Tag: csm

  • Judecătorii gălăţeni au repus în funcţie un fost membru al CSM

    curtea Curtea de Apel Galaţi a hotărât ieri că fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Alina Ghica, a fost înlăturat nelegal din această structură şi a anulat hotărârea nr. 163/26.02.2013, prin care s-a decis ca magistratul să nu mai facă parte din CSM. Decizia vine după ce aceeaşi instanţă a decis să suspende aplicarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a luat act de pierderea de către Alina Ghica a calităţii de membru CSM. Hotărârea Curţii de Apel Galaţi vine după ce Curtea Constituţională a pronunţat o decizie favorabilă şi în cazul judecătorului Cristi Danileţ, revocat din CSM odată cu judecătoarea Alina Ghica. Curtea Constituţională a stabilit că bună parte din procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ar fi neconstituţională pentru că, prin modul în care este realizată, încalcă independenţa membrilor CSM. Consiliul Superior al Magistraturii mai are o şansă să schimbe decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar este puţin probabil, ţinând cont şi de poziţia Curţii Constituţionale.

    Au votat pentru revocare

    De menţionat este că judecătorul Cristi Dănileţ a contestat şi el, la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea CSM prin care i s-a încetat mandatul de membru, procesul fiind în curs de soluţionare. Decizia Curţii de Apel Galaţi este oarecum paradoxală, în contextul în care Adunarea Generală a judecătorilor de la această instanţă a decis în şedinţa din 11.01.2013 să o revoce din funcţia de membru al CSM pe judecătoarea Alina Ghica. Magistratul, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost implicată în scandalul din justiţie declanşat după rocada controversată a procurorului Oana Hăineală la şefia instituţiei, aceasta ocupând anterior postul de vicepreşedinte al CSM. Pe de altă parte, în şedinţa din 16.01.2013 Curtea de Apel Galaţi a decis să respingă propunerile de revocare din Consiliul Superior al Magistraturii a judecătorilor Horaţius Dumbravă şi Alexandru Şerban.

  • Fostul preşedinte al CSM a câştigat din nou pe mâna judecătorilor gălăţeni

    Judecătorul Alina Ghica, fostul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a avut din nou câştig de cauză în procesul intentat structurii pe care a condus-o timp de mai mulţi ani. Fostul preşedinte al CSM a reuşit să obţină ieri suspendarea notei de constatare 10.186/07.02.2013, în baza căreia a fost destituită din funcţie, decizia Curţii de Apel Galaţi fiind valabilă până la judecarea procesului ce vizează legalitatea actului amintit. Judecătorii de la Curtea de Apel Galaţi i-au dat dreptate colegei de breaslă şi anterior, când au decis să suspende aplicarea hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a luat act de pierderea de către Alina Ghica a calităţii de membru CSM. Decizia instanţei gălăţene este executorie până la judecarea pe fond a dosarului, după ce CSM a atacat cu recurs hotărârea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De amintit este că hotărârea Curţii de Apel Galaţi vine după ce Curtea Constituţională a pronunţat o decizie favorabilă şi în cazul judecătorului Cristi Danileţ, revocat din CSM odată cu judecătoarea Alina Ghica. Curtea Constituţională a stabilit că bună parte din procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ar fi neconstituţională pentru că prin modul în care este realizată încalcă independenţa membrilor CSM.

    Guvernul României rămâne parte în proces

    Fostul preşedinte al CSM a chemat ca parte în proces şi Guvernul României, iar instituţia a încercat să se folosească de o excepţie prevăzută de lege pentru a scăpa de dosar, dar, din nou, judecătorii gălăţeni au fost de altă părere. „Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată”, a decis Curtea de Apel Galaţi.
    De menţionat este că judecătorul Cristi Dănileţ a contestat şi el, la Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea CSM prin care i s-a încetat mandatul de membru, procesul fiind în curs de soluţionare, ca şi în cazul Alinei Ghica. Decizia Curţii de Apel Galaţi este ciudată în contextul în care Adunarea Generală a judecătorilor de la această instanţă a decis în şedinţa din 11.01.2013 să o revoce din funcţia de membru al CSM pe judecătoarea Alina Ghica. Magistratul, fost preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost implicată în scandalul din justiţie declanşat după rocada controversată a procurorului Oana Hăineală la şefia instituţiei, aceasta ocupând anterior postul de vicepreşedinte al CSM.