Tag: casa judeteana de pensii galati

  • Din dosarele rezolvate în trimestrul III de Avocatul Poporului

    Pe Bulevardul Marea Unire, zona Faleza Dunării, în clădirea Camerei de Conturi, îşi desfăşoară activitatea Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului, având ca rază de competenţă judeţele Brăila, Galaţi şi Vrancea. Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă şi independentă, care are ca misiune apărarea drepturilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice.

    Pentru ca cititorii, care sunt totodată şi beneficiarii activităţii noastre, să aibă o imagine asupra problemelor pe care am reuşit să le rezolvăm, vom prezenta, în cele ce urmează, două dintre dosarele soluţionate în semestrul III al anului curent.

    1. Doamna O.E., domiciliată în comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, ne-a adus la cunoştinţă faptul că a adresat Primarului comunei Ciorăşti o petiţie prin care a cerut scutirea de la plata impozitului pe terenul arabil deţinut în proprietate pe raza localităţii Ciorăşti. Cererea s-a întemeiat pe drepturile conferite de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dumneaei având calitatea de văduvă de veteran de război. Prin răspunsul la această cerere, Primarul comunei Ciorăşti i-a adus la cunoştinţă prevederile Codului fiscal şi ale Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal cu privire la impozitul pe teren şi la scutirea acordată văduvelor veteranilor de război pentru acest tip de impozit, dar nu s-a pronunţat concret asupra solicitării, în sensul că nu a precizat dacă cererea de scutire este admisă sau respinsă. Din conţinutul petiţiei adresate instituţiei noastre, reiese că, în fapt, petentei i se condiţionează acordarea scutirii de dezbaterea succesiunii pentru terenul respectiv, ca urmare a decesului soţului, cu toate că acest teren i s-a atribuit în proprietate exclusivă, printr-un titlu de proprietate, emis de către Comisia judeţeană Vrancea pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

    Având în vedere că, potrivit titlului de proprietate indicat, doamna O.E. are calitatea de unic proprietar al suprafeţei de teren în discuţie, solicitarea Primăriei Ciorăşti  nu are nicio justificare, întrucât nu se pune problema vreunei succesiuni, atâta vreme cât petenta este în viaţă. Drept urmare, Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului a solicitat  primarului comunei Ciorăşti motivarea în fapt şi în drept a refuzului tacit de a acorda respectiva scutire de impozit. De asemenea, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi de drept, s-au purtat mai multe convorbiri telefonice cu Primăria comunei Ciorăşti. Ca urmare a demersurilor noastre, Primarul comunei Ciorăşti ne-a transmis o adresă, din conţinutul căreia reiese că petentei i-a fost admisă cererea de scutire de la plata impozitului pe teren.

    2. Domnul C. A., domiciliat în comuna Tuluceşti, judeţul Galaţi,  ne-a adresat o petiţie în care susţine că a depus la registratura Casei Judeţene de Pensii Galaţi, în luna martie a anului curent,  o cerere de recalculare a pensiei, la care nu a primit răspuns până la data la care ne-a sesizat (04.06.2013).

    În vederea soluţionării petiţiei, am solicitat Casei Judeţene de Pensii Galaţi să ne comunice o copie a răspunsului pe care l-a trimis domnului C.A., iar dacă acesta nu există, măsurile luate pentru clarificarea situaţiei sesizate.

    Ca urmare a demersului nostru, am primit de la Casa Judeţeană de Pensii Galaţi un răspuns în care se arată că a fost comunicată petiţionarului decizia prin care i s-a recalculat pensia.

    Persoanele care se consideră lezate de autorităţile publice trebuie să ştie că Biroul teritorial Galaţi al instituţiei Avocatul Poporului este întotdeauna  în slujba cetăţeanului şi poate fi contactat telefonic la numărul 0236/32.00.10 şi pe e-mail la adresa avpgalati@avp.ro; de asemenea, acordă audienţe de luni până joi, între orele 9 – 16, şi vineri, între orele 9 – 12.

    Expert, Liviu COMAN-KUND

  • Pensionar, bun de plată pentru 2,5 miliarde de lei vechi

    Un pensionar gălăţean are de achitat suma de 2,5 miliarde de lei vechi, motiv pentru care Casa Judeţeană Galaţi i-a pus poprire pe pensie, pentru a pune în practică o hotărâre judecătorească. Aceasta este cea mai mare sumă pe care o datorează un pensionar gălăţen, conform datelor furnizate de conducerea Casei Judeţene de Pensii la solicitarea ziarului nostru. Potrivit datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Galaţi, Nicolae Zburlea, în luna august 2013 instituţia a avut în evidenţă un număr total de 1.728 de popriri înfiinţate, dintre care 655 au fost emise în baza titlurilor executorii emise de către ANAF şi primării, fiind vorba de impozite sau taxe către bugetul statului sau bugetul local care nu au fost achitate la termen, 581 au fost emise în baza sentinţelor judecătoreşti, în timp ce 492 au fost emise pentru neachitarea la timp a pensiei de întreţinere sau a sumelor împrumutate de la CAR-ul pensionarilor. Numărul popririlor nu a crescut semnificativ faţă de luna august 2012, când Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a avut în evidenţă un număr de 1.716 de popriri înfiinţate, dintre care 699 au fost emise în baza titlurilor executorii emise de ANAF şi primării, 568 au fost emise în baza executorilor judecătoreşti, iar 449 au fost emise pentru neachitarea pensiei de întreţinere sau a împrumuturilor făcute la CAR-ul pensionarilor.