Liga a II-a a programat sâmbătă partidele primei etape din retur. Reprezentanta Galaţiului în acest eşalon, FCM Dunărea a continuat seria rezultatelor negative cu care ne-a obişnuit deja în actuala ediţie de campionat, şi la Suceava. Chiar dacă au avut vreo şapte situaţii de gol, printre care trei bare: Bâtfoi (2) şi Sorin Cucu, dunărenii au păcătuit din nou şi au fost taxaţi din două faze fixe. Rezultat final: Rapid CFR Suceava – Dunărea Galaţi 2-0 (1-0). Antrenorul Ion Balaur a folosit formula: Costea – Radu, Manea, Şomodean, Sorin Cucu – Asanache, Stelian Cucu – Istrate, Neagu, Sfrijan – Bâtfoi. Echipa gălăţeană a rămas fără victorie în acest sezon şi va fi foarte greu să scape de lanternă până la finele sezonului regulat. Bineînţeles că mai rămâne şansa play-out-lui, conducerea a anunţat că va face schimbări masive în această iarnă pentru a încerca să redreseze situaţia până nu este prea târziu. Celelalte rezultate ale rundei: CSM Unirea Slobozia – FC Clinceni 1-0, CSMS Iaşi – CF Brăila 1-2, Farul Constanţa – SC Bacău 0-3, Rapid Bucureşti – Unirea Tărlungeni 0-1. Campionatul se va relua în luna martie a anului viitor.
Tag: FCM Dunarea
-
Dunărea a încheiat turul cu trei puncte

Liga a II-a a programat jocurile din cadrul ultimei etape a turului. Reprezentanta Galaţiului, FCM Dunărea s-a deplasat în Giuleşti, unde a întâlnit pe Rapid. Echipa gălăţeană, lanterna primei serii, a încercat să mai şteargă din impresia proastă lăsată în acest sezon, a ţinut pasul în prima repriză când a ratat şi o ocazie uriaşă prin Neagu (min.13) dar n-a reuşit. Presiunea giuleştenilor din partea a doua s-a concretizat prin unicul gol al partidei reuşit de Lukanovic (min.65). Rezultat final: Rapid – Dunărea 1-0 (0-0). Antrenorul Ion Balaur a aliniat 11-le: Costea – Radu, Hristian, Şomodean, Sorin Cucu – Stelian Cucu, Sfrijan – Istrate (min. 56 Bâtfoi), Asanache, Cenk (min. 75 Gohoreanu) – Neagu (min. 68 V.Florea). Alte rezultate din această etapă: CSMS Iaşi – Gloria Buzău 3-1, FC Clinceni – Unirea Tărlungeni 2-0, CF Brăila – SC Bacău 1-2, Farul Constanţa – ACS Berceni 0-0. Echipa gălăţeană încheie turul fără vicorie din 11 partide disputate. Situaţia este critică iar returul va începe foarte curând, peste două săptămâni. Cu obiectivul ratat, Dunărea va trece prin emoţiile play-out-ului.
-
Dunărea, doar remiză cu Farul şi emoţii pentru play-out

Liga a II-a a programat miercuri o etapă intermediară în ambele serii. Reprezentanta Galaţiului, FCM Dunărea a revenit pe stadionul propriu pentru confruntarea cu Farul Constanţa, dar asta nu a fost de bun augur şi nici nu a putut să le aducă prima victorie din acest sezon. Prima repriză a fost foarte plictisitoare, ambele echipe fiind mai mult cu ochii pe ceas, aşteptând sfârşitul. După pauză, odată cu intrarea lui Stelian Cucu şi Gohoreanu, jocul gălăţenilor a căpătat puţin contur, pasele au început să se lege dar fazele şi ocaziile de poartă nu şi-au făcut simţită prezenţa.
O remiză albă după un joc cenuşiu. Echipa gălăţeană a folosit formula: Costea – L. Radu, Hristian, Şomodean, Sorin Cucu – Asanache, Sfrijan – Istrate (min.46 Stelian Cucu), Neagu, Moroşanu (min. 46 Gohoreanu) – Bâtfoi (min. 68 V. Florea). Celelalte rezultate: Rapid CFR Suceava – Rapid Bucureşti 2-2, ACS Berceni – CSMS Iaşi 1-0, Unirea Tărlungeni – CF Brăila 1-0, SC Bacău – CSM Unirea Slobozia 0-1. Dunărea ocupă ultimul loc în clasament cu trei puncte şi va juca în ultima etapă din tur pe „Giuleşti” cu Rapid Bucureşti.
-
Dunărea rămâne fără victorie şi se afundă în fotoliul de lanternă

Reprezentanta Galaţiului în eşalonul secund va avea o viaţă grea în acest sezon când va trebui să lupte din greu pentru a se salva de la retrogradare. După nouă etape, dunărenii au rămas fără victorie şi au rămas cu zestrea săracă de două puncte. Partida de la Iaşi dintre echipa locală CSMS, una dintre aspirantele la promovare şi FCM Dunărea n-a avut practic istoric.
Gazdele au început tare şi după 25 de minute au condus cu 2-0, graţie reuşitelor lui L. Dobre şi Bîtfoi. Până la pauză, gălăţenii au redus diferenţa prin Bîtfoi, cu un şut din interiorul careului de 16 metri. Trupa lui Marius Lăcătuş a zburdat pur şi simplu în repriza a doua, când a mai marcat de două ori, obţinând o victorie clară care ne scuteşte de prea multe comentarii. Rezultat final: CSMS Iaşi – FCM Dunărea 4-1 (2-1).
Antrenorul Dunării, Ion Balaur a trimis pe teren 11-le: Olaru – Radu, Asanache, Şomodean, Sorin Cucu – Sfrijan, Istrate – Florea, Neagu, Gohoreanu – Bîtfoi. Au mai evoluat: Hristian, Moroşanu şi Manea. Miercuri va avea loc o nouă etapă intermediară în seria I, dunărenii urmând să joace pe teren propriu cu Farul Constanţa (stadion Zoltan David, ora 14.00). Dunărea are 2 puncte şi se află pe ultimul loc.
-
Dunărea a pierdut iar
Un meci nebun a avut loc sâmbătă pe stadionul Zoltan David între FCM Dunărea şi FC Clinceni. Prima repriză a fost echilibrată şi s-a încheiat fără nimic de semnalat pe tabela de marcaj. Mitanul al doilea a debutat în forţă şi dunărenii au deschis scorul: Radu a centrat, Gohoreanu a tras la poartă, şutul a fost deviat de Istrate şi a poposit în plasă. Peste 13 minute s-a restabilit egalitatea, Arman Karamyan a marcat cu ajutorul lui Şomodean, care s-a interpus pe traiectoria şutului şi l-a păcălit pe Olaru. Seria gafelor din tabăra gălăţeană a continuat, Hristian a pierdut un balon la 30 de metri de propria poartă, Arman Karamian a profitat şi i-a furat mingea, după care l-a executat pe golkeperul Dunării.
Imediat oaspeţii au rămas în inferioritate după ce Puşkaş a fost eliminat, dar gazdele nu au reuşit să profite până la capăt, deşi în prima fază au izbutit să egaleze prin nou intratul Bîtfoi. Cu 14 minute înainte de fluierul final, Pălimaru ne-a înfipt cuţitul în rană. FCM Dunărea – FC Clinceni, rezultat final: 2-3. Antrenorul Ioan Balaur a trimis pe teren formula: Olaru – Radu, Şomodean, Hristian (min. 69 Bîtfoi), S.Cucu – St. Cucu, Asanache – Istrate (min. 87 S.Drăgan), V.Florea (min. 82 Moroşanu), Gohoreanu – Neagu. Echipa gălăţeană rămâne fără victorie în acest sezon şi cu numai două puncte pare să nu mai poată scăpa de blestemul lanternei. Evoluţia Dunării nu ne dă deloc speranţe.
-
Dunărea rămâne fără victorie
Liga a II-a a programat sâmbătă jocurile unei noi etape. Un meci cu implicaţii în subsolul clasamentului s-a desfăşurat pe stadionul Zoltan David între FCM Dunărea şi SC Bacău. Deşi băcăuanii au avut iniţiativa, gălăţenii au reuşit să deschidă scorul prin Istrate (min.10) dintr-o lovitură liberă de la 25 metri. Portarul Olaru şi-a ţinut echipa în joc, având vreo trei intervenţii salvatoare din faţa atacanţilor echipei pregătite de Viorel Tănase. Mai mult pe finalul primei reprize, Neagu a dublat avantajul echipei noastre, fructificând centrarea din lovitură liberă exeutată de Istrate. În prelungiri însă oaspeţii au redus diferenţa prin Adăscăliţei, cu un şut ce a fost deviat de Radu şi l-a păcălit pe Olaru. Mitanul al doilea i-a găsit tot pe oaspeţi mai periculoşi şi firesc după cum au decurs ostilităţile, Ungureanu a restabilit egalitatea (min.54) şi totodată scorul final.
Rezultat final : 2-2 (2-1). Echipa gălăţeană a evoluat în următoarea alcătuire: Olaru – Radu, Hristian, Şomodean, Ghiocel – S.Cucu, V.Florea (min.60 Manea), Neagu – Gohoreanu, Bâtfoi (min.83 Drăgan), Istrate. „Avem un început neaşteptat de slab de campionat. Meciul de astăzi l-am avut practic în mână dar nu am ştiut să gestionăm avantajul de 2 goluri. Se vede că există o diferenţă foarte mare între partidele amicale şi cele oficiale. Noi am jucat foarte bine în meciurile de verificare dar, în partidele din campionat nu am izbutit încă nicio victorie. Trebuie să ne mobilizăm pentru că am ajuns într-o situaţie foarte delicată. Am spus că reconstrucţia va fi dificilă iar rezultatele s-ar putea lăsa aşteptate’’, a concluzionat la final antrenorul Dunării, Ion Balaur. Echipa gălăţeană are 2 puncte şi păstrează lanterna roşie în seria I. Etapa viitoare, dunărenii vor juca în deplasare cu CF Brăila.
-
Un gol valabil anulat aiurea, o evoluţie modestă şi Dunărea a preluat lanterna
Liga a II-a a programat miecuri etapă intermediară numai în seria I. FCM Dunărea s-a deplasat la Tărlungeni unde a întâlnit formaţia locală Unirea. Un joc pe viaţă şi pe moarte între două echipe aflate în mare suferinţă şi criză de puncte în acest început de sezon. Prima repriză a fost echilibrată dar cu ocazii puţine la cele două porţi. Situaţia s-a schimbat în partea a doua când cele două combatante au încercat să dea lovitura decisivă şi să obţină prima victorie din această ediţie de campionat.
Gazdele au avut primele oportunităţi de a marca prin Elek (min. 47), reluare din 3 metri în braţele lui Olaru şi Nicolae (min. 58) cu un şut alături din 12 metri. Dunărenii au replicat prompt, Cucu (min. 69) din 6 metri lateral dreapta cu o foarfecă ce a nimerit transversala. Faza care a aprins spiritele şi putem spune, fără a fi pătimaşi sau a avea vreun parti-pris, şi a viciat rezultatul partidei s-a consumat în min. 88: Istrate a executat perfect o lovitură liberă, iar Şomodean a înscris cu o lovitură de cap din 7 metri. Golul a fost însă anulat la semnalizarea eronată a unuia dintre asistenţi pentru un offside imaginar. Valabilitatea golului gălăţean a fost recunoscută cu fair play la final şi de către persoane din anturajul Unirii, dar asta nu ne mai încălzeşte. La una din ultimele faze ale meciului, Dunărea a păcătuit încă o dată la o fază fixă, gazdele au profitat şi au înscris unicul gol al meciului prin Postolache, scăpat din marcaj. Unirea – Dunărea 1-0 (0-0).
Antrenorul Ioan Balaur a folosit formula: Olaru – Radu, Hristian, Şomodean, Ghiocel – Istrate, Cucu – V.Florea (min. 54 Cenk), Neagu, Gohoreanu (min. 63 Manea) – Bâtfoi (min. 78 Sfrijan). Celelalte rezultate: Gloria Buzău – ACS Berceni 0-0, SC Bacău – Rapid CFR Suceava 5-1, CSM Unirea Slobozia – Farul Constanţa 2-0. Echipa gălăţeană a rămas cu un punct şi a coborât pe ultimul loc. Dunărenii vor juca sâmbătă acasă (stadion Zoltan David, ora 11.00) cu SC Bacău.
-
Săptămână fierbinte pentru dunăreni

Liga a II-a a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele unei noi etape. FCM Dunărea a întâlnit pe terenul Zoltan David pe Gloria Buzău. După înfrângerile de la Slobozia şi Berceni, ne aşteptam ca să asistăm la un reviriment al dunărenilor. Gălăţenii au fost dominaţi dar au reuşit să deschidă scorul în min. 19 prin Neagu, cu un şut de la 16 metri după acţiunea purtată pe partea stângă de V.Florea şi chiar au intrat la vestiare cu un avantaj minim. Nu a fost însă suficient pentru că în mitanul al doilea, oaspeţii pregătiţi de Ion Viorel au continuat să fie insistenţi şi au întors soarta partidei.
Chiar dacă au jucat slab, gazdele puteau să obţină o remiză în minutele de prelungiri când Neagu a şutat violent dar peste poartă.
Rezultat final: FCM Dunărea – Gloria Buzău 1-2 (1-0). Antrenorul Ion Balaur a folosit 11-le: Olaru – Radu, Cucu, Hristian, Ghiocel (min. 80 Gohoreanu) – V.Florea, Asanache, Manea (min. 66 Negoescu), Moroşanu (min. 46 Cenk) – Neagu, Bâtfoi. Echipa gălăţeană, care şi-a fixat ca obiectiv calificarea în play-off (1-6) are un singur punct în clasament şi se află pe penultimul loc.
Dunărenii vor avea o săptămână de foc, cu două meciuri capitale: cu Unirea Tărlungeni (9 octombrie), în deplasare respectiv cu SC Bacău (12 octombrie), la Galaţi.
-
Oţelul şi LPS şi-au împărţit victoriile în derbiul gălăţean
Campionatul rezervat rezervat juniorilor republicani A (născuţi după 1 ianuarie 1995) şi B (născuţi după 1 ianuarie 1997) a programat duminică jocurile celei de-a IV-a etape. Stadionul Siderurgistul a găzduit primul derbi gălăţean din acest sezon, LPS – Oţelul. La juniori A a câştigat Oţelul cu 3-0, marcatori: Dumitru (2) şi Onea. Formaţiile care au evoluat: LPS (antrenor Florin Păunescu): Anghel – Miu, Neagu, Mircaş, Lica – Cazacu (min.46 Panait), Toderaşcu, Bălan, Filimon – Stan, C.Vulpe (min. 75 Mariniuc); Oţelul (antrenor Sorin Haraga): Vicol (min. 85 Bordieanu) – A.Toma, Boubătrân, Cazacu, Răgălie – Tudose (min. 74 Manea), Codreanu, Onea (min. 79 Serea) – Mohorâţă (min. 65 Stancu), Dumitru, Vasilache. Liceenii şi-au luat revanşa la juniori B unde s-au impus la limită, scor 1-0, marcator: Muchiu. FCM Dunărea a evoluat tot pe teren propriu, dar misiunea lor a fost imposibilă împotriva campionilor de la Viitorul Constanţa. Oaspeţii au obţinut două victorii la scor de set de tenis: 6-1 (Iov), respectiv 6-0. Cealaltă reprezentantă a judeţului nostru, CSS Tecuci, a jucat în deplasare cu LPS Bacău. Gazdele au câştigat cu acelaşi scor 3-1. Pentru tecuceni au marcat: Bleambu şi Sava. Etapa viitoare sunt programate meciurile: Oţelul – Gloria Buzău, LPS Buzău – LPS Galaţi, ASS Rm. Sărat – FCM Dunărea, CSS Tecuci – Petrolul Ploieşti.
-
Dunărenii au jucat doar în prima repriză

Liga a II-a a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele din cea de-a IV-a etapă. După semieşecul de pe teren propriu cu Rapid CFR Suceava, scor 1-1, FCM Dunărea s-a deplasat la Slobozia, unde a întâlnit pe CSM Unirea. Partida a avut două reprize diametral opuse. Primele 45 de minute au fost la discreţia dunărenilor. Gălăţenii au deschis scorul după un sfert de oră, Gohoreanu a interceptat balonul şi Istrate, cu un şut din unghi de la 10 metri, a marcat. Apoi V. Florea a nimerit bara, trupa lui Ion Balaur mai irosind şi alte ocazii: Gohoreanu, V. Florea sau Neagu. După pauză, dunărenii au căzut inexplicabil, au cedat mijlocul terenului şi defensiva a scârţâit, iar gazdele au profitat şi au întors soarta jocului în doar trei minute prin dubla lui Emil Nanu, jucător care a trecut şi pe la Galaţi şi o reuşită a lui Dedu. Oaspeţii ar fi putut reduce diferenţa, dar Gohoreanu, în două situaţii, nu nimerit poarta. Din tabăra gălăţeană au absentat Bâtfoi şi Sorin Cucu, ambii accidentaţi. Rezultat final: CSM Unirea Slobozia – FCM Dunărea 3-1 (0-1). Echipa gălăţeană a folosit formula: Olaru – Radu, Şomodean, Hristian, Ghiocel (min.50 Chebac) – Istrate (min.70 Moroşanu), V.Florea (min.55 Cenk), Gohoreanu – Neagu. Celelalte rezultate: CSMS Iaşi -FC Clinceni 0-2, Farul Constanţa – CF Brăila 0-1, Rapid CFR Suceava – ACS Berceni 0-2. Etapa viitoare, dunărenii vor juca în deplasare, la ACS Berceni.