Tag: damasc

  • Propunerea rusă asupra Siriei, posibil “progres important”

    Propunerea rusă asupra Siriei, posibil "progres important"

    Barack Obama a declarat luni că propunerea Rusiei de a plasa arsenalul chimic sirian sub control internaţional ar putea reprezenta un “progres important” în conflict, în timp ce a chemat la “scepticism” faţă de guvernul de la Damasc, notează AFP.

    Preşedintele, în interviuri separate la şase televiziuni americane, a avertizat împotriva oricărei încercări de diversiune din partea regimului lui Bashar al-Assad şi a estimat că această nouă evoluţie este rezultatul ameninţărilor americane cu lovituri pentru a pedepsi Damascul că a recurs la arsenalul său chimic.

    “Asistăm, după părerea mea, la faptul că ameninţarea credibilă a unei lovituri militare a Statelor Unite… i-a făcut să reflecteze la posibilitatea de a lua această măsură” de a plasa arsenalul lor chimic sub control internaţional, a declarat preşedintele la canalul NBC, referindu-se la guvernul sirian.

    “Şi dacă o fac, atunci acesta ar putea fi un progres important. Dar noi trebuie să rămânem sceptici, pentru că nu i-am văzut lucrând aşa în ultimii doi ani” în timpul războiului civil din ţară, a adăugat liderul american.

    Întrebat de ABC despre posibilitatea unei “pauze” în calea spre lovituri, dacă armele chimice ar fi securizate, Obama a răspuns “ar fi, dacă aceasta se întâmplă”.

    De remarcat chiar prudenţa preşedintelui la CNN, când a afirmat că propunerea rusă reprezintă o “evoluţie potenţial pozitivă”.

    “O vom lua în serios”, a promis Obama care, la 31 august, a anunţat că a luat decizia unei operaţiuni militare împotriva regimului lui Bashar al-Assad dar cere undă verde de la Congres, un vot ce se anunţă dificil având în vedere ostilitatea multor aleşi din ambele părţi.

    În interviul la NBC, preşedintele a mai spus că nu este sigur că va obţine sprijinul Congresului pentru recurgere la forţă.

    Întrebat dacă este “încrezător” într-un vot al parlamentarilor asupra unei rezoluţii ce autorizează lovituri împotriva regimului sirian, Obama a răspuns: “Nu aş spune că sunt încrezător. Sunt convins că aleşii Congresului iau această problemă foarte în serios şi o studiază atent”.

    Rusia, principal aliat al regimului Assad, a propus luni Damascului să îşi plaseze arsenalul chimic sub control internaţional şi să îl distrugă.

    Siria “a primit favorabil” imediat această propunere, prin vocea ministrului ei de externe Walid Mouallem, fără a fi mai specifică.

    În acelaşi timp, propunerea Rusiei a condus la amânarea unui vot aşteptat miercuri în Senat.

    “Nu cred că avem nevoie” să votăm rapid, a anunţat şeful majorităţii democrate din Senat, Harry Reid, la câteva ore după ce programase votul miercuri. “Trebuie să ne asigurăm că preşedintele are posibilitatea de a vorbi tuturor celor 100 de senatori şi 300 de milioane de americani înainte să facem asta”.

    De zece zile, administraţia Obama a început o operaţiune majoră de a convinge aleşii dar şi opinia publică să susţină o operaţiune militară “limitată” în Siria, ca răspuns la un atac chimic în apropiere de Damasc, ce a făcut 1.429 de morţi potrivit informaţiilor americane.

    Punctul culminant al ei urma să fie marţi seară, când Obama urma a se va adresa naţiunii din cadrul solemn al Casei Albe.

  • Rusia nu exclude acordul pentru o acţiune militară în Siria dacă vor exista dovezi

    Rusia nu exclude acordul privind o operaţiune militară în Siria în cazul în care vinovăţia Damascului cu privire la utilizarea de arme chimice va fi dovedită, dar numai cu aprobarea ONU, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, într-un interviu acordat agenţiei de presă Associated Press şi postului de televiziune rus Pervîi Kanal, preluat de mai multe canale media.

    Într-o ştire urgentă, referindu-se la acest interviu, agenţia de presă RIA Novosti titra că „Rusia va lua parte la operaţiune militară împotriva Siriei”, dar ulterior varianta on-line a agenţiei semioficiale de presă a eliminat această primă informaţie de pe site, înlocuind-o cu „Rusia nu exclude că îşi va da acordul pentru o acţiune militară în Siria”.

    „Nu exclud acordul (Federaţiei Ruse). Dar vreau să atrag atenţia asupra unui fapt absolut fundamental. În conformitate cu dreptul internaţional actual, numai Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite poate autoriza o acţiune în forţă împotriva unui stat suveran. Orice alte motive, metode care ar justifica folosirea forţei împotriva unui stat independent şi suveran, sunt inacceptabile şi nu pot fi calificate decât ca agresiune”, a explicat preşedintele rus în interviul acordat AP şi Pervîi Kanal şi citat de RIA NOvosti.

    În acelaşi timp, Vladimir Putin a subliniat că nu există informaţii exacte despre ce s-a întâmplat precis în Siria, astfel încât este necesar să fie investigate în detaliu toate aceste date.

    „Nu avem nicio informaţie exactă a ceea ce s-a întâmplat. Noi credem că, cel puţin, trebuie aşteptate rezultatele cercetărilor întreprinse de către Comisia inspectorilor ONU. Noi nu avem nicio dovadă că aceste substanţe chimice ar fi fost o armă chimică sau nişte simpli poluanţi chimici, care ar fi fost folosite de armata guvernamentală siriană”, a declarat Putin, în acelaşi interviu. „Dacă cineva are informaţii că armele chimice au fost folosite şi că ele au fost folosite de armata regulată, atunci ar trebui ca toate aceste dovezi să fie prezentate Consiliului de Securitate al ONU şi ele trebuie să fie credibile”, a mai adăugat liderul rus.

    Referitor la materialele video, care prezintă presupuse victime ale atacului chimic, printre care numeroşi copii, Vladimir Putin a declarat că „aceste imagini sunt oribile”. „Singura întrebare este cine a făcut şi cine este vinovat. Aceste cadre în sine nu oferă răspunsuri la întrebările pe care acum le-am pus. Se crede că aceasta este un montaj al aceloraşi militanţi care, după cum bine ştiţi, şi administraţia SUA recunoaşte aceasta, sunt asociaţi Al-Qaida şi care au fost întotdeauna cunoscuţi pentru cruzimea lor”, a afirmat preşedintele rus în interviul menţionat preluat de RIA Novosti.

    În interviul acordat înaintea summitului G-20 de la Sankt Petersburg (5-6 septembrie), preşedintele Putin a mai declarat că Rusia şi-a suspendat livrările de rachete sol-aer S-300 către Siria. „Avem un contract privind livrarea de S-300, am furnizate unele componente, dar nu am încheiat furnizările, pe care le-am suspendat pentru moment”, a indicat şeful statului rus, cu privire la aceste sisteme de arme sofisticate, echivalentul Patriot american.

  • Românii din Siria să părăsească „imediat” ţara – „pericol major”

    Românii aflaţi în Siria sunt sfătuiţi de Ministerul Afacerilor Externe, printr-o atenţionare postată pe site-ul instituţiei, să părăsească această ţară “cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”.
    “Având în vedere că situaţia de pe întreg teritoriul Siriei a cunoscut o deteriorare majoră în ultima perioadă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se mai află în această ţară să o părăsească cât mai curând posibil prin mijloacele de transport încă operaţionale”, atenţionează MAE.
    Diplomaţia română explică faptul că forţele înarmate ale opoziţiei sunt concentrate în zone aglomerate şi dens populate.
    “În acţiunea de reprimare, forţele guvernamentale utilizează inclusiv armament greu şi aviaţie militară. Pe fondul deteriorării accelerate a situaţiei, pe linie de securitate, există temeri legate de posibilitatea declanşării unor violenţe extreme, de amploare mai mare decât cele care au avut loc la Homs, Hama şi Alep”, avertizează MAE.
    Conform deciziei Consiliului UE din iulie 2012 privind trecerea companiei de stat “Syrian Airlines” pe lista de sancţiuni a UE, singurele rute de evacuare ale cetăţenilor români din Siria sunt cele terestre, spre statele vecine, în primul rând spre Liban, apoi spre Iordania şi Turcia, arată sursa citată.
    La această oră nu mai există nici o cursă directă către România, precizează MAE.
    “Cetăţenii români sunt avertizaţi că există în continuare riscul ca autostrăzi importante (Tartous-Latakia, Latakia-Alep, Homs-Alep şi Damasc-Iordania) să fie temporar închise. Legăturile de comunicaţie în Siria pot suferi unele întreruperi sau limitări. Există, de asemenea, riscul de producere de atacuri teroriste în locuri publice. Cetăţenilor români care se află încă pe teritoriul acestui stat le este recomandat să evite în totalitate deplasările în localităţile Alep, Daraa, Deir Ezzour, Hama, Homs, Idleb şi Damasc”, adaugă diplomaţia de la Bucureşti.
    Românii care ignoră avertismentele MAE şi se deplasează în zone de risc sunt atenţionaţi că o fac “pe propria răspundere” şi “vor suporta consecinţele unor astfel de călătorii”, având în vedere că, de la caz la caz, pot interveni limitări privind posibilităţile de intervenţie ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare de carieră în situaţii de urgenţă, se mai arată în mesajul postat pe site.
    Cetăţenii români prezenţi pe teritoriul Siriei sunt sfătuiţi să contacteze Ambasada României la Damasc (prin telefon, fax sau internet), pentru a-şi înregistra prezenţa şi transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.
    În cadrul Departamentului Consular funcţionează o linie telefonică +40.21.319.21.37 la care cetăţenii români afectaţi de actuala situaţie din Siria pot suna 24/24, pentru asistenţă şi informaţii consulare.