Tag: cs universitatea galati

  • Fetele de la CSU au debutat cu o victorie lejeră

    Fetele de la CSU au debutat cu o victorie lejeră

    Divizia A2 la volei feminin a debutat în sfârşit în weekend. La sala Siderurgistul s-a desfăşurat partida dintre CSU Galaţi şi CSS Pro Volei Botoşani. Un duel inegal care n-a ţinut decât vreo 50 de minute. Fetele pregătite de Ileana Berdilă şi-au valorificat din plin experienţa superioară şi avantajul terenului propriu, obţinând o victorie lejeră. Botoşaniul, care a condus cu 8-6 în setul doi, s-a prezentat cu o echipă foarte tânără care mai are multe de învăţat. Rezultat final: CS Universitatea Galaţi – CSS Pro Volei Botoşani 3-0 (25-7, 25-10, 25-5).

    Formula folosită de învingătoare: Mirela Bobaru, Roxana Petre (Andreea Mocanu), Irina Todaşcă, Andreea Niculcea (Ioana Ştefu), Ioana Stoica, Bianca Rusu (Georgiana Ignat), Mihaela Brazdeş (Violeta Stan) – libero. Celelalte rezultate înregistrate în seria Est: CSM Focşani 2007 – SCM Piteşti 3-0 şi Ştiinţa Miroslava Iaşi – CET Govora CNMB Rm. Vâlcea 3-0. Etapa viitoare, gălăţencele vor juca în deplasare cu SCM Piteşti.

  • Voleibalistele de la CSU debutează pe teren propriu

    Divizia A 2 la volei feminin va debuta la sfârşitul acestei săptămâni. Sala Siderurgistul va găzdui sâmbătă, de la ora 11.00 partida CS Universitatea Galaţi – CSS Pro Volei Botoşani. După o pregătire de aproape două luni, gălăţencele pregătite de Ileana Berdilă cu o echipă formată din câteva jucătoare experimentate dar şi multe junioare, abia aşteaptă să intre pe teren şi vor să debuteze cu dreptul.

    „Fetele sunt nerăbdătoare să înceapă campionatul. Despre Botoşani nu ştiu nimic dar am înţeles că au o echipă de junioare. Am jucat două amicale cu Focşaniul şi patru cu Miroslava, sunt două echipe bune care ne vor pune probleme. Ne dorim să câştigăm cât mai multe meciuri. Mai rău este după atâta pregătire, vom juca turul într-o lună, pentru ca returul să înceapă pe 18 ianuarie 2014”, ne-a declarat antrenoarea Ileana Berdilă. Lotul cu care echipa gălăţeană va aborda sezonul 2013-2014 este următorul: Andreea Niculcea, Irina Todaşcă, Ioana Ştefu, Mirela Bobaru, Roxana Petre, Mihaela Brazdeş, Bianca Rusu, Ioana Stoica, Andreea Mocanu, Violeta Stan, Georgiana Ignat, Corina Vasilie, Teodora Nazare, ultime şase jucătoare cu dublă legitimare CSS ACSV Donaris 2010.