Tag: csm slobozia

  • HC Danubius a câştigat fără emoţii la Giurgiu

    HC Danubius a câştigat fără emoţii la Giurgiu

    Divizia A la handbal feminin a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele celei de-a VIII-a etape. După semieşecul de pe teren propriu cu Şcoala 181 SPP Guard Bucureşti, fetele pregătite de Alexandrina Soare s-au scuturat şi au mers mai departe, la Giurgiu, unde au întâlnit Dunărea. Chiar dacă au avut în faţă o echipă nouă şi necunoscută până acum, danubienele s-au adaptat din mers şi nu au avut niciun fel de emoţii. Diferenţa pe tabela de marcaj a crescut odată cu trecerea timpului, gazdele au încercat să se agaţe dar nu au avut nicio şansă. Rezultat final: Dunărea Giurgiu – HC Danubius Galaţi 20-30. Din păcate, în ciuda eforturilor făcute nu am reuşit să aflăm lotul aliniat şi marcatoarele, antrenoarea Alexandrina Soare neputând fi contactată. Într-o altă partidă din această etapă, Ştiinţa Bacău – CSM Slobozia 26-30. Echipa gălăţeană are 15 puncte şi a urcat momentan pe locul V în seria A. Etapa viitoare, HC Danubius va juca pe teren propriu cu Ştiinţa Bacău.

  • Fetele de la HC Danubius şi-au respectat blazonul şi aşteaptă la cotitură

    La sfârşitul săptămânii trecute în sala Lucian Grigorescu din Capitală a avut loc turneul de baraj pentru Liga Naţională de handbal feminin cu participarea echipelor: HC Danubius Galaţi, CSM Slobozia şi SC Mureşul Tg. Mureş. Chiar dacă din cauza numeroaselor probleme existente la club mulţi s-au arătat sceptici, cele 9 fete rămase la echipă au demonstrat că au caracter şi au câştigat ambele meciuri pe care le-au disputat.

    „Mă bucur că am reuşit să câştigăm turneul de baraj. Am fost o surpriză plăcută pentru multă lume, care nu a crezut în noi, fetele au strâns încă odată rândurile şi au demonstrat că merităm un loc în Liga Naţională. Mai greu a fost primul joc cu Tg. Mureş, am venit după drum şi ne-a trebuit vreun sfert de oră să ne dezmorţim. Cu Slobozia, duminică, Dana Goldic a apărat senzaţional (21 intervenţii), fetele au respectat indicaţiile tactice, ne-am apărat foarte bine şi ne-am surprins adversarele pe contraatac şi faza a doua ceea ce a făcut să fim în permanenţă în avantaj. Sper ca în perioada următoare să se mai rezolve problemele financiare şi aşteptăm să vedem unde vom juca în sezonul viitor”, ne-a declarat antrenoarea Alexandrina Soare.

    HC Danubius a obţinut rezultatele: 36-28 (17-14) cu Mureşul şi 30-25 (15-9) cu CSM Slobozia. Lotul folosit: Dana Goldic – Carmen Gheorghe, Delia Mărginean, Iulia Artean, Iaroslava Burlachenko, Maricica Trandafir (1), Irina Başa, Iryna Glibko (18), Yulia Zaremba (11). Ultimele două jucătoare, care au lipsit de altfel de la antrenamente toată săptămâna, nu s-au întors la Galaţi, situaţia lor fiind încurcată. „Am înţeles că s-au antrenat cu CSM-ul şi au jucat şi un amical. Glibko şi Zaremba mai au contract cu Danubius, le aştept marţi la antrenament, dacă nu vor veni riscă suspendarea”, a concluzionat Alexandrina Soare.