Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 29 octombrie sesizarea Avocatului Poporului privind neconstituţionalitatea unor dispoziţii din Codul insolvenţei.
Excepţia de neconstituţionalitate se referă la art. 81, alin. 3 şi art. 348 din OUG 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
În sesizare, AP susţine că dispoziţiile atacate contravin art. 1 alin. (5) şi art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Normele supuse controlului de constituţionalitate sunt următoarele: art. 81 alin. (3): “În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului”; art. 348: ”(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 25 octombrie 2013. (2) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică şi procedurilor de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă aflate în derulare la data intrării sale în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 183 — 203, care se aplică doar cererilor introduse după data intrării în vigoare a acesteia”.
Avocatul Poporului arată că OUG 91/2013 include într-un singur act normativ legislaţia generală (aplicabilă tuturor operatorilor economici), legislaţia specială (incidenţă instituţiilor de credit şi societăţilor de asigurare/reasigurare), reglementarea insolvenţei grupurilor de societăţi, precum şi a insolvenţei transfrontaliere.
De asemenea, sunt reglementate în noul act normativ modificări ale procedurilor desfăşurate în faţa judecătorului sindic, aplicabile proceselor aflate pe rolul instanţelor de judecată.
“În activitatea de elaborare, modificare sau abrogare a unor acte normative, care conţin norme de procedură, principiul securităţii juridice trebuie privit în întreaga sa dimensiune, cuprinzând, în principal, următoarele exigenţe: neretroactivitatea legii, accesibilitatea şi previzibilitatea acesteia. (…) Este evident că pentru a fi aplicat în înţelesul său un act normativ trebuie să fie precis, previzibil şi totodată să asigure securitatea juridică a destinatarilor săi”, se arată în sesizare.
AP subliniază că principiul previzibilităţii impune ca autorităţile publice să normeze relaţiile sociale prin adoptarea de acte normative care să intre în vigoare, în cazuri justificate, după trecerea unei perioade rezonabile de timp, astfel încât să permită oricărei persoane să poată recurge la consultanţă de specialitate în vederea adoptării unei atitudini potrivite.
“Lipsa unei asemenea exigenţe a normelor juridice determină o nesiguranţă a raporturilor juridice, care poate avea ca efect vătămarea drepturilor subiecţilor de drept vizaţi de ipoteza normei legale. Totodată, asigurarea securităţii juridice trebuie observată cu mai mare stricteţe în cazul regulilor cu implicaţii şi consecinţe financiare, încât cei vizaţi de acestea să cunoască precis întinderea obligaţiilor impuse. (…) În aceste condiţii, dispoziţiile art. 348 din OUG 91/2013, care prevăd că noile reglementări se aplică tuturor procedurilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a actului normativ, cu excepţia prevederilor art. 183-203, nu sunt constituţionale”, menţionează sursa citată.
Autorul sesizării mai precizează că dispoziţiile care fixează un regim juridic distinct pentru debitorul aflat sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului pot fi considerate neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât subiecţii de drept cu privire la care s-a declanşat procedura de insolvenţă sub imperiul legii vechi nu au posibilitatea să prevadă că o reglementare ulterioară le va afecta însăşi existenţa acestora ca subiecţi de drept privat.
“În unele cazuri, în perioada de observaţie specifică materiei insolvenţei, cuprinsă între deschiderea procedurii şi confirmarea planului de reorganizare (care poate dura între 45 de zile şi o perioadă nedeterminată obiectiv, în funcţie de numărul creditorilor şi de acţiunile întreprinse de aceştia), unii debitori sunt împiedicaţi să-şi desfăşoare efectiv activitatea. În ceea ce priveşte neconcordanţa dispoziţiilor art. 348 din OUG 91/2013 în raport de art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, considerăm că acestea au caracter retroactiv întrucât se aplică şi procedurilor aflate în derulare începând cu data intrării în vigoare a acesteia”, se spune în document.
AP arată că normele legale criticate acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei, cu încălcarea principiului tempus regit actum.
“În legătură cu cele menţionate, precizăm că la stabilirea sferei de acţiune în timp a legii trebuie să se ţină cont atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, dar şi de siguranţa raporturilor juridice, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv de ordine publică. A da o interpretare diferită principiului neretroactivităţii înseamnă, pe de o parte, a-i solicita subiectului de drept, încă de la data introducerii cererii, o anumită conduită care nu era prevăzută de lege, iar, pe de altă parte, a admite faptul că soluţionarea cererii acestuia este supusă unor factori aleatori, interveniţi în perioada de observaţie specifică procedurii insolvenţei”, se subliniază în sesizare.
Avocatul Poporului apreciază că principiul previziunii legitime se opune unei astfel de interpretări a legii, fiind obligatoriu ca normele tranzitorii din OUG să respecte exigenţele impuse de dispoziţiile privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit cărora acestea ”trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive”.