Tag: cutremur

  • Patru aplicaţii de pregătire în caz de cutremur în nicio lună

    Un cutremur cu o magnitudine de 7,6 grade pe scara Richter, produs în Vrancea, a afectat cinci judeţe, Galaţiul fiind cel mai grav lovit, cu peste 10 clădiri prăbuşite, 17 răniţi grav, incendii şi accidente de circulaţie în timpul replicilor seismului. A fost doar un scenariu „de groază”, elaborat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, la care au participat SMURD, Serviciul Judeţean de Ambulanţă, poliţia şi toate instituţiile implicate în comitetul pentru situaţii de urgenţă. Rolul exerciţiului a fost să pregătească serviciile şi populaţia pentru astfel de cataclisme. Este însă surprinzător faptul că în judeţul Galaţi, după fenomenul Izvoarele şi cutremurele din Vrancea, au fost organizate nu mai puţin de patru astfel de exerciţii în mai puţin de o lună. Asta duce cu gândul la faptul că autorităţile au semnale clare că astfel de situaţii, acum ipotetice, ar putea lovi oricând oraşul. Þinând cont  de numărul mare de servicii concentrate la locul exerciţiului, nu e de mirare că gălăţenii au crezut că s-a întâmplat cu adevărat ceva rău. Aşa că în perioada în care a avut loc exerciţiul de alarmare, telefoanele au sunat  neîncetat la 112.
    Scenariu de coşmar : 10 clădiri prăbuşite, accidente şi încendii post-cutremur
    „La data de 22.11.2013, orele 11.00 GMT, se produce în zona Vrancea un cutremur cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter, la adâncimea de 120 km, cu epicentrul în localitatea Panciu. Cutremurul a fost urmat de două replici de 6,5, respectiv 5,8 grade pe scara Richter (75, respectiv 65 secunde) şi a avut ca axă de deplasare a undei seismice direcţia Focşani – Iaşi şi Bucureşti – Zimnicea. În judeţul Galaţi, din punct de vedere al pierderilor de vieţi omeneşti, răniţilor şi distrugerilor, situaţia cea mai grea se înregistrează în municipiul Galaţi. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă iar la sediul primăriei Galaţi Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie.
    În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi, a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii. Foarte multe apeluri au venit pe numărul de urgenţă 112 anunţând Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «General Eremia Grigorescu» al judeţului Galaţi, prăbuşirea totală a 10 clădiri fără etaj dispuse între bulevardul George Coşbuc, strada Unirii, în zona liceului CFR Galaţi, unde au fost surprinşi mai mulţi cetăţeni sub dărâmături. Pe timpul operaţiunilor de salvare, în jurul orei 11.20, în zona caselor prăbuşite are loc o explozie urmată de incendiu ca urmare a ruperii conductelor de gaze şi acumulării unei pungi de gaze în zonă. Incendiul a cuprins circa 200 mp de construcţii prăbuşite. În jurul orei 11.30 are loc prima replică a seismului, de 6,5 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se sparge magistrala de transport apă de pe Bulevardul George Coşbuc, din zona liceului CFR, producând scăderea presiunii pe reţelele de apă din zonă. În jurul orei 11.50 are loc a doua replică a seismului, de 5,8 grade pe scara Richter. În urma acestei replici se produce un accident de circulaţie la intersecţia dintre Bulevardul George Coşbuc şi strada Basarabiei, între un autoturism cu două persoane şi o autocisternă cu clor aparţinând SC Apă Canal Galaţi. În urma accidentului a rezultat accidentarea persoanelor din autoturism, fisurarea robinetului de golire a cisternei, fisură prin care se prelinge clor lichid. La nivelul judeţului Galaţi s-a convocat în şedinţă extraordinară, la sediul Prefecturii judeţului Galaţi, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, iar la sediul Primăriei Galaţi a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă, pentru analizarea situaţiei operative şi stabilirea primelor măsuri urgente care se impun a fi luate în asemenea situaţie. În paralel se elaborează primele comunicate pentru mass-media, care au menirea să informeze populaţia cu privire la situaţia de urgenţă produsă, în scopul eliminării panicii, să recomande cele mai potrivite măsuri de protecţie şi intervenţie. Inspectoratul  pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Galaţi a pus în aplicare planurile privind gestionarea situaţiilor de urgenţă în caz de seism, s-a dispus creşterea capacităţii operaţionale – alertă nivel ROŞU, iar cu aprobarea prefectului s-a activat în totalitate Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI) şi s-a constituit comandamentul operaţional judeţean la sediul prefecturii”, a explicat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU – SMURD Spitalul de Urgenţă.
    A fost scenariul elaborat de cei care au vrut să testeze şi să îşi testeze capacitatea de acţiune în cazul unui cataclism. Sperăm să nu îi vedem la treabă într-o situaţie reală.

  • „Anomalia” de la Izvoarele, un fenomen unic şi deocamdată inexplicabil

    „Anomalia” de la Izvoarele, un fenomen unic şi deocamdată inexplicabil

    La Izvoarele, pămânul încă nu s-a liniştit. Şi marţi noaptea şi miercuri dimineaţa oamenii au fost iarăşi zgâlţâiţi. Ai venit din nou specialiştii de la Bucureşti, de data asta de la două institute – şi de la cel de Fizică a Pământului, şi de la cel de Geofizică. Mihai Diaconescu, de la Institutul de Fizică a Pământului, dar şi echipa de cercetători a Institutului de Geofizică au ajuns din nou la Izvoarele. Mihai Diaconescu a precizat şi că acest fenomen de la Izvoarele este acum discutat cu specialişti în seismologie din întreaga lume. „Nu este anormal să ne consultăm colegii. Se va discuta şi în Japonia de acest fenomen, şi eu am discutat cu colegi din America. Este normal să ne interesăm ce părere au colegii noştri din America, Europa. Fenomenul de la Izvoarele este unic prin numărul mare de cutremure localizat în zonă restrânsă. Au fost şi în Brazilia, dar nu aşa. Este aici, la Izvoarele, o anomalie. Vom vedea exact care este cauza, dar va mai trebui să treacă timp, aşa că nu terminăm până la data când Guvernul a cerut raportul. Pănă la urmă, pământul nu ţine cont de ce vor premierul Ponta sau preşedintele Băsescu, sau oricine. Trebuie să avem date clare pentru a şti ce se întâmplă aici”, a spus Mihai Diaconescu.

    Echipa de la Institutul de Geofizică a instalat la Izvoarele un aparat care măsoară mişcările în sol. Cercetătorii vor să vadă în ce măsură alunecările de teren au influenţă asupra crăpăturilor ce apar în case. A fost instalat un înclinometru, de fapt o serie de electrozi fixaţi pe tije legate între ele de un cablu prin care trece curent electric. „Curentul electric ajunge în scoarţă şi în funcţie de rezistenţa fiecărui tip de rocă la curentul electric, primim date despre înclinarea straturilor de pământ. Acestea sunt stocate în aparat şi le citim în fiecare seară. Până vineri vom face asta”, spunea Raluca Maftei.

    Oamenii, cu ochii pe găurile din ce în ce mai mari din pereţi

    Localnicii din Izvoarele sunt la limită, şi cu teama, şi cu panica. Degeaba vine atâta lumea la ei în sat, dacă nimeni nu le poate da o explicaţie. Se uită la crăpăturile din ce în ce mai mari din pereţi şi se gândesc cu groază că rămţn la irană în drum. Marţi noaptea şi miercuri dimineaţă au mai avut loc alte trei cutremure, dar acestea au fost sub 2 grade pe scara Richter. „Se vede cum s-a deplasat de pe 5, când au pus semnul, şi până acum. Aici în casă e vorba de 2 până la 4 centimetri, dar în fosta baie, că nu mai am ce face cu ea, e crăpătura cât să bagi palma. Nu ştim cât mai ţine aşa casa, mai ales că tot ne zguduie pământul”, spunea Simion Mocanu. Vecina lui, Elisabeta Stoian, vede şi cum de la zi la zi semnele făcute pe pereţi de specialişti se adâncesc. „Mai ales după sobă şi în camera mică se vede cât s-a mai mişcat. Păi noi cum să avem linişte? Dacă se duce cu totul casa? Ce facem noi acum, în prag de iarnă?, spunea femeia, oftând şi rugându-se să se termine totul odată.

    De la 2 cutremure în 1997, la 240 în 2013

    La Izvoarele, acest tip de cutremure are o istorie proprie, dar niciodată nu au fost atât de multe. În 1987 au fost în Izvoarele 2 cutremure. Atunci se pare că a început totul. „În 2005 au urmat 5 zile de cutremure, în 2006 alte 8 zile, patru în septembrie şi patru în noiembrie, în 2007 au fost 8 cutremure în mai şi 5 în septembrie, în 2009 alte 18 zile cu cutremure, iar în 2010 am avut 2 zile cu cutremure. În decembrie 2012 am avut 11 cutremure între 6 şi 29 august, iar în 2013, în august am avut 27 de zile cu astfel de cutremure mici. Dar niciodată nu au fost aşa de multe. Acum avem, se pare, 240-250 până acum”, spunea Emil Dragomir, consilier la Primăria Slobozia Conachi.

    În Izvoarele, o parte a celor afectaţi de cutremure au asigurări. Este şi cazul soţilor Mocanu, numai că deocamdată nu le-a călcat pragul niciun asigurator. „Oamenii să nu păţească la fel ca la inundaţii, când cei de la firmele de asigurări au venit la unele persoane din Slobozia Conachi şi au încercat să le răscumpere asigurările pe mai nimic”, a spus Emil Dragomir. Una dintre localnicele din Slobozia Conachi povesteşte, sub protecţia anonimatului, ce a păţit. „Am casa distrusă în proporţie de 75% de inundaţii, dar şi de cutremurele de acum. Aşa au decis cei care au evaluat pagubele. Asigurarea e de 20.000 de euro. Şi au venit de la firma de asigurare şi au vrut să îmi dea doar 5000 de lei. Ce să fac eu cu atât? Nu aşa scrie în asigurare. Dacă nu sunt corecţi, îi dau în judecată. Din păcate, au reuşit să păcălească bătrânii”, a spus localnica. Oricum, loviţi şi de ape şi traumatizaţi de cutremurele continue, localnicii din Izvoarele nu mai ştiu unde va culmina totul.

  • Atacuri de panică şi întrerupere de curent la spital

    Gălăţenii au fost, în marea lor majoritate, treziţi din somn de cutremurul de 5,5 grade pe scara Richter  care a avut epicentrul în Vrancea. Acesta a fost precedat de un huruit puternic şi apoi au urmat şi replicile lui, de mai mică intensitate. Bolnavii care se aflau la Spitalul de Urgenţă, în Unitatea de Primiri Urgenţă, s-au speriat, şi cadrele medicale la fel. Camerele de supraveghere au surprins cum oamenii se grăbeau să iasă din spital, spre zona garajului, asistentele îşi făceau cruce iar o bolnavă aflată în zona de cod galben s-a dat jos din pat şi voia să plece. În plus, în timpul cutremurului a avut loc o pană de curent, dar aceasta nu a afectat nicio procedură medicală în desfăşurare, ci doar a panicat lumea.  Un singur bolnav a ajuns la spital acuzând un atac de panică pe fondul cutremurului. Aparatura nu a fost afectată şi nici actul de îngrijire a bolnavilor aflaţi atunci în spital. Alte două atacuri de panică au fost înregistrate la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. „Am acordat ajutor medical pentru doi adolescenţi în vârstă de 14 ani care au suferit atacuri de panică în timpul cutremurului. Unul dintre ei a fost dus la Spitalul de Copii iar un altul a fost stabilizat şi a preferat să rămână la domiciliu”, a precizat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

    La Izvoarele, lumea s-a dus la biserică

    La Izvoarele din nou s-a cutremurat pământul, dar cu o intensitate mai mică decât la cel cu epicentrul în Vrancea. „S-au simţit toate. Şi cel din Vrancea, cel mare, şi celelalte. Dar la noi în continuu se clatină pământul. A fost îngrozitor. Nici nu ştim ce să mai facem”, spunea Anca Necula, o localnică din Izvoarele.

    În jurul prânzului, localnicii au fost chemaţi la sediul Căminului Cultural, unde experţii şi autorităţile locale încercau să îi liniştească şi să le explice ce s-a întâmplat. Dar înainte de asta lumea a luat drumul bisericii. Speranţa oamenilor a rămas până la urmă la cele sfinte şi mai ales la Sfântul Dimitrie, ocrotitorul de cutremure.

    De la „Dosarele X” la explicaţii ştiinţifice

    Au trecut două săptămâni de când în localitatea Izvoarele casele localnicilor au început să fie zgâlţâite din temelii. Din start oamenii se jurau că nu sunt cutremure, chiar dacă asta indicau datele de la Institutul de Fizică a Pământului, ci că e altceva. Localnicii acuzau că se aud bubuituri ca şi când ceva încearcă să iasă de sub pământ. Vineri s-a enunţat o parte a explicaţiilor legate de fenomen, şi asta după ce o echipă de la Institutul de Fizică a Pământului a venit pentru a doua oară la Galaţi. De data asta au mai fost aduşi şi doi experţi, unul în geofizică şi altul în alunecarea terenurilor. Prefectul Emanoil Bocăneanu a însoţit delegaţia şi, chiar dacă s-a mers din casă în casă şi oamenilor li s-a explicat că nu trebuie să se panicheze, lucrurile nu stau deloc bine. Asta mai ales că ulterior, în zonă, au mai avut loc şi alte cutremure, din care unul de 3,9 pe scara Richter, iar duminică dimineaţă s-a simţit puternic şi cutremurul din Vrancea.

    „Foarte multe seisme peste 3 grade pe scara Richter”

    Unul dintre specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului, Mihai Diaconescu, a sosit vineri a doua oară la Galaţi şi a încercat să explice fenomenul de la Izvoarele. Recunoaşte că iniţial s-a crezut în Dosarele X.

    „Este vorba de un aliniament de cutremure. Este o secvenţă seismică care se întinde pe un aliniament de o lungime de 20 de kilometri, magnitudinea seismelor produse este situată între 0,1 (pentru a putea fi măsurat) şi 3,9 grade, iar adâncimea variază între 2 şi 10 kilometri, noi mergem pe o adâncime medie de 5 kilometri pentru că nu putem ţine minte la fiecare în parte de cât a fost. Până joi dimineaţă au fost înregistrate 77 de seisme, foarte multe peste 3 grade. Oamenii vorbeau de ceva care vine pe verticala locului, care vrea să urce şi nu mai ajunge la suprafaţă. Recunosc că şi gestica lor a fost impresionantă atunci, că ne spuneau că această urcare nu mai are putere şi este însoţită de bubuituri. Atunci am zis că avem parte de fenomene din dosarele X. Autorităţile locale au desemnat sâmbăta trecută, când am ajuns prima dată la Izvoarele, o persoană care a notat fiecare fenomen care a avut efect asupra oamenilor şi asupra construcţiilor şi ora aproximativă. Tot ce ni s-a raportat a avut efect în cutremure, aşa că jumătate din efectul «dosarele x» a dispărut. A doua jumătate a dispărut în momentul în care am început să prelucrăm datele audio înregistrate de cele trei staţii montate. Am reuşit să izolăm din toată înregistrarea zgomotul cutremurului. Înregistrarea este foarte clară: se aude un bum, o mică pauză, un bum mai mare şi apoi, imediat, zgâlţâituri, zgomote de geamuri şi de uşi şi efectul asupra animalelor. Primul bum corespunde undei sonore, al doilea bum corespunde undei ce anunţă venirea cutremurului. Între primul bum şi zgâlţâitura propriu-zisă este o diferenţă de 1,1 secunde. În Vrancea diferenţa este de 30 de secunde. La interfaţa dintre solid şi aer, o parte din energia mecanică a undei seismice, care este caracterizată de nişte frecvenţe mai înalte, se transformă din energie mecanică în energie acustică şi atunci apare zgomotul, acel bum pe care ni-l descriau oamenii. Cutremurul este oricum însoţit de un zgomot, un huruit, iar cei care îşi aduc aminte de cutremurul din ’77 pot certifica acest lucru. Toate aceste date şi cu ajutorul descrierilor făcute de oameni, că simt de parcă trece metroul pe sub casă, ne-a edificat faptul că este vorba despre cutremure, iar zgomotele sunt datorate lor. Deci am terminat cu efectul «dosarele x». Toate fenomenele din Izvoarele sunt datorate cutremurelor. Încă mai avem nelămuriri, cum ar fi de exemplu faptul că numai asupra unei zone din satul Izvoarele se simt efectele astea atât de puternic. Nu avem date care să arate că e vorba de sonde, că ar fi vinovăţia lor”, a spus vineri Mihai Diaconescu.

    Doi experţi vor sta în Izvoarele, dar doar pentru a linişti oamenii, deoarece oricum nu au acces la cutia cu senzori. „Nu apre niciun vulcan în zonă, decât în scopuri turistice”, a mai spus Diaconescu, în glumă.

    „Mie îmi cade casa în cap. Ei vin şi pleacă”

    Din păcate, îndemnul la linişte pe care specialiştii l-au făcut, alături de autorităţile locale, nu le pare foarte credibil oamenilor. „Mie îmi cade casa dacă o mai ţin aşa. Nu se poate. Noi avem încredere şi în ei, dar de unde ştim dacă ne spun adevărul? Nu mi se pare adevărat că aşa, deodată, au început cutremurele. De ce aşa deodată? E clar ce le-a pornit cineva, ceva. Nu pot să cred că sondele alea nu au nicio vină. Atunci gazele de şist sau ce? Ceva trebuie să se fi întâmplat”, spunea Elisabeta Stoian. Faptul că vineri, după ce li s-a spus că seismele se vor linişti, au avut loc alte câteva cutremure nu au credibilizat deloc specialiştii în faţa populaţiei. A venit, însă, cutremurul de duminică, din Vrancea, asupra originii căruia nu există dubii şi care este pus acum, de oameni, în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la Izvoarele, deşi specialiţştii spun altceva.

  • Preventiv, măsuri de alertă la Izvoarele

    Prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu, a convocat vineri dimineaţă Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în şedinţă extraordinară, pentru a analiza situaţia de la Izvoarele. La şedinţă a participat şi Mihai Diaconescu, cercetător în cadrul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, care a făcut o prezentare a zonei din punct de vedere seismic, precizând că un rezultat preliminar al investigaţiilor specifice va fi disponibil în circa două săptămâni, după o analiză comparativă a datelor culese din teritoriu. Cercetătorul a subliniat că, în opinia sa, este aproape exclusă existenţa unor caverne, date fiind straturile extrem de bine consolidate ale scoarţei în regiune, iar alunecările de teren sunt puţin probabile întrucât zona este terasată corespunzător.
    Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat împuternicirea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă de a întocmi un plan ce va fi pus în aplicare numai dacă situaţia o va impune, pentru evacuarea populaţiei afectate. La Izvoarele sunt  362 de gospodării cu 1.000 de locuitori, circa 300 dintre aceştia aflându-se în zona în care s-au manifestat aceste fenomene cel mai pregnant. Spaţiile identificate sunt la Slobozia Conachi, Pechea şi Schela.
    Prefectul judeţului Galaţi, a subliniat că, având în vedere situaţia din teren şi opiniile specialiştilor, în acest moment populaţia nu se află în pericol şi nu se impune evacuarea. Totuşi, ca măsură preventivă, prefectul a dispus şi activarea unei grupe operative a I.S.U., formată din 15 lucrători (din care patru ofiţeri), care se va afla permanent la Slobozia Conachi.
    Începând de vineri, la Izvoarele au fost detaşaţi doi cercetători de la I.N.F.P., precum şi specialişti de Institutul Geologic al României care vor  investiga eventualitatea producerii unor alunecări de teren şi vor face analize suplimentare cu privire la calitatea apei, date care ar putea oferi indicii în plus vizavi de aceste manifestări seismice. De asemenea, urma a fi instalată o a patra staţie seismică şi mai multe staţii GPS.
    După analizele din cursul zilei de joi, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi dau asigurări că apa de la Izvoarele este potabilă, cu excepţia câtorva puţuri unde se impune clorinarea.
    Între timp, oamenii se roagă în biserică
    Credincioşii din Izvoarele au venit vineri de dimineaţă la biserică în număr mai mare ca de obicei. Până şi copiii au fost învoiţi de la şcoală.
    „Ne-am rugat Sfântului Dimitrie, cel care ne ocroteşte de cutremure. Este o încercare, dar nu o pedeapsă. Dumnezeu are grijă de toţi”, a spus preotul paroh din Izvoarele, George Casian.

  • Cutremurele i-au scos în drum

    Cutremurele i-au scos în drum

    Îngroziţi că li se cutremură neîncetat casele şi exasperaţi că nu primesc niciun răspuns de la autorităţi, câteva zeci de localnici din satul gălăţean Izvoarele au blocat Drumul Judeţean 255, cel care asigură legătura dintre satul Izvoarele şi Drumul Naţional 25. Aceştia le-au cerut autorităţilor să explice cauzele multiplelor seisme. S-a format o coadă de maşini şi TIR-uri, dar localnicii, disperaţi că le pică satul în cap şi mor de vii, au pus şi copiii în faţa TIR-urilor şi au cerut dreptate. Şoferii erau exasperaţi de protestul spontan, aşa că s-au luat la ceartă cu oamenii, iar unii chiar au forţat lanţul uman creat pe şosea. O femeia era cât pe ce să fie călcată de maşina din faţa căreia, disperată, nu voia să se dea. „Vrem dreptate. Dreptate!”, strigau copiii, ţinându-se de mânuţe în faţa şirului de maşini. Ca să deblocheze situaţia, în zonă a ajuns un echipaj de poliţie şi jandarmii, iar oamenii au fost scoşi cu greu de pe partea carosabilă. „Noi nu mai putem dormi. Este bătaie de joc! Cred că de la gazele de şist se trage. Eu, uite, mi-am scos hainele groase, că noaptea când ies afară nu mai pot de frig. În casă nu am curaj să stau, că sar din pat la fiecare zgâlţâitură”, spunea Paraschiva Pavel.

    Un geolog va sta non-stop la Izvoarele

    Oamenii scoşi de poliţişti de pe partea carosabilă au rămas adunaţi în faţa caselor şi au strigat până ce în zonă a ajuns ministrul secretar de stat Constantin Chiper, de la MAI. Cum l-au văzut, oamenii l-au luat la întrebări, au ţipat la el şi au cerut să li se spună ce se întâmplă cu ei.
    „Nu sunt specialist, aşa că nu aş putea să dau o cauză a acestor mişcări seismice, dar am înţeles că structura de rezistenţă a caselor nu e afectată momentan de aceste seisme mici. Momentan nu se impune evacuarea, dar în funcţie de raportul specialiştilor vom lua măsuri. Oamenii au cerut ca cineva de specialitate să stea în sat mereu şi va sta un geolog de la Institutul de Fizică a Pământului, cineva de la ISU şi primarul din comună. Noi vom ajuta oamenii mereu, nu sunt abandonaţi”, a spus Constantin Chiper. Cercetătorii au montat, deocamdată, două accelerometre şi două dispozitive GPS, pentru a monitoriza mai exact fenomenele.
    Oficialul a mers în casa Floricăi Carp, care are şi casa afectată de cutremure, iar fiica ei, care şi-a pierdut locuinţa în inundaţiile de la Slobozia Conachi, stă acum la ea. „Dacă pică şi casa asta, ce ne facem? Unde ne ducem noi, în toiul iernii de acum?”, spunea plângând femeia. Ministrul secretar de stat a luat-o după umeri şi i-a promis că va fi ajutată.

    „Cutremurele mai mici sunt mai bune decât unul singur şi mare”

    Împreună cu secretarul de stat Chiper, în sat a ajuns şi col. Ioan Burlui, şeful IGSU. „Înţelegem că oamenii sunt speriaţi. Sunt cutremure, nu e vorba de altceva. De ce sunt mai multe, nu ştim. S-a crezut că doar Vrancea e zonă seismică, dar uitaţi-vă că au apărut şi în alte zone. Sunt cutremure mici, care fac într-un fel mai bine deoarece se eliberează presiunea din adâncuri încet-încet şi nu deodată. Nu au legătură cu exploatări petroliere, deoarece cutremurele sunt la adâncime de maxim 50 metri, iar sondele acţionează la peste 1000 de metri”, spunea Ion Burlui.

    Apă potabilă, doar la sticlă sau de la instalaţia de purificare

    În comuna Slobozia Conachi, căreia îi este arondat satul Izvoarele, apa nu mai este potabilă nici pentru oameni, nici pentru animale. Oamenii pot lua apă de la o singură fântână, care are instalaţie de purificare. În rest, un camion a dus din poartă în poartă baxuri cu sticle cu apă. Pentru animale, o cisternă a dus, la fel, apă potabilă. „Ne tremură casele. Nici de dormit nu dormim, de frică, şi acum, uite, nici apă din fântâni nu mai putem bea. Luăm de la instalaţia asta, dar văd că asta e bună. Nu ne ajunge doar ce apă ne aduc ei în baxuri”, spunea Adriana Popa. Femeia, fost cadru medical, a lucrat la Sanepid şi ştie că nu e de glumit cu calitatea apei.

  • Două cutremure miercuri dimineaţă în Galaţi

    Două cutremure cu magnitudini de 3,3 şi respectiv 3,4 grade pe scara Richter s-au produs miercuri dimineaţa în judeţul Galaţi, conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

    Primul seism s-a produs la ora locală 3.36 (0.36 UTC), la o adâncime de 7 kilometri şi a avut magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Galaţi (16 km), Brăila (32 km), Măcin (38 km), Tecuci (51 km) şi Focşani (59 km).

    Cel de-al doilea cutremur, probabil o replică a primului seism, a avut magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter şi s-a produs la ora locală 5,50 (2,50 UTC) în aceeaşi zonă şi la o adâncime de 6 kilometri. Cele mai apropiate localităţi de epicentru au fost Galaţi (17 km), Brăila (31 km), Măcin (39 km), Tecuci (50 km), Focşani (57 km).

    De la începutul lunii septembrie s-au produs 17 cutremure în România, în zona seismică Vrancea, în Transilvania (Hunedoara) şi Moldova (Galaţi), nouă dintre acestea cu magnitudini de peste 3 grade pe scara Richter.