Tag: CNI

  • Sala Sporturilor, inaugurată cu aplauze pentru excelenţa în educaţie

    Sala Sporturilor, inaugurată cu aplauze pentru excelenţa în educaţie

    Sala Sporturilor a redevenit sâmbătă funcţională, fiind inaugurată în prezenţa primarului Marius Stan, care a ţinut cu acest prilej să îi premieze pe cei 76 de elevi care au obţinut rezultate deosebite la olimpiadele naţionale şi internaţionale precum şi pe profesorii îndrumători.

    Lucrările de reabilitare şi modernizare a Sălii Sporturilor, care a stat ani buni în paragină, au demarat în 2011, când au fost alocate fonduri de la Ministerul Dezvoltării, condus atunci de Elena Udrea, demersuri fiind făcute la acea dată la Bucureşti şi de fostul city manager Florin Popa. După doi ani de lucrări, care au înregistrat anumite probleme, Sala Sporturilor şi-a redeschis sâmbătă uşile iubitorilor de sport şi nu numai lor, primarul Stan afirmând că sala arată corespunzător dar nu se poate ridica la standardele internaţionale. Primarul Stan a mulţumit celor de la Compania Naţională de Investiţii, care s-a ocupat de acest proiect, însă a precizat că opţiunea lui ar fi fost construirea din temelii a unei săli şi nu efectuarea unei cosmetizări. Primarul a spus că pentru competiţiile internaţionale ar trebui construit ceva mai frumos, lucru cu care suntem de acord, însă rămâne de văzut dacă edilul şef al urbei va găsi şi fondurile necesare pentru realizarea unui nou obiectiv sportiv.

    Marius Stan le-a spus celor prezenţi că sala va găzdui şi manifestări culturale şi artistice, precizând că acolo, pe data de 2 noiembrie, va avea loc premiera operei „Aida”, un spectacol susţinut de Teatrul Muzical „Nae Leonard”. În aplauzele celor din tribune, elevii şi profesorii au fost recompensaţi pentru rezultatele extraordinare obţinute la olimpiade, conform hotărârii de Consiliu Local adoptate recent. Astfel, cuantumul premiilor a fost de 2.000 de lei pentru premiu I internaţional, 1.000 de lei pentru I naţional, 700 de lei pentru premiul II naţional, 500 de lei pentru premiul III naţional şi 300 de lei pentru premiu special şi menţiune la nivel naţional. Premierea excelenţei în educaţie a fost urmată de o serie de activităţi sportive.

  • Sâmbătă se inaugurează Sala Sporturilor

    Sâmbătă, Sala Sporturilor devine un Centru al comunităţii, găzduind, pentru prima dată în Galaţi, ceremonia premierii celor 79 de elevi care au obţinut menţiuni şi premii la olimpiadele naţionale şi internaţionale, precum şi a celor 62 de profesori care i-au îndrumat.
    De “Ziua Educatorului”, alături de respectul întregii comunităţi şi a încurajărilor pentru continuarea performanţelor la învăţătură, premiile în bani acordate elevilor şi profesorilor eminenţi ajung până la suma de 2.000 de lei, pentru fiecare premiu câştigat la olimpiadele internaţionale.
    Sâmbătă după-amiază, Sala Sporturilor găzduieşte nu doar premierea performanţelor la învăţătură ci şi a celor sportive: vor fi premiaţi şi cei mai mici campioni ai clubului de baschet Phoenix Galaţi.
    Atmosfera de sărbătoare va fi întregită şi de demonstraţiile a 30 de karatişti juniori, de la Karate Club Galaţi (cu vârste între 6 şi 12 ani) şi de performerii şcolii de dans Fantezia, laureaţi ai competiţiilor naţionale şi internaţionale.
    Seara de sâmbătă va continua, în Sala Sporturilor, cu prima competiţie oficială găzduită după aproape 14 ani: meciul de baschet feminin dintre Phoenix Galaţi şi Rapid Bucureşti, contând pentru prima etapă a Ligii Naţionale.
    Renovarea Sălii Sporturilor a fost un proiect gestionat de Compania Naţională de Investiţii. Lucrările au început în primăvara anului 2011. Costul a fost de 5,61 milioane de lei, din care contribuţia Primăriei Municipiului Galaţi s-a ridicat la suma de 0,78 milioane lei.

  • Ajutoare şi bani alocaţi, pentru comunele sinistrate

    Ajutoare şi bani alocaţi, pentru comunele sinistrate

    Vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat joi seara, în cadrul unei conferinţe de presă, că Guvernul va emite o hotărâre pentru a fi alocate fonduri şi materiale necesare pentru persoanele care au fost afectate de inundaţiile produse în judeţul Galaţi. Tot atunci, vicepremierul, împreună cu ministrul Dan Nica au prezentat bilanţul catastrofei, până la acea oră. Patru dintre localităţile afectate nu au apă potabilă dar au fost aduse, din rezervele ţării, 22.000 de litri de apă, precum şi pături, conserve de carne, de pate, făină şi ulei. Dezastrul s-a soldat cu 9 morţi şi aproximativ 1000 de persoane au fost evacuate din localităţile cu probleme.
    “A fost o situaţie excepţională, specialiştii spun că a fost un fenomen care de 70 de ani nu a mai fost în Galaţi. În fiecare localitate am trecut cu primarul şi am luat măsurile care se impun în astfel de momente de criză. În momentul de faţă se repartizează ajutoarele”, a spus vicepremierul Gabriel Oprea care a adăugat că îl ţine la curent în permanenţă pe prim-ministrul Ponta, pentru a încerca apoi să găsească o soluţie pentru a-i ajuta pe oameni, după evaluarea pagubelor.
    De asemenea, Dan Nica a spus că va veni la Galaţi o echipă a Companiei Naţionale de Investiţii, pentru a evalua situaţia drumurilor şi podurilor afectate şi pentru a dispune măsurile necesare. “Prioritatea o reprezintă reconstrucţia rapidă a infrastructurii distruse. Compania Naţională de Investiţii are deja două lucrări de la inundaţiile de acum două săptămâni, de la Suceveni şi Gohor”, a spus Dan Nica.
    Bani alocaţi pentru comunele afectate
    Tot joi seară a fost convocată şi o şedinţă extraordinară a Consiliului Judeţului, pentru a fi votată alocarea de bani pentru comunele afectate de inundaţii. Consilierii au aprobat alocarea sumei de 570.000 de lei pentru a-i sprijini pe sinistraţi. “Aveam 370.000 de lei şi am mai adăugat 200.000 de lei. Nu este suficient, dar este un început. Aceşti bani sunt pentru situaţii de urgenţă”, a explicat preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa.

  • Prefectura şi CJ cer 10 milioane de lei de la Guvern

    Cantitatea însemnată de precipitaţii căzută în intervalul 28-29 august a produs mari pagube în infrastructura judeţului, torenţii afectând în principal drumurile judeţene, comunale şi săteşti de pe teritoriul comunelor Bereşti Meria, Brăhăşeşti, Cavadineşti, Fârţăneşti, Frumuşiţa, Ghidigeni, Gohor, Jorăşti, Măstăcani, Rădeşti, Smulţi, Suceveni,Valea Mărului, Vârlezi şi a oraşelor Tg. Bujor şi Bereşti.

    Prin ordine de prefect, s-au constituit comisii care au evaluat la faţa locului amploarea efectelor acestor fenomene iar la sfârşitul săptămânii trecute a fost prezent la Galaţi şi Ioan Şimonca, directorul tehnic al Companiei Naţionale de Investiţii, care s-a deplasat în comunităţile afectate, alături de prefectul Galaţiului, Emanoil-Cătălin Bocăneanu, şi county managerul Costel Fotea.

    Deoarece nu există resursele necesare lucrărilor de reabilitare nici la nivelul Consiliului Judeţului, nici la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, Instituţia Prefectului – judeţul Galaţi şi Consiliul Judeţului Galaţi au propus Guvernului spre aprobare trei proiecte de hotărâri pentru alocarea sumelor necesare, din fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului.

    Potrivit evaluărilor comisiilor locale şi ale specialiştilor Companiei Naţionale de Investiţii, în cele mai afectate comune, Suceveni şi Gohor, pagubele produse de fenomenele meteorologice extreme se ridică la 4 milioane, respectiv 3 milioane lei. Pentru restul localităţilor afectate, sumele necesare refacerii căilor de comunicaţii au fost evaluate la 3 milioane de lei.

    Proiectele propuse urmează a fi analizate în perioada imediat următoare, astfel încât lucrările de consolidare a versanţilor şi de reabilitare a drumurilor afectate de eroziune ori alunecări de teren să se efectueze până la debutul sezonului rece.