Senatorul PSD Galaţi Gheorghe Saghian a depus pe data de 2 septembrie o interpelare către ministrul Fondurilor Europene, obiectul intervenţiei fiind fondurile europene pentru utilizarea energiei eoliene. În interpelarea depusă de senatorul PSD, care este şi preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a PSD, se arată umătoarele: „Cunoaştem faptul că utilizarea energiei eoliene prezintă mai multe avantaje, principalul fiind emisia zero de substanţe poluante şi gaze cu efect de seră, datorită faptului că nu se ard combustibili. Pentru populaţie, cel mai important lucru se referă la costurile reduse (…). În cazul generatoarelor eoliene, costurile de scoatere din funcţiune la sfârşitul perioadei de funcţionare sunt minime, acestea putând fi integral circulabile”. Senatorul Saghian roagă ministerul să îi comunice care sunt fondurile europene disponibile care pot fi accesate de instituţiile publice sau de persoanele fizice în vederea diminuării cheltuielilor cu energia şi care sunt condiţiile de eligibilitate ale proiectelor respective. În răspunsul transmis de către Ministerul Fondurilor Europene se precizează că în actualul exerciţiu financiar un proiect prin care se intenţionează să se finanţeze achiziţia şi instalarea de sisteme eoliene se încadrează în Programul Operaţional Sectorial de Creştere a Competivităţii Energetice, fiind vorba de un proiect care priveşte sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, cum ar fi biomasa, resursele solare şi eoliene, biocombustibilul, resursele geotermale. Ministerul Fondurilor Europene a comunicat că pentru această operaţiune au fost depuse 472 de proiecte, din care au fost aprobate 140, în valoare totală de 9.880.178.811, din care contribuţia UE a fost de 2.066.132.211 lei , fiind contractate un număr de 55 de proiecte. „Referitor la următoarea perioadă de programare, după cum cunoaşteţi, autorităţile române se află în plin proces de elaborare a documentelor pentru perioada 2014-2020, respectiv a Acordului de Parteneriat şi a Programelor Operaţionale”, se mai arată în răspunsul transmis senatorului Gheorghe Saghian.
Tag: energie eoliana
-
România, locul 10 în UE în ceea ce priveşte producţia de energie eoliană

România se află pe locul 10 în Uniunea Europeană din punctul de vedere al producţiei de energie eoliană, au declarat, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Asociaţiei Patronale Surse Noi de Energie – SunE.
În acest moment, în UE sunt instalate turbine eoliene cu o capacitate totală de 106.000 MW. Cea mai mare producţie este în Germania, unde sunt peste 30.000 de MW şi în Spania, cu peste 20.000 de MW. Urmează Marea Britanie, Italia şi Franţa. „România este pe locul 10, suntem între ţările cu un număr semnificativ de centrale eoliene”, a declarat Dan Teodoreanu, vicepreşedintele asociaţiei.
El a mai spus că, potrivit ultimelor date transmise de Transelectrica, aferente zilei de 24 septembrie 2013, în România sunt instalate capacităţi eoliene de 2.394 MW, microhidrocentrale de 459 de MW, panouri fotovoltaice cu o putere de 508 MW, instalaţii de producere a energie pe bază de biomasă de 42,7 MW şi pe bază de biogaz de 0,5 MW.
„În ceea ce priveşte energia fotovoltaică, în lume există cumulat panouri de 100.000 de MW, din care 70.000 în UE, adică de 10 ori mai mult decât consumul anual al României, care este de circa 6.000-7.000 de MW. Cel mai mare producător de energie fotovoltaică este Germania, cu 32.000 de MW, urmat de Italia cu 16.000 de MW şi de China, cu 8.000 de MW. China va merge spre locul întâi în următorii ani”, a completat Teodoreanu.
Potrivit acestuia, 7 din cei mai mari 10 producători de panouri fotovoltaice din lume sunt din China.
De la 1 iulie 2013, Guvernul a decis să amâne, până în 2017-2018, acordarea unui număr de certificate verzi pentru energia eoliană, solară şi microhidrocentrale.
Astfel, proiectele fotovoltaice primesc de la 1 iulie doar patru certificate verzi pe MWh, faţă de şase certificate, ca până acum. Proiectele eoliene primesc doar un certificat din două, iar microhidrocentralele, două certificate din trei.
Un alt proiect iniţiat de Ministerul Economiei şi lansat în dezbatere publică prevede că producătorii de energie regenerabilă care vor fi acreditaţi după intrarea în vigoare a actului normativ vor primi şi mai puţine certificate verzi.
Documentul proiectul prevede reducerea cu 0,7 certificate verzi pe MWh pentru microhidrocentrale, care vor primi, în continuare, doar 2,3 certificate pentru centralele noi sau două certificate pentru cele retehnologizate.
În cazul parcurilor eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 certificate începând cu anul 2018. Prin urmare, noii investitori vor beneficia de doar 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 0,75 certificate, din anul 2018.
Reducerea este şi mai mare în ceea ce priveşte energia fotovoltaică. Numărul certificatelor se reduce cu trei, astfel că producătorii vor primi doar trei certificate verzi.