Demararea negocierii noului Contract Colectiv de Muncă (CCM) de la Combinat, care are loc între 7 reprezentanţi ai conducerii şi 11 reprezentanţi ai sindicatului Siderurgistul, va ajunge la începutul săptămânii viitoare la cel mai important subiect, cel legat de drepturile salariale ale celor 7.200 de angajaţi. În condiţiile în care la ora actuală nu există CCM la nivel naţional şi nici pe sectorul metalurgie, drepturile de care ar urma să beneficieze siderurgiştii pe baza noului contract sunt cu atât mai importante. Surse din cadrul unităţii ne-au declarat că zilele trecute, după ce au primit rezultatele economico-financiare înregistrate pe primele 9 luni ale anului din partea administraţiei, cei 11 sindicalişti s-au întâlnit pentru a discuta pe marginea doleanţelor pe care ar urma să le transmită luni reprezentanţilor administraţiei, în cadrul şedinţei de negociere. În urma discuţiilor purtate, sindicaliştii ar fi decis ca să solicite o majorare a salariului de bază cu 15%, care este greu de crezut că va putea fi obţinută. De asemenea, sindicaliştii mai doresc şi creşterea cuantumului sporurilor acordate pentru orele lucrate în cursul zilelor de sâmbătă şi duminică, dar pe listă se află şi alte solicitări vizând drepturi salariale.
La negocierile CCM participă reprezentanţii sindicatului Siderurgistul, care au reprezentativitate obţinută în instanţă, dar care este contestată la nivel declarativ de liderii celorlalte sindicate de pe platforma siderurgică, cum ar fi Sindicatul Naţional Solidaritatea al Metalurgiştilor sau Sindicatul Liber al Siderurgiştilor, care susţin că la ora actuală sindicatul care negociază contractul nu ar mai avea numărul necesar de membri, odată cu retragerea unor membri sau plecării unor angajaţi în urma autodisponibilizărilor, afirmaţii în sprijinul cărora nu au adus însă dovezi clare.
Reamintim că în urma negocierii ultimului CCM, care este valabil în cursul acestui an, angajaţii unităţii au primit un bonus la începutul lunii ianuarie şi apoi în cursul lunii iulie, în timp ce bonusul care ar urma să fie acordat în cursul lunii decembrie nu poate fi dat deoarece unitatea nu a ajuns pe zero la sfârşitul anului, condiţie necesară pentru acordarea acestui stimulent financiar.
Tag: ccm
-
Încep discuţiile pe majorarea salariilor siderurgiştilor
-
Start la negocierea Contractului Colectiv de Muncă de la Combinat
Reprezentanţii conduceriii ArcelorMittal Galaţi au transmis o adresă prin care au anunţat că pe data de 15 noiembrie are loc prima întâlnire care va preceda demararea tratativelor pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă de la nivelul unităţii, ne-au declarat surse sindicale de la nivelul fostului colos siderurgic.
Potrivit informaţiilor noastre, întâlnirea ar urma să aibă loc la ora 14, şi în cadrul acestei întrevederi organizaţiile sindicale ar urma să prezinte documentele din care să rezulte faptul că îndeplinesc condiţiile legale pentru a participa la negocierea noului Contract Colectiv de Muncă ale cărui prevederi ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie. Potrivit legii, un sindicat este reprezentativ dacă are ca membri jumătate plus unu din numărul angajaţilor din Combinat. Rămâne de văzut cum vor evolua noile tratative pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă şi mai ales care vor fi drepturile ce vor fi obţinute pentru angajaţii fostului colos siderurgic, dacă ţinem cont de faptul că în urma ultimelor negocieri ale vechiului CCM nu s-au obţinut majorări salariale, ci acordarea unor bonusuri etapizat.
Acordarea ultimei tranşe din bonusul în cuantum de 2% din veniturile întregistrate în ultimele 12 luni, care ar trebui să ajungă în buzunarele siderurgiştilor în cursul lunii decembrie, este condiţionat de faptul ca unitatea să nu înregistreze în cursul acestui an pierderi. Reamintim că în cursul lunii iulie a mai fost acordat un bonus în procent de 2,5% din valoarea veniturilor înregistrate în ultimele 12 luni, acordarea acestuia nefiind însă condiţionată de obţinerea vreunui rezultat financiar pe primele 6 luni.