentru a putea participa la negocieri, deşi reprezentanţii sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor, prin vocea lui Gheorghe Tiber, susţin că numărul membrilor de sindicat ar fi în realitate, la ora actuală, mai mic decât cel necesar pentru a participa la tratative. Potrivit prevederilor din procesul verbal de negociere, reprezentanţii celor două părţi au convenit să se întâlnească odată pe săptămână, şedinţele urmând să se desfăşoare la sala de şedinţe a Direcţiei de Resurse Umane. În procesul verbal se mai arată că informaţiile publice, dar şi cele cu caracter confidenţial necesare formulării partenerilor sociali a propunerilor de modificare a contractului vor fi comunicate acestora până pe data de 22 decembrie.

    „Pe parcursul negocierii dar şi după semnare părţile vor păstra confidenţialitatea informaţiilor primite, de asemenea părţile convin să negocieze cu bună credinţă, obligându-se să nu adopte o atitudine de natură a prejudicia imaginea celeilalte părţi sau să împiedice în vreun fel, derularea în bune condiţii a negocierii şi semnării CCM pe 2014”, se mai arată în procesul verbal. Având în vedere anumite prevederi din acest proces verbal, în care se vorbeşte despre faptul că nu se poate transmite niciun fel de informaţie din timpul negocierilor, rămâne de văzut dacă siderurgiştii vor fi informaţi în legătură cu mersul tratativelor, aşa cum ar fi normal, dacă ţinem cont de faptul că plătesc cotizaţie de sindicat.

  • Întrebări pentru siderurgişti

    În timp ce vineri urmează să aibă o nouă întâlnire în cadrul negocierii Contractului Colectiv de Muncă, între o comisie alcătuită din 7 reprezentanţi ai administraţiei şi o comisie de 11 reprezentanţi ai sindicatului Siderurgistul, reprezentanţii sindicatului Solidaritatea al Metalurgiştilor au decis să monitorizeze modul în care decurg tratativele şi să ceară părerea angajaţilor Combinatului în legătură cu ceea ce ar trebui obţinut în urma tratativelor, ne-a declarat liderului sindicatului, Gheoghe Tiber. În acest scop, liderii sindicatului Solidaritatea au început o acţiune de distribuire în rândul angajaţilor unităţii a unor chestionare care cuprind o serie de întrebări la care siderurgiştii sunt invitaţi să îşi spună părerea, chestionare care vor fi transmise administraţiei Combinatului. Astfel, siderurgiştii sunt întrebaţi dacă doresc ca majorarea salarială ar trebui să fie o sumă fixă sau un procent, care sunt prevederile care ar trebui să fie cuprinse în noul contract, care ar fi procentul minim de creştere care ar trebui obţinut astfel încât noul contract să poată fi încheiat. De asemenea, siderurgiştii sunt invitaţi să transmită un mesaj conducerii Combinatului. Rămâne de văzut care va fi efectul acestui demers al sindicaliştilor de la Solidaritatea, care mai susţin că potrivit informaţiilor lor sindicatul care participă la negocierea noului contract nu ar mai deţine la ora actuală reprezentativitatea legală care i-ar da dreptul să participe la negocieri, fără ca sindicaliştii să prezinte vreo probă concretă în sprijinul afirmaţiei lor pe care nu o contestăm.

  • Va avea sau nu Galaţiul căldură de la 1 noiembrie?

    Problemele care ar putea apărea în privinţa furnizării căldurii nu sunt unele noi, dacă ţinem cont de faptul că acest lucru a devenit un lucru obişnuit în ultimii ani înaintea începerii iernii, când datoriile au fost principalul motiv al apariţiei unor neînţelegeri între Apaterm şi Electrocentrale. Nici de această dată situaţia nu este diferită, problema datoriilor înregistrate către Romgaz de Electrocentrale şi implicit datoriile înregistrate de către Apaterm către furnizorul local de agent termic primar, precum şi facturile restante ale populaţiei, fiind din nou puse pe tapet în cadrul unor discuţii care au durat peste 2 ore şi care ar fi trebuit să limpezească un singur lucru, şi anume dacă de la 1 noiembrie Electrocentrale va furniza agent termic primar către Apaterm. Prefectul Galaţiului, Emanoil Bocăneanu, a dorit să afle de la reprezentanţii Electrocentrale, Apaterm, dar şi ai Primăriei dacă au fost rezolvate problemele legate de furnizarea agentului termic şi dacă locuitorii Galaţiului vor avea căldură în această iarnă.

    Aşa cum v-am relatat în ediţia de ieri a ziarului nostru, directorul Electrocentrale, Ovidiu Graure, a precizat că a purtat în ultimele două săptămâni discuţii atât cu reprezentanţii Apaterm, cât şi ai Primăriei şi ai Romgaz şi s-a ajuns la o înţelegere care trebuie însă parafată printr-un act care ar urma să fie semnat la începutul săptămânii viitoare. Directorul Electrocentrale a spus că Romgaz cere efectuarea de plăţi în avans pentru furnizarea debitului necesar de gaze naturale, reamintând că protocolul de eşalonare a datoriei semnat în cursul iernii trecute nu a fost respectat decât până în aprilie. „Cei de la Romgaz au toată bunăvoinţa, dar ţinând cont de precedente, vor nişte garanţii, precum şi plata în avans a unei sume. Eu cred că toată lumea trebuie să facă eforturi pentru ca locuitoii Galaţiului să aibă căldură în această iarnă”, a declarat directorul Electrocentrale. Acesta a mai spus că la începutul săptămânii viitoare vor fi scoase la licitaţie pe OTCOM pachete de energie electrică, societatea sperând să mai facă astfel rost de fonduri care vor merge în contul Romgaz. Directorul Apaterm, Adriana Stratulat, a ţinut să precizeze că au fost făcute demersuri pentru creşterea încasărilor de la populaţie şi a mai precizat că pe data de 15 octombrie instanţa va decide dacă societatea va intra sau nu în faliment.

    Directorul de producţie al Apaterm, Mircea Ispas, a precizat că în cazul în care Apaterm ar intra în faliment, noua societate înfiinţată prin hotărârea Consiliului Local, Calorgal, va putea să asigure furnizarea căldurii şi a apei calde, urmând să preia o parte din angajaţii Apaterm. Reprezentantul Primăriei, Gigi Caliga, a precizat că muncipalitatea are o strategie legată de termoficare, care este postată pe site-ul Primăriei, şi că se va elabora un regulament legat de asociaţiile de locatari. Spiritele s-au încins la un moment dat, când preşedintele IMM-urilor gălăţene, Marian Filimon, a avertizat autorităţile că s-ar putea ivi probleme mari dacă Galaţiul va rămâne în această iarnă fără apă caldă şi căldură. Liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, a ţinut să spună că vinovăţia pentru situaţia la care s-a ajuns în ceea ce priveşte asigurarea căldurii nu aparţine în principal gălăţenilor care nu şi-au achitat datoriile la întreţinere, aşa cum se doreşte să se inducă, ci întregii clase politice care timp de 23 de ani a făcut numiri şi a luat decizii care nu au avut întotdeauna drept criteriu de bază competenţa.

  • Combinatul mai pierde un furnal

    Furnalul 2, care a fost construit în anul 1969, a fost pus la pământ la peste zece ani de la privatizarea Sidex, mai exact sâmbătă, începând cu ora 11. Anunţul legat de demolarea controlată a furnalului 2 a fost comunicat vineri prin intermediul reţelei interne de net a colosului siderurgic, lucru care nu e de mirare, dacă ţinem cont de faptul că, aşa cum a relatat ziarul nostru în premieră acum câteva săptămâni, conducerea fostului colos siderurgic a obţinut undă verde pentru acest demers din partea Agenţiei de Protecţie a Mediului Galaţi. Reamintim că pe lista obiectivelor puse la pământ recent figurează şi alte capacităţi de producţie, cum ar fi furnalul 1 dar şi oţelăria 2, dar aceasta va fi completată cu alte capacităţi pe care conducerea doreşte să le pună la pământ, fie pentru a valorifica fierul vechi, fie pentru a scăpa de plata taxelor aferente către Consiliul Local. Motivul invocat de conducere a fost vechimea instalaţiilor, respectiv faptul că acestea erau energofage şi neperformante.

    Liderul Sindicatului Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor, Gheorghe Tiber, ne-a declarat că demolarea furnalului 2, care nu mai era funcţional, reprezintă încă un indiciu în ceea ce priveşte direcţia spre care se îndreaptă combinatul şi care, în opinia sa, nu este una bună. În timp ce Gheorghe Tiber se arată sceptic, premierul Victor Ponta a declarat sâmbătă la o emisiune TV că la anul taxele de cogenerare vor fi reduse la jumătate şi că Sidex reprezintă o unitate care se află în atenţia Guvernului României.

    Poziţia premierului este de apreciat, dar ar fi la fel de apreciat dacă facilităţile acordate ar fi condiţionate de menţinerea unui anumit număr de locuri de muncă, de efectuarea unor investiţii sau de realizarea unei anumite producţii de oţel. În cei zece ani de la privatizare numărul capacităţilor de producţie şi a instalaţiilor s-a redus la circa o treime iar numărul de salariaţi a scăzut în număr îngrijorător, fără ca cei care au plecat să aibă posibilitatea să îşi găsească un nou loc de muncă într-in judeţ fruntaş de ani de zile la capitolul şomaj şi unde investiţiile în producţie sunt rara avis.