Tag: frontiera oancea

  • Fundul unei genţi, căptuşit cu peste 5.000 de ţigarete

    Fundul unei genţi, căptuşit cu peste 5.000 de ţigarete

    În data de 16 septembrie, în jurul orei 23.40, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, cetăţeanul român G. M., în vârstă de 44 de ani, pasager într-un microbuz care efectua o cursă regulată pe ruta Chişinău – Bucureşti.
    Pentru valorificarea unei informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bagajelor pasagerilor, în urma căruia s-a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în bagajele personale ale lui G. M., disimulate într-o geantă cu fund dublu, cantitatea de 5.360 ţigarete de diferite mărci cu timbru de acciză R. Moldova.
    Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 1.194 lei în vederea confiscării, iar cetăţeanul român a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
    Spătarele scaunelor autoturismului, „dublate” cu ţigarete
    Tot în data de 16 septembrie, în jurul orei 21.45, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Marian G. cetăţean român, în vârstă de 37 de ani, conducând un autoturism marca Logan, înmatriculat în România. Având informaţii că bărbatul se ocupă cu transportul ţigaretelor de contrabandă, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului. În urma efectuării controlului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în spătarele scaunelor din faţă ale autoturismului, 2.000 de ţigarete marca Plugarul de provenienţă R. Moldova.
    Autoritatea vamală a luat măsura reţinerii ţigaretelor în valoare totală de 446 lei în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

  • Land Rover furat din Spania descoperit de poliţiştii de frontieră

    Land Rover furat din Spania descoperit de poliţiştii de frontieră

    Poliţiştii de frontieră gălăţeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au întocmit lucrare penală unui bărbat, care conducea un autoturism care figura ca fiind declarat  furat.
    În data de 16 septembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor trecerii frontierei, pe sensul de ieşire din ţară, George D. cetăţean român, în vârstă de 47 de ani, domiciliat în judetul Constanţa, conducând un autoturism marca Land Rover.
    În urma verificărilor specifice efectuate lucrătorii noştri au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat în vederea confiscării, semnalare introdusă de către autorităţile din Spania.
    Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul de la un târg de maşini, în primăvara acestui an, precizând totodată că nu a avut cunoştinţă despre faptul că autoturismul figurează furat.
    Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului, lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Autoturismul în valoare de 80.192 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

  • Autoturism cu document fals descoperit la Oancea

    La Frontiera Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, Irina M. cu dublă cetăţenie română şi R.Moldova, în vârstă de 40 de ani, care conducea un autoturism marca Opel Zafira, înmatriculat în Bulgaria. La controlul de frontieră acesta a prezentat certificatul de înmatriculare şi talonul care atestă inspecţia tehnică periodică emise în Bulgaria. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat faptul că talonul care atestă inspecţia tehnică era un fals total.

  • Braconieri depistaţi de către poliţiştii de frontieră gălăţeni

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea au depistat, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, trei persoane care au desfăşurat activităţi de pescuit fără a deţine documentele legale. În ziua de 11 septembrie a.c., în jurul orelor 06.00 poliţişti de frontieră au oprit pentru control în zona de responsabilitate, la nord de localitatea Oancea un atelaj hipo în care se aflau trei bărbaţi.
    În urma verificărilor specifice, a reieşit că cei trei sunt cetăţenii români Ionuţ M., Mihai G. N. şi Marcel M. având vârstele cuprinse între 31 şi 38 ani. Asupra celor trei bărbaţi s-au găsit în atelajul hipo 6 plase tip setcă având lungimea totală de 1.400 metri pentru care aceştia nu au putut prezenta documente justificative de deţinere şi cantitatea de 51 kilograme de peşte de diferite specii. Întrebaţi de provenienţa peştelui, cei trei cetăţeni au declarat că au pescuit într-o amenajare piscicolă din zonă. Poliţiştii de frontieră au luat măsura ridicării plaselor de pescuit în valoare de 900 lei în vederea confiscării, iar cantitatea de peşte în valoare de 657 lei a fost predată administratorului amenajării piscicole. Persoanelor în cauză le-a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a unor tipuri de unelte de pescuit comercial şi nedeţinerea autorizaţiei de pescuit comercial.

  • Autoturisme cu documente falsificate descoperite la PTF Oancea

    În data de 30 august, în jurul orei 9.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Oancea, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, Mihail C., în vârstă de 55 de ani, cu dublă cetăţenie (română şi R. Moldova), conducând un autoturism marca Volkswagen Passat, înmatriculat în Bulgaria.
    În aceeaşi zi, în jurul orei 16.30, s-a prezentat în acelaşi punct de trecere a frontierei, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Florin N. P., în vârstă de 26 de ani, cetăţean român, conducând un autoturism marca BMW 318, înmatriculat în Bulgaria.
    Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control poliţiştii de frontieră au efectuat, în cele două cazuri, verificări specifice în urma cărora au constatat faptul că taloanele care atestau inspecţia tehnică periodică nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unor documente autentice, acestea fiind falsificate. Poliţiştii de frontieră au întocmit în ambele cazuri dosare penale pe numele bărbaţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

  • Autoturism furat descoperit de poliţiştii de frontieră gălăţeni

    În data de 27 august, la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, Igor M., cetăţean român, în vârstă de 32 de ani, domiciliat în municipiul Chişinău – R. Moldova, conducând un autoturism marca Seat Altea, înmatriculat în Republica Moldova.
    În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind căutat în vederea confiscării, semnalare introdusă de către autorităţile din România în anul 2012. Bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul din Chişinău, precizând totodată că nu a avut cunoştinţă despre faptul că autoturismul figurează ca fiind furat. Poliţiştii de frontieră au întocmit pe numele bărbatului lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Autoturismul în valoare de 53.145 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.