Tag: CSU Galaţi

  • CSU Galaţi are secţie de badminton de top naţional şi internaţional

    CSU Galaţi are secţie de badminton de top naţional şi internaţional

    În capitala badmintonului românesc, Timişoara (cei mai mulţi membri din stafful Federaţiei de badminton sunt din acest oraş, dar şi pentru faptul că aici are loc an de an cea mai „tare” competiţie din România, Campionatul Internaţional de Seniori, competiţie înscrisă în Circuitul European la care an de an participă sportivi din peste 40 de ţări), a avut loc ultima competiţie a anului 2013, Campionatul Naţional de Seniori, probe individuale. În afara seniorilor şi-au disputat şansele amatorii şi veteranii, astfel încât a fost stabilit un record în ceea ce priveşte numărul de participanti: 217!
    După trei zile de întreceri, pe cele 7 terenuri din cochetul complex sportiv Banu Sport, au fost desemnaţi şi învingătorii. Sportivii de la CSU Galaţi (Cătălina Simionescu, Miruna Niţu, Ionuţ Grădinaru, Florin Tudor, Cosmin Panfil, Radu Rusu) au avut o comportare meritorie şi au urcat pe podiumul de premiere la toate cele 5 probe: Simplu masculin: Ionuţ Grădinaru – locul III; Simplu feminin: Cătălina Simionescu – locul III; Dublu masculin: Ionuţ Grădinaru / Andrei Luchian (Bucureşti) – locul III; Dublu feminin: Cătălina Simionescu / Miruna Niţu – locul II; Dublu mixt: Cătălina Simionescu / Collins Filimon – locul III.
    În seara de dinaintea finalelor s-a desfăşurat „Gala Badmintonului Românesc 2013” în care au fost decernate distincţii pentru activitatea desfăşurată pe parcursul anului competiţional. La secţiunea “sportivul anului”, Ionuţ Grădinaru (CSU Galaţi), împreună cu colegul său de dublu din competiţiile internaţionale, Marius Corciuc (CSM Timişoara), au fost desemnaţi ca fiind cei mai buni, iar la secţiunea “antrenorul anului” laurii au fost acordaţi antrenorilor Dorel Badiu (CSU Galaţi) şi Ştefan Nyari (CSM Timişoara), antrenorii sportivilor câştigători. „Mă simt onorat pentru distincţia primită. Mai ales că la gală a fost prezentă toată suflarea badmintonului românesc, juniori, seniori, amatori, veterani, sportivi în activitate sau foşti sportivi care şi-au agăţat racheta în cui de ceva vreme. Am început acum un an să lucrăm într-un mod profesionist pe latura de tineret şi seniori în cadrul CSU Galaţi şi iată că roadele nu au întârziat să apară. Am toată susţinerea conducerii clubului (director ing. Mihai Pantea) şi cu siguranţă performanţele în plan sportiv vor creşte. În ce priveşte competiţia în sine, cred că a avut valoarea cea mai ridicată din ultimii ani. Sincer nu mă aşteptam la atâtea medalii. Dacă în ce-l priveşte pe Ionuţ nu aveam emoţii (nr. el fiind un sportiv cu mare experienţă, component al lotului naţional de seniori, campion balcanic) şi mă aşteptam la 1-2 medalii, pe care le-a şi obţinut, surpriza a venit din partea fetelor, care deşi junioare (16 ani) au dovedit că pregătirea şi talentul învinge de multe ori anii şi faima adversarilor. Surpriza a venit la dublu fete, unde Cătălina (prezentă pe podium la toate cele 3 probe!) şi Miruna, au ajuns în finală pe care au pierdut-o strâns în faţa multiplelor campioane naţionale şi internaţionale (la un moment dat au fost locul 29 mondial!) Alexandra Milon / Florentina Constantinescu. Gata, acum odihnă şi refacere pentru că urmează o perioadă grea la începutul lui 2014, când au loc Campionatele Europene U17 la Ankara, Turcia”, a concluzionat cel mai bun antrenor din 2013.

  • Al treilea eşec consecutiv pentru voleibalistele de la CSU

    Divizia A 2 la volei feminin a programat la sfârşitul săptămânii trecute ultimele partide din turul campionatului. Sala Siderurgistul a găzduit confruntarea dintre CSU Galaţi şi CET Govora CNMB Rm. Vâlcea. Surprinzător, echipa gălăţeană, care a prins o zi slabă, a cedat clar după 71 de minute de joc. După un start lansat cu două victorii consecutive care i-a făcut pe iubitorii voleiului să-şi facă speranţe, studentele au intrat într-o pasă proastă şi au pierdut următoarele trei meciuri. „Nu ştiu ce să mai zic. A fost lipsă de atitudine, m-a nemulţumit prestaţia secunzilor care nu mi-au rezolvat o minge tot meciul. Vom analiza situaţia în pauza dintre tur şi retur, nu am soluţii deocamdată, va trebui să mai transferăm câteva jucătoare şi vom vedea cum vom termina acest sezon”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Rezultat final: CSU Galaţi – CET Govora CNMB Rm. Vâlcea 0-3 (-23, -20, -19). Echipa gălăţeană a folosit formula: Andreea Niculcea, Mirela Bobaru, Irina Todaşcă, Bianca Rusu, Ioana Stoica, Roxana Petre, Violeta Stan – libero. Au mai evoluat: Ioana Ştefu, Ştefania Mocanu şi Georgiana Ignat. La finalul turului, CSU Galaţi se situează pe locul IV cu şase puncte. Returul va debuta pe 18 ianuarie, când gălăţencele vor întâlni în deplasare lanterna seriei, CSS Pro Volei Botoşani.

  • Handbaliştii de la CSU s-au distrat cu lanterna

    Divizia A la handbal masculin a programat partidele celei de-a XI-a etape. La sala Polivalentă Dunărea a fost programată partida CSU Galaţi – HCM Câmpina. De pe bancă a lipsit antrenorul Mihai Pantea, care timp de trei zile a participat la Sibiu la şedinţa directorilor cluburilor sportive afiliate Federaţiei Române a Sportului Universitar, unde s-au discutat câteva probleme cum ar fi: descentralizarea cluburilor, raportul de activitate pe 2013 şi proiecte pe 2014.
    „S-au discutat maimulte variante, care urmează să mai fie analizate. Marţi am fost chemaţi la Bucureşti, unde se va lua decizia finală în ceea ce priveşte situaţia cluburilor universitare”, ne-a declarat directorul Mihai Pantea.
    Revenind la meci, echipa gălăţeană a avut o misiune uşoară în faţa lanternei, fără niciun punct în acest sezon. Cel mai aplaudat moment a fost atunci când portarul Marius Condurache a marcat din poartă în poartă golul cu numărul 45. Apoi coechipierul său Ştefan Ionel a reuşit şi golul jubiliar (50). Rezultat final: CSU Galaţi – HCM Câmpina 51-12 (22-5). CSU a rulat tot lotul trecut pe foaia oficială: Vîrlan (9 intervenţii), Condurache (6 intervenţii, 1 gol) – Cîmpanu (4 goluri), Şahîn (3), Ionel (7), Dospinescu (2), Băhnăreanu (5), Grigore (1), Dorneanu, Lăpuşneanu (7), Aniţa (2), Secară (7), Mârşiu (8), Vişan (2), Bursuc (2). Echipa gălăţeană se menţine pe locul V cu 24 puncte şi va mai juca două meciuri în acest an: cu HC Universitas Iaşi (8 decembrie, acasă) şi cu Poli Ştiinţa Miroslava Iaşi (15 decembrie, deplasare).

  • Baschetbaliştii de la CSU se menţin în plasa liderului

    Runda programată weekendul trecut în Liga I la baschet masculin a fost favorabilă celor două reprezentante ale Galaţiului care activează în seria C. Şi CSU, dar şi Phoenix au evoluat în sala Polivalentă Dunărea, acest lucru a fost de bun augur şi victoriile au venit aproape firesc. CSU Galaţi a întâlnit pe bucureştenii de la Baschet Time. Echipa pregătită de Aurel Pricop a prins o zi bună şi a obţinut o victorie scontată, scor final: 101-83 (29-19, 16-21, 31-25, 25-18). Pentru învingători au evoluat: Pricop 24 puncte (2×3), Golat 16 p, Bălănică 14 p, Olaru 12 p, Amăriucăi 10p (2×3), Popescu 9 p (2×3), Vechiu 3p (1×3), Pieptănaru 8 p, Zanfir 2 p, Constantinescu 2 p, Neguroiu 1 p. Cei de la Phoenix au întâlnit pe BCM U2 Piteşti. Meciul a fost de slabă factură tehnică, dar gălăţenii au fost mai lucizi în sfertul doi când au pus un plus de 16 puncte pe tabela de marcaj, ceea ce a fost decisiv în stabilirea învingătoarei. Antrenorul Gelu Cazanoschi a ţinut să-l remarce pe Ciubotariu, cu multe recuperări sub ambele panouri dar şi eficient pe faza de atac. Rezultat final: Phoenix – BCM U 2 Piteşti 76-60. Situaţia din clasamentul seriei C se prezintă astfel: CSU, locul II cu 14 puncte respectiv Phoenix, locul IV cu 11 puncte. Etapa viitoare, CSU va juca în deplasare cu BCM U 2 Piteşti iar Phoenix va sta. Săptămâna viitoare, pe 4 decembrie va avea loc derbiul gălăţean CSU – Phoenix.

  • A doua înfrângere consecutivă pentru fetele de la CSU

    A doua înfrângere consecutivă pentru fetele de la CSU

    La sfârşitul săptămânii trecute au fost programate jocurile celei de-a IV-a etape a Diviziei A 2 la volei feminin. CSU Galaţi a evoluat în deplasare cu CSM Focşani 2007. Partida din sala Polivalentă vrânceană s-a disputaT în condiţii speciale. Deşi a devenit deja o obişnuinţă ca meciurile ce au loc la Focşani să se desfăşoare fără niciun arbitru de linie, această situaţie nu este normală şi ar trebui ca cineva competent din cadrul Federaţiei Române de Volei să ia nişte măsuri. Tradiţia a fost respectată şi cele două echipe au oferit un joc atractiv, cu faze spectaculoase şi răsturnări de scor. În cele din urmă, Focşaniul s-a impus şi a obţinut cele trei puncte. „Un meci foarte greu pentru noi, s-a jucat spectaculos, partida a durat 99 minute. Am condus cu 1-0 la seturi şi am fost gata gata să revenim în setul trei pe care l-am pierdut la limită. Din păcate, ne confruntăm cu probleme de lot, când reuşim să aducem preluarea bună, nu are cine să pună mingea jos în atac. Asta e situaţia momentan, va trebuie să mai aducem 1-2 jucătoare până la începerea returului care să ne ajute. Aş vrea s-o remarc totuşi pe Violeta Stan (elevă în clasa a IX-a), o jucătoare de mare perspectivă ”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Rezultat final: CSM Focşani 2007 – CSU Galaţi 3-1 (-23, 19, 23, 15). Echipa gălăţeană a folosit formula: Irina Todaşcă, Bianca Rusu, Andreea Niculcea, Mirela Bobaru, Roxana Petre, Ioana Stoica, Mihaela Brazdeş (Violeta Stan) – libero. CSU se situează pe locul III cu şase puncte şi va juca în ultima etapă din tur, programată pe 30 noiembrie, pe teren propriu (sala Siderurgistul) cu CET Govora CNMB Rm. Vâlcea.

  • Handbaliştii de la CSU sunt pe val şi şi-au consolidat poziţia din clasament

    Handbaliştii de la CSU sunt pe val şi şi-au consolidat poziţia din clasament

    Divizia A la handbal masculin a programat duminică partidele celei de-a X-a etape. Pentru CSU Galaţi este o perioadă cu jocuri mai lejere dar care vor avea rolul lor în clasamentul final. După victoria lejeră cu LPS Piatra Neamţ de pe teren propriu, studenţii pregătiţi de Mihai Pantea au avut o excursie la Târgovişte, unde au întâlnit o codaşă a clasamentului. Chiar dacă gazdele nu le-au pus mari probleme, handbaliştii gălăţeni şi-au făcut treaba, şi-au pus în aplicare tot ce şi-au propus şi au obţinut o victorie lejeră, care ne scuteşte de prea multe comentarii. Antrenorul Mihai Pantea s-a folosit de acest prilej pentru a rula tot lotul înscris pe foaia oficială. Rezultat final: Universitatea Târgovişte – CSU Galaţi 23-46 (12-24). Lotul folosit: Andronic, Sora – Bursuc, Băhnăreanu, Dospinescu, Lăpuşneanu, Mârşiu, Secară, Aniţa, Dorneanu, Ionel, Câmpanu, Ghenghea, Grigore, Şahîn, Vişan. Celelalte rezultate ale etapei: HCM Câmpina – HC Buzău 2012 25-35, HCM Botoşani – HC Vaslui 22-31, CSM Călăraşi – HC Teleorman Alexandria 29-21, CSM Ploieşti – CSM Focşani 2007 34-24, Ştiinţa Municipal Dedeman II Bacău – Poli Ştiinţa Miroslava Iaşi 56-27, LPS Piatra Neamţ – HC Universitas Iaşi 25-31. Echipa gălăţeană se situează pe locul V cu 21 de puncte şi va juca etapa viitoare pe teren propriu cu HCM Câmpina (joi 28 noiembrie, sala Polivalentă Dunărea, ora 14.00).

  • Handbaliştii de la CSU au dat recital în Polivalentă

    Divizia A la handbal masculin a programat duminică partidele celei de-a IX-a etape. CSU Galaţi a debutat în sala Polivalentă Dunărea împotriva celor de la LPS Piatra Neamţ. Formaţia pregătită de Mihai Pantea a avut o misiune uşoară în faţa echipei nemţene, formată în cea mai mare parte din juniori I, arţăgoşi dar prea cruzi încă pentru acest nivel. Studenţii gălăţeni  nu au făcut risipă de energie, au făcut un joc bun, cu faze spectaculoase şi goluri la foc automat. Oaspeţii au marcat primii dar apoi portarul Florin Andronic s-a supărat şi a pus lacăt la poartă, iar coechipierii săi Dospinescu, Băhnăreanu, Bursuc, Mârşiu, Lăpuşneanu &Co au făcut recital. Antrenorul Mihai Pantea a folosit acest prilej pentru a rula tot lotul trecut pe foaia oficială. Rezultat final: CSU Galaţi – LPS Piatra Neamţ 37-17 (22-8). Lotul folosit: Andronic (18 intervenţii), Vîrlan (5 intervenţii) – Şahîn, Păun, Ionel (4 goluri), Dospinescu (6), Băhnăreanu (5), Ghenghea, Grigore (3), Dorneanu, Lăpuşneanu (3), Aniţa (2), Secară (3), Mârşiu (4), Vişan (3), Bursuc (4). Celelalte rezultate ale etapei: U Târgovişte – HCM Câmpina 28-24, HC Universitas Iaşi – Ştiinţa Dedeman II Bacău 23-33, Poli Ştiinţa Miroslava Iaşi – CSM Ploieşti 32-34, CSM Focşani 2007 – CSM Călăraşi 21-34, CSH Teleorman Alexandria – HCM Botoşani 25-23, HC Vaslui – HC Buzău 2012 43-21. Echipa gălăţeană are 18 puncte şi a revenit pe locul V în clasament. Handbaliştii lui Mihai Pantea vor avea următorul program până la finalul turului: cu U Târgovişte (24 noiembrie, deplasare), cu HCM Câmpina (28 noiembrie, acasă), cu HC Universitas Iaşi (8 decembrie, acasă) şi cu Poli Ştiinţa Miroslava (15 decembrie, deplasare).

  • Voleibalistele de la CSU au pierdut dramatic

    Sala Siderurgistul a găzduit sâmbătă derbiul seriei Est a Diviziei A2 la volei feminin dintre primele două clasate CSU Galaţi şi Ştiinţa Miroslava Iaşi. Chiar dacă abia s-au înfiinţat în vară, oaspetele s-au prezentat cu o echipă solidă care arată bine şi are pretenţii îndreptăţite să se bată la promovare. Ştiinţa şi-a adjudecat primele două seturi, ultimul la mare luptă. Fetele pregătite de Ileana Berdilă, care nu au jucat rău, au revenit tare în actul al treilea pe care l-au şi câştigat. Dramatismul a atins cote extreme în setul patru, CSU a condus cu 13-5, 16-12 şi 19-16 dar a urmat o cădere inexplicabilă, cu şapte mingi pierdute consecutive şi ratarea şansei de intrare în tie-break şi a unui punct în clasament. CSU Galaţi – Ştiinţa Miroslava Iaşi 1-3 (-20, -23, 19, -21). Echipa gălăţeană a folosit formula: Andreea Niculcea (Ioana Ştefu), Irina Todaşcă, Bianca Rusu, Ioana Stoica, Roxana Petre, Mirela Bobaru, Mihaela Brazdeş (Violeta Stan) -libero. Etapa viitoare, gălăţencele se deplasează la CSM 2007 Focşani.

  • Baschetbaliştii de la CSU sunt lideri la finalul turului

    Liga I la baschet masculin a programat jocurile ultimei etape din prima jumătate a sezonului. O partidă interesantă şi viu disputată s-a desfăşurat pe Litoral între BC Farul 2 Constanţa şi CSU Galaţi. Echipa condusă de Aurel Pricop a intrat la pauza mare cu un avantaj de cinci puncte, constănţenii au revenit puternic în sfertul trei şi au preluat conducerea pe tabela de marcaj. Studenţii gălăţeni nu au cedat şi au întors soarta meciului în ultimele 10 minute. Rezultat final: BC Farul 2 Constanţa – CSU Galaţi 68-70 (17-17, 17-22, 19-11, 15-20). Din tabăra gălăţeană s-au remarcat: Bălănică 12 puncte, Pricop 12 (2×3) puncte, Neguroiu 11 puncte, un junior cu dublă legitimare de la LPS Focşani, Olaru 10 (1×3) puncte. Cu cinci victorii din şase partide disputate, CSU a încheiat turul în fotoliul de lider. Cealaltă echipă gălăţeană, Phoenix a evoluat la Iaşi cu Politehnica. Mult mai experimentaţi ieşenii au obţinut o victorie lejeră, scor final 117-54. Returul va începe în acest weekend, când ambele echipe din oraşul de la Dunăre vor evolua în deplasare astfel: CSU la Iaşi cu Politehnica, respectiv Phoenix în Capitală cu BC Time.

  • Voleibalistele de la CSU nu glumesc şi s-au instalat în fotoliul de lider

    Voleibalistele de la CSU nu glumesc şi s-au instalat în fotoliul de lider

    Divizia A2 la volei feminin a programat sâmbătă partidele celei de-a doua etape. CSU Galaţi, echipă care activează în seria Est, a jucat în deplasare cu SCM Piteşti. Fetele pregătite de Ileana Berdilă, după ce şi-au făcut încălzirea în prima etapă cu junioarele de la CSS Pro Volei Botoşani, au demonstrat că pot face faţă cu brio şi unui adversar mai bine cotat, reuşind să obţină a doua victorie consecutivă din acest sezon. „Am avut un meci greu, cu o echipă bună. Primul set a fost dramatic, Piteştiul a condus cu 24-17, dar am reuşit să ne adunăm şi să câştigăm nouă mingi consecutive. Efortul şi-a pus amprenta şi setul doi a fost adjudecat clar de gazde. A fost ultima lor zvâcnire pentru că apoi noi ne-am făcut jocul după cum ne-am planificat şi am obţinut o victorie importantă pentru configuraţia de la sfârşitul sezonului regulat”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Rezultat final: SCM Piteşti – CSU Galaţi 1-3 (-24, 12, -17, -13). Echipa gălăţeană a folosit formula: Andreea Niculcea, Mirela Bobaru, Irina Todaşcă, Bianca Rusu, Roxana Petre, Ioana Stoica, Mihaela Brazdeş – libero. Au mai evoluat: Violeta Stan – libero şi Ştefania Mocanu. CSU are maxim de puncte şi conduce clasamentul din seria Est. Etapa viitoare se va disputa derbiul CSU Galaţi – Ştiinţa Miroslava Iaşi.