word-monitor

Tag: Edward Snowden

  • Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Un „post secret de interceptare în inima Berlinului”, deţinut de Marea Britanie

    Documente dezvăluite de fostul angajat al Agenţiei Naţionale de Securitate a SUA, Edward Snowden, arată că GCHQ (n. trad. – “Sediul Comunicaţiilor Guvernului”, unul dintre serviciile de spionaj britanice), împreună cu SUA şi cu alţi parteneri-cheie, operează o reţea de posturi de spionaj electronic din clădirile diplomatice din toată lumea, interceptând comunicaţiile ţărilor-gazdă.

    Un “cuib” de interceptare al Americii, situat deasupra ambasadei ei din Berlin – la mai puţin de 150 de metri de ambasada britanică – se crede că a fost închis săptămâna trecută, ca parte a eforturilor americane de limitare a daunelor provocate de dezvăluirea că SUA interceptau telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel.

    Însă documentele NSA, coroborate cu fotografii aeriene şi informaţiile existente despre activităţile de spionaj desfăşurate în trecut în Germania, indică faptul că Marea Britanie are propria sa staţie secretă de spionaj la numai o aruncătură de băţ de Bundestag, parlamentul german, şi de cancelaria ocupată de Merkel, britanicii utilizând echipamente sofisticate amplasate pe acoperişul ambasadei.

    Această acuzaţie cu potenţial toxic, conform căreia Marea Britanie are un post de interceptare în capitala unui aliat apropiat din UE, va pune la mare încercare relaţiile dintre Londra şi Berlin, la doar câteva zile după scandalul declanşat între Germania şi America de activităţile clandestine ale celei din urmă.

    Jan Albrecht, europarlamentar din partea Partidului Verde din Germania, şi unul dintre cei mai importanţi activişti în domeniul dreptului la intimitate şi al protecţiei datelor, a declarat pentru The Independent: “Dacă GCHQ operează un post de interceptare pe acoperişul ambasadei britanice din Berlin, el vizează în mod clar politicieni şi jurnalişti. Reprezintă aceşti oameni o ameninţare? UE i-a cerut guvernului lui David Cameron să dea explicaţii cu privire la activităţile GCHQ în Europa, însă acesta a refuzat, afirmând că nu comentează activităţile desfăşurate în interesul securităţii naţionale. Cu greu ar putea fi considerată această poziţie a fi în spiritul cooperării europene. Nu suntem inamici.”

    Solicitat să răspundă îngrijorărilor exprimate luni, purtătorul de cuvânt al lui Cameron a declarat: “Noi nu comentăm cu privire la chestiuni legate de informaţii.”

    Imaginile în infraroşu captate de postul german de televiziune ARD par să arate că postul de spionaj al ambasadei americane, amplasat pe acoperişul unei clădiri anonime, a fost acum închis, după o ciocnire incendiară în cursul căreia Merkel i-a transmis preşedintelui Obama că “pur şi simplu nu se face” aşa ceva, ca naţiuni prietene să se spioneze reciproc. Amprenta calorică a structurii s-a estompat considerabil săptămâna trecută, imediat după această discuţie, iar de atunci nu s-a mai constatat că echipamentele din interior ar fi fost repornite.

    Postul de spionaj, disimulat într-o structură cu aparenţa unei cutii, cu ferestre speciale din fibră de sticlă care opreau lumina dar permiteau trecerea nestingherită a undelor radio, era operată în comun de agenţi ai CIA şi ai NSA dintr-o unitate ultra-secretă intitulată Special Collection Service (SCS – “Serviciul Special de Colectare”). În ciuda izbucnirii scandalului, autorităţile germane par să nu fi remarcat – sau să fi protestat în legătură cu – o potenţială unitate de spionaj paralelă şi legată de prima, situată pe acoperişul ambasadei britanice.

    Conform unui document al NSA, SUA au închis recent o parte dintre cele 100 de centre ale SCS care operează în ambasadele din întreaga lume, delegând o parte dintre atribuţiile acestora către GCHQ, care îşi are sediul la Cheltenham. Se cunoaşte faptul că în 2010 SCS opera 19 staţii în Europa, dintre care două se aflau la Berlin şi Frankfurt.

    Documentele consultate de The Independent afirmă că aceste operaţiuni se folosesc de echipamente disimulate în structura clădirilor diplomatice şi sunt efectuate doar de un număr redus dintre membrii personalului, sub acoperire diplomatică, a căror “adevărată misiune” nu le este cunoscută nici măcar celor mai mulţi dintre colegii lor.

    Fotografiile aeriene ale ambasadei britanice din Berlin arată o potenţială bază de spionaj disimulată în interiorul unei structuri albe, cilindrice, asemănătoare unui cort, care nu poate fi observată cu uşurinţă de la nivelul străzii. Structura există acolo încă de la inaugurarea ambasadei, în 2000, clădirea acesteia fiind construită după reunificarea Germaniei. Structura poartă o asemănare izbitoare cu echipamentul de spionaj utilizat de GCHQ la postul de spionaj din Berlinul de Vest, de pe vremea războiului rece, din locaţia acum abandonată Teufelsberg (“Muntele Diavolului”), care era folosit pentru interceptarea comunicaţiilor est-germane şi sovietice.

    Echipamentul din unitatea amplasată pe ambasadă ar trebui să fie capabil să intercepteze convorbiri telefonice, conexiunile Wi-Fi la internet şi comunicaţiile pe distanţă lungă din capitala Germaniei, inclusiv cele din clădirile guvernamentale adiacente, înghesuite în jurul Porţii Brandenburg, cum este Reichstag-ul şi cancelaria. Oficialii GCHQ au refuzat luni să discute chestiuni de securitate de actualitate.

    Reţeaua de baze de spionaj din ambasade – versiunea americană a primit de la NSA numele de cod “Stateroom” (“camera de stat”) – este considerată a fi atât de importantă, încât NSA şi CIA au construit într-o zonă împădurită de lângă Washington o astfel de falsă ambasadă pentru a testa tehnologii şi pentru a antrena spionii. Pe imaginile captate de satelit ale acestei locaţii din Maryland se poate observa o structură albă cilindrică, similară celei amplasate pe ambasada Marii Britanii de la Berlin.

    Documentele NSA furnizate de Snowden arată că operaţiunile de tip Stateroom sunt desfăşurate de SUA, Marea Britanie, Canada şi Australia. Împreună cu Noua Zeelandă, aceste ţări formează aşa-zişii “Cinci Ochi” care constituie nucleul unei coaliţii internaţionale a spionajului.

    Documentul NSA în care este descrisă reţeaua Stateroom o defineşte astfel: “locaţii de colectare sub acoperire SIGINT (informaţii-semnale) situate în clădirile diplomatice din străinătate … (incluzând) SCS (la reprezentanţele diplomatice americane) şi sediile comunicaţiilor guvernamentale (la reprezentanţele diplomatice britanice).” Documentul subliniază natura clandestină a operaţiunilor, afirmând: “Aceste locaţii sunt mici ca dimensiuni şi ca număr al personalului care le deserveşte. Ele sunt secrete, iar adevărata lor misiune nu îi este cunoscută majorităţii personalului diplomatic de la reprezentanţa la care sunt detaşate.”

    “Sistemul de colectare disimulat” din cadrul ambasadelor utilizează “debarale” sau structuri cu ferestre false. În document se poate citi: “Echipamentul de colectare de pe o clădire este disimulat astfel încât să nu dezvăluie activitatea SIGINT… antenele sunt uneori disimulate în false ornamente ale arhitecturii sau în debarale de mentenanţă de pe acoperiş.”

    Relaţiile diplomatice dintre Germania şi SUA s-au prăbuşit la un nivel fără precedent de când s-a aflat că telefonul mobil personal al cancelarului Merkel, care este cunoscută pentru obiceiul de a rezolva chestiuni guvernamentale delicate prin intermediul convorbirilor telefonice şi al SMS-urilor, a fost vizat de către SCS. Oficiali ai serviciilor germane de informaţii se află în prezent la Washington pentru a negocia oprirea operaţiunilor de supraveghere în masă pe teritoriul Germaniei, precum şi un pact formal prin care să se pună capăt spionajului între statele prietene. Însă orice informaţie conform căreia şi Marea Britanie a interceptat convorbiri ale politicienilor şi oficialilor germani – fie şi numai ca parte a unei mult mai ample supravegheri a capitalei germane – s-ar putea dovedi dăunătoare.

    Un document separat scăpat de la SCS afirmă că Stateroom şi alte reţele de spionaj urmăresc telefoanele mobile şi reţelele de internet Wi-Fi. Locaţia în care sunt amplasate echipamentele de interceptare, în ambasada britanică, face imposibil faptul ca datele de la reşedinţa şi birourile cancelarului Merkel să nu fi fost şi ele colectate.

    Istoria secretă: Cum îi spiona Marea Britanie pe sovietici

    Operaţiunile secrete de interceptare, similare cu cele desfăşurate la ambasadele britanică şi americană din Berlin, constituie subiect de ştiri de peste 40 de ani. În 1971 jurnalistul american Jack Anderson scria despre cum reuşiseră NSA şi GCHQ să monitorizeze conexiunile radio din limuzinele ruseşti Zil ale conducătorilor sovietici, obţinând fluxuri de informaţii despre politica externă şi intenţiile militare – dar aflând totodată şi despre “sarcasmele şi certurile … şi bârfele” dintre liderii sovietici. “Conducătorii … se plâng de bolile lor ca nişte fete bătrâne”, scria el.

    La fel ca şi în cazul dezvăluirilor făcute de Snowden, NSA a pretins la acea vreme că articolul lui Anderson i-ar fi determinat pe sovietici să renunţe la folosirea liniilor telefonice din limuzine. Însă acest lucru nu era adevărat – sovieticii au continuat pur şi simplu să stea la taclale. Pe 26 mai 1972, conform unor documente americane desecretizate, agenţii de la ambasadă au obţinut o informaţie vitală în urma căreia s-a putut încheia un acord între Est şi Vest pentru interzicerea rachetelor interceptoare.

    Adevărata replică a ruşilor la acea dezvăluire a fost să bombardeze ambele ambasade cu semnale radio de mare intensitate, într-o încercare eşuată de a le strica echipamentele de interceptare. Asaltul pe calea undelor a provocat îngrijorare cu privire la sănătatea şi siguranţa spionilor şi a diplomaţilor.

    Obama despre scandalul de spionaj: Când primesc date de la serviciile de informaţii nu scotocesc să aflu cum au fost obţinute

    Preşedintele american Barack Obama a oferit joi asigurări că nu s-a interesat de modul în care serviciile de informaţii americane îşi procură date despre ţări aliate, după ce dezvăluirile despre operaţiuni de supraveghere americane au declanşat un scandal în Europa. “La fel ca toţi preşedinţii, atunci când primesc date de la serviciile de informaţii, în special când este vorba de aliaţi precum Germania, nu încerc să scotocesc pentru a afla cum au fost obţinute”, a declarat Obama pentru postul de televiziune NBC. “Dacă este vorba de alte ţări, care reprezintă o ameninţare pentru Statele Unite, atunci sunt interesat nu numai de aceste date, ci şi de modul în care au fost colectate”, a adăugat el.

    Casa Albă s-a apărat în urma unor dezvăluiri cu privire la spionarea cancelarului Merkel pe telefonul mobil, oferind asigurări că Statele Unite nu ascultă şi nu vor asculta comunicaţiile acesteia, o formulă ambiguă care lasă deschisă posibilitatea ca asemenea operaţiuni să fi avut loc în trecut. De asemenea, Executivul american a asigurat că Obama nu era la curent cu detalii referitoare la practicile serviciilor de informaţii vizând comunicaţiile lui Merkel, o aliată apropiată a preşedintelui american.

  • Diplomaţia franceză, interceptată în SUA

    Washingtonul spionează şi ambasadele franceze. Documentele dezvăluite de fostul consultant al NSA, americanul Edward Snowden, nu au ridicat doar vălul care ascundea amploarea spionajului electronic american în lumea întreagă. Unele elemente arată că serviciile secrete americane au pus la punct programe foarte novatoare pentru realizarea unor misiuni de spionaj mai tradiţionale.
    Unele note interne obţinute de Le Monde detaliază utilizarea generalizată de către NSA a unor tehnici electronice pentru a spiona interesele diplomatice franceze de la ONU, New York, precum şi de la Washington.
    Este vorba de o notă de două pagini, datată 10 septembrie 2010. Un document tehnic intern clasificat “top secret”, destinat agenţilor NSA care utilizează zilnic instrumentele de interceptare ale puternicei agenţii de spionaj americane. Aceasta le acordă tehnicienilor asistenţă pentru a nu se pierde în meandrele codurilor şi acronimelor uzuale în cea mai mare agenţie de informaţii a ţării. Dar în spatele unor simple secvenţe de cifre şi de sigle aparent inofensive se disimulează, în realitate, esenţa războiului electronic.
    Regăsim dovada existenţei programului Genie, unul din cele mai la modă în cadrul NSA: amplasarea implanturilor de spionare la distanţă, în calculatoare. Pe teritoriul american, această modalitate de interceptare este numită “US-3136”; pentru ţintele din afara ţării, “US-3137”. Nota menţionează supravegherea Ambasadei Franţei de la Washington, care apare sub numele de cod “Wabash”, şi pe cea care vizează reprezentanţa franceză la ONU, sub cel al “Blackfoot”.
    Documentul precizează tehnicile folosite pentru spionarea comunicaţiilor diplomaţilor francezi: “Highlands” pentru piratarea calculatoarelor graţie dispozitivelor implantate la distanţă; “Vagrant” pentru captarea informaţiilor afişate pe ecrane; şi PBX, care le permitea să se autoinvite la discuţiile diplomaţiei franceze, ca şi când ar fi participat la o conferinţă telefonică – aşa cum relata Der Spiegel.
    Tehnicile puse la punct sunt, totuşi, cunoscute de alte servicii străine, dar ca şi ansamblul principalelor servicii secrete din lume, NSA şi-a creat şi instrumente proprii care nu mai există în altă parte.
    Implanturi-spion şi interceptarea comunicaţiilor cifrate
    Rapoartele bugetului american din 2011, care conţin o parte a finanţării NSA, arată că 652 de milioane de dolari fuseseră alocaţi doar pentru proiectul “implanturilor-spion”. În acelaşi an, aflăm că “zeci de milioane de calculatoare” sunt atacate şi că proiectul prevede ca cifra să se ridice la mai multe milioane, prin intermediul programului Turbine. Serviciul de referinţă rezervat pentru aceste proiecte de către NSA este “Tailored Access Operation”, responsabil cu operaţiunile ofensive. Potrivit Washington Post, programul Genie ar controla, de la distanţă, din acest moment până la sfârşitul anului 2013, 85.000 de implanturi spion din calculatoare din lumea întreagă.
    Un document datat august 2010 indică mai precis centrele de interes ale SUA pentru acest spionaj de la distanţă. Emanând de la direcţia informaţiilor electronice a NSA, acesta dă asigurări că informaţiile confidenţiale astfel preluate de la cancelarii străine, şi în special de la cea a Franţei, au jucat un rol important pentru obţinerea aprobării prin vot, la 9 iunie 2010, a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care prevedea noi sancţiuni pentru Iran, pentru încălcarea obligaţiilor pe care şi le asumase privind programul său nuclear. Această rezoluţie era entuziast promovată de Washington, care se temea pe atunci de opoziţia ţărilor emergente. Rusia şi China susţineau acest text la ONU. În schimb, Brazilia şi Turcia erau împotrivă, argumentând că propuneau, în asociere cu Teheranul, o alternativă la aceste sancţiuni. Libanul, al cărui guvern includea membri ai Hezbollah – organizaţie susţinută de Iran – prefera să se abţină.
    Pentru a încerca să înţelegem motivele NSA, ne putem imagina că Franţa a putut, o vreme, să neliniştească SUA după ce îşi exprimase, la 18 mai 2010, “recunoştinţa” sa şi “susţinerea deplină a Franţei pentru preşedintele Lula, pentru eforturile pe care el le-a făcut” în favoarea unui acord cu Iranul. Dar aceste declaraţii franceze par motivate mai ales de consideraţii comerciale franco-braziliene asociate vânzării unor avioane de vânătoare Rafale. “Washingtonul ştia că noi eram aliniaţi la poziţia lor, ne întâlnisem cu delegaţiile Trezoreriei americane la Paris referitor la conţinutul sancţiunilor. Nu văd ce au putut afla nou”, relatează un diplomat asociat discuţiilor. Parisul urma să voteze, de altfel, pentru această rezoluţie ONU.
    Ceea ce nu împiedică NSA să califice, în respectiva notă, operaţiunea de spionare a reprezentanţei franceze la ONU drept un “succes tacit care a ajutat la configurarea politicii externe a SUA”. Pentru a-şi face cunoscute meritele, agenţia de spionaj o citează pe Susan Rice, pe atunci ambasadoare americană la ONU, referitor la munca realizată de NSA: “Aceasta mă ajută să cunosc (…) adevărul, să dezvălui poziţiile privind sancţiunile şi ne-a permis să conservăm progresul în negocieri”.

  • Administraţia Obama recunoaşte că NSA a încălcat legea privind supravegherea

    Administraţia Barack Obama a recunoscut miercuri, la două luni după primele dezvăluiri ale lui Edward Snowden, că Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a încălcat legea între 2008 şi 2011, interceptând ilegal mesaje electronice ale americanilor fără legătură cu terorismul.
    Conform angajamentului luat de Barack Obama în cadrul unei conferinţe de presă la 9 august, administraţia a declasificat şi a publicat miercuri mai multe documente administrative şi judiciare legate de programul de supraveghere pe Internet PRISM, la adresa http://icontherecord.tumblr.com/.

    Printre documente figurează o decizie a justiţiei până în prezent secretă, lungă de 85 de pagini şi emisă în octombrie 2011, care ordonă NSA să pună capăt unui program de interceptare a comunicaţiilor pe Internet pe reţelele din fibră optică americane. Metodele NSA “rezultă din achiziţionarea unui număr foarte mare de comunicaţii protejate de al patrulea amendament” al Constituţiei, a scris în această decizie John Bates, judecător al Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC), referindu-se la amendamentul care protejează americanii faţă de orice formă de percheziţie sau supraveghere excesivă. De la reformele care datează din epoca Bush, FISC are ca misiune să asculte înregistrările şi să valideze sau să respingă programele de supraveghere ale NSA. Programul ar fi strâns nu mai puţin de 56.000 de mesaje electronice între americani în perioada 2008-2011, potrivit unei estimări a NSA furnizată atunci de un judecător, în timp ce legea americană cere un mandat individual atunci când supravegherea vizează cetăţeni americani sau străini care se află pe teritoriu.

    Strângerea acestor comunicaţii era “consecinţa unei probleme tehnice (…) şi nu a unui exces al NSA”, a justificat miercuri un oficial din cadrul serviciilor de informaţii, sub acoperirea anonimatului, în timpul unei conferinţe telefonice cu jurnaliştii. “Nu este vorba despre abuzuri flagrante”, a adăugat el, ci “de o problemă survenită din inadvertenţă şi care afectează un număr relativ scăzut de americani”. Documentele arată “forţa supravegherii acestui program”, a insistat el, amintind că NSA are 300 de angajaţi pentru auditul intern.

    Această publicare şi recunoaşterea de către administraţie a acuzaţiilor lui Edward Snowden, fost administrator de reţea al NSA, refugiat în prezent în Rusia, au fost celebrate ca o victorie de Electronic Frontier Foundation (EFF), care a acţionat administraţia în justiţie pentru a obţine această declasificare. Dar pentru Mark Rumold, avocat al EFF, documentul arată că “tribunalul nu este echipat în mod adecvat pentru rolul său de supervizare”, a declarat el pentru AFP, întrucât judecătorul formulează el însuşi reproşuri administraţiei în privinţa transparenţei NSA. Rumold a făcut apel la crearea unei comisii de anchetă parlamentară.
    Declasificările intervin, de asemenea, după dezvăluirile Wall Street Journal, care în ediţia sa de miercuri a detaliat amploarea plasei electronice lansate de NSA asupra Internetului. Potrivit cotidianului, agenţia este tehnic capabilă să intercepteze 75 la sută din traficul pe Interent american, în scopul de a identifica ameninţări străine. “Sunt bucuros că NSA ia măsuri pentru a-şi repara erorile. Dar acesta este şi semnul pe care putem şi trebuie să îl facem pentru a proteja americanii care sunt nevinovaţi şi care nu au legătură cu terorismul de supravegherea statului, intenţionată sau nu”, a declarat miercuri Mark Udall, membru al Comisiei de Informaţii, care lansează avertismente cu privire la NSA de mai mulţi ani.

    Senatorul republican Bob Corker i-a scris preşedintelui Obama pentru ca directorul NSA, generalul Keith Alexander, să se explice în faţa senatorilor la reluarea sesiunii Congresului, în septembrie.
    Din iunie, 19 propuneri de lege au fost depuse în Congres de aleşii frustraţi de lipsa de transparenţă ce înconjoară numeroasele programe de supraveghere a NSA, potrivit unei numărători a asociaţiei pentru apărarea libertăţilor civile ACLU.