Tag: casa asigurari sanatate

  • Judecătorii au nevoie de lămuriri suplimentare în scandalul dublei decontări a reţetelor

    Judecătorii au nevoie de lămuriri suplimentare în scandalul dublei decontări a reţetelor

    Judecătoria Galaţi şi Tribunalul şi-au pasat până acum mai multe dosare, ce vizează acuzaţii de dublă decontare la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, motivul real fiind dificultatea aflării adevărului, în condiţiile în care unitatea medicală nu are sistem informatic. Până acum, Spitalul de Urgenţă a renunţat la unul dintre procesele deschise împotriva Casei de Asigurări de Sănătate, iar zilele trecute Judecătoria Galaţi a decis să repună pe rol un alt dosar cu acelaşi obiect după ce a amânat de trei ori pronunţarea pentru că nu a înţeles cum stau lucrurile din documentele depuse la dosar. Judecătorii se vor pronunţa totuşi în cazul controlului efectuat de Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi la Spitalul de Urgenţă în perioada 6.05-10.05.2011, când s-a constatat că 19 medici au prescris reţete pacienţilor, deşi erau internaţi, valoarea reţetelor depăşind 8.000 de lei. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate consideră că s-au încălcat condiţiile în care trebuia acordată asistenţa medicală, ce presupun ca spitalele să asigure pentru pacienţii internaţi toate cheltuielile necesare, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Spitalul de Urgenţă a dat în judecată Casa de Asigurări de Sănătate, cerând anularea deciziei de imputare pe motiv că „o astfel de măsură luată în mod unilateral este rezultatul unei analize simpliste şi a unei interpretări greşite”.
    Expertiză privind eliberarea reţetelor
    Lipsa unui sistem informatic, care să permită verificarea în timp real a situaţiei pacienţilor ce se prezintă pentru eliberări de reţete, a condus de fapt la această situaţie. Casa de Asigurări de Sănătate susţine că verificările au fost demarate chiar la sesizarea pacienţilor, care ar fi reclamat modul defectuos în care se realizau prestaţiile medicale în spital. Controlul a vizat eliberarea reţetelor simple, compensate sau gratuite către bolnavii internaţi, ce ar fi trebuit să primească tratament în secţiile unde erau internaţi. Pentru a lămuri odată pentru totdeauna situaţia, Judecătoria a hotărât efectuarea unei expertize, care să analizeze dacă reţetele cuprinse în anexa la raportul de control au fost eliberate din farmacii în perioada spitalizării persoanelor pentru care au fost întocmite şi  dacă reţetele astfel eliberate au fost decontate de către spital, precum şi valoarea decontată. De asemenea, expertiza va avea rolul să stabilească dacă a existat o dublă decontare, în sensul că persoana pe numele căreia s-a eliberat reţeta a beneficiat în acelaşi timp de medicamente pe perioada internării, iar dacă aşa stau lucrurile, să fie calculată suma decontată.

  • Casa de Asigurări de Sănătate este bună de plată către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii

    Casa de Asigurări de Sănătate este bună de plată către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii

    Casa de Asigurări de Sănătate reţinea nu cu mult timp în urmă o sumă importantă de bani din conturile Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Galaţi pe motiv că nu putea justifica mai multe cheltuieli de spitalizare ale pacienţilor, la care se adăugau şi daune interese. Unitatea sanitară a atacat decizia în justiţie, iar Tribunalul le-a dat recent câştig de cauză. Judecătorii au stabilit ca CJAS Galaţi să returneze 122.728 de lei către Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, instituţia de control având o ultimă şansă la Curtea de Apel să demonstreze că toate cheltuielile de spitalizare imputate au fost făcute pe lângă lege. De menţionat este că decizia Tribunalului Galaţi vine în contradicţie cu o altă hotărâre a aceleiaşi instanţe, care a obligat spitalul din Tecuci să restituie peste 260.000 de lei în contul unor cheltuieli ce nu ar fi avut justificare în opinia reprezentanţilor CJAS Galaţi. O expertiză contabilă judiciară a stabilit în baza raportului de control efectuat de Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi pentru perioada 25.05.2010 – 30.06.2010 la Spitalul din Tecuci că spitalul nu a făcut demersurile legale pentru a recupera 262.546 de lei de la pacienţi, ce reprezintă cheltuieli de spitalizare şi contravaloarea tratamentului medicamentos administrat acestora.

    Scenariul se repetă  la Spitalul de Urgenţă

    Probleme vizând maniera în care se acordă asistenţa medicală, dar şi modul cum sunt prescrise reţetele către pacienţi nu au ocolit nici cea mai mare unitate spitalicească din judeţ. Tot judecătorii de la Tribunal urmează să se pronunţe în perioada imediat următoare asupra unui raport de control efectuat de Casa de Asigurări de Sănătate Galaţi la Spitalul de Urgenţă în perioada 6.05 – 10.05.2012, când s-a constatat că 19 medici au prescris reţete pacienţilor, deşi erau internaţi, valoarea reţetelor depăşind 8.000 de lei. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate consideră că s-au încălcat condiţiile în care trebuia acordată asistenţa medicală, ce presupun ca spitalele să asigure pentru pacienţii internaţi toate cheltuielile necesare, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice. Spitalul de Urgenţă susţine, la rândul său, că acţiunea de control efectuată de CJAS Galaţi a fost una superficială, verificându-se doar evidenţele electronice, nu şi prescripţiile medicale eliberate.