Tag: comuna piscu

  • Drum spre moarte

    Accident mortal în zona localităţii Piscu. O maşină cu numere roşii de Cluj, condusă de un şofer în vârstă de 52 de ani, mergea dinspre Tecuci spre Galaţi, dminică dmineaţa. Probabil din pricina oboselii, în zona localităţii Piscu şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un copac de pe marginea drumului.

    „În urma impactului, pasagera din faţă, o femeie în vârstă de 45 de ani, a murit pe loc. Şoferul a fost grav rănit şi a fost transportat la spital. Se continuă cercetările în acest caz”, a precizat sinsp. Aurelian Ropotan, Serviciul Judeţean al Poliţiei Rutiere Galaţi. A fost nevoie de intervenţia descarcerării şi a unui echipaj SMURD la faţa locului.

  • Numărul victimelor toxiinfecţiei de la pomană s-a mărit

    Încă două persoane, dintre cele care au fost acum câteva zile la o pomană în Piscu, au fost internate la spital. Astfel, numărul celor internaţi după ce au suferit o toxiinfecţie alimentară la o pomană din Piscu a ajuns la 11. Potrivit directorului DSP Galaţi, dr. Valentin Boldea, există posibilitatea ca alimentul ce ar fi provocat toxiinfecţia să fie caşul servit la pomană, dar anlizele încă nu sunt gata. Reamintim că luni, la două spitale gălăţene, au ajuns 11 persoane, din care trei copii de 1, 6 şi 8 ani şi o gravidă de 32 de ani, care alături de alte 19 participaseră la o pomană. Au rămas atunci internate doar 9 din cele 11 aduse cu ambulanţa, dar marţi numărul internaţilor s-a mărit.

  • Toxiinfecţie alimentară la o pomană

    Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început o anchetă după ce mai multe persoane au ajuns în două spitale gălăţene, victime probabil ale unei toxiinfecţii. Practic, după o pomană care a avut loc în localitatea Piscu, au ajuns în două spitale gălăţene 11 dintre cele 30 de persoane care fuseseră omenite la pomenire. Dintre persoanele  care au fost aduse la spitale cu ambulanţele fac parte o gravidă de 32 de ani, însărcinată în patru luni, şi trei copii de 1, 6 şi 8 ani. Pomenirea a avut loc ieri dimineaţă, iar la masă s-a servit brânză, salam, sarmale şi pilaf. Aseară, rând pe rând, toţi cei 30 au început să se simtă rău şi nici nu se mai puteau ţine pe picioare. Pentru 11 dintre ei, stările de greaţă şi ameţeala au fost atât de puternice, încât au apelat la ajutor medical. Pacienţii au fost transportaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi la Spitalul de Copii. La Spitalul de Boli Infecţioase au ajuns 8 adulţi, dintre care şapte au fost internaţi şi al optulea tratat ambulatoriu. „Starea celor rămaşi internaţi este acum stabilă. Îi monitorizăm, mai ales pe pacienta care este însărcinată”, a precizat dr. Mihaela Vasile, de la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.

    Cei trei copii de 1, 6 şi 8 ani au ajuns la Spitalul de Copii, dar sugarul a rămas să fie tratat ambulatoriu, doar copiii mai mari, două fetiţe, au fost internate.

    „Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a început o anchetă pentru stabilirea alimentului care a produs toxiinfecţia alimentară. Specialiştii noştri au plecat deja la Piscu pentru prelevarea de probe din mâncarea servită la pomană, pentru a se stabili ce a produs îmbolnăvirea. Din primele date reiese că alimentele au fost cumpărate de la magazine din Galaţi şi gătite acasă”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi.

    Potrivit medicilor de la Spitalul de Boli Infecţioase, starea celor 11 pacienţi este bună, ei aflându-se în afara oricărui pericol. Mai sunt monitorizaţi şi ceilalţi 19 pacienţi rămaşi la Piscu, care deocamdată nu au prezentat semne de boală.