Tag: credit

  • Dobânzile, cea mai mare problemă în relaţia cu banca

    Dobânzile, cea mai mare problemă în relaţia cu banca

    Principalele probleme identificate de cei mai mulţi dintre clienţii băncilor în relaţia cu băncile locale sunt dobânzile şi comisioanele prea mari, potrivit unui sondaj realizat de portalul de servicii financiare Efin.ro.

    Circa 40 la sută dintre cei chestionaţi au afirmat că, pentru a le câştiga încrederea, băncile ar trebui să fie mai flexibile în reeşalonarea ratelor la credite, în caz de incapacitate de plată, în timp ce 43 la sută susţin că acestea ar trebui să reducă taxele şi comisioanele. 12% dintre respondenţi îşi doresc o mai mare transparenţă în ceea ce priveşte încheierea contractelor de credit/economisire, iar 5% aşteaptă diverse bonusuri.

    „Întotdeauna, clienţii care au avut probleme în relaţia cu banca – credite neperformante în general – au perceput băncile ca fiind inflexibile; cu siguranţă însă şi acestea trebuie să facă un efort pentru a-şi apropia din nou clienţii, aşa cum se întâmpla înainte de criză”, arată analistul economic Dragos Cabat, Managing Partner Efin.ro, într-un comunicat.

    Aproximativ jumătate dintre respondenţi au afirmat că, în prezent, colaborează cu două instituţii financiare, iar circa o treime colaborează doar cu o singură bancă.

    La întrebarea „Cât de des mergeţi într-o unitate bancară?”, 79% dintre respondenţi au afirmat că merg o dată pe lună sau mai des, în timp ce 4% intră într-o unitate bancară o dată la două luni.

    Mai mult de jumătate dintre persoanele intervievate (53%) au spus că sunt mulţumite de serviciile instituţiilor financiare cu care colaborează în prezent.

    Sondajul a evidenţiat faptul că cei mai mulţi dintre respondenţi utilitează foarte rar serviciul de Internet Banking al băncii cu care lucrează. Doar 6% dintre cei chestionaţi folosesc Internet Banking zilnic, iar 8% de câteva ori pe săptămână.

    Sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 19-24 septembrie, pe un eşantion de 374 de respondenţi pe baza unui chestionar structurat pe şapte întrebări.

  • Marile bănci europene trebuie să îşi reducă activele cu 661 miliarde euro în cinci ani

    Cele mai mari bănci europene trebuie să îşi reducă activele cu 661 miliarde de euro şi să genereze capital suplimentar de 47 de miliarde de euro în următorii cinci ani, pentru a respecta noile reglementări menite să reducă riscul unor noi programe de salvare din bani publici.

    Estimările fac parte dintr-o analiză efectuată de banca britanică Royal Bank of Scotland, care menţionează Deutsche Bank, Credit Agricole şi Barclays drept băncile cu cel mai mare necesar de capital suplimentar, relatează Financial Times.

    Analiza scoate în evidenţă faptul că la cinci ani de la criza financiară băncile europene “sunt încă prea mari pentru a intra în faliment”.

    În total, băncile europene trebuie să îşi reducă activele cu 3.200 miliarde de euro până în 2018, pentru a respecta reglementările Basel III, referitoare la capital şi intermediere, potrivit RBS.

    Povara este mai mare în cazul băncilor mai mici, care trebuie să elimine active de 2.600 de miliarde de euro, provocând temeri că finanţarea firmelor mici şi medii va fi redusă drastic.

    Băncile europene şi-au redus deja activele cu 2.900 de miliarde de euro din mai 2012, prin limitarea înnoirii unor credite, răscumpărarea unor instrumente financiare şi vânzarea unor operaţiuni care nu fac parte din activităţile de bază, potrivit datelor Băncii Centrale Europene.

    Deutsche Bank a anunţat recent că intenţionează să îşi reducă activele cu o cincime în următorii doi ani şi jumătate.

    Activele sectorului bancar european valorează 32.000 de miliarde de euro, de trei ori mai mult decât PIB-ul anual al zonei euro.