Tag: FCM Dunarea

  • În sfârşit, debutează şi Dunărea

    În sfârşit, debutează şi Dunărea

    Liga a II-a programează astăzi partidele din cadrul celei de-a treia etape. Pentru reprezentanta Galaţiului, FCM Dunărea, va fi abia primul joc din acest sezon. Programul din seria I a fost serios dat peste cap, după ce Sportul Studenţesc nu s-a prezentat şi, cel mai probabil va fi exclusă din toate competiţiile sub egida FRF. Dunărenii vor primi vizita celor de la Rapid CFR Suceava, partida fiind programată pe stadionul Zoltan David, de la ora 17.00. „Nu consider ca fiind un dezavantaj faptul că nu am jucat în primele două etape din campionat, abia ne-am pregătit mai bine. Nu trebuie să facem un capăt de ţară după eşecul din Cupă de la Bacău, a fost un singur joc de care pe care. Campionatul este cu totul altceva, ne dorim să pornim cu o victorie şi să confirmăm ultimele evoluţii şi rezultatele din amicalele cu Oţelul şi Farul”, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele executiv al clubului gălăţean. Celelalte meciuri din această etapă sunt : Unirea Tărlungeni – Rapid Bucureşti, FC Clinceni – Unirea 2004 Slobozia, CF Brăila – CSMS Iaşi, SC Bacău – Farul Constanţa.

  • Dunărea s-a impus la Lieşti şi merge mai departe în Cupă

    Dunărea s-a impus la Lieşti şi merge mai departe în Cupă

    Eveniment important pentru comunitatea gălăţeană. Marţi după amiază, pe stadionul Comunal din Lieşti a avut loc partida Sporting – FCM Dunărea, ce a contat pentru faza a IV-a din Cupa României Timişoreana. Orgoliile au fost mari, dar teama de a nu pierde şi-a pus amprenta pe evoluţia celor două echipe. Prima repriză a fost anostă, de remarcat fiind doar ocazia lui Drăgan, şut din voleu reţinut de portarul Măstăcan. După pauză, dunărenii au profitat de experienţa superioară şi au preluat iniţiativa. Cu 15 minute înainte de finalul partidei s-a marcat unicul gol al meciului, după un un-doi Gohoreanu – Sorin Cucu, ultimul a finalizat cu un şut la colţul scurt din 6 metri. Gălăţenii au mai avut o bară prin Istrate, iar în min. 89 centralul Adrian Voicu din Bacău nu a vrut să le supere şi mai tare pe gazde şi a cam închis ochii la faultul în careu asupra lui Moise. Rezultat final: Sporting – Dunărea 0-1 (0-0). Au evoluat formaţiile: Sporting: Măstăcan – Petrea, Teleagă, Petcu, Scutaru – Daniel Voicu, Lovin, Adamache, Ancerenco, Bahnaşu – Stoica; FCM Dunărea: Olaru – Radu, Asanache, Stelian Cucu, Sorin Cucu – Chebac, Istrate – Moroşanu, Drăgan, Gohoreanu – Neagu. Au mai evoluat: Dragoş Voicu, Dorojan respectiv Moise, Bâtfoi, Sfrijan. Faza următoare a Cupei se va disputa pe 10-11 septembrie. La finalul acestei săptămâni debutează sezonul oficial în Liga a III-a şi Liga a II-a. Sporting Lieşti va debuta vineri (ora 18.00) pe teren propriu cu Progresul Cernica. FCM Dunărea va sta în runda inaugurală.

  • Duel în premieră: Sporting Lieşti – FCM Dunărea

    Evenimentul va avea loc astăzi, de la ora 17.30, pe stadionul din Lieşti. Partida va avea un caracter oficial, făcând parte din cadrul fazei a IV-a din Cupa României Timişoreana. La sfârşitul săptămânii trecute şi Sporting, nou promovată în Liga a III-a, şi-a programat un amical în oraşul vecin cu cei de la CF Brăila. Gazdele au început tare şi au marcat de trei ori în primele 23 de minute: Ndigwe (min. 7), Ochia (min. 14 din penalti), Câmpeanu (min. 23).

    Lieştenii au replicat imediat şi au redus din diferenţă prin Dorojan (min. 25), care a fructificat lovitura liberă executată de Stoica. În ciuda numeroaselor schimbări, sarabanda ocaziilor a continuat după pauză. Brăilenii au încercat să se desprindă dar lieştenii s-au grupat bine în apărare şi au încercat să surprindă pe contraatac. Sporting a marcat cel de-al doilea gol la o fază care nu anunţa nimic, ex-gălăţeanul Frunză a vrut să respingă cu capul dar şi-a derutat propriul portar şi mingea a intrat în poartă. La ultima fază, oaspeţii au irosit şansa egalării: Bahnaşu a zguduit transversala dintr-o lovitură liberă.

    Rezultat final: CF Brăila – Sporting Lieşti 3-2 (3-1). Antrenorul Doru Buciumeanu a început jocul cu formula: Vasiliu – Petrea, Postolea, Teleagă, Scutaru – Daniel Voicu, Adamache, Eni, Stoica – Bahnaşu, Lovin. După pauză au mai evoluat: Măstăcan, Petcu, Vieru, Dragoş Voicu, Ancerenco, Pavel.

  • Dunărenii au remizat cu Gloria

    Dunărenii au remizat cu Gloria

    Partida revanşă dintre FCM Dunărea şi Gloria Buzău a avut loc sâmbătă dimineaţă la Galaţi. Cu două săptămâni înainte de startul campionatului în Liga a II-a, cele două colege de serie au oferit un joc plăcut, cu patru goluri, două penaltiuri şi multe faze de poartă. Gălăţenii au condus la pauză prin golul reuşit de internaţionalul de juniori Moroşanu, buzoienii au revenit în partea a doua, au restabilit egalitatea dintr-un penalti şi apoi chiar au trecut în avantaj. Dunărenii au beneficiat şi ei de o lovitură de la 11 metri, ratată, dar Bâtfoi a fost atent şi a urmărit, restabilind egalitatea în cele din urmă.

    Rezultat final: FCM Dunărea – Gloria Buzău 2-2 (1-0). Au marcat: Moroşanu, Bâtfoi respectiv Zăinescu (din penalti) şi Mihăescu. Antrenorul Ioan Balaur a folosit în prima repriză formula: Olaru – Radu, Hristian, Manea, Sorin Cucu – Stelian Cucu, Istrate – Moroşanu, Voicu, Gohoreanu – Neagu. În cel de-al doilea mitan, distribuţia gălăţeană a arătat astfel: Costea – Radu (Sfrijan), Asanache, Şomodean, Cristea – Stelian Cucu (Comşa), Chebac – Moise, Drăgan, Cenk – Bâtfoi. Marţi, de la ora 17.30, echipa dunăreană va juca la Lieşti cu Sporting, într-o partidă ce contează pentru faza a IV-a din Cupa României Timişoreana.

  • Dunărenii lui Balaur au remizat la Brăila

    Stadionul Municipal din Brăila a găzduit ieri dimineaţă partida amicală dintre CF Brăila şi FCM Dunărea Galaţi. În ciuda vremii caniculare, a fost un test util pentru cele două colege de serie, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de începerea sezonului oficial din Liga a II-a. Echipa gălăţeană a arătat destul de bine şi semnele sunt încurajatoare. Gălăţenii au deschis scorul în repriza a doua prin Moise, cu un şut din careu de pe partea dreaptă care s-a oprit direct în vinclu. Apoi lovitura de cap a lui Asanache a zguduit transversala, iar gazdele au restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, cu trei minute înainte de fluierul final, dintr-un penalti. Rezultat final: CF Brăila – FCM Dunărea 1-1 (0-0). Antrenorul Ioan Balaur a început partida cu formula: Abraham – Radu, Hristian, Stelian Cucu, Sorin Cucu – Şomodean, Istrate – Moroşanu, Voicu, Gohoreanu – Neagu. În repriza a doua distribuţia gălăţeană a arătat astfel: Olaru – Radu (Sfrijan), Manea, Asanache, Sorin Cucu (Cristea) – Chebac, Apostol – Moise, Drăgan, Cenk (Comşa) – Bâtfoi. Următorul joc amical pentru formaţia noastră este programat sâmbătă, de la ora 11.00 cu Gloria Buzău, pe stadionul Dunărea .

  • Dunărenii au pierdut la Buzău

    Dunărenii au pierdut la Buzău

    FCM Dunărea s-a deplasat sâmbătă la Buzău pentru un amical cu viitoarea colegă de serie, Gloria Buzău. Nou promovată în eşalonul secund, şi avându-l pe banca tehnică pe fosta glorie a Oţelului, Ion Viorel şi în lot cu mai mulţi jucători cu mare experienţă, s-a constituit într-un adversar redutabil pentru echipa noastră remaniată din temelii în această vară. A fost un joc echilibrat în cea mai mare parte a timpului, un test util pentru ambele formaţii, care au avut posibilitatea să ruleze întregul lot pe care antrenorii l-au avut la dispoziţie. Buzoienii au câştigat la limită dar şi gălăţenii au irosit câteva ocazii, în special în mitanul al doilea. Rezultat final: Gloria Buzău – FCM Dunărea 1-0.

    Antrenorul Ion Balaur a început partida cu următorul 11: Olaru – Radu, Manea, Şomodean, Sorin Cucu – Apostol, Chebac – Moise, Drăgan, Istrate – Neagu. După pauză au mai evoluat: Abraham, Marus, Hristian, Stelian Cucu, Sfrijan, Asanache, Comşa, Cenk, Voicu Florea, Gohoreanu şi Bîtfoi. Săptămână aceasta, gălăţenii vor susţine alte două amicale: cu CF Brăila (miercuri, în deplasare) şi revanşa cu Gloria Buzău (sâmbătă).